SUA

Buna! Imi pare rau daca varsta nu-mi permite sa intru pe acest forum dar am intrat pentru a cere niste sfaturi si pentru a va scrie povestea mea. Ma numesc Antonia,am 14 ani si invatla o scoala foarte cunoscuta din Bucuresti.
De la inceputul clasei 8 parintii mei se gandeau sa ma dea la o scoala din SUA,iar dupa sa intru la liceu si la facultate tot acolo. Nu s-a putut sa ma mut din semestrul 1 dar ma voi muta din semestrul 2.
Eu initial eram fericita dar acum plang incontinuu deoarece imi va fi foarte greu sa-mi iau "la revedere" de la colegii,de la locurile in care am copilarit si de la multe altele... Nu stiu cum ma voi obisnui acolo... Oameni straini,care nu vorbesc limba mea,care nu ma vor baga la inceput,iar cel mai rau lucru este ca nu-mi voi avea parintii alaturi. Mama va veni cu mine doar in primele saptamani ca sa mai clarifice niste lucruri la scoala,iar dupa voi sta in gazda la niste prieteni.:(( Parca nu mai vreau acum :( Nici macar nu mai dorm noptile deoarece ma gandesc la cat de singura voi fi,cum nu ma va apara nimeni,mai pe scurt la cum voi trai pe cont propriu.Mi s-a mai spus ca acolo oamenii nu sunt asa de prietenosi si ca nu exista prietenii strans legate. Tata mereu ma calmeaza spunandu-mi "Lasa Anto ca vei vedea tu ce viitor superb vei avea acolo. Tu nu trebuie sa stai aici deoarece peste cativa ani Romania va fi populata numai de tigani." Eu nu suport gandul ca voi fi acolo fara parintii mei. Chiar daca vor avea grija de mine niste prieteni nu sunt linistita deoarece sunt constienta de faptul ca au si ei servici,au si ei copil,nu ma vor intelege asa de bine ca parintii mei. In plus de acest lucru este lumea noua pe care o voi cunoaste si care nu vorbeste limba mea. Oi stii eu la perfectie engleza dar nu este ca limba mea natala...
Este cineva de aici in strainatate sau are cunoscuti acolo? Cum se cumporta lumea de acolo cu strainii? Cum v-ati acomodat?
P.S.: Inca o data imi cer scuze pentru varsta.

Macrina spune:

Unde anume in Nevada mergi?

karligutza spune:

Draga Antonia,

Nu-ti cere scuze pentru varsta.
Si acum la subiect, daca tu asta simti, ca nu poti inca sa te desparti de parintii tai mai ales, asta vad ca primeaza in sufletul tau, relatia cu parintii, arata-le foarte bine asta si lor, parintilor tai! Mama ta ar trebui sa rezoneze foarte bine la lacrimile tale daca le vede si mai ales daca e asa cum spui tu ca plangi zilnic, noaptea! plangi si ziua, plangi de cate ori vine vorba si asta e... nu spun ca e rau ce vor parintii pentru tine, laudabil si ok ca pot sa te sustina sa faci o scoala "mai buna", intr-o lume "mai buna", dar totul e relativ. Nu e chiar asa, ca in Ro se va umple de tigani, mai tempereaza-i avantul tatalui care a declarat asta... imi inchipui la ce se refera, dar totusi. Se poate merge la o scoala (in speta liceu) pentru inca 4 ani fara sa fii inconjurata doar de mitocani/tigani. E greu unui student ca sta 4 ani departe de parinti uneori, darmite unui tanar de 14 ani pe care l-as putea numi totusi inca un copil. Eu cred ca mama ta va fi cheia pentru a mai amana putin plecarea ta. Macar liceul sa-l mai faci aici, ca ai timp sa te dezvolti si sa prinzi aripi spre/de SUA si la 18 ani. Atunci cred ca iti vei dori fara sa mai insiste parintii tai sa pleci. Vei vedea. Dar acum da, iti dau dreptate tie. E normal ce iti doresti si eu, ca mama, ti-as asculta dorinta! Succes! Sper sa ne scrii si mai departe ce ti se mai intampla.

O seara buna, Craciun Fericit!

karligutza
sunt mamica Adelutei
are mama o fetita... are si un blog!

_

ALAPTATUL HELPLINE
_

ruxij spune:

Draga Antonia, cu siguranta nu iti va fi usor, dar te vei obisnui in aproximativ un an. E bine ca stai cu cunoscuti, nu singura, e cu totul altceva, nu va fi chiar asa rau. Era mai rau sa te fi dus singura printre necunoscuti. Oricum, si mie mi se pare ca esti cam mica si ai putea sa mergi la facultate, in loc de liceu. Nu prea vad rostul mersului la liceu in SUA. Poti sta la aceiasi prieteni peste 4 ani.

blackpanterro spune:

Mi se pare cam extrem sa te trimita parintii in alta tara cu motivul ca in curand Romania va fi populata numai de tigani...imi aminteste de parintii vietnamezi, pe vremea razboiului, ce ii implorau pe soldatii americani sa le ia copiii sa ii duca in America la o viata mai buna...
Viata asta buna e relativa, daca tu vei sta mereu cu gandul la parinti si vei suferi ca nu esti cu familia apropiata nu prea e viata buna.Totul depinde de cat esti de capabila sa te adaptezi.

Sunt de acord cu Ruxij, ai putea sa vb cu parintii sa vi in US la facultate si nu la liceu, pana atunci esti mai mare, probabil vei gandi altfel lucrurile. Liceele americane sunt ca peste tot, si mai bune si mai rele, nu mi se pare ca mergand la un liceu american realizezi mare lucru, la facultate insa da.

Adriana mami de Isabelle Marie - 3 luni si Aidan Alexander - 5 ani
A ticket to hell has never been funnier

Mindy spune:

Antonia, bun venit pe DC. Aici o sa gaesti suport si in orice colt al lumii ai merge nu te vei mai simti asa de singura!

Decizia e de deja luata si batuta in cuie? Incepi acum in Ianuarie?

14 ani e o varsta fragila, si tu esti o fire mai sensibila, ai nevoie sa stai inca cel putin cativa ani sub umbrela parintilor. mi-a ramas in minte cum ai zis "nu ma va apara nimeni". eu daca eram mama ta si citeam mesajul postat de tine amanam operatiunea trimis copilul minor in SUA pe mai incolo cand esti majora. mie personal mi se pare ca un liceu bun in Buc te-ar pregati f bine pt o facultate din vest, iar la varsta majoratului incepi sa stii mai bine ce vrei, ai fi si mai bine pregatita psihic pt schimbare.

nu uita ca ai optiunea sa mergi acasa daca nu iti place. sa nu te chinui numai ca sa nu ii dezamagesti pe ei.
sper ca o sa fii bine primita de acele cunostinte la care vei sta in gazda.
o chestie pozitiva e ca ai acces la internet, telefonul e f ieftin US-RO, videochat, y-mess etc, deci o sa poti comunica cu cei de acasa extrem de bine. sa le spui mereu tot ce ai pe suflet.

adaptarea, ca intrebai.. e diferita de la om la om, unii au o capacitate fantastica de adaptare la schimbari, altii se adapteaza mai greoi. inceputul e pt fiecare un pic mai anevoios dar apoi se aseaza toate si ajungi la un moment dat sa te simti ca pestele in apa.
americanosii astia is foarte prietenosi de felul lor, iar prieteni e imposibil sa nu iti faci mai ales daca esti: politicos, relaxat, respectuos, prietenos.

Mediajust spune:

Draga Antonia,
Eu am un fiu exact de varsta ta, asa ca-ti voi vorbi din aceasta "calitate". Si baiatul meu vrea sa studieze in Europa - iar noi il incurajam si-l sustinem cu tot ce ne sta in putere - iar "planul de bataie" este obtinerea unei burse universitare, pentru care va "trage" in timpul liceului pe care il va face aici.
Trebuie sa-ti spun ca noi, parintii, vrem ce-i mai bun pentru copiii nostri, pentru voi respiram, si atat avem in cap si-n suflet: "sa-i fie bine, mai bine decat noua". Drumul spre acest "mai bine" insa ni-l imaginam cumva, uitand ca si voi aveti propria constructie interioara, dorinte, proiectii. Uneori devenim drastici si luam hotarari pentru voi convinsi fiind ca asa este bine, ca azi poate decizia este grea, dar maine veti fi fericiti cu ea.
Din pacate, nu sunt vremuri usoare - si adeseori uitam sa va ascultam. Suntem obositi, frustrati, furiosi, nemultumiti de ce se intampla in jurul nostru, ne pierdem speranta si rabdarea. Probabil ca si parintii tai sunt dezamagiti si tristi de cum se intampla lucrurile aici, nu vor sa traiesti intr-un loc in care regula o fac oameni pe care nu-i respecta. Ca pretul este mare - probabil nu li se pare important, atata vreme cat finalitatea va fi una buna: te vei dezvolta in tara tuturor posibilitatilor, unde iti va fi mai bine decat aici.
Eu zic ca inainte ca lucrurile sa devina hotarare definitiva, sa incerci sa le scrii tot ce simti, tot ce gandesti, cum vezi tu aceasta plecare. Spun "sa scrii" si nu "sa vorbesti" pentru ca o discutie poate degenera, se poate tensiona, poate aluneca - si atunci nu mai apuci sa comunici exact ce vrei. Mie, uneori, fiul meu imi lasa cate o scrisorica - "ca sa vorbesc fara sa ma intrerupi" - pe cate un subiect mai sensibil, si o citesc de cateva ori, si adeseori inteleg mai bine argumentele decat le-as pricepe intr-o discutie care de obicei se infierbanta. Si eu, cu mintea mea de mama care stie tot si ceva pe deasupra, brusc imi amintesc sa intoleranta nu este consecinta experientei, ci a temerii (uneori nejustificate) pentru copil.
Daca totusi nu-i vei putea misca din hotararea lor - eu iti doresc succes mult acolo, sa-ti faci prieteni, sa ai grija de tine si sa vii aici si sa ne scrii cum este. Noi te asteptam cu drag.

Rufus spune:

Anto, n-as vrea sa fiu in pielea ta, la varsta ta; nu vreau sa comentez decizia voastra; vreau doar sa te linistesc: nu vei pati nimic acolo, nu are rost sa-ti fie frica, nu vei avea nevoie de aparare.
Suntem multi care ne dorim ca odraslele noastre sa plece, impotriva a ceea ce sufletul ne dicteaza; majoritatea spunem ca facultatea e momentul ideal, dar, iata, liceul reprezinta o optiune care, odata depasita, restul va deveni aproape banal. Atunci cand copiii nostri vor veni timizi in universitate, tu vei fi veterana, vei fi linistitita, calma si deja formata, intr-un spirit pe care noi il dorim copiilor nostri.
Curaj, te asigur ca prietenii sunt oriunde posibile, iar despartirea de parinti - un lucru absolut necesar.
Bafta!

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009

CorinaDani spune:

Antonia, felicitari in primul rand pentru modul matur in care te exprimi si gandesti, nici nu s-ar zice ca ai abia 14 ani.

Inteleg ce vrei sa spui, insa poate ar fi bine sa te linistesti un pic, sa incerci sa gandesti pozitiv si sa vezi partea plina a paharului. Cred ca sunt foarte multi adolescenti care si-ar dori sa fie in locul tau, insa nu pot pentru ca nu-si permit dpdv material.

Ar trebui mai apoi sa te pui macar 2 minute in locul parintilor tai; crezi ca lor le va fi usor sa-si stie puiul la mii de kilometri distanta, peste mari si tari, intr-o lume noua si total diferita ? crezi ca mamei tale nu i se rupe sufletul si nu plange noaptea, pe ascuns ? eu cred ca da, insa vrea tot ce e mai bun pentru tine, vrea sa ai o sansa in plus fata de restul tinerilor, sa poti ajunge departe in viata. crezi ca tatal tau nu este ingrijorat ca fetita lui ajunge printre straini ? cu siguranta este, insa nu lasa sa se vada asta, incearca sa te motiveze cu argumentul acela cu tiganii, tocmai ca sa nu-ti para rau, sa nu ai regrete in legatura cu aceasta mutare.

Cred ca ar trebui sa profiti la maxim de aceasta oportunitate oferita de parintii tai, sa ai incredere in alegerea lor, sa fii convinsa ca prietenii din America vor face tot posibilul sa te acomodezi rapid, sa te simti bine, iti vor spune ei in detaliu cum este viata in SUA; sunt convinsa ca tocmai faptul ca stii limba engleza la perfectie iti va da posibilitatea sa-ti faci rapid una-doua prietene printre colegele de clasa.

Sunt convinsa ca peste cativa ani, cand iti vei aminti aceste framantari, vei zambi usor si iti vei spune "eram mica si naiva, ia uite ce bine m-am descurcat si ce departe am ajuns".

Incearca sa vezi experienta asta ca pe o excursie pe termen lung, intr-o tabara aflata la mii de km de casa. Vei vedea ca te vei descurca de minune, cu ajutorul prietenilor la care vei sta si cu suportul parintilor. Cu tehnologia de astazi ii vei putea vedea si veti putea vorbi zilnic, astfel incat nu te vei simti singura si a nimanui...

Curaj si sa ne tii la curent cu evolutia ta in "tara tuturor posibilitatilor" !

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

kariguld spune:

eu nu mi-as trimite fata de 14 ani departe de mine, mai ales pe un alt continent. si mi-e greu sa cred ca un parinte poate decide cu usurinta plecarea fiicei de acasa, atat de departe.
vb ca un parinte ce si-a dat copii la scoala in alta tara, dar situatia mea a fost foarte diferita. oricum, mi-a fost mie cumplit de greu, nu mai spun de copii.

---

Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David


_M-am nascut pentru succes!

adriuta spune:

Cum te-au acceptat aici ca si foreigner ??? Sincer nu ...vad ca USA sa accepte un copil din Romania, cetatean roman la nici 14 ani doar asa,...ca vrea mama si tata. Cumva esti nascuta aici si ei erau rezidenti (i)legali? Si banuiesc ca este vb de o scoala privata (liceu privat). Si acum presupunanad ca am lamurit cu asta trec la raspuns:

Cand vei aplica pt universitate aici va conta ff mult liceul. Deci logic ai tai au gandit oarecum bine pentru ca gradele din liceu vor conta la aplicatia pt. o evetuala bursa(banuiesc ca asta vor ai tai). Liceul in US iti deschide poarta spre o universitate americana mult mai usor.

Acest pas va fi important in viata ta si fie ca te va inhiba si te vei simti inferioara astora de aici(ceea ce te asigur ca nu e...si o sa te cinvingi si tu ), fie vei deveni foarte increzatoare in tine si vei invata lectia americana: tu esti unica, speciala...cea mai buna cf. ADN-ului tau ...bla bla bla, cu alte cuvinte numai una in univers e Antonia si nimeni nu-i ca ea...
Da, sunt copii destepti in US dar per general...(si vb in oarecare cunostinta de situatie) ...un copil de la o generala buna, un copil citit si educat din Ro (fie ea si a anului 2010) nu are de ce sa isi faca probleme.
Presupunanad ca ti-o coc de mult timp... cum stai cu engleza? Din cate am inteles...e o limba straina pt tine.
In rest... pregateste-te pt un inceput relativ bun in viata ta. Daca ai tai (si sa nu judecam stramb uneori faci sacrificii enorme pt copii) au decis sa stea departe de tine pt a avea tu un viitor mai bun...mergi inainte. Nu o sa ai nimic de pierdut...ci doar de castigat...parerea mea.
Succes