Mara, cadoul meu perfect de Ziua Mamei

Dintotdeauna mi-am dorit sa am copii...
Ne-am casatorit in 2005, dupa o relatie de 7 ani de prietenie. Tocmai terminasem facultatea si locuiam cu chirie intr-o garsoniera de 16mp in Bucuresti. Eu lucram ca inginer optometrist intr-o optica medicala iar Ovidiu reusise sa-si deschida o afacere care il tinea mai tot timpul pe drumuri. Cu toate astea la inceputul anului 2006 am ramas insarcinata. Nu pot sa zic cat de fericiti am fost...si cate planuri ne-am facut. M-am inscris la un dr de familie in Bucuresti. La prima eco...dr a ramas putin surprins...vedea 2 embrioni si o singura activitate cardiaca. Mi-a spus sa nu ma sperii ca oricum sarcina e foarte mica si nu se vede bine. La urmatoarele ecografii nu s-a mai vazut nimic ciudat... sau poate nu a vrut sa-mi spuna dr...nu stiu. La 11 sapt am avut o scurgere ciudata. Era weekend, iar noi plecasem din oras ca sa ne vizitam parintii. M-am speriat si m-am dus la dr. Sarcina era oprita din evolutie de 2 saptamani. A doua zi am plecat la Buc...m-am dus cu inima stransa la dr meu care mi-a confirmat pirderea sarcinii.
Am plans mult, am suferit...mi-am pus o mie de intrebari...eu eram sanatoasa tun. Se pare ca a fost o sarcina gemelara, unul dintre embrioni a avut probleme si l-a afectat si pe celalat.
Tot ce imi doream era sa raman iar insarcinata. Un an de zile nu s-a intamplat nimic...am facut zeci de teste de sarcina. Intre timp am hotarat sa ne mutam in orasul nostru natal. Decizia asta ne-a adus noroc...ne-am deschis un punct de lucru aici si am reusit sa dam avansul pentru casuta noastra. Munceam amandoi la mica noastra afacere.
In vara anului 2007 am plecat cu niste prieteni un weekend la mare. Asteptam sa-mi vina ciclul zilele alea. In fiecare luna mi se parea ca am simptome de sarcina si faceam teste chiar si inainte sa-mi vina ciclul...poate...poate. Asa am facut si atunci...mi-am luat un test din Jupiter si a doua zi dimineata l-am facut. Mi s-au umplut ochii de lacrimi cand am vazut cele 2 liniute. Imi venea sa urlu de bucurie...am strans testul in maini, i-am multumit lui Dumnezeu si L-am rugat sa aibe grija de puiul meu.
M-am hotarat sa merg la alt medic tot in Bucuresti. Mi-a confirmat sarcina, am facut toate analizele si m-a asigurat ca o sa fie bine de data asta.
La scurt timp dupa aceea au inceput greturile. Pana la 3 luni si jumatate m-am simtit foarte rau. De la 50kg ajunsesem la 45kg. Nu puteam sa mananc si sa beau nimic. Am ajuns de nu stiu cate ori in spital la perfuzii. Aveam zile cand nu ma puteam ridica din pat. Nu conta...eram fericita. Greturile erau un semn bun ca inca sunt insarcinata. Imi aduc aminte ca atunci cand se mai ameliorau starile de rau...intram in primul cabinet medical cu echograf numai sa vad ca ii bate inimioara. Trebuie sa spun ca toata perioada sarcinii mi-a fost frica sa nu se intample ceva rau.
Cand aveam vreo 2 luni si jumatate am plecat in concediu intr-o statiune din Croatia. Cumparasem deja biletele inainte sa incep sa ma simt rau asa ca am zis sa nu ratam ocazia...sa profitam de ultimul concediu in doi. Primele 3 zile au fost super ok...n-am avut nici cea mai mica problema...aveam o pofta de mancare...Ovidiu chiar mi-a zis:"Ce-o fi cu tine? Mananca acum ca nu se stie...". Asa a fost...zilele care au urmat le-am petrecut numai in pat. Imi ardea gura de sete. O picatura de apa daca beam ma chinuiam o jumatate de ora sa o vomit. Abia asteptam sa ajung acasa. La intoarcere ne-am oprit intr-un spital din Arad unde mi-au bagat perfuzii si cat de cat mi-am mai revenit.
Cand am ajuns acasa am primit vesti proaste. Tata socru se simtea foarte rau. Dupa nu stiu cate analize si doctori...diagnosticul a fost crunt...cancer pulmonar. A fost o perioada foarte grea ...Ovidiu pleca aproape zilnic la Bucuresti era obosit si neputincios. Tatal lui mai avea maxim 4 luni de trait. Au trecut foarte repede. A treia zi de Craciun s-a stins. N-am realizat prea bine atunci ce se intampla. Ma gandeam numai la puiul meu. Sa fie ea bine. Aveam momentele noastre ...abia asteptam sa ma retrag sa o mangai, sa-i vorbesc, sa simt cum imi raspunde... vroiam sa fiu doar eu cu ea. Mergeam lunar la control si totul decurgea bine. In afara de greturile din primul trimestru si insomnii...n-am avut nici o problema.
Se apropia momentul nasterii. Nu mi-a fost frica nici o clipa. Abia asteptam sa o vad. Dpn era 1-15 martie. Speram sa nu se nasca de ziua mea (29.feb)...culmea...in anul ala am avut si eu zi de nastere. Am hotarat sa stau la o ruda care locuia in Bucuresti ca sa am timp sa ajung la spital. Nu mai aveam rabdare...
In data de 8 martie pe la ora 12 noaptea au inceput durerile...la inceput usoare...iar apoi din ce in ce mai intense si mai dese. Pe la ora 3 l-am sunat pe Ovidiu ...mi-am facut un dus...si..hai la spital. Imi doream mult sa nu fie alarma falsa.
Cand am ajuns la spital parca nu mai aveam dureri chiar asa de mari. M-a consultat moasa...hmmm...nu era foarte convinsa ca voi naste atunci. Mi-a facut cateva injectii si am asteptat. Nu mai aveam nimic. Nici o durere. Eram dezamagita. Vroiam sa nasc...
Pe la ora 9 dim a venit si dr meu. M-a consultat ...dilatatie 2. Vroia sa imi faca epidurala. Abia atunci i-am spus ca pe mine nu ma mai doare nimic. Nu stia ce sa faca...sa imi dea drumul acasa...sa ma mai tina... Pana la urma i-a spus moasei ca daca nu se intampla nimic pana la ora 15 sa imi dea drumul acasa.
Eeee la ora 15 a inceput distractia... contractii pe bune. Incepusem sa am o oarecare teama cand am auzit vreo doua mamici cum au nascut...vroiam sa scap si eu mai repede. La ora 19 contractiile devenisera insuportabile. Ma dureau ingrozitor...iar cand vedeam ca se apropie moasa de mine sa imi masoare dilatatia imi venea sa o iau la bataie. Dilatatie 4...doar atat...nu mai pooooot. Moasa nu mi-a dat voie sa imi sun medicul...ca il va suna ea cand este momentul...
Cu lacrimi in ochi le-am spus ca vreau cezariana..aveam contractie dupa contractie iar eu nu ma dilatam. Atunci au luat decizia sa-mi faca anestezia epidurala. Eram epuizata...cu o noapte in urma nu dormisem deloc...dupa ce mi sa facut anestezia am adormit. Doua ore n-am mai simtit nimic...dar cand m-am trezit... am luat-o de la capat. Toata ziua fusesem monitorizata...ma obisnuisem sa-i aud bataile inimii...la un moment dat...incepuse sa se auda din ce in ce mai rar. Am chemat o rezidenta si am intrebat-o ce se intampla. Dintr-o data i-am vazut cum s-au panicat si au inceput sa ma intoarca pe toate partile pana cand a inceput sa se auda iarasi normal. In sfarsit pe la ora 23 l-au anuntat pe dr care a si venit in 10 min. Simteam ca imi ies ochii din cap de durere. M-au urcat pe masa. Am purtat un mini dialog cu dr...:" dau oriceeee pentru o cezarianaaaaa", "daca esti cuminte in 5 minute scapi", " mie imi vine sa impiiiiing ", "pai impinge"...si am impins...
La ora 23.50 a venit pe lume prima mea minune. Nu plangea, nu se misca. Nici nu aveam curaj sa ma uit la ea. Am asteptat. Imi era frica sa intreb ce se intampla. Nu se agita nimeni...toata lumea era calma si isi facea treaba... Nu am simtit nimic cand m-a cusut...gandul meu era la pui. Mi-am facut curaj...si am intrebat cu jumatate de gura de ce nu plange. Mi-a raspuns o asistenta..."Eee stai linistita ca o planga ea" ...si n-a mai durat mult si a inceput sa planga. Si era atat de frumoasa...nu-mi mai puteam lua ochii de la ea... comoara mea, minunea mea roz avea carlionti lipiti de cap si ochi albastrii.
Dupa ce au curatat-o mi-au dat-o cateva secunde sa o pup...plangea... n-am apucat sa-i spun decat "iubita mea" ... a tacut si a inceput sa caute cu ochisorii ei albastrii directia din care se auzea vocea...
Nu ma mai durea nimic...eram fericita, implinita si multumita ca am reusit...ce a urmat este deja alta poveste...
Mara, iubirea mea, iti multumesc ca ai aparut in viata mea. A fost cea mai frumoasa zi a mea...Ziua Mamei. Si pentru ca ai fost cel mai cuminte copil ti-am promis ca o sa-ti facem si un fratior...
va urma...

Mamica fericita de Mara (8.03.2008) si de David (1.01.2010)

larisel spune:

Am citit cu sufletul la gura povestea... sa va bucuratzi de ea si de fratziorul ei pana la adanci batranetzi!

simplicity spune:

Foarte emotionanta povestea,atata durere fizica si psihica care se concretizeaza la final intr-o nemasurabila iubire
Este o data foarte frumoasa,8 martie a venit cu un cadou de la Dumnezeu pt tine mami de Mara.

Astept si cea de a doua poveste si sunt sigura ca va fi la fel de frumoasa ca si asta.

Va doresc o viata frumoasa,linistita,implinita.

Cu drag,

Simplicity

---

Mami de Ariana(albinuta mea)
Motto-ul de azi:
"Credintele si hotararile se macina daca le cantaresti mult."

tomaca spune:

Si ce cadou frumos a primit mama de 8 martie!! O papusa blonda cu ochii albastrii. Cel mai frumos cadou.

Sa fiti sanatosi si sa va bucurati unii de altii.

Povestea unui Dor
mami tomaca si bebe Tudor Ioan un

Ajut-o pe Eva
http://www.mariaeva.ro/

Ruxita spune:

seamana vreo 80% momentul nasterii cu al meu... exceptand epidurala, am vrut-o dar mi-au refuzat-o pe motiv ca anestezistul era la un caz grav si nu m-ar fi putut monitoriza...

UN brat de pentru minunea ta cu ochii albastri!



--------------------------------------------------------------------------------------------
Kay, un pui iubit! (21.01.2010)

nyny spune:

Marutza mea frumoasa, acum 3 ani te pregateai sa vi pe lume...
Acum esti o mica domnisoara. Nu stiu cand a trecut timpul si nici nu vreau sa ma gandesc cat de repede va trece de acum incolo. Vreau doar sa traiesc prezentul alaturi de voi.
Iti doresc sa fi sanatoasa iubirea mea si sa ai o viata frumoasa ca tine.

Va iubeste mami mult mult...

Mamica fericita de Mara si de David
Povestea Marei