Parinteala nepavloviana(2)
Raspunsuri - Pagina 8
Lali spune:
Citat: | ||
citat din mesajul lui AgnesLuca
Mi-ar place sa discutam despre asta. Eu sunt in faza ca am inceput sa tin cont nu numai de ceea ce vad (ochi rosii si mici, iritare,...) ci si de ce-mi zice copila mea (mami, ticke-tacke inseminind ca vrea la somn), am inceput sa inlocuiesc statul in pat (eu impreuna cu ea pina adoarme) cu activitati linistite daca vad ca nu adoarme imediat la ora stiuta dupa prinz si chiar am inceput sa nu mai simt disperare daca nu doarme deloc Ma gindesc ca in cazul puiului tau, daca am inteles bine are 6 ani si ceva, este nevoie de mai mult timp pentru a "reinvata" sa se regleze singur cu somnul. Sunt curioasa de alte experiente si pareri... "Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian) Agnes si Alexa (21.06.2009) |
Copilul meu e foarte ocupat in timpul zilei. Nu se plictiseste o secunda, mereu isi gaseste ceva de facut, mereu are ceva ce nu a reusit sa faca. Ma refer la jocuri, jucarii, zdranganeala la pian (mai nou), enciclopedii, tenis, vorbit cu bunicii, etc. Practic nu ii ajunge timpul dupa ce vine de la gradi.
De aceea el ar merge sa se culce doar cand il "biruie somnul". A adormit odata pe scari cu masinutele in mana. De multe ori se pune in pat si se mai joaca cu jucarii sub plapuma. Eu "il prind" de cateva ori pana adoarme. Bineinteles ca nu pot fi decat cu zambetul pe buze la fazele astea.
La amiaza mai doarme doar de una/doua ori pe saptamana, cand vrea el. Acolo are libertate (aproape) totala si la gradi si acasa.
Dar vrea sa faca de toate si, inevitabil, oboseste.
Probabil ca l-as putea lasa in ritmul lui cu adormitul daca as putea face asta si cu trezitul. Din pacate orarul gradinitei si al serviciului meu e, in mare parte fix.
Ba nici asa nu e bine ca se mai intampla in week-end sa se trezeasca super devreme ca si-a propus de cu seara sa se joace mai stiu eu ce sa se uite la un desen animat sau i-am promis eu ca maine dimineata ii citesc ceva sau sa ma joc cu el !
narcisam102 spune:
Monnvas am invatat o multime de lucruri minunate de aici dar cel mai important cred eu a fost sa o las mai moale cu NU ala. Nu e voie, nu pune mana etc. E tare greu dar trag aer in piept si ma controlez :)
Si noi am "saltat" cam tot ce se putea sus dar mai sunt obiecte care nu merg ridicate (boxe, scaune). Acum de ex. si-a gasit o noua pasiune de a se baga sub birou si trage de toate cablurile de la calc. Si sunt la cabluri.....chiar nu stiu cum sa le mai ascund, daca aveti vreo idee...
Citesc cu f mare atentie tot ce scrieti voi aici chiar daca nu este vb de prichindei ca al meu la 1 an. E bine de stiut si pt viitor pt a nu ma mai prinde asa nepregatita.
Pt ca e tare frustrant sa te uiti la copilul tau care da din picioare si plange, si sa nu sti cum e mai bine pt el sa reactionezi tu ca parinte.
E tare ciudat ca aceste "crize" sunt facute doar in prezenta mea. Chiar il intrebam pe sotul meu ieri despre asta si mi-a zis ca si cu el a incercat de vreo 2 ori dar el i-a zis "ei ce sa spunem... ridicate de acolo ca esti baiat mare. si din punctul lui de vedere de asta numai face.
Nu stiu...mie imi vine sa ma duc sa-l pupicesc si cand face asa pt ca e tare dulcic. Strange din nas si stie ca eu mereu ii pup nasucul...
poate ca il alint si eu un picut...dar e tare frumusel si dulcic.
O sa vedem ce sa intampla daca eu imi schimb atitudinea cu nu asta. Momentan suntem tare necajiti cu gingiuta si mai avem si muci...ufff o necajeala tot. Se vaieta ca si maica-sa asa ca numai cu el in brate am stat azi...
Luna1 spune:
Narcisa incearca sa pui un covoras provizoriu peste cabluri, si stiu ca deja sunt ca o moara stricata, distrage-i atentia cand vrea la cabluri. Cauta prin casa cabluri neconectate la nimic si da-i-le pe acelea.
Fetelor si eu sunt de acord cu incurajarea copilului de mic la treburi pe care el doreste sa le faca. De aceea pe cea mica am lasat-o sa se imbrace singura cand a dorit (desi era frustrant si pt mine si pt ea), sa se incalte sungura, sa isi stranga jucariile chiar o incurajez adica ma asez langa ea si o intreb daca ma poate ajuta sa le strang, daca zice ca vrea sa spele vase ii dau un pahar de plastic si "spala" la el. Isi duce singura farfuria la chivueta (obicei preluat de la gradi).Deci nu am tendinta sa ii starpesc initiativa.
Insa cu cel mare am ratat startul asta. In primul rand ca eram tanara si nu ma preocupau subiectele astea, in al doilea rand ca m-a ajutat mama cu el, ea era cu el acasa toata ziua si nu cred ca avem aceleasi pareri in directia asta, pentru ca mi-a zis o data ca el e baiat nu femeie. I-am explicat si atunci ca nu importa sexul, dar banuiesc ca nu a fost tocmai incurajat sa puna mana pe matura.
Acum nu este obligat sa faca ceva anume, insa da, am renuntat sa mai astept proprie initiativa: ii atrag atentia sa isi duca celofanele de la dulciuri la gunoi, altfel le lasa pe canapea, ii atrag atentia sa isi stranga hainele de pe jos din baie dupa ce se schimba, daca se schimba in dormitor isi lasa hainele in mijloc in ideea ca mereu strange cineva dupa el. La aproape 10 ani mi se pare deja ca trebuie lucrat la asta, deoarece atat timp cat eu sau mama venim in urma lui si strangem mereu nu cred ca va veni initiativa. Si nici ca va invata ceva pozitiv din asta. Daca ar fi exceptii nu m-ar dernja insa sunt deja obisnuinte.
narcisam102 spune:
Am pus un covoras gen baie (cu ventuze) il trage cu spor si isi vede de treaba. I-am luat un mouse pt ca tragea de cel de pe birou special pt el. Dar nu prezinta nici un interes...tot la cel de pe birou se infige.
Luna tu cel putin stai cu "gura pe el" tot e ceva. Eu nu imi aduc aminte ca maica-mea sa-mi fi zis vreodata "ai lasat ambalajul x pe canapea". Nu, ea il stragea tot timpul....era ca o obligatie a ei...
aaa si vezi ca uneori eu faceam ceva ce stiam ca o enerveaza cand eram suparata pe ea. Am obs la multi pusti chesti asta. Bineinteles ca apoi il luam pe "am uitat" in brate. Dar nu toti copii sunt asa depinde de cat de "incapatanati" sunt
viviana spune:
Citat: | ||
citat din mesajul lui narcisam102
Si eu te iubesc mamico |
Asa a crezut si mama ca scrie.
Dar scria asta:
"Sa nu uit cand ma trezesc maine sa-i spun mamei cat de rau am dormit pentru ca nu m-a pupat"
A doua zi cand copilul s-a trezit, avea fetisoara trista, pusese botic si:
" - Stii mami am dormit asa..." mama i-a luat vorba din gura:
" - ...bine, te-am auzit razand in somn."
Copilul a facut ochii mari si nu a mai zis nimic.
Amandoi au invatat cate ceva din asta.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
Ilinca_M. spune:
Rrox, m-ai facut sa realizez ceva care abia acum mi se pare ciudat; dar e in legatura cu comportamentul meu fatza de maica-mea, nu fatza de copilul meu. Oare ma poti lamuri, tu sau alta fata, ca nu sunt in stare de auto-analiza, adica nu-mi pot explica singura care-i faza. Ziceati de faptul ca unii nu pot sa aiba manifestari afectuoase cand sunt suparati, ca si cum afectivitatea ar fi pusa in "stand-by" atunci si mi-am dat seama ca asta-s eu. Cand ma certam cu mama mea si ne suparam amandoua, puneam amandoua botu' de rigoare, fiecare crezand ca ea are dreptate. Ei, cred ca nici un minut nu trecea si maica-mea venea sa ma pupe, simteam ca innebunesc!! De ce mi se parea asa de deplasat si de nesuportat s-o vad ca-si manifesta afectiunea dupa cearta? Efectiv imi venea sa urlu cand o auzeam "hai sa te sarut, ca te iubesc"!! Nu suportam nici sa stau la pupat, d'apoi cand o auzeam ca ma intreaba daca eu nu vreau s-o pup?!! Pur si simplu pana nu ma calmam si nu simteam ca s-au dus "norii certei" eu nu eram capabila de dulcegarii de-alea cum isi dorea maica-mea. Oare de ce?! (abia acum ma gandesc ce groaznic ar fi sa vreau eu sa-mi impac copila si ea sa ma respinga!)
Luna1 spune:
Citat: |
citat din mesajul lui Ilinca_M. Rrox, m-ai facut sa realizez ceva care abia acum mi se pare ciudat; dar e in legatura cu comportamentul meu fatza de maica-mea, nu fatza de copilul meu. Oare ma poti lamuri, tu sau alta fata, ca nu sunt in stare de auto-analiza, adica nu-mi pot explica singura care-i faza. Ziceati de faptul ca unii nu pot sa aiba manifestari afectuoase cand sunt suparati, ca si cum afectivitatea ar fi pusa in "stand-by" atunci si mi-am dat seama ca asta-s eu. Cand ma certam cu mama mea si ne suparam amandoua, puneam amandoua botu' de rigoare, fiecare crezand ca ea are dreptate. Ei, cred ca nici un minut nu trecea si maica-mea venea sa ma pupe, simteam ca innebunesc!! De ce mi se parea asa de deplasat si de nesuportat s-o vad ca-si manifesta afectiunea dupa cearta? Efectiv imi venea sa urlu cand o auzeam "hai sa te sarut, ca te iubesc"!! Nu suportam nici sa stau la pupat, d'apoi cand o auzeam ca ma intreaba daca eu nu vreau s-o pup?!! Pur si simplu pana nu ma calmam si nu simteam ca s-au dus "norii certei" eu nu eram capabila de dulcegarii de-alea cum isi dorea maica-mea. Oare de ce?! (abia acum ma gandesc ce groaznic ar fi sa vreau eu sa-mi impac copila si ea sa ma respinga!) |
Ilinca la fel am simtit si eu mereu. Tot din acelasi motiv nu inteleg conceptul de make-up sex. Adica sexul facut imediat dupa cearta care cica e super tare. Eu nu suport dom'le, daca tocmai m-am certat cu el atat ii trebuie, sa ma atinga.
alex_andra spune:
Citat: | ||
citat din mesajul lui Luna1
Ilinca la fel am simtit si eu mereu. Tot din acelasi motiv nu inteleg conceptul de make-up sex. Adica sexul facut imediat dupa cearta care cica e super tare. Eu nu suport dom'le, daca tocmai m-am certat cu el atat ii trebuie, sa ma atinga. |
Ilinca, se pare ca semanam mai mult decat credeam:)
Luna, nici eu nu inteleg/suport acest concept:)
alex_andra spune:
un exemplu, cu ce a gresit mama mea si i-am reprosat (tot ce am avut sa-i reprosez despre cum ne-a crescut ea, cum spuneam i-am reprosat dupa ce am devenit si eu mama, probabil ca atunci am simtit mai acut relatia mama-copil, sau atunci mi-am dat seama ce inseamna sentimentul de mama)
bunica mea a murit cand eu aveam 1 an, mama avea 30. a fost un soc, din care mama nu si-a revenit niciodata.
ei...ea era mereu suparata, mai ales cand o prindeam singura, ii descopeream o tristetea profunda, dureroasa pentru mine, copil fiind, care nu suportam sa o vad trista. si o intrabm ce are...imi zicea ca eea o sa moara la un moment dat...ma rog, nu mai stiu exact cuvintele....dar eu am ramas mereu cu frica ca mama poate sa moara oricand.
Normal ca oameniii pot muri oricand, dar un copil de 10 ani, sa tremure de frica ca mama lui poate sa moara oricand...nu stiu daca intelegeti ce vreau sa exprim.
In fine...acum un an , parca, i-am reprosat asta, i-am zis ca mi-a creat o mare trauma, ca mereu tremuram de spaima ca ea o sa moara, ca nu e normal ce a facut.
Ea, trista, mi-a zis ca socul pentru ea a fost atat de mare, incat, a incercat intr-un fel, sa ne pregateasca, sa nu suferim la fel de tare ca ea.
Mi-a zis ca a incercat sa faca un lucru bun, nu credea ca face un lucru rau.
Ma enerveaza, ca atunci cand incerc sa-i spun ceva cu care eu nu sunt de acord, vizavi de cum ne-a crescut ea imi zice: am fost o mama chiar atat de rea?!
Si imi vine sa urlu la ea, pentru ca nu, nu consider asta, ea a fost minunata, extraordinara, este un om bun de pus pe rana....dar nu vrea sa intelegea ca nu e perfecta, dar chiar si imperfecta, tot e minunata, in ochii mei.
Asta, apropo de greselile pe care le pot face mamele, incercand sa faca un lucru bun.
Nu tot ce a fost rau/bun pentru noi, ca si copii, poate fi perceput la fel si de copii nostri.
Rrox, daca voi reusi sa scot la iveala sentimentele bune, atunci cand sunt suparata, cred ca sotul meu ar fi in stare sa-ti aduca o florarie intrega, de fericire