Bb Gabriele e Inger .
Raspunsuri - Pagina 11
Roxali spune:
Abrambu sa-l odihneasca in pace Dumnezeu pe micutul Gabriel!
e o durere enorma, ma rog ptr voi sa aveti puterea necesara sa suportati
vias spune:
imi pare sincer rau sa aud ca alti parinti, frati, trebuie sa mai treaca prin aceasta durere atat de crunta.
Din pacate si eu am trecut prin aceasta tragedie....cunosc aceasta durere imensa. Intr-adevar, este cel mai cumplit lucru ce se poate intampla cuiva.
Va doresc multa putere, condoleante!!!
Ingerasului, somn lin!!!
Cami, 
de 
Flavius Cristian in 
-------------------------------------------------------------
ingerasul Darius-Andrei
"Dacă lacrimile ar putea înălta o scară si amintirile o cărare, as urca în Rai si te-as aduce din nou acasă."
Poveste si POZE
Marina spune:
Sa-ti fie drumul lin ingerasule! 
Abramburika, Sincere Condoleante!
Christel spune:
Vai Petronela, nu pot sa cred ce citesc aici, imi pare tare rau pentru ce s-a intamplat, plang si ma rog pentru sufletelul mic si nevinovat! Si voua multa putere va doresc, sa treceti cu bine peste aceasta grea incercare.
Condoleante draga mea! Sunt alaturi de tine!
Christel spune:
Doina, condoleante si sa treci cu bine peste aceasta mare pierdere.
Si sa stii ca aici intotdeauna vei gasi o vorba buna, o incurajare care sa te faca sa te simti un pic mai bine si sa privesti cu incredere in viitor!
Multa putere iti doresc!
abramburika spune:
Incepem sa intram in normalitate ... cat de cat. O normalitate pe care o urasc dimineata, cat e Silvia la gradi, dar pe care mi-o umplu si mi-o inveselesc cand vine ea acasa, facand activitatile pe care le-am neglijat de ceva timp incoace.
Inca de cand era Gabriele in viata am promis ca voi povesti cum a decurs nasterea si tot ce a urmat dupa ... toata avalansa de necazuri. Nu stiu de ce, cica face bine sa povestesti, sa te descarci, sa urli, sa spui si altora prin ce ai trecut. Am renuntat apoi zicand ca nu va folosi la nimic, nu vreau sa fiu privita ca o victima, ca o plangareata, sa imi plang singura de mila. Incet-incet incep sa ma ridic ... desi mai am momente de cadere, de plans si disperare. Stiu ca voi trece peste aceste momente negre.
Am decis sa povestesc totusi cui are rabdare si putere sa citeasca aceasta experienta neagra din viata mea. Mi se tot spune ca nimic nu e intamplator, ca stie D-zeu de ce ne-a supus la aceasta grea incercare. Si sa privesc mai ingaduitoare, ca poate D-zeu imi arata astfel ca suntem speciali, de aia ne-a ales pe noi. Acum mi-e tare greu sa cred, sa accept ... daca D-zeu ne iubeste nu ne face sa suferim astfel. E altceva, e alt motiv pt. care am fost alesi noi ...
Am inceput sa cunosc DC-ul si sa am contact cu lumea mamiceasca prin 2005 ... cand incercam cu disperare sa raman insarcinata. O sarcina care intarzia sa apara, rezultate, analize, probleme la amandoi ... stres cat casa (la mine mai mult). Si dupa aproape 2 ani a venit, in sfarsit, in 2007. Nu am sa ma opresc prea mult la aceasta sarcina (desi merita din plin, vazand fetita minunata pe care am adus-o pe lume) pt. ca nu despre ea e vorba aici. Am nascut in noiembrie 2007 o fetita sanatoasa, frumoasa, minunata, dupa o sarcina perfecta, fara nici o problema. Un fel de mini-miracol, avand in vedere ca ultimult verdict al medicilor a fost Fiv-ul, pe cai naturale era cam greu de obtinut o sarcina. Am realizat insa ca marele dusman al meu de atunci a fost stresul si dorinta aceea "cu orice pret" de a ramane insarcinata.
Mereu ne-am dorit 2 copii ... ne-am dorit o fratioara 
pt. Silvia. Insa mi-am spus ca nu voi mai urma acelasi drum ca la prima sarcina, examene si analize etc. Voi lasa la voia intamplarii si daca Doamne-Doamne va dori sa ne mai aduca aceasta bucurie, vom fi mai mult decat norocosi. Deci acum nu mai era acel "cu orice pret", am eliminat din start dusmanul nr. 1, stresul. Nici nu as mai fi avut timp sa ma gandesc, Silvia imi umplea toata viata. Si iata ca, la voia intamplarii cum spuneam, in aprilie 2010 m-am trezit in fata iar cu un test de sarcina pozitiv. A fost un copil tare dorit, insa nu cautat cine stie ce. Drept e ca atunci cand am descoperit sarcina faceam un tratament cu antibiotic pt. o nenorocita de otita. Griji, preocupari ... are sau nu influenta asupra sarcinii, o sa fie bine ??? M-au asigurat toti ca daca va influenta cumva negativ, voi pierde sarcina si asta e. Daca insa e sa fie bine, ma voi bucura de acest bb2. Si a fost bine ... adica o alta sarcina perfecta. Nu tu dureri, greturi sau alte simptome neplacute. Ecografiile bine, bb creste, misca, e in grafice, eu activa si vioaie.
Printre analizele pre-natale mi s-a recomandat amniocenteza, in principal din cauza varstei (eram la limita, implineam 35 de ani). Am fost indecisa sa o fac sau nu ... ca doar am mai facut un copil sanatos si perfect, de ce acum nu ar fi bine? Sotul e mai fiscal de fel, trebuie sa fie facute lucrurile ca la carte ... si daca la carte spune ca dupa 35 de ani e obligatorie (aici) amniocenteza, o facem. Totul bine si dupa amnio ... e cu putica, sanatos si perfect. Bucurie imensa!! Ce puteam sa ne mai dorim mai mult ... fetita o aveam deja, baiatul era pe drum, sanatosi amandoi, familia perfecta si implinita.
Si sarcina mergea inainte ... singura mea ingrijorare era ca nu luam mult in greutate. Abia-abia am pus 8-9 kg pana la sfarsitul sarcinii. Insa primeam asigrurari ca e totul bine, poate asimileaza bb tot, de aia nu ma ingras eu. E drept ca si la sarcina cu Silvia a luat doar 10 kg., ca la carte. Insa la ea mancam mult mai prost si mai putin, dulciurile nu puteam sa le vad sub nici o forma ... acum insa as fi mancat si varul de pe pereti. Si dulciuri in prostie. Mereu il intrebam pe dr daca e ok asa, daca e ceva in neregula. Nu, bb crestea, era activ ... se vede ca asa mi-e felul, in sarcina iau doar necesarul de care am nevoie. Nu ca as fi vrut neaparat sa ma fac o balena, insa ma preocupam sa fie bb bine. SI era, o ziceau analizele si ecografiile.
Ne apropiam de finalul sarcinii ... DPN-ul era 25 decembrie, un cadou frumos de pus sub brad. Si trece termenul, intram in prelungiri ... nimic nu avea sa prevesteasca nenorocirea noastra. Pe 28 decembrie am primul monitoraj. Totul bine, lichid este, in bune conditii, bb misca, e ok. Acasa, la urmatorul monitoraj pe 1 ian. 2011. Eu eram mai activa si mai infloritoare ca niciodata. Nici o contractie, cat de mica, dureroasa sau nu, mergeam si urcam scari, sprintena ca o caprioara, toti se minunau de mine. Sunt oare pe cale sa nasc sau nu, ca nu aratam a gravida pe ultima suta de metri ... sigur ca o sa nasc, doar nu-s elefantica sa tin sarcina 2 ani.
Facem si Revelionul in familie, linistit .. nu imi facusem planuri de nici un fel, nu vizite, nu iesiri. Nu stiam ce ma asteapta, daca mi se declansa nasterea, mai ales ca eram in prelungiri. Mancam frumos, de toate, ca in orice familie, cioc-cioc la miezul noptii si "La multi ani" si nani.
A doua zi trebuia sa ma prezint la cel de-al doilea monitoraj. Ii spun sotului ... eu ma simt prea bine, nu o fi linistea dinaintea furtunii?? Cata dreptate aveam, institnctul asta ... Si tot instinctul meu ma face sa mai zic o "perla" care s-a adeverit apoi. Sotul imi zice, uite, incepem anul cu plimbari (referitor la mersul la Milano, la spital), o sa ne plimbam tot anul. Eu ii raspund, da, dar sa nu ne plimbam prin spitale tot anul ... Monitorajul ok, ca prima oara, mergeti acasa, urmatoarea etapa pe 4 ian., cand se va decide si cum sa il scoatem pe bb daca nu vrea de buna voie. Adica nastere indusa ...
Venim acasa, eu morcovita ca nu vrea bb sa iasa, incep sa ma documentez pe net despre nasterea indusa, gasesc numai vesti horror, ca e de 10 ori mai dureroasa decat cea naturala etc. Ma simteam neputincioasa. Pe 2 ianuarie ... la 4 dimineata incep sa am ceva dureri, contractii. Ca durere, suportabile, neregulate ... ba la 8 minute, ba la 15 ... stau asa cu ochii pe ceas, urmarind contractiile, pana la ora 7. Cand imi trezesc sotul si ii spun ca ceva-ceva se intampla, sunt semne de nascare, azi iese bb. Fericiti amandoi. Ma duc la WC si simt ca pierd lichid. Acum, facand comparatie cu prima sarcina, cand mi s-a rupt apa tot acasa, curgea din mine ca la robinet, muuuult. De data asta taraia un pic, picatura cu picatura ... dar nu era pipi. Eram si eu ff confuza ca nu stiam daca e lichid sau nu. Insa ce putea fi? Trebuia sa nasc, eram deja de mult in asteptare. Mergem la spital. La urgente, aceeasi fata din ziua precedenta, ma retinuse. Control pe masa ... totul ok, lichid nu curgea. Ii explic si eu ca sunt nedumerita, dar acasa mi-a curs ceva si nu era pipi. Nu stiu cat m-a crezut sau nu, ba chiar mi-a zis ca ma crede pe cuvant, dar la ce vede ea acolo, nu curge nimic. Hai sa facem un test ... ceva gen tampon vaginal sa vada daca sunt sau nu urme de lichid amniotic. Si iese pozitiv. Da, s-a rupt sacul, ma interneaza. Facem formele, ma duce sus la sala de nasteri, in salonul de pre-nasteri de fapt. Eu, contractii inca suportabile si oarecum regulate, bb bine ... Era ora 9. Ma intreaba daca am mancat, nu ... si imi era o foame de lup. Imi aduce o cana de ceai cu 3 biscuiti. Radeam cu sotul ca asta-i mic-dejun de criza, eu as fi ales altceva, la foamea pe care o aveam. Ma pune sa ma mai plimb pe holuri pe-acolo, fac si o poza ... ultima mea poza cu burta si zambetul pe buze. Pt. ca de atunci nu mai stiu sa zambesc asa, natural, nu fortata de imprejurari.
Satula de plimbari inainte-inapoi pe hol, vazand fel si fel de gravidute in chinurile facerii, decid sa stau un pic linistita in pat. Nu au trecut 10 min. si mi s-a rupt de tot apa ... am facut o baltoaca in pat, sub pat ... vine obstetrica, gata, s-a declansat travaliul activ. Ma controleaza la lichid, arunc si eu un ochi, lichidul era verde. Am vazut-o si pe obst. ff preocupata, mai ales ca monitorajul lui bb nu era mereu in parametri normali, nu avea bataile inimii regulate. Plus lichidul care incepea sa se infecteze ... ma transfera in sala de nasteri. Si au inceput contractiile alea cumplite. Discutii cu medicul, bb nu vroia sa coboare, eu nu ma dilatam ... plus problemele de care ziceam mai sus ... cezariana. Da' nu, hai sa mai asteptam 30 min., poate se schimba cumva situatia. Ma pune sa fac fel si fel de miscari si pozitii, contractii ingrozitoare. O rugam cu lacrimi in ochi pe obst. sa imi faca ceva, epidurala (sa cheme anestezistul), cezariana, orice, da' eu in conditiile alea nu reuseam sa nasc. Si nu exagerez. Am mai trecut printr-o nastere, deci stiam cam cum e cu durerile... acum era de 10 ori mai mult, ca intensitate. Nu stiu de ce ... ajunsesem sa ma rog sa mor ca sa nu mai am durerile alea. Insa bine ca mintile nu mi le pierdusem, ca mi-am dat imediat 2 perechi de palme imaginare si m-am gandit la bb si la Silvia. Ce rezolvam daca muream? Cu greu am ajuns la dilatatie 2 ... atunci mi-au pus epidurala. D-zeu sa il binecuvanteze pe ala de a inventat-o, daca o mai trai, l-as felicita si personal. De la dilatie 2, am ajuns in 30 min. la dilataie 6. Mergea ca pe roate acum ... eu mai relaxata, dar tremuram de nu ma puteam controla. Aveam o patura pe mine, insa imi tremura carnea, fara sa reusesc sa ma controlez. In 2 ore s-a intamplat tot ... am nascut relativ usor fata de ce indurasem inainte. Iese bb .... nici un sunet, nici un plans, nimic. Incep sa intreb panicata ce se intampla. Nu au timp sa imi dea prea multe explicatii, ca ies cu bb din sala ... abia am reusit sa il vad pt. o fractiune de secunda. Era negru-violet. Atat am vazut. Pune-te pe plans ... Vine obstetrica inapoi, fara bb si imi spune ca are ceva probleme de respiratie si o sa vina pediatrul sa ne explice mai multe. Atat. Isi termina treaba acolo la mine, curatat, cusut etc. Iarasi dureri cumplite, dar nu imi mai statea gandul acolo ... plangeam continuu, intreband ce are bb, ce se intampla.
Vine intr-un final pediatrul ... mi s-au parut cele mai lungi minute. Omul, ff profesional si delicat incepe sa imi spuna care sunt probleme cu bb ... in primul rand, probleme respiratorii, a fost pus la oxigen si si-a revenit, respira normal. Apoi, are gurita un pic mai mica decat e normal la un nou nascut. Apoi, urechile micute fata de un nou-nascut. Apoi, putica micuta ... bla-bla-bla. Nu mai termina cu aceste probleme a lui bb ... In mintea mea deja credeam ca am nascut un monstru cu toate aceste "defecte" ale lui bb. Il intreb pe dr. daca pot sa il vad, imi zice ca deocamdata eu nu pot merge acolo, la terapie intensiva, sectia patologie neonatala, unde il dusesera pe bb (nascusem si trebuia sa stau o ora intr-un salon alaturat sa vedem cum ma prezint dupa nastere), dar sotul poate sa mearga sa-l vada. L-am trimis la copil, sa il vada el si sa-mi spuna cum e. Cand s-a intors m-a asigurat ca nu e un monstru, ca e mai micut (avusese si 2,670 kg si 40 cm), dar nu disproportionat.
Eu l-am vazut dupa 2 ore ... era frumos. Dar cu grave probleme de sanatate. Aveam sa aflu dupa aproape 2 sapt. de spital care erau aceste probleme: sindromul Charge. O boala nemiloasa, rara (1 caz la 12000), descoperita relativ recent (in 1979). Si prima la acest sital unde am nascut eu. Restul ... s-a scris in paginile anterioare. Durere, lacrimi, sperante si un final nefericit.
Revin cu finalul ...
Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.
szivarvany spune:
Tin minte cum citeam la italience si asteptam vestile de la tine.
Ce s-a intamplat e atat de cutremurator, de ireal parca :(
Daria & felina fioroasa
GIULIA(2004 08 16) cu 
Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"
mihaela_s spune:
petro, imi pare nespus de rau...acum am aflat, noi am fost in concediu si ieri dupamasa am ajuns acasa. 
Te imbratisez cu mare mare drag, sunt alaturi de voi. 
fii alaturi de Mihaita
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
Leditia spune:
Am citit,am plans,m-am rugat,m-a durut sufletul,am ezitat sa scriu ceva nu stiu de ce....ce as mai putea spune?:(Imi pare nespus de rau,nu am cuvinte.Sincere condoleante si putere multa,iar lui bb mic somn lin..
POZE CU NOI de David Christian
Speranta si incredere pentru David
Poti ajuta si tu!Bazar umanitar pt David si alti copilasi speciali!.
Mariaa spune:
Petro...
cutremurator si fara cuvinte
te imbratisez si ma rog sa va intareasca Dumnezeu sa treceti cumva, cu bine, peste incercarea asta grea!
copiii de multe ori ne 'vindeca' ranile fara macar sa stie, sau poate chiar o stiu...imbratisez scumpa de Silvia!
bebe Gabriele, somn lin puiut!
Multa putere draga Abrambu
- mami, vrei sa te fac fericire?! 