Parinteala nepavloviana(2)

viviana spune:

Supararea este un sentiment negativ care poate aparea indiferent de vointa noastra de cele mai multe ori suprapunandu-se pe o stare negativa preexistenta.

Supararea unui parinte poate avea mai multe forme:
1. este pur si simplu suparat pe copil cand face o traznaie si atunci modul de abordare a situatiei este diferit. In general aceasta suparare trece la fel de repede cum a venit.
2. este suparat pe el insusi ca nu a fost in stare sa preintampine scena, traznaia si ca nu s-a putut face inteles, se simte pierdut, impotent,nu stie cum sa reactioneze corect si nici nu are capacitatea de gasi calea. E ceva mai adanca si trebuie abordata in alt fel.
3. are suparari de alta natura, ce nu tin de familie, si nu mai are rabdare intr-o abordare corecta.

La ultimile doua trebuie ca parintele sa invete mai intai sa reactioneze fata de el insusi si apoi fata de copil.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

pisigri spune:

Intai in legatura cu postarea asta.
1. cred ca a fost traita de toate mamele. Diferenta aici se refera la faptul ca unele mame isi pot lua pruncul in brate la 2 ani, sau se pot aseza linga copilul de 4 ani pe canapea si isi pot verbaliza supararea fara ca explicatiile oferite sa lezeze respectul si increderea in sine a copilului (criticam fapta nu copilul), fara etichetarea si judecarea copilului, in timp ce alte mame "nu pot sa critice in iubire" - cred ca nelia a inventat expresia asta si tare mi-a placut.
2. si 3. indiferent de vina pe care o are, copilul nu este vinovat in acest caz de supararea parintelui.

Si a propos de prezentarea situatiilor ideale.
Ca eu ma plingeam ca m-am saturat de mame perfecte care dau peste dejte mamelor "normale"...
Daca discutam aici situatii ipotetice si/sau reale si ne punem problema cum era corect sa reactionezi...apai desigur ca ajungem la discutii idealiste.




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

viviana spune:

Denizel, Nu. Nu nesocotesc nicio postare a nimanui.
Nu am nicio parere despre cum iti cresti tu copilul pentru ca nu te cunosc nici pe tine si nici pe copilul tau.

Mesajul meu nu se referea nici la tine si nici la cineva anume.

Atat timp cat exista temperamente diferite, caractere diferite, sentimente diferite, trairi diferite, educatie primita diferita situatia ideala de iesire din "criza" implica si ea explicatii diferite. Abordari diferite.

De aceea Tendinta de a prezenta numai aspectul ideal de iesire dintr-o situatie nu este una prea fericita atata timp cat nu se cunoaste pe de-intregul dimensiunea pe care a luat-o situatia si nu se povesteste decat despre o unica solutie.

Asta ar fi trebuit sa intelegi. Dar ai ales sa dai cu parul.

Ai ales sa transformi o discutie frumoasa care imbina atatea aspecte si prin care cautam raspunsuri la multe dintre nelamuririle noastre intr-o vendeta personala.
Macar daca m-as fi gandit la tine cand am scris fraza aia!





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

rrox3 spune:

Viviana tu vorbesti despre intuitie acolo. Intr-adevar copiii isi folosesc intens intuitia bazata pe senzatii si perceptii. Crescand, unii dintre noi, ne pierdem abilitatea asta partial.

In alta ordine de idei, ma aflu intr-o perpetua mirare vis-a-vis de exemplele tale din viata reala atat de la indemana intotdeauna indiferent de problema si intotdeauna foarte recente. Toate in format clasic de pilda si cu un vocabular al copilei iesit din comun pentru categoria ei de varsta...


Pisigri de cele mai multe ori, in special in relatia cu copilul, nici furia nu e o emotie autentica, ci mai degraba parazit. Adica este forma "safe" de exprimare a fricii (in mod obisnuit frica de a nu fi bun, capabil ca parinte). Numai ca parazitarea se produce in zona subconstienta si e mai rapida si mai profunda decat cea relatata de tine in privinta supararii.

viviana spune:

Pisigri, nici eu nu am spus ca copilul ar avea vreo vina. Nu numai ca nu am spus-o dar nici nu am gandit-o.
Dar exista si astfel de parinti care refuleaza pe copil si apoi vor sa o dreaga si nu pot sau nu stiu cum.
Este un aspect care poate fi discutat.

Am spus ca: "La ultimile doua trebuie ca parintele sa invete mai intai sa reactioneze fata de el insusi si apoi fata de copil."
Adica degeaba inveti un parinte suparat pe el insusi sau cu suparari extrafamiliale cum e ideal sa reactioneze fata de copil daca el nu invata in primul rand sa-si puna supararile in cui.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

olympia spune:

Viviana, idealul e cel spre care tindem. Ca nu suntem de multe ori in stare sa-l aplicam, nu inseamna nici sa ne resemnam, nici sa zicem ca asta-i stilul nostru sau personalitatea. Toate au cauze si multe din cauze n-au treaba cu bietul copil.
Nici eu nu-s in stare sa raspund alor mei cum ar avea ei nevoie de multe ori, dar nu inseamna ca m-am impacat cu asta, zic asta-i viata, sa se caleasca si gata! Ma straduiesc sa fac mai bine data viitoare. Poti sa fi suparata din varii motive care n-au nicio treaba cu ei si cred ca poti sa le si spui asta " sunt trista , am o problema, n-are nicio legatura cu tine , tu esti scumpul mamei si stai linistit c-o rezolv eu". Totul e ca ei sa nu perceapa iubirea noastra ca fiind conditionata, intermitenta...

rrox3 spune:

Asta e foarte important Olympia
Insa necesita constientizarea tristetii si cauzelor reale ale ei. Nu foarte multi oameni au un contact cu ei insisi atat de functional incat sa-si identifice corect starile.

viviana spune:

Rrox, eu am trecut prin multe cu fetita mea. Toate intamplarile dar, absolut toate sunt reale.
Si ce am mai povestit eu pe aici reprezinta doar o mica parte din ele. Majoritatea m-au distrat dar a facut si traznai care mi-au scos peri albi si care m-au suparat.
Am invatat impreuna cu ea mult mai multe decat as fi putut sa invat din anumite carti.
Si am fost nevoita ca in permanenta sa gasesc noi moduri de abordare a problemelor si sa-mi solicit la maxim imaginatia. Asta a fost momentul in care m-am schimbat, momentul in care am devenit peste poate de calma.
Asta este unul din motivele majore care ma fac sa nu accept ca exista numai alb si negru.
Tonurile de gri ni s-au potrivit cel mai bine.

Imi sunt vii in memorie pentru ca am avut o agenda in care le-am scris la vremea respectiva si anul trecut prin septembrie le-am terminat de ordonat in PC.
Mi-as dori sa i le dau ca dar de nunta.

Intamplarea despre care am spus ca s-a petrecut aseara este reala si vocabularul ei nu depaseste media unui vocabular de 13 ani.

Uneori poate parea mai ciudat pentru ca dupa cum am mai spus nu citeste beletrsitica ci numai enciclopedii.

A avut intotdeauna un vocabular, o imaginatie si o inteligenta mult peste medie. Am spus a avut pentru ca din pacate abilitatile astea si le-a pierdut pe la vreo 10 ani.

Am scris pe fuga, dar daca mai ai intrebari iti raspund cu placere.
Imi plac foarte mult oamenii care daca au o nelamurire ma trag de maneca si cer explicatii inainte de a trage concluzii pripite.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

pisigri spune:

Ei, eu chestia cu "mami e suparata din alte motive da o rezolva ea" nu cred ca functioneaza in cazul copiilor mici. Asa mici ca a mea.
Si aici eu (iar) am o problema. Ma simt profund vinovata daca nu reusesc sa ma "scutur" de probleme de peste zi si sa a dedic ei total atunci cind ajung acasa. Si ma simt vinovata si cind simt ca imi sare tandara mai repede...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

viviana spune:

Olympia, foarte mult mi-a placut "iubire intermitenta"

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi