Povestea unui Dor

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Povestea unui Dor | Autor: tomaca

Acum 1 an, pe 26 ianuarie 2010 la ora 9:55, a venit TuDorul pe lume, iar mama l-a asteptat cu mult dor.

Imi vine greu sa povestesc despre cum l-am asteptat pe Tudor. Cand eram copil si am citit Ciresarii, spunea Tic in primul volum ca daca iti doresti tare- tare ceva, atunci nu trebuie sa spui nimanui ca sa ti se indeplineasca dorinta. Sa inchizi ochii si sa visezi la ce-ti doresti. Mi-a ramas in modul de a fi aceasta credinta a copilariei.

De aceea mi-a venit greu sa povestesc despre sarcina cu Tudor. Si dupa experientele dureroase pe care le-am mai avut, imi venea greu sa povestesc. Imi vine greu si acum. Daca stric ceva?
Copii am vrut, dar am amanat pana spre 30 de ani. Dar nu s-a intamplat nimic. As fi vrut sa am un bebe la fostul servici si apoi sa-l schimb fiind un job foarte solicitant. Nu a fost sa fie, am schimbat totusi serviciul. Si aici nebunie, dar temporara pana sa pun lucurile la punct. Si in nebunia aceea, in vara lui 2007 am ramas insarcinata. Dar n-am stiut. Avem simptome de raceala si dureri de cap, iar eu credeam ca sunt racita. Eram prea ocupata cu auditori si corectii si reglari de fluxuri. Cand intro duminica, m-am gandit ca nu mi-a venit. Nu stiu cum aveam ratacit in casa un test, asa ca l-am facut si a iesit pozitiv. Nu era planificat, venea cam redepe dupa schimbare job, dar era foarte bine. Bucuria a fost foarte scurta insa, caci sarcina s-a oprit din evolutie. Am ajuns la urgenta intro noapte la Municipal; ceva oribil. Si conditii si tratament. S-a purtat de parca chipul meu arata ca sunt expert in asa ceva. M-am infipt in doctorita si n-am lasat-o sa faca nimic pana nu-mi spune ce vrea sa faca. S-a mirat ca pana la 33 ani n-am avut nicio sarcina si ca mi-o doream si a lasat-o mai moale, chiar incepuse sa-si dea interesul. Am incercat o saptama de tratament cu injectii puternice, dar eu stiam ca nu mai este nimic de facut. Aveam semnele mele.
A trecut episodul si dupa refacere, am inceput un tratament usor cu duphaston. In a treia luna am ramas insarcinata. Era inainte de Pasti, de obicei venea mai repede, dar atunci nu, asa ca am facut un test. Au iesit doua liniute, iar una foarte palida. Ce bucurie! Repetam testul in fiecare zi si era din ce in ce mai pronuntata. Asta imi spunea mie ca este bine, caci simptome nu aveam. Ca si data trecuta, nu aveam nicio greata. Eram bucurosi pentru sarcina, dar nu am spus nimanui. Am hotarat sa asteptam sa vedem ca este bine. N-a fost. Au inceput iar durerile de burta care mi-au anuntat tristetea. Speri, mergi la medic, faci tratament, corpul iti spune, dar continui sa te minti sa sa amani inevitabilul. S-ar fi nascut de ziua mea daca ar fi trait.

Fiind pentru a doua oara, am inceput serios cautarea motivelor. Mi s-a recomandat o doctorita, la care am reusit sa ajung pana la urma, ea fiind destul de ocupata. Toate testele au iesit bine. Am mai fost si la nume grele. Rezultatul acelasi. Nu avem niciun motiv pentru care sa nu raman insarcinata. Un om care isi doreste un copil si nu-l are are un suflet amarat, iar numele acestea mari de doctori imi pareau destul de aspre, desi spre finalul consultatiilor cam toti isi schimbau expresia. Probabil ca fata mea le inducea pana la urma sentimental de compatimire. Unul chiar nu a mai taxat consultatia la final. Am ales sa merg cu doctorita mea. Cand o vedeam capatam speranta si aveam incredere in ea. Stia sa aiba grija de sufletul meu. Multi oameni nu stiu sa o faca. Si ce este cel mai chinuitor, ca tu oricum traiesti cu chinul tau si ai sufletul amarat, si vin altii si apasa si mai tare pe rana. Te intreaba de ce nu faci copii, ca sa mai lasi cariera, ca important in viata sunt copii…. De unde s-or vedea unii buricul pamantului si stiu ei ce vrea sau nu celalat, nu inteleg. Nu pot sa cred decat ca sunt ingusti, limitati in experientele lor, plini de ei ca le inteleg pe toate, caci altfel nu se explica aceasta lipsa de delicate.
Cand nu mai era nimic de investigat, am hotarat cu doctora sa nu mai asteptam si sa urmez tratament de stimulare ovarian pana la FIV. Am inceput cu ce era mai usor, si dupa prima luna eram ca gaina cu oualele de aur si injectii cu pregnyl. N-a fost sa fie si am ramas si cu doua chisturi. Luna urmatoare ne-am oprit. Venise déjà primavara lui 2009. Si am avut o supriza in balcon. Inflorea crinul pe care l-am primit la nunta si nu mai inflorise de 2-3 ani. Gata, zice sotul faci copii. Mi-am gasit cerceii de la mama, pe care ea i-a cumparat cand era gravida cu mine si care ei i-au purtat noroc. Ma tot batea la cap sa-I gasesc si sa-I port ca sarcina ei a fost buna. Am inceput sa-I port. Si s-a mai intamplat ceva frumos. O pereche de turtulele au poposit in copacul din fata geamului nostru. N-au facut cuib, dar dormeau acolo imbratisati in fiecare noapte si dimineata cantau. Sotul zice “Fata iti canta pasarile la geam. Gata ramai bortzoasa. Asa se zice la tara. Ce te faci, ca-ai sa faci o trala de pisoci”. Si au mai ramas acolo inca un an de zile.
Nici luna a treia nu am putut sa mai fac stimularea. Tot mai era un chist, dar totusi sa incercam cu pregnyl 10000 ui. Ea nu era pana la capat sa-mi faca monitorizarea, dar sa continui cu o colega de-a ei. Oricum, cam joi avea loc ovulatia. M-am dus la colega, care-mi zice ca sambata are loc ovulatia si sa-mi fac 5000 ui. Bine, bine si eu ce fac acum? Am facut o mixtura de zile, cantitati de pregnyl si prestat si asta a fost. Nu trageam prea multa nadejde ca le cam amalgamasem.
Cam intro saptamana am avut o senzatie stranie. Pentru mine, in fiecare luna cam in perioada cand ar fi trebuit sa fie nidarea incepea un stress. Pete maronii sau nu. Apar sau nu, cum sunt, ca eu mereu aveam, sperante si amagiri ca poate sunt de la nidare. Dar cand le vedeam stiam. Acum aveam o durere de burta ca o ghera ce ma strangea. Cam la o saptamana de la estimata ovulatie. Putin diferita de senzatiile chinuitoare lunare. Era vineri. Luni m-am dus sa fac o eco abdominala ca tot aveam o durere in dreapta si am vrut sa ma asigur ca nu este si altceva decat chistul. Rezultatul endometrului 5 mm. Jalnic ! Deci nicio sansa de sarcina. Asta este, simptome si amagiri si dezamagiri clasice lunare. Miercuri ma duc la doctorita mea ca sa-mi recolteze teste de gineco anuale. Ups! Stai ca nu se poate, este sangerare. Da? M-am mirat ca maroneli nu avusesem. Iar vine repede, m-am gandit. Uf ajunsesem si eu la 28 zile dupa tratament. Iar? La cum arata, vine CM zilele acestea, mai este si eco cu 5 mm endometru; veniti luni si facem eco sa vedem daca trecem iar la stimulare ovariana. Ok, zic. Si constat ca-mi curge nasul si parca sunt racita. Am racit, ii zic eu. Vine vara si eu racesc. Iar in gand spun “am senzatia ca atunci cand am ramas prima oara insarcinata. Dar acum n-are de unde sa fie, avem probe.” Seara am luat un coldrex. Sa nu ma ia gripa. De dimineata insa, a inceput sa ma manance pielea. Cand m-am pus la baie la service, am constatat ca sunt plina de bube si unele umflate. Ma scarpinam intruna. Noroc ca aveam programare la doctorita de ficat. Mi-o da ea ceva. Daca era vreo boala a copilariei? Imi da niste claritine si alte cestii mentolate. Pana seara aratam ca un Dalmatian. Groaznic. Am luat o pastila de claritine. Cu inima indoita insa. Ceva zicea din interiorul meu: si daca sunt insarcinata? Si tot interiorul meu “Fata, esti proasta? N-ai de unde, ca doar te-au consultat”. Ei, si n-oi muri eu de bube. Nu mai iau pastille. Dau doar cu mentol. Vineri ma duc sa-mi vad o finuta. Ma omeneste maica-sa si ma intreaba daca vreau varza calita. Uau ce bine a sunat. Mi-a plouat in gura. Asa ca am mancat. Si-a venit o arsura stranie. Ciudata. Ce-am? Ca eu n-am arsuri. Daca sunt insarcinata? Iar? Citesti prea mult pe forum revino-ti. Acasa am avut pofta de vin rosu. Mi-am pus intrun paharel. Sa-l beau tot? Poate sunt insarcinata, zice ceva din mine, si nu e bine. Iar? Du-te si te culca. Am lasat paharul dupa televizor si m-am bagat in pat. L-am gasit dupa vreo 3 zile uitat acolo.
Duminica dimineata (adica mai spre pranz asa), ne urnim totusi din pat sa facem si noi ceva in ziua respectiva. Si-mi aduc aminte ca trebuie sa ma duc la eco maine si ca trebuia déjà sa mi se fi terminat CM. Nici n-a venit. I-ar se incurca borcanele, dar macar nu vine asa devreme. Era a 27 zi. Tot era ceva bine in treaba asta. Ma duc la baie si verific stocul de teste de ovulatie ca sa ma pregatesc pentru o noua luna. Nu mai erau. Era in schimb un test de sarcina barza primit cadou la cele de ovulatie. Hai sa-l fac, zic. La cate fac mereu, luna asta n-am facut. si asa de amorul artei l-am facut ca sa arunc cutia. Ce sa vezi. Doua liniute, puternic colorate. Nicio emotie. Doar o constatare in capul meu. Uite ca si testele de sarcina sunt afectate de pregnyl nu doar cele de ovulatie care sunt fals positive daca le faci dupa injectie. Am mai invatat ceva, dar hai sa-l pacalesc pe sot. Ma duc spre el si constat ca-I tot in varful patului. Ei las’ca merita. Ii dau testul. Il ia asa automat si el continua vizionarea ca de, era interesant. Ma desumflu ca nicio farsa nu pot sa-I fac si-mi vad de treaba. M-aud strigata, ma duc la el si ma socheaza fata lui emotionata. Asta chiar crede, imi zic. Si-mi pare rau sa-l mai chinui. Chiar e fraier, ma asteptam sa-si dea seama. “hai ma, ca e de la pregnyl. Nu stii ca si alea de ovulatie se pozitiveaza fals.” “Da, dar asta este de sarcina, ce si astea se pozitiveaza cu pregnyl? Si sunt foarte colorate. Pana acum ne chinuiam sa ghicim a doua linie” Replica lui a zdruncinat ceva in mine. Relaxarea mea cu falsul pozitiv se stirbise. “Pai eu asa cred, ca arata toate la fel. Acum hormonii or fi diferiti, eu stiu. Asta este barza si cica arata cu 5 zile mai devreme. Stai sa caut pe net”. Si-am cautat. Cele mai multe pareri ziceau ca nu. Altele ziceau ca da, dar ca oricum pregnylul se eleimina din corp 1000 ui/zi. Deci cele 10000 ui ale mele erau de mult eliminate fiind a 17 zi de la injectie. Ii zic sotului. Pai vezi? Suna doctoritza. Nu azi ca-I duminica. Bine hai la Aura (cateaua) si mai luam niste teste pe drum.
Am luat seara niste teste. Erau unele albastre. Erau positive dar nu asa de vizibil. Aoleu, de ce? Incepusera iar chinuri si framantari cautari de liniuta a doua. A doua zi am sunat doctorita. “N-are nicio treaba pregnylul, zice ea. Dar cand l-ati facut, oricum. Acum 18 zile. Nu-I de la el. Mergeti si faceti un test de sange”. Si l-am facut. 1600 Uau! Ce valoare! Record pentru mine. Sun doctorita. Si-I zic. “Bravo! E sarcina. Valoare foarte buna. Incepeti tratament pana veniti la eco pe la 5 saptamani si ceva ca sa avem ce sa vedem”.
Eu am mai facut vreo doua teste de sange pana atunci. Sa verific ca sunt in graphic cu valorile. Eram bine mereu. Ca sa nu mai zic de cele de la farmacie! Unul la 2 zile ca sa ma linistesc eu ca liniuta 2 nu scade. Si au inceput nelinistile si chinurile si numarat zilele. Si frica. Frica de a merge la baie si sa gasesc vreo sangerare. Frica sa nu se opreasca iar, frica sa mai fac orice ca daca se intampla iar. Si nu vorbeam cu nimeni. Strangeam din puni sa tin secretul. Cu greu am acceptat sa le spun parintilor.
La 5 saptamani si 5 zile am fost la eco. Totul era bine. Se forma si aproape se vedea ecoul embrionar. Record! Uf, scapasem de un stress. Era mai mult decat inainte. Totul parea bine, dar faceam tratament in continuare. Riscul mare era pana la 13 saptamani. Peste cateva zile, aveam o nunta a unei college. M-am dus la un salon si m-am aranjat. M-a tot durut in dreapta, dar n-am dat importanta. Am ajuns acasa si am inceput sa calc. Am simtit ceva ciudat si m-am dus la baie. Mi s-a terminat lumea. M-a cuprins o panica si o disperare dupa ce am vazut o sangerare. Era mai rozee, adevarat, dar era sangerare. Nidare la 6 saptamani? Nu voiam sa ma mai mint. Am ramas acasa in pat. Si ma intrebam de ce? De ce iar? Ca n-am facut nimic. Iar nu aveam simptome, sangerare aparuse, ma mai durea si burta. Scenariul era acelasi. Si trairile aceleasi. Ce-mi doream in momentele de tipul acesta, nu era sa mor ci sa nu fi existat. Ar fi fost mai bine asa.
Duminica a venit mama. Mi-a mai facut curaj sa trec si prin asta. Si daca nu e sa fie, sa nu ma mai chinui ci sa infiez. Luni m-am dus la doctorita la spital, dar nu era. Mi-a sugerat sa ma duc la colega daca ma grabesc sau sa revin maine si sa continui tratamentul, dar administrat oral. Asa faceam oricum caci ma adormea si uitam de tot. Am ales sa ma duc la ea. Ca sa-mi mai ridice moralul, ca doar in ea aveam incredere. Mi-a suras data de 16 caci mie imi poarta noroc. Scenariul mi se facuse in cap, stiam cam ce urmeaza si dupa aceea adoptia. M-am dus la spital, m-a vazut pe hol, m-a dus spre cabinet si in drum am inceput sa-I spun durerea mea, ca iar, ca la 2 zile dupa eco, iar sangerare si dureri? De ce? Ce-I gresit? A zis si ea, da este foarte dureros si a inceput sa ma consulte. S-a uitat ceva timp in calculator si n-a zis nimic. Creierul meu era déjà angrenat in scenario, asa ca n-am inteles nimic atunci cand a zis “Da, ii bate inima”. Si n-am inteles nimic. Vorbea romaneste, dar eu nu intelegeam. Am facut un effort sa-mi revin si sa inteleg mesajul. Nu se lega cu ceea ce aveam eu construit in cap. Cred ca a durat cateva secunde si-am compliat. Cum? Serios? Da, imi zice. Uitati-va. Si nu apare nimic. Nu stiu de ce ati sangerat. Nu este niciun motiv. Arata perfect.
Doamne ce eliberare! Ce bucurie, ce trecere de la o stare la alta. In fata blocului era sa ma calce o masina, alegand cu poza in mana ca-l vazusem pe sot. Am stat 2 saptamani la pat ca sa protejez totusi sarcina. Simptomele incepeau si ele sa apara. Arsura ciudata de la inceput si multa greata. Nu varsaturi, dar greata multa. Cand l-am vazut la 8 saptamani aparea déjà ca un omulet in ecografie. Atunci mi-am facut curaj si am scris si eu ceva pe forum. Putin, ca nu stiam ce sa zic. Ma simteam in plus. Doar citeam.
I-am ales numele: Mara Ioana. Asa presimteam eu. Ca-I fata. Dar la ecografia de 13 saptamani ne-a zis doctorita ca 90% este baiat. De obicei nu da pronosticuri, dar acum este mai mult decat convinsa. Pana sa-mi starng eu lucrurile si sa ma adun, stia toata familia ca-I baiat. Ma uitam dupa sot pe hol si cand l-am zarit mi s-a parut ca parca era la Copacabana cu un cocktail in fata. Asa era body language pe care il afisa in tinuta de la birou. N-aveam o preferita. Era ok orice. Mai greu cu numele ca nu-mi placea niciunu de baiatl. La cateva seri mi-a trecut prin cap Tudor. Si ne-a placut. Dupa aceea am aflat ca in ziua aceea fusese sfanta Teodora si ca Tudor inseamna “Daruit de “Dumnezeu”.
Il vedeam in fiecare saptamana la eco. Deja dupa ce am depasit noua saptamani eram intrun stadiu mult mai avansat decat anterioarele si eram mai relaxata. De pe la 14 sampatani mi-am dat seama ca-l simt la miscare. Cunostintele imi spuneau ca este prea devreme nu are cum. Dar el era mai mare cu vreo 2 saptamani ecografic, iar eu aveam uter usor bicorn care m-ai tarziu i-a facut fata cam greu lui Tudor. Am descoperit la operatie.
Eram ok, dar interior ceva ma tinea incordata. Ne faceam planuri ca am sa merg la servici cat mai mult, ca sa-mi pot lua tot concediul doar dupa nastere (cele 4 luni). Insa aveam o presimtire ca va fi ceva mai greu. Si asa a fost. La morfologia de 20 saptamani, aveam colul 2 cm si usor deschis. Alta panica. De ce? Ca mai era mult pana la final? Am stat la pat, am inceput tratament dar la 24 saptamani am ajuns in spital. Cu dureri si contractii. Am facut pana la urma cerclaj. Cand m-am trezit din interventie, ma durea burta si tineam mana sa mai alin durerea. El era obisnuit sa se miste cand tineam mana. Asa ca a inceput sa se cuibareasca si sa se miste dupa mana. Eu il rugam sa stea cumintel, si sa aiba rabdare. Am descoperit dupa aceea ca aveam si o infectie urinara. Dupa ce am facut tratamentul, durerile s-au linistit.
Am ramas totusi la pat pana am nascut, cu cate o vizita la service cam la 1 saptamana. Munceam de acasa. Destul de greu sa lucrezi la pat si sa nu stai in fund, mai ales cand ai o burta care te incurca. Numaram zilele in fiecare zi. Aveam un fisier in excel unde facusem un graphic cu perioada de sarcina si notasem toate zilele de controale, vizite si eco programate etc. Il deschideam in fiecare zi si coloram fiecare zi trecuta. In verde ca sa fie o nota optimista. Ma uitam la tot graficul si vedeam ca este din ce in ce mai verde si-mi dadea o stare de bine. Tinta mea era sa resist pana la 38 saptamani. Citeam in fiecare zi stadiul de dezvoltare al bebelusului si sansele de supravieturie in fiecare saptamana de nastere prematura. Imi mai faceam curaj cu cele 2-3 saptamani in plus cu care aparea mai mare la eco. Mai tot timpul a stat mama cu mine caci nu puteam singura. A mai venit si soacra perioade mai scurte cand a mai fugit mama acasa caci tata era bolnav rau. Era in spital cu bolile lui multe si desi, nu-mi spuneau, imi dadeam seama ca-I foarte rau si suntem aproape sa-l pierdem. A facut si el effort sa reziste in spital si-l ajuta sora mea. Ma simteam rau ca mama spera sa-l tina cat mai mult acolo ca sa-l stie in siguranta si sa stea cu mine cat mai mult. Ma apasa iarna, frigul de afara si din casa, epidemia de gripa ce bantuia, vremea rea mai tot timpul ce ma chinuia cand trebuia sa ajung la control, tensiunea care isi cam arata coltii si faptul ca nu puteam sa fac mai nimic ca sa pregatesc cuibul pentru bebelus.
Ma alinau insa turturelele ce continuau sa doarma la geam inca dinante sa raman insarcinata. Ma trezeam noaptea si-I vedeam dormind imbratisati. Veneau in fiecare seara la aceeasi ora (si verificam mereu daca au venit) si ma trezeau dimineata cu cantatul lor. Nu stiu cum rezistau pe temperaturile acelea scazute si cum indurau toate vitegiile in copacul din fata geamului meu total zmotocit de vanturi. In plus, crinul vestitor al lui Tudor a inflorit pentru a doua oara intrun an, iar muscata rosie pusa de bunica sa ne aduca si noua copii, era tot timpul inflorita. Imi era drag sa ma uit la ele in fiecare zi.
Pe masura ce a trecut timpul mi-am facut curaj si am mai citit pe net caci nu mai intrasem. Imi ziceam ca nu mai vreau sa incep iar sa povestesc. Am intrat totusi aproape de revelion si am vazut un mesaj socant al lui Lali. Bebe avea problem cu inima. Oare de ce se intampla lucrurile astea? Cat trebuie un om sa starnga din maini si sa-si vada copilul pe picioarele lui? Alte ganduri. Si cand stai acasa parca trece si mai greu chiar daca muncesti.
Am reusit sa resist 38 saptamani. Asa ca la data programata m-am dus la spital dimineata la ora 7. Dupa cod rosu de ger si cea mai friguroasa noapte. Bine ca a pornit masina dupa as ager (ma gandeam ca daca nu porneste?). Dup ace m-am internat, m-am dus sa scot firul de cerclaj caci amanasem cu doctorita ca sa nu mai ma chinui pe vreme rea. L-a scos rezidentul si dupa o jumatate de ora m-a consultat doctorita. Usurata exclama”Bine ca n-am scos firul m-ai devreme ca intro jumatate de ora ai déjà dilatatie de 2 cm. Cred ca nasteai oricum, nu mai statea mult. Mergem la operatie”. Ce-I drept aveam niste senzatii caudate. Parca burta si spatele mi se modificasera, amorteam, dar n-am dat importanta. La cat ma plimbasem pe holuri mi se parea normal. Gandindu-ma acum, mi se pare ca eram asa de relaxata si linistita si cred ca motivul era faptul ca reusisem cu cele 38 de saptamani. Nu mai conta cat ma plimam si unde stateam prin spital, eu eram multumita ca am ajuns acolo. Mai ramanea doar sa-mi spuna ca-I sanatos. In rest nu mai conta, riscul de nastere prematura disparuse.

Operatia nu mai conteaza cum a decurs. Oricum a fost bine si-mi trecuse orice frica. Aveam tensiune 14 dar eu eram calma. Nu cred ca este ceva spectaculos intro nastere prin cezariana. Nu este nici simplu nici usor. L-au scos repede pe Tudor care a tipat de cum a iesit. A trezit tot spitalul. Cred ca ne certa ca nu l-am lasat sa iasa mai repede. Avea mana drepata la cap, nu mai avea unde sa o mai tina. Capul rasucit spre stanga si turtit pe dreapta, picioarele putin strambe. S-a nascut cu torticolis si aproape 2 saptamani abia misca mana si piciorul de pe partea stanga. N-a avut loc, a stat ghemuit pe partea stanga si el nu era obisnuit saracul sa se msite pe partea aceea. L-a inceput am crezut ca n-are urechea stanga, asa era de turtita. Am inteles de ce nu puteam sa-I prindem niciodata fata la ecografii. Noi credeam ca ne trateaza cu spatele, dar el era prins.
Dupa ce l-au scos mi s-a facut somn, aproape ca am adormit. Imi venea sa ma intorc pe-o parte si sa dorm. Dar mi-au facut ceva si m-au trezit brusc. O auzeam pe doctorita cerand oxitocina ca este uterul intins la maxim sic urge sange mult. Nu mai spunem ca incepusem sa-mi revin din anestezie. S-a terminat oricum, iar personalul a fost foarte dragutz. Imi spuneau ca trebuia sa-mi iau o camasa mai urata ca s-ar putea sa mi-o murdareasca de sange. Auzi, pai cum sa ma intalnesc eu cu Tudor intro camasa urata? Mi-au aranjat frumos lucrurile si chiar n-au murdarit nimic. Au avut grija de toate durerile de dupa si nu mai stiu ce sa-mi faca. Si s-a dus ziua de terapie. A doua zi am fost sa-l vad. I-am dat papa la bibe si l-am tinut in brate. Doua ore. Eu ii vorbeam si el se uita la mine si facea diverse grimace. Se uita in ochii mei. Nu stiu daca ma vedea pe mine, sau se mira ca-l deranjeaza cineva de la somn sau nu se saturare, dar intrun final ne-a intrerut o asistenta caci ma daduse doctorita disparuta, nu mai ajungeam la control.

La cat de incrancenata am fost in timpul sarcinii, ma asteptam ca Tudor sa fie si el la fel. Doar ca el este un copil foarte sociabil, nu este rusios, se bucura de oameni, rade cand ii vede, rade ca sa te faca sa te joci cu el, ii place sa se uite la oameni cand vorbesc si bodogane si el cu tine, este o bucurie de copil. Torticolisul a trecut, asimetria faciala mai este si nu cred ca va trece. Putini o sesizeaza. De fapt cred ca doar eu stiu sa vad toate detaliile fetei, dar nu conteaza oricum. Pana acum a fost sanatos, mancacios, doarme noaptea, vessel si jucaus. Sa ni-l tina Dumnezeu asa.
Cand invatam eu pshihologia in liceu, ne zicea profesoara ca atunci cand crezi ceva cu tarie si te mobilizezi sa realizezi ceva, pshilogic tinzi sa ajungi acolo. Te trage intr-acolo. Sau cam asa ceva. Poate ca acelasi lucru am facut si eu cand priveam in fiecare zi gugustucii dormind imbratisati in fata geamului meu, crinul rosu inflorit, muscata rosie, cerceii rataciti care m-au adus si pe mine pe lume. Sau nu. Pentru ca nasterea lui Tudor nu a fost in sine nimic deosebit, insa lupta ca sa ajung acolo a fost lunga. Pentru ca asa a vrut Tudor sa vina pe lume. Sa-mi trimita intai vestitori turturelele, crinul, cerceii ca sa-mi spuna “Vin mami, vin. De data asta vin”.

varsta lui Tudor
mami tomaca si bebe Tudor Ioan un

www.adoptaunurs.ro

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

luminita2008 spune:

impresionant!
sa fiti sanatosi si sa va bucurati unii de altii cat mai mult timp!

Pico spune:

Foarte frumos!
Sa va traiasca minunea si poate mai vine o surioara..cine stie?!

Raluca , Ioana Carrina(09.04.2003), Maria Carolina( 26.11.2005),Ana Iasmine(06.10.2007)si (DPN 8.05.2011)

tomaca spune:

luminita, pico, multumesc pentru cuvintele frumoase.

varsta lui Tudor
mami tomaca si bebe Tudor Ioan un

www.adoptaunurs.ro

blue_flower spune:

Foarte frumos, am mai citit inca o data!
Sa va dea Dumnezeu sanatate si daca mai e Dor...sa mai fie si o surioara sau un fratior pt TuDor.

tomaca spune:

Citat:

citat din mesajul lui blue_flower

Foarte frumos, am mai citit inca o data!
Sa va dea Dumnezeu sanatate si daca mai e Dor...sa mai fie si o surioara sau un fratior pt TuDor.

de Daniel, n.01.02.2010
Mama fericita

multumesc frumos. mie mi-ar placea o fetitza, dar cred ca pentru noi nu mai este timp.

varsta lui Tudor
mami tomaca si bebe Tudor Ioan un

www.adoptaunurs.ro

micki_mica spune:

Cat de frumos ai povestit! Cata dreptate ai!

Familia fericita!

Miki a lu' Kiti

(povestea nasterii)

Rebiana27 spune:

Am citit intr-o suflare povestea voastra presarata de determinare, incredere, optimism si multa dragoste. Sa va dea Dumnezeu sanatate!

Mami de doua minuni: Luca si Mara

I can't fake with dignity so i'll not try!!