Mi-e dor de...ai mei!
Raspunsuri - Pagina 2
claudia_2803 spune:
Si mie imi este dor de ai mei si de casa,de tot ce a ramas acolo.Ma gandesc cu groaza ce putin ne-a mai ramas sa stam impreuna-o luna,maxim doua pe an!!!Mai mult nu se poate.Si ma apuca groaza mai ales in pragul sarbatorilor.As vrea sa fiu cu ei de Craciun
Claudia&Laurici
adunapurici spune:
Uf, uf, uf...chiar ca sensibil subiect!
Tot este bine ca pe unii ii viziteaza parintii, ca ai mei sunt caposi...intotdeauna au ceva mai urgent de facut, mai au vreo 5-10 ani pana la pensie...si ma acuza ca i-am daramat plecand (chit ca nu vrem sa ramanem defintiv aici!). Vorbim la tel cam o ora pe saptamana, dar nici vorba de chat sau alte cele, ca sunt ocupati, si-au luat o casuta pe langa Campu Lung si "zboara" in fiecare sambata acolo...
Si imi lipsesc atat de mult, cu toate calitatile si defectele lor (unele taaare greu de suportat, caci de 30 de ani se cearta ca niste copii prescolari, dar nici unul nu ar da de la el. De iubit, se vede ca se iubesc, dar racnetele zilnice i-au uzat rau, pe langa multe altele, iar eu si sora mea ne-am cam dezobisnuit de tonuri asa inalte...vara asta am fost acasa si dupa cateva zile am inceput sa racnesc si eu sa se potoleasca odata...nu iti vine sa crezi din ce se cearta: ca prosopul de vase e pe partea aia si nu pe cealalta...ca Dzeu mai stie...). Partea cea mai proasta este ca nu se inteleg deloc cu parintii lui Mihai si, desi stau in acelasi Bucuresti, nici la tel nu vorbesc (nu zic cine e de vina!), sora-mea munceste 12 ore pe zi...dar uneori ma gandesc ca, si daca as fi acasa, probabil ca as lucra ca si sora-mea (uneori si mama are acelasi program) si tot nu ne-am prea vedea...asa macar ii mai ajut cu bani si nu ii am pe socri pe cap (nici acasa nu am stat impreuna, dar era de ajuns).
Socrii ne-au vizitat de cel putin 2 ori in NJ, ultimele dati s-au dus in Wisconsin, la fratele lui Mihai, ca a nascut sotia lui un bebe...si ce mi-a fost dat sa aud (soacra mea este o persoana cu o energie cat 10, se scoala la 5, pana la 8 a facut curat, mancare, spalat, i-a trezit pe toti, evident si se apuca sa isi barfeasca rau de tot...NORA, ati ghicit!) m-a facut sa am o discutie serioasa cu Mihai si sa il conving ca, daca vine un bebe pe la noi, ii va spune mamei lui EXPLICIT sa nu vina sa ne ajute...Asta va insemna sa ne descurcam singuri, caci ai mei nu vor veni nici ei, dar...mai bine asa!
scarmanus spune:
Fetelor,
Trag si eu un scaunel mai langa voi cu o batista. Mi-e dor si mie de parinti si mi-e dor de clipele acelea marunte care capata importanta abia cand le simti lipsa...De pilda sfatuitul mamei cu mine pe marginea subiectului: am vazut o pereche de cizme comode si usoare, numa' nu stiu daca mi se potriveste culoarea. Vrei sa ne dam intalnire in oras maine cand ies de la servici? Sau: trebe sa ma tund si nu stiu cum sa fie. Sa-mi mai fac suvite, tu ce crezi? Eu zic sa nu te mai duci la Rodica, ca prea mult iti ia, si nu a fi ea ultima coafeza din Cluju' asta, plus ca mie nu mi-a placut niciodata cum tunde. Sau: miscare pe la usa bucatariei, a frigiderului, si tata cu pasi de ursulet prins in flagrant delict. Sau...Ganditi-va cum sunt si vor fi an de an revederile cu parintii, pe care ii regasiti mai carunti, mai garboviti, mai obositi, transformari la care voi nu ati luat parte?
Mi-e dor si stiu ca ma amagesc crezand ca va trece vreodata dorul asta. Cand va trece imi va fi murit sufletul...
scarmanus
Saso spune:
doamne! stiti nmelodia lui vasile seicaru parintii?
numai cind imi amintesc..ma lovesc lacrimile!Si eu sint departe de ai mei...si-s si singura la parinti.. si doamne ce dor mi-e de ei! Si-mi sint asa de dragi!Nu stiu ce sa fac..si cum sa fac sa-i multumesc! au facut atitea pt mine... si sint mindra de felul in care m-au crecut!Mi-au dat si m-au invatat tot ce stiu mai bine.. si cu o asa o arta si un stil...sa cred si sa fac totul singura... ei doar au stat cu mainile intinse sa ma sprijine in caz de nevoie! dar nu mai e mult.. si megrm acasa! mi-e frica.. ca timpul trece si nu mai vine inapoi.. si eu sint departe de ei.. si ei acum incep sa fie la virsta cind au nevoie de mine! de aia .. dar si de altele.. cred ca incet incet.. ne vom intoarce acasa!
si doamne.. si cind vad camera mea, cinsd imi amintesc cit au umblat s-o cumperepe AIA, cind vad starda noastra, cind vad orasul meu drag, cu toate bancile lui tricolore:(!! ce sa-i faci!Cind ajung acasa de fiecare data respir usurata.. ca si cum ..pleaca o piatra de pe inima... sint acasa la mama si tata, in cluju meu drag... plin de amintiri... de pe vremea cind imi aduc aminte...de bunicii mei.. care o parte nu mai sint.. de atitea si atitea! doamne! ce as vrea sa am si eu in inel din ala ca-n poveste.. sa-l intorc pe deget si sa fiu acasa!
va pup !! doamne.. ce bine mi-a facut .. ca am avut cu cine sa vorbesc.. de toate DORURILE mele!
Nathalie si Sofi
http://www.nathalie.net.ms/
vikinga spune:
Vai Saso mi-ai adus aminte de melodia aia a lui Seicaru...imi dadeau lacrimile cand eram acasa..! Mai bine ca nu o am aici ca m-ar face sa plang in hohote. ZILNIC! Dar de intors acasa eu una nu m-as intoarce definitiv in Romania. Acum am o familie aici, m-am acomodat, ma simt ca mi-am gasit locul. Si vreau ca copilul meu sa se nasca aici, vreau ca el sa simta acasa intr-un loc mai bun. Nu vreau ca peste ani de zile sa ajung in situatia mamei sa fiu lasata singura pt ca ai mei copii cauta asa departe o viata mai buna. Adica daca tot am incercat eu senzatia asta de emigrant, macar sa nu se mai repete istoria pe viitor. Ajunge o generatie de sacrificiu.
SoMo spune:
Oh, cat de bine va inteleg pe toate/toti
...Insa vreau sa va spun si eu o poveste cu "happy end", ca in telenovele...ha ha ha. De curand am reusit sa imi aduc parintii langa mine si sotul meu. La inceput nici nu au vrut sa auda, teama de necunoscut ii facea sa spuna ca mai bine mananca paine goala decat sa plece din tara. Insa cand le-am spus ca singura sansa pe care o avem de al aduce pe fratele meu in Canada este sa ii sponsoram pe ei, ca parinti, au inceput sa mai cedeze. Au spus ca bine, vor veni cu fratiorul meu drag insa vor pleca dupa 6 luni. Procesul de sponsorare a durat un an si jumatate, timp in care s-au gandit si razgandit in legatura cu plecarea, si intr-un final au acceptat ideea de a veni si ramane in Canada. Acum suntem cu totii impreuna, si suntem foarte fericiti. Parca nici nu imi vine sa cred ca dupa toate lacrimile de dor pe care le-am varsat si eu si ei,acum suntem impreuna. Deocamdata locuim impreuna si va spun sincer ca ma simt de parca am din nou 10 ani: e asa de minunat sa o am pe mama langa mine, sa gatim impreuna 
, sa mergem la film sau la biserica cu totii... Acum 3-4 ani insa nu mi-as fi inchipuit ca vom reusi sa ii aducem aici macar in vizita, ca sa nu mai vorbim de emigrare definitiva.
Gandurile mele merg catre voi, toti cei care suferiti de dorul parintilor. Fruntea sus, si ramaneti intotdeauna aceeasi "copii" minunati.
Saso spune:
o vikinga,..
crezi ca mi-e usor?
sint singura la parinti.. si nu pot sa-i las singuri! si mai e si meseria mea! aici nu voi avea niciodata tangnenta cu ea! si ma simt parca schiloada..si gindul sa stau acasa de acum incolo...ma innebuneste! Nu ca n-as vrea sa stau cu fetita..dar 6 ani de facultate..si-mi iubesc meseria.. am apucat sa gust din ea.. si poate si de asta! mi-e tare dor! sti.. pina s-o am pe Nathalie, casele pe care le-am facut erau "copiii" mei! nu se compara sentimentul... dar..sint parte din mine, din gindirea mea!Nu as putea sa traiesc numai sa fac umbra pamintului.. trebuie sa fac mai mult! sau macar sa incerc sa fac mai mult!
si ce exemplu as fi pt fiica mea? nu stiu.. sint atitea si pro si contra..pacat ca nu putem ajunge si noi cu tara noastra la un numitor comun...dar cine va trebuie sa deschida drumul...si daca nu noi atunci...cine? Acum e rindul nostru! parinti-s obositi, copii-s mici.. si noi sintem cei din linia intai!
poti sa ma contrazici! ai dreptul..si sotul meu face asta... dar eu trebuie sa incerc!
Nathalie si Sofi
http://www.nathalie.net.ms/
tunad spune:
Asa este, cel mai greu este sa fii parinte. Dar de ce atunci cand sunt langa noi si ne dau sfaturi, nu-i ascultam....
La randul nostru, ne simtim tare greu cand vedem ca nu suntem ascultati....de ce sunt asa si copiii?
Parintii sufera cel mai mult pentru copiii lor...exemplu tatal meu a facut infart in ziua divortului meu cu sotia, are 8 zile de spitalizare pana acum, stand nemiscat. Sunt si copil si tata...sunt pe cale de a pierde totul de la viata....cemai viata...toate deodata...
Simt ca nu mai pot!
Nu am ascultat cand m-au sfatuit sa nu ma insor cu ea....cum sa-mi iert acesta fapta....
?
Este tarziu acum...degeaba....
Avem impresia ca nu ne invata de bine....totusi stiu ei ceva mai mult decat noi...si totusi ignoram.
vikinga spune:
Oh Saso te inteleg...Sunt 6 ani in care tu ai invatat sa fii cineva, te-ai pregatit pt un domeniu fantastic de frumos si acum trebuie sa renunti. Aici ai dreptate, stiu ca in anumite joburi e aproape imposibil sa gasesti acelasi nivel ca in ro...Eu de ex simt ca sunt mult mai buna decat ceea ce fac si ii vad pe cei din jurul meu de la locul de munca ca sunt clar sub nivelul meu inteligenta si stiu ca locul meu ar fi trebuit sa fie altul. E ca un handicap. Si eu nici macar nu mi-am terminat facultatea in ro, imi inchipui ce poti simti tu... Eu am studiat 3 ani si jumatate inginerie navala si m-am axact mult pe proiectare si design naval..un domeniu ce pe mine m-a captivat. A trebuit sa plec, am zis ca numai pt putin timp ca ma voi intoarce si imi voi termina studiile..vorbe.. Acum sunt aici si a trebuit sa fac un job mai..normal si mai fara satisfactii:receptoner hotel. Acum asa ca o gluma sa vezi cum s-au aranjat lucrurile, m-am casatorit cu proprietarul si acum lucrez ca intr-o afacere de familie:)) Bine, o sa lucrez ca acum sunt insarcinataEi hai ca m-am luat cu vorba..ideea era ca te inteleg cand vb de renuntari, nu e deloc usor..e chiar al naibii de dureros.
guapa spune:
Nu dispera, Tunad! Stii cum e, pana nu ne lovim cu capul de sus nu-i credem pe parinti. Dar intr-adevar nu aveai de unde sa stii ca nu era femeia potrivita pentru tine. Acuma eu cred ca ai mai multa experienta si ca vei deschide bine ochii ca sa nu mai suferi. Ia-o ca pe o experienta din care ai invatat ceva, dar in acelasi timp ia-o ca pe o experienta extraordinara pentru ca inteleg ca ai un copil. Bucura-te de el!