irascibilitate crescuta la 3,5 ani

denizel spune:

Isi dau seama ca ce?
Isi dau seama ca mama lor are simtul umorului si ca stie sa rada atunci cand se spune ceva caraghios .

Kariris, din cate am "ghicit" eu pana acum, cred ca "problema" este in atitudinea ta.
Iti impui prea tare sa fii parinte si iti doresti ca cele mici sa-ti recunoasca autoritatea.
Vezi? Ele spun prostioare, iar tu te abtii sa razi, ca sa nu cumva sa dai impresia ca ti-a fost stirbita autoritatea :).
Cred ca aici trebuie sa lucrezi, totul ar merge mult mai lin daca ai privi totul asa cum este: esti mama unor fetite de 3 ani (adica foarte mici) si nu trebuie sa le demonstrezi nimic. Absolut nimic!!
Trebuie doar sa le iubesti si sa le intelegi. Ce sa intelegi? Ca sunt doar niste copilite de 3 ani!!



~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

ladyJ spune:

Da, ele sunt in plina perioada oedipiana(complexul Electrei, pentru fete). Se manifesta absolut NORMAL, va trece .
te vor ´´infrunta´´ pe tine o perioada, se vor plange tatalui lor cat de ´´rea´´ esti, vor sustine ca se vor casatori cu tatal, iar raspunsul VOSTRU, al parintilor, va fi ´´Nu, mama e sotia mea,\tatal e sotul meu, voi veti creste si veti avea propriul sot´´Edit aici ca se intelege aiurea:)) ..deci ´´voi veti creste si veti avea fiecare propriul sot´´ :)))

ladyJ spune:

Inca ceva. Eu ma enervez tare cand vad adulti care rad de copii. Copilul nu e mascarici, pentru el,acele micute probleme sunt probleme uriase, el ia in serios necazurile lui de copilas, e normal sa fie asa, nu are ca scop sa amuze vreun adult.

denizel spune:

Aaaa, asta era?
De aia graba si presiunea asta? Ca sa fie definitivata "educatia" pana la 7 ani?



~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

Alizee spune:

Daca viata ar fi atat de simpla, toti oamenii ar avea deja caracterul format la 7 ani.

Educarea unui copil dureaza pana cand acesta stie sa se descurce singur in viata si sa gestioneze situatiile conflictuale.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Alexa Ioana spune:

eu sunt total offtopic. nu am doi copii, deci nu stiu cum as gestiona situatia. dar am doua cumnate gemene univiteline, si le voi intreba pe ele cu prima ocazie. (cand au fost mici, stiu ca au fost crescute ca gemene. in aceeasi clasa, inclusiv la facultate. dar sunt doua firi diametral opuse, si s'au putut manifesta in consecinta doar dupa terminarea facultatii, cand au avut joburi la firme diferite si s'au separat fizic).

de fapt, kariris, eu am intrat sa'ti spun ca doar pe la jumatatea subiectului m'am prins cine esti (sper sa nu ma insel) si voiam sa'ti spun ca nu te'am vazut de mult, si ma intrebam ce mai faci. te pup si iti doresc rabdare si dragoste. totul va fi ok, pentru ca esti o mama minunata, si un om deosebit. pupici din partea alexei pt minunile tale!

anja spune:

Cred ca totusi, sunteti prea dure cu Kariris, si creati o problema mult ma mare decat este in realitate.
Si mamele fac greseli uneori. Kariris este o supermama, este puternica, si daca greseste o face din prea multa dragoste (o stiu de la subforumul unde era ff activa acum 4 ani).

Sa cresti gemeni - nu prea imi place sa le zic asa- poate fi supersolicitant. Trebuie sa fii foarte echilibrata, sa uiti de orice alta problema cand intri pe usa casei. Inveti impreuna cu copiii, facem greseli impreuna. De cele mai multe ori totul este perfect, alteori nu.

Ce am invatat eu in ultimii 8 ani a fost ca problemele care acum x ani pareau intamplari groaznice, acum nu sunt altceva lectii de la copiii mei care, indirect, m-au invatat ca, mama lor, nu este chiar atat puternica si echilibrata pe cat as fi vrut sa fiu. Am invatat sa am rabdare!

Sunt sigura ca peste 2 luni, Kariris va si uita de toate astea. Lucrurile se vor rezolva.

Poate ca ar ajuta-o este sa se detaseze putin, sa lase lucrurile sa curga de la sine.

thea_m spune:

Kariris ma cunosti, stii ca ai nostri copii au fost "colegi" de patut si ca si noi ne confruntam cu astfel de probleme.
Eu mi-am dat seama ca, de#351;i noi nu incurajam competitia dintre ei, la gradinita, uneori si bunicii, fac comparatie intre ei si este posibil ca si acest fapt, pe langa rivalitatea "normala" intre frati, sa conduca la manifestari agresive (bineinteles acest aspect tine si de personalitatea copiilor).
Noi nu aplicam pedepse, nici la comun si nici individual. Eu am incercat sa distrag atentia in cazul in care vreunul era foarte suparat (ii spuneam ca inteleg ca este suparat, dar sa lovesti pe cineva nu este o solutie), dar nu intotdeauna a functionat.
La noi cel mai bine a functionat cand, in cazul unor certuri care degenerau si ajungeau sa se loveasca, le spuneam ca am incredere in ei ca vor gasi o solutie in asa fel incat sa nu se mai loveasca. Si de cele mai multe ori gaseau si gasesc aceasta solutie. Recunosc ca uneori, atunci cand vad ca nu reusesc sa ajunga la un consens,le sugerez eu alternative. La noi cu impunerea #351;i restrictiile nu merge si nici nu doresc sa imi impun eu punctul de vedere. Da, exista limite, dar tin de siguranta lor, iar atunci cand gresesc si eu incerc sa ma uit mai bine la ce le-am cerut si sa vad daca nu cumva ceea ce le ceream era pentru a raspunde unei nevoi care era de fapt a mea. Mi-am iesit si eu din fire de multe ori si m-am comportat inadecvat poate in unele situatii, dar am constientizat asta si mi-am cerut scuze. Nu mi-a fost teama sa-mi cer scuze.
Eu am mai constat ca, in cazul in care exista tensiuni intre mine si sotul meu, chiar daca exprimate non-verbal, si ei sunt mai irascibili. Dac#259; noi suntem calmi si relaxati, in 90% din situatii si ei se inteleg foarte bine. Deci se pare ca si noi punem presiune pe ei, chiar daca uneori inconstient.
Incerc sa ii ascult si sa vad dincolo de manifestarile agresive,de crizele de furie pe care le iau pentru ca ma gandesc ca acestea pot fi limbaje prin care ei incearca sa-mi comunice ceva. De multe ori mi s-a confirmat ca diversele suparari aveau la baza ceva mai profund decat ceea ce era evident, ceva la care nici nu m-as fi gandit, dar pe care am reusit sa aflu de la ei daca am pastrat deschisa calea de comunicare si nu am reactionat pe baza primei impresii. Din pacate nu-mi reuseste chiar intotdeauna aceasta abordare, mai am de "lucrat" la mine .
Cu siguranta vei gasi cele mai potrivite solutii pentru ele si pentru voi, ca si familie. Mie mi-ai facut impresia unei femei puternice care reuseste in ce isi propune.

Dorsilia spune:

nu se definitiveaza educatia la 7 ani, dar de la 6-7 ani copilul incepe sa mearga la scoala, obligatoriu va fi nevoit sa faca fata unor cerinte sporite din partea adultului responsabil de el cele 4-5 ore cate petrece acolo, nu va mai fi ca la gradinita unde multi se trag cu educatoarea de sireturi ca sa zic asa, si fac mai mult ce doresc, nu toti, dar majoritatea. La scoala daca apuca sa mearga cu un comportament prost format, nu vor prea sti ce e aia atentie, concentrare, respect pt colegi, vor fi turbulenti, poate rasfatati si smiorcaiti cand li se va cere sa indeplineasca o sarcina. Nu are rost sa vin aici si sa va convong eu de ceva...
Concluzionez doar ca eu consider ca fiecare zi e importanta si speciala in relatia cu copiii, si da, este o arta, o filosofie sa reusesti sa ii ghidezi pe calea corecta si buna pt ei in viata, sa-i ajuti sa inteleaga ca au alegeri de facut, responsabilitati de asumat, ce comportamente sunt de dorit, ce comportamente aduc castig si ce atitudini aduc cu sine penalizari...Nu mai vreau sa incit iar acel subiect despre invatamantul nostru varza...si cum nu mai fac fata invatatorii si profesorii in clasa, comportamentului copiilor, fara ca de fapt copiii sa aiba vreo vina in tot harlemul asta.

Ati vazut copii prost crescuti peste tot, de la locurile de joaca, pana in gradinite si scoli, copii care cand iti vin in vizita devasteaza in jumatate de ora toata casa la propriu, cu suc pe pereti, prajitura storcita pe covoare, bomboane pe sub canapele, jucarii rupte, tipete, si carora parintii le lasa libertate maxima de exprimare, si acasa si in vizita la altii si in institutii si in magazine unde am vazut de ex pravalind o stiva de cutii de papusi in Real sapt trecuta, dupa care trantit pe jos si urlat ca nu i se cumpara una...ei bine nu au in toate astea nici o vina copiii. Invatatoarea unde l-am inscris la scoala pe cel mic m-a intrebat deja cum e el obisnuit de acasa sa se comporte, pt ca a avjut expriente neplacute cu copii care au venit plini de deprinderi proaste, care se ridicau in mijlocul orei si ieseau pe hol fara sa ceara voie, apoi se crizau cand erau intrebati daca au nevoie la toaleta sau ce vor sa faca, copii ce dadeau cu caietul de podele in clasa pt ca s-au plictisit, copii care in loc sa faca ce era d efacut isi scoteau o masinuta sau un robotel din ghiozdan si se jucau pe masa samd. Toate aceste deprinderi nu li se pot imputa copiilor, ci adultilor care i-au avut in grija si care nu i-au obisnuit, nici macar nu le-au vorbit despre asta. Am vazut in parc copii de 4-5 ani cu bona, care-i ziceau bonei "hai du-te sus (la bloc) si adu-mi apa ca daca nu te zic la mama si te da afara de nu te vezi", sau altor copii "daca nu te dai jos de pe leagan acum iti sparg capul cu o piatra" si da, se ducea, cauta o piatra si arunca...despre ce credeti ca e vb aici? Nu, nu e vb despre copil ci de adultul din spatele lui.
asa ca, hai sa nu ne mai aratam cu degetul unii pe altii, ci mai bine sa invatam unii de la altii, sa punem cap la cap ce e bun, in folosul copiilor si gata
Nu stiu de ce unele ati inteles cand ma refeream la pedepse, ca a limita accesul la desene e un capat de tara sau trimiterea in camera 10 minute sa se gandeasca si calmeze e iarasi o pedeapsa monstruoasa. Copiii care nu au limite clare si ghidare (blanda dar concisa) din partea parintilor nu prea au cum sa-si formeze o personalitate proportionata, nu pot deprinde un comportament care sa-i favorizeze in relatiile cu cei de-o seama cu ei si nici cu alti adulti cu care interactioneaza.

Kariris spune:

Denizel, nu e vorba de stirbirea autoritatii dar nu am vrut sa incurajez un limbaj nepotrivit. Daca ele ar fi vazut ca rad l-ar fi folosit si cu alte persoane. Ex. In prima zi de gradinita s-au batut, a incercat educatoarea sa le separe, ele au inceput sa o traga una de un picior alta de celalalt si sa ii spuna " mucles! nu manterizeaza ce vrei tu" (Iris) iar Karina "tu esti doar o mica uratica" si radeau ca zapacitele in hohote. ei cum crezi ca s-a simtit educatoarea aceea si cum m-am simtit eu cand mi-a relatat? Pe mine, sincer din nou m-a bufnit rasul.
Nu e vorba de simtul umorului cand copilul ii spune mamei urato! vrajitoareo!
Prima oara cand am ras si am gresit, dar efectiv nu m-am putut abtine a fost intr-o zi cand faceam toate trei exercitii la stepper si dupa iris venea randul meu. S-a dat jos iris si mi-a spus senin: acum e randul tau nemernico! Auzise lucrul acesta la o fata care ne mai frecventa casa, care nici ea nu-l spunea cu rautate si careia i-am atras atentia sa nu-l mai foloseasca in prezenta lor. ei uite ca mi-au servit-o mie.

Alexa Ioana nu te inseli, eu sunt! bunica azi mamica maine, pasarea phoenix si acum... doar albatros Pupici si de la fete pt Alexa si poate ne vedem intr-o zi in formatie mai mare.

Teo si mie mi-am facut impresia unei femei puternice dar... uneori se aduna multe si parca ma simt depasita. Cred ca ti-am spus si la telefon ultima oara ca iris se comporta ciudat, sau nu ti-oi fi spus nici nu mai stiu. E greu frate sa nu te schimbe nimeni nici macar 1 ora! Asteptam ca pe Dumnezeu gradinita si uite ce surpriza 7 zile in total pana acum

LadyJ pai pana la a-ti raspunde cum o pedepsesc pe Karina ar trebui sa-ti spun ca nu, nu am reusit sa am aceeasi atitudine fata de ele la aceeasi boacana. cu Iris m-am comportat totdeauna mai bland iar cu Karina mai sever. Acum, cred ca am gresit. La Karina daca nu ridicam putin tonul nici nu ma baga in seama. Si-l lua pe Pluto in mana incepea sa suga degetul, imi intorcea spatele si efectiv nu ma asculta. La Iris doar daca ridicam putin tonul incepea sa planga si sa strige "vreau la mama" (culmea! la mine care tocmai o certam) fapt pentru care cu ea am discutat mereu calm si bland, pentru ca de multe ori cand o certam pe Karina incepea iris sa planga si fugea cuminte pe fotoliul ei. De mica Iris daca se apropia cineva de carucior si se uita la Karina, indrepta mana spre Karina sau vroia s-o ia in brate, incepea sa planga. Nu mai vorbesc daca se uita la ea. Nu iti imagina insa ca la Karina am urlat, ca am terorizat-o sau maltratat-o, doar ca trebuia scuturata putin de manecuta si atentionata ca cineva tocmai o cearta!

Cat despre pedepse: foarte rare, fara rezultat si oarecum tentative nereusite. DE trimi sin alta camera nu am vrut sub nici o forma, de stat pe canapea sau fotolii in living nu am vrut ca acolo ne jucam si le asociam cu starea de bine si confort, asa ca am ales sa mearga la intrarea in living pentru 3 minute pe un scaun (dar mi-a dat drumul la hamsteri in casa in acele 3 minute, pentru ca nu am lasat-o sa-l ia si pe Pluto cu ea), alta data am pus-o la peretele de sticla in partea opusa a livingului, acolo a dat drumul la papagali din colivie de mi-a luat o saptamana sa ii conving sa intre inapoi.
Acum un an am pus-o intr-un mic hol intre living si camera lor, cu lumina aprinsa si usa deschisa sa o aud pt 3 minute. Acolo aveam un frigider plin. Intr-un minut jumatate nu mai era plin decat pe jumatate!
Asa ca eu nu le mai pedepsesc acum decat cu intreruperera activitatii respective, pauza de 3 minute impreuna, apoi schimbarea activitatii. Dar nu le mai spun ca e pedeapsa ci o fac pur si simplu si reusesc eu sa ies din impas.