Nu am reusit sa citesc foarte multe de la topicul asta din lipsa de timp dar mai ales de teama. Pentru ca descopar multe din sentimentele care m-au insotit de-a lungul anilor ca niste demoni personali. Doar ai mei. Iar acum descopar ca nu e asa. Ca nu sunt singura si nu-mi vine decat sa plang si nu-mi dau seama de ce, usurare sau furie.
Si-mi vin atat de multe in cap si nu stiu cu ce sa incep sa povestesc pentru ca sunt atat de multe...ar iesi doar un tipat.
ma intreb mereu cum ar fi fost. Cum as fi fost eu intr-o familie normala, lipsita de drama si traume.
Iar cand citesc realizez ca desi am o casnicie fericita, un copil minunat totusi furia pentru trecut e inca prezenta.