Sunt obsedata de el !

Fomalhauti spune:

Raman la parerea mea, du-te si vorbeste cu el. Amical.

Voi nu faceti intalnire de n ani de la terminarea liceului? Daca inca nu s-a gandit nimeni sa o faca, fa-o tu.

Sa-ti povestesc despre prima mea dragoste. Din clasa a V-a, cum spuneam. La un moment dat, dupa ani, mi s-a parut ca unul din baietii mei are o problema de comportament (asa am perceput-o eu atunci) pe care o avea si baiatul respectiv. Si m-am intrebat cum a evoluat problema. El locuia in alta tara. Dar eu doream sa aflu cum "a evoluat" (daca ar fi existat forumul si as fi povestit cu siguranta ar fi fost persoane care m-ar fi acuzat ca vreau sa-l caut din alte motive - oricum au fost foste colege care asa au vazut lucrurile; dar ce importanta are?) Pana la urma mi-am amintit ca stiu pe cineva care este in legatura cu o ruda de-a lui si uite-asa i-am aflat adresa. I-am scris o scrisoare (lucrurile se petrec acum mai bine de 10 ani, nu aveam mail). I-am scris despre mine, despre sotul meu, despre copiii mei si despre fosti colegi comuni cu care pastram legatura. Am pus apoi cat am stiut de delicat intrebarea care ma interesa si i-am spus ca mi-ar face placere sa ne revedem. Raspunsul la intrebare a fost uluitor pentru mine, adica el nu fusese niciodata constient de problema pe care eu o ridicam. Dar de vazut, ne-am vazut. A fost interesant.

Ceea ce vreau de fapt sa-ti spun este ca persoana respectiva este CU TOTUL SI CU TOTUL DIFERITA FATA DE IMAGINEA PE CARE O AVEAM. Si nu este nici betiv, nici interlop, este o persoana deosebita dar e foarte, foarte evident ca nu ne-am fi potrivit deloc. Ca suntem diferiti si nu am fi putut fi nici macar buni prieteni. Are alte valori si gandeste altfel si se poarta altfel decat mine. Sotul meu (care era cu mine cand ne-am intalnit) s-a amuzat de-a dreptul.

Nu stiu de ce nu ti-a raspuns pe facebook, dar s-ar putea ca acum sa se fi maturizat si sa nu aiba nimic impotriva unei discutii (am eu teoria mea, ca barbatii se maturizeaza cand se casatoresc; sau se casatoresc cand se maturizeaza). Cred ca e calea cea mai scurta de a scapa de o obsesie.

CorinaDani spune:

calipso, ai fost cam dura, sa nu zic altfel...si ai presupus niste lucruri care nu sunt adevarate si au ranit-o pe ionik.

ionik voia doar sa inteleaga de ce nu poate scapa de aceasta obsesie, care ar putea fi motivele pentru care "el" nu a acceptat-o si a continuat s-o ignore pana acum, poate altele au trecut printr-o experienta similara si o puteau ajuta cu sfaturi concrete.

dupa felul in care scrie, iti poti da seama ca ionik este genul de om care despica firul in patru si analizeaza pe toate partile inainte de a lua o decizie. da, viseaza cam mult cu ochii deschisi, are imaginatie bogata, dar cati nu sunt la fel ? acesta este modul ei de a fugi de o realitate care nu-i (mai) place. a scris deja, s-au acumulat multe - depresia post-natala, faptul ca nu s-a implinit pe plan profesional, problemele si rutina de zi cu zi...acesta este modul ei de a evada. asta nu inseamna ca este o "mama denaturata", ca nu-si iubeste copiii. s-a instrainat de sot, insa nu intr-atat incat sa-si riste casnicia pentru o himera...

pur si simplu vrea sa inteleaga si sa se inteleaga, de ce trece prin toate aceste trairi, daca este in regula sa simta asa, sau cum anume poate scapa de obsesie...



Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

lucialu spune:

Ionik, pai atunci privesti in directia gresita. Nu poti sa evadezi in imaginar la nesfarsit. Pune mana si rezolva situatia atat cat depinde de tine in casnicia voastra. Sunt doi pui care depind de voi.

Fomalhauti spune:

Tot insisti cu "acea seara" de la sfarsitul liceului. Incerci sa cauti explicatii - in domeniul romantic. Si daca baiatul bause un paharel de ceva inainte de a pleca de acasa? Stii, se mai intampla...

Ti s-a dat si o alta explicatie, poate tocmai se certase cu prietena. Si dorea sa o faca geloasa. Sau chiar dorea sa termine definitiv cu ea si s-a gandit ca tu esti persoana alaturi de care vrea "sa-si linga ranile" tu, care de ani de zile schimbai cu el priviri cu subinteles pe hol. Si poate pana a doua zi a ajuns la concluzia ca nu esti acea persoana sau inainte sa-l suni tu il sunase fosta prietena si se impacasera....

Explicatii sunt multe, chiar nu are rost sa "te agati" de un comportament cu totul iesit din comun fata de tine, comportament care a durat cateva ore.

ionik76 spune:

In aparenta, da, am tot ce-si poate dori un om de la viata. Doar ca eu mi-am dorit mult mai mult. Asa ca, pana la urma, totul tine de ce anume isi doreste fiecare. Singurele "lucruri" bune in viata asta sunt copiii mei. In rest, nu am barbatul pe care l-as fi dorit, nu am cariera pe care am visat-o, nu am multe alte lucruri. Nu-mi cer osanda, dar nici nu pot afirma ca sunt implinita pe toate planurile.
Si iarta-ma, dar tot nu inteleg ce legatura au copiii in toata povestea asta ? A-i iubi si a le fi mama ar trebui sa fie echivalent cu a renunta la fericirea proprie ? Sau poate ar trebui sa o suplineasca ? Sa-mi fie de ajuns ? Sa-mi pun cenusa in cap, sa ma resemnez ca gata, asta mi-e soarta si sa ma sacrific toata viata numai si numai pentru copii ?
Si nu spun neaparat ca fericirea mea ar trebui sa insemne acel barbat, vorbesc pur si simplu ipotetic. De ce problema se pune la modul ca a-mi afla implinirea si fericirea alaturi de altcineva, el sau altul, ar insemna sa renunt la copiii mei si sa nu-i mai vad niciodata ?!
Repet, vorbesc pur si simplu ipotetic, n-am nici cea mai vaga intentie de a-i destrama casnicia acelui barbat, cu atat mai mult cu cat stiu ca el nu are nimic sa-mi ofere. Nu-mi sta in caracter. Daca eram genul asta de femeie, as fi putut interveni de la bun inceput intre el si prima lui prietena.

lucialu spune:

Nu e vb sa nu-ti mai vezi niciodata copiii. E vorba ca in principiu orice om isi doreste a.c. se casatoreste si are copii, deci pornit pe drumul asta, sa le ofere copiilor lui tot ce poate sa ofere mai bun. Si de obicei in primul rand vrea un tata si o mama sub acelasi acoperis, impreuna, care se iubesc si isi cresc impreuna copiii.
Nu era mai bine sa fi stiut de dinainte sa o apuci pe drumul asta, sa ai copiii, sa fi stiut ce vrei de fapt? Ei ce vina au?
tu ai spus ca vrei sa ti se spuna pe sleau parerile celor care te citesc, tot tu te superi ca esti judecata. Eu nu te judec. Dar nici nu pot sa te ajut. Imi pare rau.

ionik76 spune:

Multumesc inca o data, Corina, pentru sprijin. Intr-adevar ai inteles fosrte bine motivul pentru care am apelat la ajutorul vostru. Nu pentru ca vroiam sa aflu cum sa-l cuceresc pe respectivul, nu pentru ca vroiam sa stiu cum sa-i distrug casnicia sau cum sa mi-o distrug pe a mea, ci pur si simplu pentra a afla cum sa scap de cosmarul asta in care ma zbat de ceva vreme.
Am spus in prima mea postare, si repet, cand am luat decizia de a ma casatori cu sotul meu, am crezut ca fac ce trebuie, am crezut ca asa e bine, am facut-o gandindu-ma la viitor. Nu m-as fi gandit nici o clipa ca la un moment dat as putea sa ma intorc din nou in trecut. Am fost convinsa ca ma vindecasem, ca viata mea intrase in normal, chiar l-am iubit pe sotul meu si am vrut sa fac cu el acesti doi copii. Nu m-am casatorit de dragul de a ma casatori, nici pentru a scapa de un trecut dureros. Am crezut ca am gasit in sotul meu barbatul potrivit si chiar am fost, un timp, fericita ca asta s-a intamplat, ca scapasem de obsesie, ca intalnisem si eu iubirea aceea cu doua sensuri. Tocmai de asta nu mi se pare firesc ce mi se intampla acum.
Am avut anul trecut intalnirea de 15 ani de la terminarea liceului, dar el nu a venit, de fapt nu a venit nimeni din clasa lor. Iar pe acel site (nu era facebook, tot ceva de genul), i-am trimis mesaj tocmai in ideea asta, de a sta de vorba amical, ca doi adulti, ca doi fosti colegi, de a afla niste raspunsuri, de care credeam ca aveam nevoie pentru a merge mai departe si, de ce nu, pentru a ma convinge poate ca nu era nici pe departe asa cum il crezusem eu.
Numai ca, asa cum am mai spus, nici macar nu a catadicsit sa-mi raspunda.
Ceea ce ma face sa cred ca poate, intr-adevar, nu merita efortul.

My_Lady0091 spune:

ionik, eu vin si te intreb, tu te-ai departat de sotul tau pentru ca nu intrunea calitatile cerute de tine si pe care le asteptai sau l-ai gonit tu incet-incet din cauza "iubirii imposibile"?
adica sotul tau nu e ok sau.....tu nu ai putut sa il vezi ca si ok si asta a dus la ruptura?

---

Blackmoon Lady&lipishtocul

lucialu spune:

Te minti pe tine. Citeste ce ai scris si ai sa vezi, dc chiar vrei sa vezi. Amesteci tot, dar sunt si lucruri evidente.
Corina vede pana la un punct, restul din pacate tine de ceea ce spunea Lorelaim. Minimizezi lucrurile importante, te sustragi de acolo de unde esti tu raspunzatoare, dai importanta fleacurilor- seara banchetului, acum la maturitate, pastrezi jurnale pe care te-ai gandit sa i le dai Lui sa le citeasca!? Si pt destramarea casniciei e nevoie de doi. Chiar dc in mod evident unul greseste, celalalt nu e prezent sa il traga de maneca, sa vorbeasca, sa puna suflet, sa faca pereche pana la urma.
Spui ca vrei sa fi ajutata, nu cauti decat confirmari, incurajari la ceea ce faci tu cu manutele tale. Pana la urma dc chiar vrei sa rezolvi ceva, faci rost si de bani, tratezi problema ca orice alt lucru important. E vorba de viata ta si nu doar de a ta.

pisigri spune:

Eu zic ca daca la virsta asta, dupa atitia ani de casnicie alaturi de un barbat care poate nu era iubirea vietii tale, dar pe care spui ca il iubeai cind l-ai luat, dupa doi copii si o (presupusa) maturizare, tu vorbesti de jurnale...mai bine cauti o forma de psihoterapie. Ca singura evident nu poti sa iesi din beleaua asta.

Eu ma cunosc, eu fac obsesii. Dar nu asa de grave, ca am scapat de ele la un moment dat.
Ai depasit virsta la care sa dai semnificatii ascunse felului in care a clipit cind te-a vazut, modului in care a pasit, numarului de nasturi incheiati la camasa. Pe bune, astea-s faze de gimnaziu...Iar tu ai ramas agatata de ele.

Nu te vrea si nu te-a vrut niciodata. Si ti-a aratat-o cum s-a priceput. Tu insa nu vrei sa intelegi si sa accepti.
Nu e dator sa te ajute sa iti rezolvi problemele, chiar daca el este subiectul problemelor tale. Sa ii pretinzi asta e ca si cum i-ai cere victimei unui stalker sa stea de vorba cu acesta cu binisorul, sa il inteleaga si sa nu se supere prea tare ca e cam insistent. Poate ca insistenta ta, dupa atitia ani, este ingrijoratoare pentru el, poate se intreaba pina unde poate merge obsesia ta.
Te umilesti inutil tot cautindu-l si urmarindu-l, asa cum ai facut si in liceu cind te-ai repezit sa iti declari iubirea vesnica, fara nici un indiciu ca ar fi interesat de ce simti tu sau ca ar exista o urma de reciprocitate. Dar in liceu era scuzabil, adolescenta nebuna, hormoni, experienta de viata egala cu zero. Dar acum??

Si da, sint sigura ca si casnicia ta ar merge mai bine daca tu nu ai prefera sa dai bir cu fugitii si sa iti traiesti viata paralela si imaginara. Crezi ca sotul tau nu simte ca ceva e in neregula? Crezi ca se bucura? Chiar crezi ca e singurul vinovat ca nu-s toate roz? Tu nu te-ai refugiat in viata imaginara pentru ca esti nemultumita de casnicie, e taman invers...

Serios, pentru copiii aia care merita sa creasca alaturi de mama si de tata, fa un efort si incearca sa cauti ajutor de specialitate. Nimeni de pe forum nu stie sa puna problema intr-un mod destul de corect incit sa te "vindece" de obsesia asta.




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)