Parinteala nepavloviana(3)

viviana spune:

Pitzinuca, nu zici degeaba.
E bine sa treci mai departe.
E usor de spus si greu de facut.

Pisigri, asa creed si eu. Sunt parinti care-si iubesc copiii, insa, pur si simplu, nu pot sa o arate. Fie sunt introvertiti, fie au o fire mai rece.
Insa, cred ca este un fel de datorie a copiilor ajunsi la maturitate, sa incerce sa-si aminteasca dovezile de dragoste ale parintilor. Sa le caute in gesturile facute de ei de-alungul timpului.
S-ar putea sa fie surprinsi cand vor gasi gesturi facute din dragoste si nu din datorie.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

szivarvany spune:

Viviana, imi voi aminti ce mi ai scris, sarut mana

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

pisigri spune:

mamagiuliei eu sint mama-mica pe linga tine (ma rog, mama de fetita mult mai mica) dar doua chestii am observat la noi:

1. Ilinca face o perioada chestii care ma impresioneaza pentru ca le consider "normale" pentru copii mai mari. O perioada are initiative si "cade in sarcina ei" sa faca un anumit lucru. Sa isi duca pampersul la cos, sa isi stringa jucariile, sa dea de mincare la pisici. Ea a ales sa faca ea lucrurile astea si eu m-am invatat cu binele :D
Apoi, chestiile astea nu au mai prezentat interes pentru ea si a refuzat sa le mai faca, iar eu ma enervam de fiecare data. Pina cind am priceput (aici m-a "convins" denizel) ca problema nu e a copilului, e a mea. Am de la ea asteptari care ii depasesc virsta, rabdarea si puterea de a intelege.

2. Vina mea. ajung acasa obosita (fata de cum eram cind stateam doar cu ea toata ziua) si am de facut in jumatate de zi aceleasi lucruri pe care le aveam de facut o zi intreaga. In plus, am de jucat cu un copil care, normal, vrea sa isi calareasca mama, ca am stat despartite jumatate de zi. Asa ca eu percep "grav" si "prapastios" si "generator de nervi si de decibeli" toate mofturile ei si joaca ei de-a mofturile. Lipsa de rabdare = nervi = decibeli = ea nu se mai joaca de-a refuzatul ci devine si ea serioasa in refuzuri :)). Si scandal. Si un scandal de-asta strica o dup-amiaza intreaga pt ca alimenteaza starea de nervi deja existenta.

Asa ca vad ca ne e mult mai bine (si ea a iesit din pasa "nu") daca eu transform in joaca orice "conflict". Rezolvarea era la mine :)




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

corap spune:

ha, credeam ca eu sunt singura truli care face intelegeri cu copiii
pactul la mine a fost tot cu fi-mea: nu urli si nu te tavalesti pe jos inainte de a discuta, nu urlu (si nu ma tavalesc pe jos). cine ridica vocea e atentionat de "partea adversa". n-am primit niciun cartonas deocamdata.
desigur, nu-i metoda cea mai potrivita, dar eu am o voce foarte inalta si cand vb normal (adica multora li se pare ca tip) asa ca atunci cand scap boii e nasol de tooot. si m-am inspaimantat de mine insami, asa ca am nevoie de un reminder uneori.
(desigur, si psihoterapia ajuta )

szivarvany spune:

La noi viata e lejera, facem care ce si cum vrem, nu facem rabat de la spalatul pe dinti
Dar, faza concreta de aseara: o anunt ca vin fetele, marti si celelalte miercuri, eu happy tare . La care Giulik: nu, sa vina AZI si ACUM toate. Si-i spun ca nu pot veni, ca asa avem dubla distractie.
Moamaaa, s-a umflat in pene Mi-au lucit si mie imediat ochii in cap ca girofarele Am vrut sa tin discursul cu nemultumirea blablabla; am zis sec: asta e, daca nu vrei, anulam tot.
Dar as fi vrut sa strig una

Viviana, ai pus punctul pe i. Ai atata dreptate
Degeaba incerc si ma straduiesc, daca stric totul.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

denizel spune:

mai, eu nu consider ridicatul vocii parintelui o chestie naspa atata timp cat copilului ii e permis sa ridice vocea la randul lui.
Bine, nu ma refer la situatia in care parintele e negru de furie si urla la copil (copilul clar nu are vreo sansa sa riposteze atunci), ma refer la ridicatul tonului in caz de nemultumiri cotidiene :)).
Desigur, cand copilul e micut, e naspa sa tipi la el, il sperii.

Atata timp cat copilul stie ca ridicatul vocii e doar o expresie e unei nemultumiri si stie ca are la randul lui dreptul de a ridica vocea, cred ca nu-i vreun pericol.

La tine, Daria, e mai sensibil fiindca Giuli e o fetita foarte calma si stapana pe ea, deci nu agreeaza ton ridicat. Trebe sa te abtii, asta e!


Pisigri, miau!

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

szivarvany spune:

Cand se simte sa urle, urla si ea, insa nu o reprezinta vulcanismele Dar da, are tot dreptul din lume De asta imi este foarte greu si ma simt rau.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

buli spune:

hahaha, noi asa bine l-am obisnuit pe Matei ca suntem toti egali, incat acum, daca imi 'exercit autoritatea' imi zice "daaa, bine, facem cum vrei tu, ca doar tu esti sefa in casa asta, nu-i asa?" - astfel incat ma aduce in pct 0 si ma apuc din nou de negociat, ca mi-e rusine sa fiu considerata sefa de copilul meu.

pitzinuca spune:

nu ai cum sa stii ce e lipsa de afectiune pana nu o experimentezi, si ma bucur enorm pentru tine. intr-adevar e o chestie trista, e o lipsa imensa care nu te lasa in pace, si da, rar si greu se pune degetul pe ea. dar in general cand pui degetul pe ea, o apuci si te hotarasti ce faci cu ea.

cred ca cele care se perinda pe la subiectul asta incearca sa isi creasca cu cat mai multa iubire cu putinta. sa treaca peste. dar... mai e schema. nulte nu stiu ce e aia iubire adevarata daca nu au avut parte de ea. iubirea mamei pentru mine, insemna sa aduca mancare acasa (mancare pentru care statea toata ziua plecata, nu pt ca ar fi fost nevoie dar nu o atragea ”acasa”).
multa vreme am cumparat mancare, ajungeam acasa si o puneam in frigider. gata, actul de iubire asa cum il stiam eu, se consumase. nu mai era important nici macar sa ii anunt pe membri familiei ”am adus cutare bunatate, hai sa mancam/gatim impreuna”
na, eu vroiam sa iubesc, dar iubeam cum am crezut eu ca e iubirea, pentru ca doar nu puteam sa cred ca mamapleca de acasa pt ca nu dadea shit pe noi, ci credeam ca pleaca din iubire.



mami de andi si ilinca
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

rrox3 spune:

Denizel ce spui tu e un compromis acceptat. Un copil mare poate prelucra asa ceva.

Insa tipatul e perceput ca pericol in mod instinctiv. E o avertizare ca urmeaza ceva nasol. Raspunsul emotional direct e frica. Peste frica asta, la cei mai mari si mai experimentati, apare o adaptare rationala, care explica tipatul intr-un fel sau altul. Insa intre raspunsul emotional instinctiv si cel cognitiv e intotdeauna un mic decalaj, in care exista doar primul, la nivel subconstient de obicei.

Fiica-mea cea mica imi spune direct: "nu mai tipa ca ma sperii". Desi si ea tipa cand se enerveaza si nu-i neaga nimeni dreptul asta.

In plus, copiii se sperie si cand mama sau tata tipa la altcineva, nu neaparat la ei. Semnalul e tot "pericol".