Ratati din toate tarile, uniti-va!

nemo spune:

Problema e ca sotia mea nu vrea sa auda de nimic altceva decit de centrul Vancouverului, unde locuim acum. E drept ca daca am fi acum in Romania, si eu as fi la fel de inflexibil in privinta mutarii in alta parte.

Acum vreo 12 ani am locuit un an si-o vara la Kelowna, un oras de 100,000 locuitori care mie mi se pare tot ce poate fi mai bun in Canada (clima uscata si cu veri calduroase, locuinte nu ieftine, dar nu chiar in afara oricarei sperante). In timpul verii, in fiecare zi inotam in lacul pe malul caruia e Kelowna -- era superb. Apartamentul nostru era la 2 minute de mers pe jos de plaja. Dar nu era zi de la Dumnezeu in care sotia mea sa nu imi spuna cit uraste sa stea "la tara".

Pur si simplu, eu si sotia avem gusturi foarte diferite. Si in Romania, as prefera Ploiestiul sau Galatiul Bucurestiului -- nu ma dau in vint dupa orase uriase si, mai ales, dupa distantele pe care le implica daca nu ai noroc sa stai aproape de serviciu (acum merg pe jos 10 minute pina la serviciu, macar avantajul asta il am). Imi e nesuferit mersul cu masina mica, mai ales daca trebuie sa conduc eu (cred ca sint singurul dintre prietenii mei care nu indrageste soferia), cu transportul in comun ma impac mai bine daca e in conditii cit de cit bune, dar in marile orase asta e rareori cazul. La Vancouver am mers o vreme cu metroul, seara era in regula, dar dimineata era inghesuiala, deci nu puteam citi in timpul mersului.

Imi plac mult Cotroceniul si, mai ales, zona de nord a Bucurestiului, dar nu mi-as permite o casa acolo, pe cind in Ploiesti sau in Galati mi-as permite o casa intr-o zona buna. Alt lucru pe care il apreciez la Bucuresti sint teatrele (tare le mai simt lipsa aici), dar din Ploiesti cu masina proprie e lejer de ajuns la un spectacol. O alta afacere cu un oras ca Galatiul sau mai mic e ca poti ajunge destul de lejer din orice punct in orice punct, deci chiar daca iti schimbi serviciul nu risti sa faci o ora pina acolo. Pentru mine e o senzatie placuta. Ma intreb cit ia sa ajungi din Militari in Titan sau Berceni, dar eu cred ca mult. Timpul meu e limitat si pur si simplu detest sa il pierd pe drumuri.

Unii zic sa nu ma compar cu parintii mei, dar nu pot. Casa lor e la 5 minute de mers pe jos de centrul Ploiestiului, unde aveau si ei locurile de munca, asa ca au avut parte si de confortul mersului pe jos la serviciu. E drept ca acum astfel de cazuri s-au rarit (cred).

a_alinta spune:

Pur si simplu, eu si sotia avem gusturi foarte diferite.

nemo, pana la urma cred ca de aici pleaca problema ta si chiar nu vad cum ai putea sa o rezolvi.

p.s. pe ce strada stau parintii tai?

nemo spune:

Lorelei, am o sugestie mai buna: Kelowna sau altceva in Valea Okanaganului. E raiul pe pamint. Iarna e cam ca in Romania, vara e calda si uscata. Si e si lacul. Peisaje grozave. Ce meserie ai? Pe bune, daca ai de ales, merita incercat. Dupa parerea mea, nu exista ceva mai bun in Canada.

Valea Okanaganului e o anomalie climatica, atunci cind mi-a povestit prima oara cineva despre ea am crezut ca imi toarna brasoave, nu puteam sa cred ca la 400 km de preaploiosul Vancouver exista un semidesert. Daca poti, fa macar o vizita la Kelowna sa-ti faci o idee, eu zic ca merita.

lorelaim spune:

Nemo - scuza-ma ca-mi permit... dar intre tine si sotia ta mai este... DRAGOSTE? Eu am invatat un lucru (absolut esential - zic eu) de la parintii mei: "Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

Nici mie nu mi-a placut Suedia, nu-mi place nici acum... si probabil nu-mi va place niciodata... (asta nu inseamna ca nu admit ca exista si lucruri bune in Suedia ) Dar - sotul meu a fost intotdeauna alaturi de mine si mi-a daruit multa DRAGOSTE, INTELEGERE si SUPORT. Eu am ajuns la concluzia ca locul meu in lume este acolo unde este DRAGOSTEA mea: sotul & copila. Ei sunt TOTUL pe lumea aceasta pentru mine! NU avem absolut nici o proprietate personala (well - in afara de haine, carti, DVD-uri, CD-uri si jucarii ) si nici nu ne dorim. Am avut o copilarie foarte fericita (si o situatie socio-economica decenta) intr-un oras mititel de provincie unde totul in jur era la 5 min de mers pe jos. Insa ceea ce a contat enorm a fost DRAGOSTEA parintilor - atat intre ei cat si pentru noi copiii. Cand m-am gandit ca ar fii timpul sa-mi gasesc "sufletul pereche" m-am rugat bunului Dumnezu sa-mi dea un om "asa cum a fost tata pentru mama"... Si l-am primit.

Cred ca tie asta iti lipseste... DRAGOSTEA sufletului pereche. Cred ca tu tanjesti dupa intelegerea omului de langa tine... Poate ca ar trebui sa vezi daca poti sa re-creezei momentele de la inceputul relatiei voastre. Sa re-aprinzi "focul"...

Multa sanatate si numai bine iti doresc!

a_alinta spune:

nemo, cum te-ai indragostit de nevasta ta daca aveti gusturi atat de diferite? sau v-ati luat fara sa va iubiti?

adi2003 spune:

In dimineata asta am citit un text, pur intamplator, pe internet:

www.jmihai.ro/blog/oamenii-se-schimba-uneori-tu-nu-mai-esti-necesar/" target="_blank">Oamenii se schimba.

Ma gandeam asa, in general, ca omul pe care azi il cunoastem, indiferent in ce context, nu va mai fi acelasi peste 5, 10 sau 15 ani. Uneori chiar mai devreme.
Viata, locul, rostul, anturajul, ne schimba.

arminad spune:

Eu cunosc un tip cam ca Nemo care n-a fost niciodata si nicaieri fericit departe de parinti.
S-au mutat si in Ro in alt oras cu serviciul si a tinjit mereu dupa orasul natal.
S-au mutat in alta tara si mereu a fost nefericit desi n-avea nici un motiv.
Petrecea si petrece foarte mult timp zilnic cu mama lui la telefon. Se simte cumplit de vinovat de faptul ca parintii lui au imbatrinit fara ca el sa le fie in preajma.

Sotia lui a inteles si acceptat mereu pina cind a obosit si ea de nefericirea celuilalt. Nu cred ca e usor sa traiesti linga un barbat care vede viata doar prin ochii parintilor. In timp ea a inteles ca acolo nu e o problema de adaptare la clima, oras, obicieiuri si ce-o mai fii ci e ceva mult mai profund, e ceva ce tine de relatia lui cu parintii, in special cu mama. I-a explicat si lui cum vede ea lucrurile si ca poate ar fii bine sa vorbeasca cu un psiholog si a fost scandal monstru. Reactia lui a fost ca este o femeie rece si fara suflet care nu are sentimente fata de nimeni.

Intimplarea a facut ca el sa prinda un contract in Europa si sa fie aproape de parinti o vreme si departe de sotie si copii.
Cind s-a intors, sotia a crezut ca i-a trecut de dorul de casa dar a fost si mai rau. Vazindu-si parintii in virsta se simte si mai vinovat dar zice ca nu poate trai nici in Ro si nici departe de copii.
Eu cred ca Nemo e un adult si sotia lui nu ii este mama ci o femeie care merita un barbat alaturi de ea nu numai fizic ci si cu sufletul indiferent unde ar trai.
E corect ca el sa isi asume barbateste problemele si sa le trateze ca atare.

nemo spune:

Arminad, corecta analiza.

Da, ma simt vinovat fata de toti din familie -- si parinti, si sotie, si copii. Dar incerc sa merg inainte, ca doar eu singur am creat situatia in care sint.

Subiectul asta l-am deschis cind ma simteam mai aiurea. Propun inchiderea lui.