Procrastinarea

Alizee spune:

Inseamna ca, probabil, ai ajutor la treburile zilnice/silnice.
Pe mine ma omoara rutina. Eu sunt un om de actiune.
Dar, este de preferat sa ai ajutor, decat sa fii obligata sa le faci pe toate singura intr-un ritm de robot pana la exasperare.
Poate ca ti-ar prinde bine sa iesi la o cafea/suc cu niste prietene, sa te rupi, macar pt o zi, de monotonia casnica.
Poate ca o activitate care sa iti faca placere, te-ar ajuta sa iesi din starea asta.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

viviana spune:

Nu am citit multe despre procrastinare - in afara de definitie bineinteles, insa m-am gandit la cauze.

La mine cauza principala a fost faptul ca nu suport sa fac lucruri care nu imi plac. Pe acelea le aman pana in ultimul moment si le fac numai daca trebuie.

Dar, in acelasi timp urasc sa mi se spuna sau sa mi se aminteasca ce am de facut.
Prefacerea a pornit din acest punct. A fost primul pas.

Am fost o dezordonata. Dar, odata pe picoarele mele in casa mea mi-am organizat atat de bine apartamentul, fara lucruri inutile, nimic excedentar, nimic in plus care sa fie sters de praf incat acum ordinea este foarte usor de tinut si nu mai prezinta un motiv de stress.


Ceea ce tine strict de viata mea personala a fost mai greu de coordonat. Am avut, am, voi ramane cu o latura visatoare. Mi-au placut foarte multe chestii dar, niciunul atat de mult incat sa ma focusez pe el.

Am avut vreo 7-8 joburi, bine platite de altfel, pana m-am stabilit la ce mi-a placut intr-adevar sa fac. Am avut atatea joburi nu ca era ceva in neregula cu mine sau pentru ca nu doream stabilitate ci pentru ca nu stiu cum naiba se intampla de firmele alea ori se mutau, ori dadeau faliment...
Am fost redactor la ziar, am vandut barci de salavare si reactivi chimici, am facut tehnordactare,(am tradus si carti usoare porno), am cochetat cu ideea de agent de asigurari, am fost director de marketing, ma rog si o gramada de alte chestii.

Si asa am fost nevoita sa devin mutabila, maleabila.
Aici a fost pasul nr. 2 - am devenit adepta schimbarii - sau daca as putea spune fara sa sune a aiureala am respins procastinarea schimbarii.

Nu sunt adepta "to do list" pentru ca am simtit nevoia de a-mi dovedi mie insami ca am capacitatea necesara de a reusi sa fac ceea ce trebuie si in timp util bazandu-ma pe memorie si nu pe citit de liste.
Asta a fost pasul 3 - exercitiul memoriei


Lucrurile importante nu le mai aman. Pe celelalte, maruntisurile, da.
Ceva din mine refuza sa dea atentie tuturor fleacurilor astea. Cineva spunea ca face treburile astea primele ca sa scape de ele. Eu gasesc mereu metode sa le fac pe ultima suta.
Nu suport sa spal vase seara. Dar nici nu imi place sa dau nas in nas cu ele dimineata. Asa ca le bag in cuptor
Asta ar fi trebuit sa fie pasul 4. Pe care nu l-am facut


Eh, si ar mai fi multe de spus.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Tala spune:

Nu este interesant ca aici scriu cam aceleasi persoane de alte topicuri legate de depresie, copilul captiv....sau mi se pare mie?
Ce frumos ai scris Arcadia partea cu sursa raului...din trecut. Si eu cred la fel (fara sa insist in a da vina mereu pe cineva, altcineva) - daca mi s-a spus mai mereu ca nu e bine ce fac, de ce sa mai fac ceva?
Am o placere (sigur e placere) sa aman lucrurile. De multe ori o fac cu buna stiinta (adica nu ma grabesc DELOC). Este ca amanarea placerii pt intensificarea ei (a fost un topic sau o intrebare la un mom dat despre cum se mananca un desert: eu las ce-i mai bun la urma). Oriunde trebuie sa plec, pt indiferent cat timp eu las bagajele de facut pt cu putin timp inainte de a iesi pe usa (de obicei ajung sa nu am timp sa dorm inainte de a pleca si a doua zi sunt varza).
Si eu stiu ca pot face lucruri minunate doar ca parca nu am chef, parca n-am rabdare (daca sunt in fuga mereu ma si grabesc si nu prea-mi ies treburile cum ma asteptam).
Slava Domnului ca am copil si trebuie sa-l hranesc! asa mai fac si eu mancare (pana la bebe chiar nu stiu cum a supravetuit sotul meu). Imi place curatenia si ordinea in casa (dar parca si mai mult dupa o perioada de lipsa de asa ceva caci se vede mai bine diferenta...)
Am crezut ca aman lucrurile din cauza ca vreau sa vad efecte cat mai vizibile, poate daca resimt efortul mai puternic am satisfactia muncii mai mare, habar n'am...

p.s. off topic: Arcadia cu drag (desi asa cum am zis am multe proiecte si timp prea putin dar nu vreau sa te refuz). te rog da-mi pe pm adresa ta de mail ca sa discutam detaliile.

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

corap spune:

credeam ca sunt singura amanatoare
chiar am vrut sa scriu cu ceva timp in urma. da' am zis ca o sa fiu singura pe topic.

eu aman lucrurile pe care nu-mi face nicio placere sa le fac sau lucrurile pe care sunt obligata sa le fac. adica orice lucru pe care il fac din placere, in momentul in care devine o obligatie devine automat si o corvoada.
si da, sunt cam deprimata lately (cam de la sfarsitul verii).

dar azi am inceput cu un pas mic-mic-mititel: mi-am facut patul de cum m-am sculat (cred ca o sa se shokeze bona cand o veni sa faca curatenie inainte de a-i lua pe copii de la gradi).

si sunt hotarata sa arunc din lucruri, ca m-au
sunt curioasa cat va dura entuziasmul meu.

scz ca sunt asa pe fuga, da' tre sa termin niste contracte pe care le-am tot amanat

ladyJ spune:

Tu stii cum se traieste, ti-e doar frica, tu o spui.


Groaza de care vorbesti se poate transforma intr-o tulburare de anxietate, poate chiar obsesiv compulsiva. N-ai sa cazi acum in capcana asta ,nu?

De ce ti-e frica, sau de cine? Zici ca ti-e frica sa lasi realitatea asta ca nu stii ce vei gasi in ´´alta´´ realitate. Ce crezi tu ca vei gasi de-ti provoaca asa o frica?

Daca mai am ceva sa-ti zic, o voi face pe PM, asta nu e un subiect despre tine, neaparat.

--------------------------------------------
´´Cel care nu stie si stie ca nu stie, stie mai mult decat cel care nu stie dar nu stie ca nu stie´´

ellinia spune:

Tot vreau de ieri sa citesc subiectul asta si nu mai reusesc... Pe mine chiar titlul m-a atras era un termen pe care nu-l cunosteam. Habar n-aveam ca asta inseamna. Oricum, ma recunosc in multe postari de la topic, si eu sunt gtenul cu "las pe maine" si de multe ori imi fac procese de constiinta, mai ales eara, cand imi aduc aminte ca n-am facut aia, n-am facut ailalta si imi promit ca am sa le fac maine ... evident ca nici "maine" nu le fac. Interesant!
Am sa urmaresc in continuare topicul!

Cristina si Stefan Costin (25.02.2005)

BazarGeneral

ellej spune:

Nu stiam de 'procrastinare' inainte sa citesc subiectul; eu ma gandeam ca sunt doar lenesa :) Aman vesnic ce nu-mi place si cand ajuge cutitul la os dau zor. Am observat ca ma mobilizez bine cand sunt sub presiune. In schimb cand am timp (si asta e rar) si imi propun sa rezolv 'maruntisurile', sistematic frec menta, dupa care tot eu ma enervez pe mine pentru timpul pierdut.

Eu am o gramade de 'do to list', una de birou, alta 'perso', aranjate si astea pe tip de urgenta. Cu post-it-urile cel putin plec in mana sau le lipesc pe mobil, altfel risc sa uit ce am de facut in urmatoarele 5 minute (al meu se enerveaza cand vorbim la telefon ca vesnic ii fasaie cate un post-it in receptor :)).

Serviciul m-a obligat sa ma mai organizez, pentru ca am o gramada de chestii de facut in acelasi timp; la fel si copilul, care are programul lui. Dar tot nu am ajus la un nivel de organizare multumitor, ma apuc de 10 lucruri deodata si evident ca eficienta scade si riscul de a face greseli creste. Mai am de lucrat la asta...

Edit: mai e ceva ce ma retine uneori sa rezolv o problema imediat ce apare. Am remarcat ca se mai intampla ca problema sa se rezolve de la sine :), ceva gen "nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, ca poate nu mai e nevoie". Evident, asta nu se intampla foarte des; in general problemele persista si in subconstient sunt stresata, stiindu-le nerezolvate, dar imi ia ceva timp pana sa le iau de guler si sa le aranjez.

Deus spune:

sunt in plina pracrastinare si imi doresc un picior in dos sa ma mobilizez...

cred ca imi "permit" fiindca se poate...bunica mea nu si-ar fi permis asa ceva ca viata era prea grea si nu avea cine sa o ajute.
Nimeni nu ma deranjeaza, singurul lucru care ma macina este vina, vina ca trece viata pe langa mine si eu astept ziua cand o sa prind din nou energie si pofta de viata.Pana la 30 de ani am fost o alta persoana, una plina de viata....
Ma duc sa fac o baie si sa ma critic

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Va rog sa-l ajutati pe ALEX! http://dianalaura.wblog.ro/.

kariguld spune:

sigur ca facem schimb! schimb de mame!
chiar niciodata nu am aprofundat aspectul asta. mereu am pus pe seama faptului ca seman cu parintii mei. mama mea lucra, cu 4 copii nu era usor, o casa cu etaj si curte destul de spatioasa, erau intotdeauna puse la punct. stiu ca venea de la servici, in jumatate de ora strangea si facea curat. apoi pregatea mancarea, intre timp se ocupa de noi copii. venea tata, petrecea si cu el cateva zeci de minute singuri. nu-mi amintesc sa fi fost dezordine in casa, munti de rufe sau alte lucruri in neoranduiala.
eu probabil ca am mostenit-o....

o zi a mea, se desfasoara asa: trezirea intre 6: 30 -7:00. cafeaua prima data. dar nu stau cu ea in mana....o beau pana spre ora 12. la 7 copii deja au plecat la scoala. (de vre-o trei ani se trezesc singuri, se prepara ptr scoala si pleaca) strang cateodata patul lui fiimio. in general e foarte ordonat si nu-si lasa lucrurile imprastiate. la fiicamea in camera la fel, ordine. ea intotdeauna isi strange patul.
cand vremea e buna plec cu bicicleta in parc. spre ora 9 sunt acasa. incep lucrul (cand lucrez de acasa). intre timp mai pun rufe in masina de spalat sau fac alte treburi. nu fac nimik cu greutate, totul curge normal. mancare gatesc numai daca e absolut necesar. sotul mananca la servici, copii la after-school. nu aman niciodata ceva pe considerentul :'las ca fac mai tarziu, las ca fac maine..."
dupa amiaza pe la 4, 5 apar copii. stam de povesti ce-au facut, ce-au patit in ziua respectiva. ne dragalim....intre 6 si 7 luam cina, apoi fiecare program de voie. aproape in fiecare seara ne jucam toti patru. e ca o traditie la noi. vara iesim in parc cu rolele copii, bicicletele noi.

nici un lucru nu mi se pare greu-complicat de facut. e adevarat ca nu toate treburile imi fac placere, calcatul de ex, dar nu aman. imi gasesc timp sa citesc, o carte sau presa de la noi, cateodata pe cea romaneasca. intr-o zi din saptamana ma ocup de mine cateva ore. ies in oras cu o prietena, cateodata singura. nu-mi cumpar lucruri inutile, nu beau cafele sau sucuri in oras. ma plimb, vizitez pe cineva, fac voluntariat la Centru de autism. vizitez un azil ptr batrani, unde satu de vb cu batranii de acolo (discutii banale, despre nimicuri, dar ptr ei sunt mana cereasca, ca nu au cu cine vorbi).

nu intazii niciodata nicaieri. daca ai o intalnire cu mine, eu voi fi acolo sa te astept!
in casa nu am lucruri inutile, mobile sau alte minunatii. periodic ma debarasez de ce nu folosesc o perioada de timp. de acte si corespondenta se ocupa sotul. el mai amana unele lucruri, nu pe ultima suta.

a fost soacra de doua ori la noi anul asta si ma intreba cand fac treburile, ca ea nu ma vede niciodata facand nimik si cu toate astea casa arata mereu ordonata. poate ca, chiar nu faceam nimik!

nu cred ca exista nici un secret ptr reusita, pur si simplu suntem diferiti, avem ritmurile noastre proprii in care ne-am format. atata timp cat nu sufera cei din jur, e bine sa ne pastram echilibrul.

---

Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David


_M-am nascut pentru succes!

nelia spune:

Kariguld, daca e vorba de mama, eu as vrea sa dau vina pe ea. Noi traiam sase oameni in apartament cu doua camere si sa vrei, nu avea cum sa fie totul ordonat. Dar nici nu pot sa spun ca era chiar dezordine, decit cind se adunau toate. Dar da, recunosc in mine unele lucruri pe care le stiu ca le are si mama mea. Inainte de a ne muta in apartament, am stat la tara, unde era chiar ordine... iar eu am trait primii 11 ani la bunici, parintii tatalui... iar bunica... of doamne, bunica era o gospodina desavirsita, la ea in dulapuri erau toate aranjate per-fect, calca si ciorapii. Cind ma uit citeodata in dulapurile mele, ma ia asa, cu rau de la stomac, pentru ca imediat imi vin in minte dulapurile ei. Dar si la mine sint citeodata asa, cam o data pe luna... Deci ceva-ceva s-a prins de la ea, cind ma apuc, fac exact ce facea ea.

Dar ce voiam sa spun ca nu stiu daca mama e de vina... noi sintem patru, doua sint ordinea intruchipata, la ele in casa e luna si ordine si in viata la fel, toate sint facute la timpul lor si foarte bine. Eu imi in fata lor! Si doua... sintem cum sintem. Cel putin eu am sarit toate performantele in acest sens, in ambele sensuri! Cind ma apuc, nu ma mai opreste nimeni si am o forta de munca iesita din comun (pe ambele planuri, si fizic si intelectual), cind ma apuca procrastinarea... pai ma apuca si gata!

Nu zac, nu ma uit la televizor, dar fac 'prostii'. Din alea pe care toata lumea le vede inutile, iar mie mi se pare ca fac viata frumoasa, cel putin mie mi-o fac.

De o saptamina fac ordine in casa, in fiecare zi fac o ora si apoi gasesc altele si altele de facut... In general, citesc, ieri au fost cadourile... astazi, de dimineata, mi-a mai venit o idee: nu am mai facut de mult felicitari de mina! Si atit de mult ma incinta ideea asta, ca parca vad ca las totul balta si ma ocup de asta, ca sa le poata definitiva copiii dupa-amiaza si sa le trimit miine!

Voi fi incintata astazi si miine cind le trimit, dar ma va apuca din nou starea de agitatie si de nemultumire cind voi vedea iar casa (care nu ma deranjeaza, ca e cit de cit in regula acum), lucrurile aminate, am doua teme de terminat si doua examene grele de dat... toate pina pe 18 decembrie... parca vad ca de miine seara dorm iar 3 ore pe noapte.

Dar e mai presus de mine, daca imi vine o idee sau unuia dintre copiii mei, una din asta care iese din tipar, din cotidian... scuzati expresia, dar eu asa ii spun... imi cam bag picioarele in tot restul! Nici mincare nu mai fac... mincam salate.

Nu ma deranjeaza ca nu mi-e casa ordonata, important este sa gasim ce avem nevoie si sa fie spatiu... De fapt, mie nu-mi place ordinea excesiva, o simt rece, nu ma simt bine intr-o casa in care totul e ordonat pina la ultimul fir de ata. Cind intru intr-o casa de genul acesta, parca nu stiu ce sa fac cu mine... imi simt picioarele prea lungi si nu stiu cum sa le tin, miinile parca nu au nimic de facut...

Eu si cind fac ordine si curatenie, dupa ce termin si arunc o privire, ma intorc si fac ceva cu patura de pe pat, sa nu fie chiar intinsa, mai arunc o carte, mai pun ceva asa la intimplare... da, da, spuneti-i pe nume, zaludeala se cheama, cred ca opusul ordinii perfecte. Nu-mi plac simetriile perfecte, dar ador asimetriile, nu-mi place nimic din ce e perfect, imi place dezordinea cit de cit ordonata... sau nu stiu cum sa o numesc.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU