Ce usor e sa strici!

denizel spune:

Oricum, Accept, ideea e ca nu trebuie sa te stresezi prea tare.
Te inteleg foarte bine, cand copiii sunt mici te deranjeaza rau chestiile astea.
Pana la urma, intr-o lume in care majoritare sunt parerile cu care nu esti defel in acord si care se poate sa te dispere de multe ori :D, ai sa vezi ca cel mai mic rau sunt parerile si intruziunile astea ale bunicilor :).
Atarna mult in balanta faptul ca nu va intalniti decat o data pe saptamana si ca fetele tale va au pe voi, parintii, care sa le ofere si o alta viziune asupra lumii.

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

Tala spune:

Eu sunt mai categorica de felul meu, asa ca pt binele meu si al copilului am rupt orice legatura cu mama, am rarit-o cu tata (care e idem bunicului de care spui Accept, in viata lui nu a spus un 'bravo' pt ca exista mereu alt copil care a facut mai bine - si uite de aici lipsa mare de incredere in mine).
Iar cu vecini si alti binevoitori - corectez pe loc utandu-ma in ochii copilului (ex: 'vaaai, dar de ce plangi? copiii n-au voie sa planga' - asta la Medlife - i-am subliniat f clar ca are voie sa planga cand vrea el; si tot asa)
Nu stiu cat te ajuta (banuiesc ca nu prea tare) - nu stiu in ce masura se pot rezolva problemele trecutului cu parintii dar cred ca ajuta constientizarea lor - ceea ce tu faci, dar cat de mult? si de sincer?

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

kariguld spune:

da, vor sanctiona, dar tu ai de muncit la aspectul asta. poate ca nu-i corecta exprimarea mea "muncit". de lucrat oricum. fetita ta e foarte mica, inca nu are repere in minte formate, modele clare dupa care sa se ghideze. de fapt acum e in plin proces de formare. nu cred ca trebuie sa mai spun, copii copiaza si imita pe cei din imediata lor apropiere.
ce trebuie tu sa lucrezi? sa discuti sincer cu fetita ta. chiar daca e mica si pare ca nu pricepe ea...pricepe, fii sigura de asta.
sa exemplific. cand fiica mea era micuta, soacra ne bombarda mereu, adesea in auzul ei, so ducem la modeling, s-o facem artista.
"uite mamaie ce frumos canta cutare sau ce frumoasa e cutare (de la tv), sa te faci si tu asa mamaie, ca sa fi 'cineva' in viata" . boraca mea ma intreba, dupa o vreme ce inseamna sa fii cineva in viata? dar tu ce doresti sa fii, cand vei fi mare? "eu vreau sa fiu politista!" (asta dorea atunci). -"e o dorinta frumoasa si daca asta vrei, nu trebuie sa lasi pe nimeni sa-ti spuna altceva"- cam ceva de genul asta ii spuneam eu. mereu si mereu i-am spus sa faca si sa se comporte asa cum simte, cum doreste ea. sa fie ea insasi! sa nu se lase influentata daca ceva nu-i place sau i se impune. sa nu incerce sa-i multumeasca pe bunici, doar ptr ca ei doresc asta. visele ei sunt ale ei!
acum dupa ani, pot sa spun ca sunt multumita de abordarea de atunci. fata mea a invatat sa fie ea insasi, sa deosebeasca iubirea bunicilor de propriile lor neimpliniri. pe masura ce crestea isi dadea singura seama de aspecte pe care eu nu i le-am adus niciodata in discutie. "nu-i asa ca mamaie a avut neimpliniri in viata si vrea ca prin mine sa le implineasca?" eu jur ca niciodata nu i-am spus asta. ea singura a priceput. astazi, nu-i mai nevoie sa spun nimik cand e soacra de fata, are grija fiicamea sa spuna tot ce trebuie!

---

Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David


_M-am nascut pentru succes!

Mickyyy spune:

Si parerea mea e ca problema e de fapt intre tine si parintii tai, si pana nu o rezolvati voi, nu-i vei putea proteja pe copii de influenta lor. Insa nu toti parintii (actualii bunici) vor/pot sa isi rezolve problemele cu copii, fie nu le inteleg, fie li se par insignifiante, fie le e greu sa le recunoasca, habar n-am, motive pot fi o gramada.
In general au tendinta de-a repeta greselile pe care le-au facut cu proprii copii, exagerand in acele locuri in care n-au obtinut rezultatele dorite: am vrut ca fata mea sa fie doctor si ea s-a facut chelnerita?! De ce? pentru ca (explicatia lor, evident) n-am avut bani sa-i facem toate poftele si-a descopeit ca daca se lasa repede de scoala si se angajeaza, castiga usor bani ca si chelnerita, pe cand cu medicina, ani de studii, de sacrificii.... Buuun, atunci e cazu sa incep mai din timp cu nepoata, sa-i arat de ce e bine sa fi doctor si nu chelner, sa-i arat exemple de doctori faimosi, care castiga o gramada de bani, sa-i arat ce poate face daca va avea atatia bani, sa-i arat ca banii pe care i-ar castiga un chelner par multi la inceput, cand nu ai griji si nici alte obligatii, dar in timp vor fi insuficienti, pe cand la un doctor e exact invers, castiga putin la inceput, si apoi din ce in ce mai mult......

Exemplu e primul care mi-a venit la indemana, si probabil realitatea din ziua de azi ma contrazice (doctorii nu mai castiga de mult bine), dar ideea de baza asta e, incearca sa faca din nepoti ceea ce n-au reusit din copii. Si pana nu vor reusi sa inteleaga ca de fapt copii lor sunt multumiti cu alegerile pe care le-au facut in viata, si deciziile pe care le-au luat, chiar daca nu au fost cele pe care ei, parintii, le-ar fi luat in locul lor, nici nu vor trece de faza asta. Si repet, nu toti parintii vor fi dispusi sa inteleaga lucrul asta!

Din nefericire, ai mei, de fapt mama, nu au reusit sa inteleaga niciodata. Ea a considerat ca eu am fost tot timpul gica contra doar ca sa nu-i fac ei pe plac, ca deciziile mele nu au fost luate pentru ca asa mi-am dorit eu, ci doar ca sa o supar pe ea si sa-mi manifest "independenta". Tot timpul ma compara cu altii, intotdeauna ceilalti erau mai buni ca mine, indiferent cat de mult ma straduiam, tot ce alegeam eu sa fac era gresit, chiar si acum mare, cand am incercat sa-i explic toate aceste lucruri, desi le-a negat cu vehementa, insistand ca ea e foarte mandra de fata ei, de cum s-a descurcat in viata si unde-a ajuns, replica ei finala a fost ceva de genul: "daca m-ai fi ascultat de la inceput, ai fi ajuns departe"!
Si bineinteles, neintelegand nimic din ce-am incercat eu sa-i explic, comportamentul ei cu nepoatele e exact acelasi comportament gresit pe care l-a avut cu mine! Probabil daca ma pun pe dat exemple, nu-mi ajung paginile subiectului. O sa ma limitez la unul singur: obsesia ei pentru "cel mai bun". Fie-mea e in clasa I, si se descurca chiar bine. N-am fost genul de parinti obsedati , am lasat-o sa isi faca temele in stilul ei, fara sa-i vanam greselile, sa-i rupem paginile atunci cand nu era totul perfect, fara sa-i facem prea mare morala daca in loc de FB s-a intors doar cu un suficient de la scoala (ce-i drept, a fost un singur caz pana acum). Am zis intotdeauna ca scopul e ca ea sa invete, si s-o faca din placere, si atata timp ca eu vad ca ea stie sa scrie corect, sa citeasca, sa faca calcule matematice, partea estetica nu e extrem de importanta. Asa ca daca a gresit un cuvant, in loc sa-i rup pagina si s-o pun s-o scrie din nou, l-am taiat frumos cu o liniuta si-am pus-o sa scrie mai departe. Si vine mama in vizita, si hai sa faca teme cu fata. Eu eram la serviciu. cand ajung acasa, faceau teme de vreo 4 ore si nu se vedea absolut niciun progres, doar un morman de foi rupte! Scrisese saracul copil vreo 4-5 pagini de caiet, si mama i le rupsese pe toate, din cauza ca nu erau PERFECTE, iar ea stia ca fata poate s-o faca perfect, asa ca de ce sa se multumeasca cu o litera care depaseste randul, chiar daca cuvantul era scris corect?! Am simtit ca innebunesc cand am vazut dezastrul, saracul copil dupa atata timp de scris in continuu nu se mai putea concentra deloc, si mai era si suparata foc, pentru ca paginile scrise si rupte erau chiar frumoase (si din punctul meu de vedere) iar mamaie era vesnic nemultumita! Probabil ca atunci am facut o tampenie, dar am ridicat-o de la masa, si i-am zis ca e gata cu temele pe ziua de azi, si o sa si le termine maine, cand va fi linistita, iar daca va avea probleme la scoala o sa vorbesc eu cu doamna! mama a facut crize, cum pot sa trimit copilul cu tema nefacuta??? da evident, a gasit solutia, las ca o sa se trezeasca ea maine dimineata inaintea fetei, si-o sa-i scrie ea tema!!!!!!

ymca spune:

accept, dar daca ar purta discutia sotul tau? noi din pacate nu mai avem bunici, ci doar bunice. si la inceput, oricat de plina de intentii bune incepeam o conversatie cu soacra, cu teorii si cu citate de la sursa, totul era perceput ca o cearta si ca eu o critic si se termina ciudat. asadar, teoriile grele eu le las in baza sotului si asa implementam totul cu succes.

apoi eu cred ca parintii tai s-ar comporta mai bine daca v-ati vedea mai des (sorry). adica ei de la o vizita la alta uita care sunt lucrurile de baza si de aceea fac aceleasi erori.

simali spune:

Eu cred ca nu are absolut nicio importanta daca bunicii vor sau nu sa se schimbe. "Curatenia de primavara" in trecutul nostru este ceva 100% in mainile noastre si se poate face foarte bine individual (ideal cu un bun terapeut). Merg in urma, la propriile mele povesti dureroase, povesti din care eu, copilul am iesit umilit, jignit, intinat. Le revad acum, cu ochii adultului, asez personajele principale la locul lor, stabilesc raspunderea adultilor, eliberez copilul, plang sau ma infurii daca vreau, iert daca pot (dar nu sunt obligata) trec mai departe. Si asa cu fiecare poveste dureroasa in parte. Iar la un moment dat nu mai doare iar cand copilul meu e pus intr-o situatie similara cu cea in care am fost eu mai demult, ma mai intorc inca odata (DE DATA ACEASTA PE UN TEREN CUNOSCUT) si restabilesc ordinea universala simplu, calm, ca in numele lui Dumnezeu.

simali spune:

Este considerat mai sigur ca discutiile delicate cu bunicii sa fie purtate mai degraba de propriul lor copil decat de sotul/sotia acestuia. Majoritatea oamenilor iarta multe copilului lor dar nu uita nici morti cine stie ce cuvintel aruncat de ginere/nora intr-un momet de "eclipsa".

accept92 spune:

ladyJ, simali, Tala, eu sunt foarte ok cu trecutul, le-am spus alor mei tot ce aveam de spus inca de cand eram gravida cu primul copil. Nu stiu de ce tocmai atunci am simtit nevoia sa fac asta, probabil nu intamplator. Pentru mine e suficient ca le-am spus, chiar daca ei au negat multe, s-au victimizat, mi-au urat un copil cum am fost eu (ei fiind niste bieti parinti abuzati), a fost circ, dar eu sunt ok ca le-am spus ce am avut de spus. Insa nu regret experientele pe care le-am avut datorita limitelor la care m-au impins ei, nu regret razvratirea, nu regret oamenii pe care i-am cunoscut, nu mi-as dori sa schimb nimic din trecut. Ori daca ei erau altfel toate datele problemei se schimbau, cine stie...poate nu eram nici azi plecata de acasa.:)))) Si trecutul ca trecutul...dar prezentul este minunat si nu as fi fost aici fara ce-a fost, si nu mi-as dori sa fiu in alta parte.

Ce este de rezolvat la problemele trecutului? Mie imi este suficient sa inteleg ce a fost, ii inteleg chiar si pe ei.

denizel, kariguld, am bagat la cap...


Mickyyy, faza cu paginile, brrrrr! Si ai mei au avut tot timpul senzatia ca tot ce fac are scopul de a le face lor viata grea si in continuare considera ca felul in care 'nu ma ocup' eu de copii e tot o razvratire imatura.

ymca la noi in familie fiecare cu 'aia'a masii', zic eu ca e mai bine asa.

ladyJ spune:

Accept, OK. Eu nu pot decat sa te cred raportandu-ma insa la punctul tau de vedere.Nu te cunosc, nu am detalii,parerea mea e formata pe ceea ce scrii tu exclusiv.
Cred ca tu crezi ca e rezolvata problema.

Acum, vreau sa-ti spun o mica povestioara.
Ana este casatorita de multi ani cu Mihai. E o casnicie nici buna nici rea, adica se poate mai bine se poate si mai rau. Mihai este un fustangiu, se uita dupa femei pe strada chiar fara se se ascunda. Ana nu este sigura daca Mihai a inselat-o.
Vazandu-si barbatul cu ochii dupa fuste,destul de distant si neimplicat in casnicia LOR, Ana decide sa se ocupe de ea insasi. Face facultate, gaseste job bun, are grija de ea.
Cand ajunge pe picioarele ei, are curajul sa-i spuna lui Mihai toate cele care au deranjat-o de cand se cunosc. Mihai neaga, se victimizeaza, se apara.
Ana, dupa ce a vorbit cu Mihai, dupa scandalul mostru, adevarurile dureroase, considera ca casnicia ei e ok acum. Considera ca a depasit problema, iar amintirile problemei sunt neimportante..
Mihai e la fel ca inainte, Ana si ea e la fel, in esenta, insa daca o intrebi sustine ca si-au spalat rufele deja, e totul ok.Ba ii e si recunoscatoare pe undeva, pentru ca considera ca atitudinea lui a impins-o pe ea spre studiu si o viata profesionala si sociala anume.Dar pe de alta parte, frecvent, Ana se cearta cu mihai, i se urca sangele in cap la cea mai mica privire fugara a lui in stanga sau dreapta.

Esti de acord cu Ana? Daca nu esti, ce ar trebui sa faca Ana?
Nu vreau sa raspunzi aici, asta e o chestie asa..sa te gandesti la ea cand ai timp.


Acum on topic iar,intrebi ce e de rezolvat la problemele trecutului. Pai tu stii mai bine decat oricine. Din ce scrii, ai de rezolvat partea aia cu sentimentele, iubirea si acceptarea.Zic si eu cum spune Simali, daca trairile tale negative sunt atat de intense cand e vorba de vreo gafa a tatalui tau, inseamna ca ceva NU este inca rezolvat si pana si tu,in durerea ta, intelegi ca ai parte de reactii tulburatoare si intense, greu de controlat.
Eu cred ca tu ai fost permanent confruntata cu contrazicerile.Ai crescut asa salbatica:)), o revolutionara.Una lipsita de acceptare,insa.
Te ´´simti bine´´ cand esti contrazisa, cand esti la lupta. Daca ne-am intalni noi doua si te-as lua in brate si ti-as spune ca ai mare dreptate in cutare si cutare privinta, daca te-as lauda sau ti-as face complimente sincere, cred ca n-ai sti cum sa reactionezi si ai fi aproape stanjenita. Daca insa am discuta aprins in contradictoriu, ti-ar face o deosebita placere.
Gresesc?

ladyJ spune:

Miky, OMG! Mama ta are probleme mari,scuza-ma ca ti-o trantesc asa! Incearca cumva sa nu se mai implice chiar asa in viata voastra, biata fetita...

Crezi ca ar fi sanse sa mearga la un psiholog? De mama ta zic.