Fiica vs. Mama

sm spune:

Buna anar,
imi permit sa-ti raspund pentru ca si eu am trecut prin aceleasi probleme ca si tine, de fiecare data in ultimii cinsprezece ani, cand ma cert cu ea imi spune ca din cauza mea o sa moara, si eu sunt un copil nedorit, tata a vrut mama nu.
la intrebarea ta " sa iert" iti raspund "da",in fiecare seara ne rugam " iarta-ne Doamne greselile noastre cum si noi iertam gresitilor nostri". Iarta si mergi mai departe. Cearta cu mama ta te-a adus la o rascruce de drumuri, numai tu singura poti alege drumul cel bun, oricare ar fi nu regreta nimic. Ti-e frica de drumul/hotararea pe care o vei alege, e normal, dar ai curaj si incredere in tine si totul o sa fie bine. Cand nici eu nu stiam ce drum sa aleg l-am intrebat pe un preot ce sa fac si mi-a raspuns "iarta, dar traieste-ti viata pe care ai ales-o tu, mama ta reactioneaza din egoism, asta e crucea ta ".

pisigri spune:

Atunci iarta-ma dar nu te inteleg. Daca ea ti-a oferit DOAR umilinta, neincredere si ti-a impus sa i te supui si ATIT, de ce iti mai faci procese de constiinta ca te-ai certat cu ea? Daca a fost o mama atit de rea, daca tu crezi si constientizezi asta...fii bucuroasa ca ai rupt pisica-n doua, ca ai spus ce ai pe suflet. Sau daca e necesar, caut-o si spune-i si ce a mai ramas nespus.

Pe mine mama m-a invatat ca nu imi pot rezolva problemele dind in cap altuia si aruncindu-i in circa toate nemultumirile si neimplinirile mele. Ca pina la urma, vorba ei: "Eu acum ce sa fac? Daca te oblig sa faci facultatea X pe care nu o mai vrei, o sa-mi scoti ochii ca ti-am condus viata si uite unde-ai ajuns. Daca te las sa faci facultatea Y, pe care o doresti tu acum, desi eu cred ca nu e o optiune buna pentru tine, s-ar putea sa imi scoti ochii mai tirziu ca aveam mai multa minte decit tine si de ce nu te-am obligat sa faci ce credeam ca e bine. Asa ca te las sa faci ce vrei, macar stii ca a fost decizia ta, chiar daca se va dovedi neinspirata". No, s-a dovedit neinspirata... si nici nu am pe cine sa dau vina




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

olympia spune:

" Mama ma intimideaza ma mult decat directorul unei multinationale." remarca asta e tare de tot, Saskia!
Alice nu se poate repara trecutul, nici nu se incearca, numa' efectele lui asupra noastra, alea stiute si mai ales alea nestiute si parsive rau, de care pomeneai mai inainte.

simali spune:

Deoarece in copilarie ai fost lipsita de IUBIRE, INCREDERE, RESPECT nu ai nici cea mai mica idee astazi despre ce inseamna ele cu adevarat. Pentru ca nu ai cum. Toate cele de mai sus copilul le invata imitand-o pe mama iar tu ai vazut "umilinta", "neincredere", "supunere".

Ai o imagine romantata, nerealista, exagerata chiar despre iubire si de aici si probleme in relatiile cu cei din jur (sot, copil, prieteni, iubit imaginar, etc.) de la care este posibil sa ai asteptari exagerate, sa vrei ca ei sa-ti umple vasul gol de iubirea neconditionata de care nu ai avut parte in copilarie FARA CA TU SA DAI LA RANDUL TAU. Poate ca ai impresia ca dai, dar nu poti sa dai nimic dintr-un recipient gol.

Copiii captivi sunt, din acest punct de vedere, echivalentul unor persoane cu handicap: nu vor reusi niciodata sa dea timpul inapoi si sa invete firesc iubirea. Tot ce la ramane este recuperarea. Sti ce face un om caruia i-a paralizat o mana? In fiecare zi se straduieste sa apuce cu mama respectiva, face exercitii cu ea ca sa nu i se atrofieze degetele, etc. Daca e suficient de tenace este posibil sa poata manca intr-o zi cu mana respectiva, dar nu va fi niciodata ca nou.

Daca iti incepi saga personala cu a recupera Iubirea si Increderea vei vedea cum inclusiv clarificarile cu mama ta vor deveni mai simple.
Pentru ca vei intelege ca iertarea nu este obligatoriu sa vina din suflet (eu n-am simtit-o) ci poate sa vina si din intelegerea superioara naturii umane.

simali spune:

Cu conditia sa alegi iesirea din Pestera lui Platon, cu toate durerile ce vin la pachet cu asumarea libertatii.

lorelaim spune:

Cred ca relatia parinte-copil depinde si de copil... nu numai de parinte... Adica mai precis de felul de-a fii al copilului... Un copil care spune ce are de spus (o personalitate puternica... sa zicem)... nu rabda pana devine adult nici un fel de umilinte... Ma rog - eu nu pot sa spun decat ca eu m-am nascut "gura mare" si "iute la manie" si daca am avut ceva pe suflet am spus (sotul chiar zice ca eu nici macar nu pot sa mint - pe fata mea se vede IMEDIAT ceea ce simt). Da - intr-adevar - am avut si parinti echilibrati (sau mai bine zis s-au "echilibrat"/completat reciproc): mama precum fiica iar tata bland dar nu-i ieseam din cuvant... De ce? habar n-am - stia cum sa ne vorbeasca si sa se poarte cu noi in asa fel incat vorba lui era "sfanta" in casa...

Edit: "When children take action instead of passively sitting back and feeling bad inside, they turn problems into problems that can be solved" Myrna Shure

olympia spune:

Aici m-ai cam pierdut... Nu cred ca-i atat o chestie de asumare si lupta insotita obligatoriu de durere, cat de descoperire, intelegere, de "luminare". As zice chiar ca dispare durerea odata cu intelegerea si "luminarea" trecutului. Cand am zis de "efecte" era un raspuns si la ce ai scris cu "niciodata nu voi putea repara trecutul"... stii cum e cu "niciodata" spus asa din capul locului, plus ca nici nu are rost sa incerci asta. Alta e calea si altul e scopul.

buli spune:

pisigri, nu ai cum sa-ti dai seama de chestiile astea daca n-ai trecut prin ele.
e ca si cum te-as ruga eu acum sa-ti imaginezi un locuitor al planetei Neptun.
tot ce spui tu este foarte logic, dar in anumite conditii.

eu aveam o foarte buna prietena in scoala generala care era batuta cu biciul pentru nota 9. asa-i ca ti se pare de necrezut?
acum e un om bun si intreg, dar departe de ai ei.

si nu, nu te poti rupe atat de usor de mama.
n-ai vazut niciodata un copil care dupa ce a fost certat, chiar pe nedrept, vine el singru la parinte sa-l impace? pentru ca simte acut nevoia sa fie iubit? ei bine, asta se poate repeta pana la maturitatea maturitatii.

simali spune:

Dar nu crezi ca daca erai batuta "la timp" pentru obraznicie, astazi exista posibilitatea sa ajungi o fetita timorata ca ana_radu?

simali spune:

Mitul pesterii lui Platon:


"- Iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpaminteana, ca intr-o pestera, al carei drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de lungimea întregului pesterii (1). In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca intr-o singura directie, fara sa-si poata roti capetele din pricina legaturilor. Lumina vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia, iata, e zidit un mic perete, asa cum este, sa zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile. Mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni si alte fapturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii scot sunete, altii pastreaza tacerea.
- Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati!
- Crezi ca astfel de oameni au vazut, atat din ei insisi cat si din ceilalti, altceva decat umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina capetele nemiscate?
- Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca ar socoti ca, numind aceste umbre pe care le vad, ei numesc realitatea? Si ce-ar face daca zidul de dinainte al inchisorii ar avea ecou? Cand vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi ca ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva in afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- In general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decat umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.”

Pentru iesirea din pestera e nevoie de curaj.
Dar este nevoie de un curaj si mai mare sa traiesti in lumina, pentru ca primul gest care-ti vine sa-l faci este SA TE INTORCI INAPOI, la intunericul cunoscut si, ooo, atat de familiar!