Procrastinarea
Raspunsuri - Pagina 3
Dorothee spune:
procrastinare, da si eu procrastinez. (pt prima oara conjug verbul, recunosc ca l-am cautat in dictionar putin mai devreme. Doamne cate cuvinte s-or mai fi inventat de cand n-am mai pus mana pe o carte inafara de cea de bucate si mama&copii! 
)
frumos subiect daniela 
, l-am citit aseara si m-am regasit in cele spuse de tine.
asadar m-am trezit la ora 4, am alaptat, apoi am inceput sa trebaluiesc prin bucatarie, sa lustruiesc ghetute si cizme, sa pregatesc pachetel pt gradinita. de data asta n-am mai amanat nimic.
ca in vremurile cele bune cand eram studenta, lucram si vacantele le mai petreceam prin Alpii austrieci tot muncind din greu. si atunci procrastinam, dar era si muuulta adrenalina, faceam o gramada de lucruri, majoritatea in mare graba, eram in mare stres, dar simteam ca fac ceva, era multa miscare si eram frumoasa si slabuta.
acum, de 3-4 ani, copii - casa - munca si nicio vacanta prin zari indepartate. tanjesc dupa plecarile si calatoriile mele.
concluzie: procrastinarea mea isi are radacinile in trecut, nu m-am adaptat(prea bine) la ce am si sunt de catva ani (si trebuie sa recunosc ca am primit multe daruri de la viata.)
nelia spune:
Sabina, exact asta am spus si eu dupa ce am citit primele mesaje! Dar nu pentru tine, ci pentru mine!
Ma duc sa citesc mai departe... mi-a placut ce a spus Inaioana... mai ales in paragraful asta:
Eu credeam ca sunt regina procrastinarii, apoi am realizat ca e depresie si ca imi pot gasi entuziasmul daca inteleg si tratez asta. nu voi fi niciodata un robotel constant, laturile mele artistica, intelectuala si boema imi sunt dragi si nu m-as stradui vreodata sa le inabus, doar ca incep sa fac diferenta intre ce e una si ce e alta si cand trebuie sa fiu musai "grown-up".
Stiu ca atitudinea asta de take it easy on yourself e un mod de a cocolosi si a justifica procrastinarea prelungind-o, am folosit-o de multe ori, dar stiu sigur ca altfel nu functioneaza si cu "masuri dure anti-dependenta" nu reusesti decat pe termen scurt, apoi depresia te poate lovi iar drept in frunte pentru ca faci ceva ce este impotriva firii tale.
Interesant subiect! Ma duc sa citesc ce s-a scris... presimt in toata boemia mea ca mi se adreseaza!
Ah, si nici eu nu stiam termenul, desi cunosc al dracului de bine ce inseamna in practica, la inceput am crezut ca ceva legat de religie...
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
nelia spune:
Na, ca am citit si ii dau dreptate mamei Sabinei si mamei mele si imi dau dreptate si mie, mama Agatei (ca se pare ca generoasa cum sint i-am transmis-o, nu ca model, ca fac eforturi mari de cind am copii): si totusi, e lene pina la coada!
Eu nu stiu daca cele trei mame au dreptate si daca asta se poate numi lene. Ma uit in jur si fac destule, chiar prea multe as putea spune, doar ca: nu in ordinea care trebuie, nu le termin niciodata inainte, ci in ultimul minut sau un pic dupa, nu sint eficienta. Si imi vine sa pling de cele mai multe ori si asta ma deprima pentru efortul depus.
Eu imi doresc sa ma organizez un pic, sa nu mai ajung in situatii de 'criza', dar nu vreau si nici nu pot sa renunt la latura asta a mea un pic boema, un pic artistica, un pic intelectuala etc. E lucrul care imi place cel mai mult la mine, daca prelucrez prea mult aici, s-ar putea sa nu mai ramin cu nimic.
Sufar din cauza asta de cele mai multe ori, dar tot de aici mi se trag si satisfactiile... nu stiu cum sa explic ca sa intelegeti ce vreau sa spun.
Simi, 
Supriza sa te vad aici.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Alizee spune:
Abia acum m-am hotarat sa dau clic pe subiect; credeam ca e vorba despre ceva religios.
Eh, de cativa ani incoace, sufar si eu de procrastinare. Imposibilitatea de a merge la serviciu din cauza racelilor frecvente ale copilului au adancit starea de plictiseala si dorinta de a mai sta putin, pana ma impinge timpul de la spate.
Simt ca starea asta va trece odata cu gasirea unor activitati care sa-mi creeze o stare de multumire. Deocamdata, chiar daca imi iubesc copilul pana dincolo de cer, fac totul din obligatie : fiindca asa trebuie si fiindca altcineva nu le poate face in locul meu.
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.
nelia spune:
M-am intors, ca nu as vrea sa las sa se inteleaga ca e din cauza statului acasa, ar fi simplu sa spun asta. Dar eu am fost dintotdeauna asa, cred ca de aceea m-am si maritat tirziu.
La serviciul pe care il aveam pe la 24 de ani, exasperata ca tot aveam conflicte cu doamnele organizate de pe acolo, m-am dus la patron (boem si el suta la suta) si mi-am negociat programul, spunindu-i... adevarul: muncesc mult si foarte bine, dar nu atunci cind mi se cere si nu la foc continuu, ci atunci cind eu pot sa o fac. Si stiti ce, i-a placut ce i-am spus si mi-a dat voie sa vin cind vreau si sa plec cind termin sau sa-mi iau acasa sa lucrez!
Nu au fost niciodata nemultumiri legate de rezultatele muncii mele, ci doar de faptul ca nu lucram la modul obisnuit: venit la 9, apucat de lucru la 9.15, pauza de masa la 12m intors la lucru si lucrat pina la 5 si in timpul de lucru facut tot ce trebuie facut ca la carte.
Sotul nu a reusit sa schimbe nimic la mine, ca si el e cam la fel ca mine, desi n-ar recunoaste in veci, dar copiii, tot ce am de facut pentru ei, casa, familia frumoasa pe care o am si pentru care mi-e drag sa muncesc m-au organizat, m-au obligat sa-mi dau suturi cum spun Simi si Lorelaim... si aici stau bine, tot mi se pare greu, depun eforturi sa fiu la zi, dar nu-mi permit sa amin... Si nici nu vreau, imi trag cu placere suturi in fund, asta e morcovul meu... Si scoala pe care o fac, imi place si vreau sa fiu mereu la zi, dar aici ajung in niste situatii jalnice citeodata, ca amin si amin pina cind nu se mai poate si apoi imi ies ochii din cap muncind... Dar dupa ce ies din astea, e jale, tot la cea care sint de fapt ajung... culmea este ca, daca nu ma forteaza nimeni, mie imi place, gasesc eu ceva de facut, de citit, de gindit... care nu are nici o legatura cu viata de zi cu zi, ba mai mult, sint vazute ca inutile de mai toata lumea.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Deus spune:
sunt mama ranitilor:-) sufar rau...
am observat ca, de cate ori am un proiect nou imi trece mamaliga asta de boala!
la mine, clar este asociata cu rutina si plictiseala
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Va rog sa-l ajutati pe ALEX! http://dianalaura.wblog.ro/.
daniela_b spune:
Inaioana, ai fost foarte clara si foarte ontopic. Da, sint dintre cei care lucreaza in salturi si am tot timpul prea multe idei. Nu-mi dau seama cit de bune sau folositoare sint ele pentru ca am fost "educata" in lesa.
Si tot oprita fiind sa ma gindesc la 'prostii", "prostiile" au inceput sa se inmulteasca doar in capul meu construindu-si o lume a lor in care totul e genial si nu are neaparata nevoie sa se transpuna in practica.
Mai altfel spus eu traiesc suficient de intens la nivel de concept si aproape ca nu ma mai intereseaza sa vad conceptul aplicat. Am mai spus e un mecanism gresit, creat in conditii de stres in copilarie si care azi nu-mi mai este de ajutor, nu mai sint in lesa (teoretic) si de aceea vreau sa corectez mecanismul.
Mai mult, in toata povestea asta a intervenit cea mai importanta si frumoasa intimplare a vietii mele, am devenit mama si sint foarte speriata sa nu cumva sa fiu un exemplu gresit de functionare.
Devenind adult mi-am inteles problemele. Maturizindu-ma am invatat sa le fac fata.
Toate lucrurile astea imi sint cum nu se poate mai limpezi. Am plecat de la "de ce sint asa?" si am ajuns la "cum sa fac sa nu mai fiu asa?" si credeti-ma ca a fost cel mai dificil drum din viata mea.
Dar el? El e inca un copil, cum o sa-l tin deoparte de ...mine, chiar mama lui, cu atitea tinichele de coada?
Si, daca in mod subtil in timpul asta imi voi influenta fiul prin puterea exemplului? Si nu, nu e povestea drobului de sare ci e certitudinea cu care traiesc zilnic: exemplul unei mame care functioneaza dupa un mecanism gresit nu este si nu poate fi bun pentru copil. Am descoperit ca nu e simplu sa ma filtrez: asta e o bucatica buna din mine, i-o dau, asta nu, o tin deoparte... Nu merge asa.
Evident, nu mi-am pregatit o lesa pentru copilul meu, nu planuiesc deloc sa fac ceea ce au facut parintii mei cu mine,nu de aici vine pericolul.
Totusi, simt ca a venit momentul sa iau o atitudine mai indrazneata in ce ma priveste. Am sa fac ceea ce ma pricep eu cel mai bine o sa aplic un triplu salt fara plasa.
O sa pot, trebuie doar sa ma antrenez. Cite liste de to do va trebui sa scriu? 1000? 1000 sa fie atunci!
"Siguranta" asta, prudenta asta a mea excesiva, locul asta caldicel nu e decit o iluzie, o teama. Am ceea ce se numeste teama de esec dar am si teama de succes. Intelegeti cit de "gresita" sint?
Cind vine momentul sa faci o alegere: la stinga esecul la dreapta succesul, orice om normal o ia la dreapta, nu?
Ei bine eu am luat-o pe aratura, printre cele doua cai, tot inainte. Cind s-a terminat aratura a inceput maracinisul, dupa aia am dat in gropi, am trecut prin padurea tenebroasasi cind am iesit am ajuns aici unde va spuneam la inceput: pe plaja pustie.
Treaba e ca o vreme ma tot uitam cind la calea esecului cind la cea a succesului care se mai vedeau de-a stinga si de-a dreapta mea o vreme si-mi spuneam, "oh, bine ca nu am luat-o pe acolo...daca ma rataceam?"
Ma minteam singura. Aratura era un cimp inzapezit in asteptarea ghioceilor, marcinii erau trandafiri, gropile erau cuiburi de pasari fantastice si padurea era doar un loc umbros cu ciripit de mierle fericite. Minciuni.
Incerc sa nu cad in capcana de-a vorbi prea mult despre mine, subiectul asta vreau sa fie despre voi si despre ce putem face impreuna pentru noi, cei care citim si scriem pe aici incercind sa identificam ce ni se potriveste din personajul procrastinator si de aceea l-am pus la generale ( hotarind
ca e vremea sa ii rid in nas temerii ca as putea primi numai cite o steluta, inainte de-a cadea la pagina 10 in primele 24 de ore).
Termenul asta, procrastinare, imi este familiar de doar putin timp si l-am descopert cind cautam materiale despre "managementul timpului".
Si mai vreau sa spun ca da, cred ca am un pui de depresie pe care-l plimb ca pe un catel de care nu prea stii sa ai grija dar
pe care il scoti vrind nevrind peste tot, il iei dupa tine si cind pleci la cumparaturi dar si si cind te duci la serviciu ( n-ai cu cine-l lasa acasa si gasesti toata canapeaua sfisiata in razbunare dca-l lasi singur).
Orice ai face, puiul de catel e acolo, te priveste cind cu ochi duiosi, cind dind din coada.
Insa a venit momentul sa recunosc : nu pot creste acest catel, nu vreau sa-l cresc si nu pot, fie el si pui nu mai pot sta sa astept
sa vad cum ii cresc coltii.
De dragul meu si al fiului meu.
Revin, vreau sa raspund fiecarei postari ( da, face parte din to-do-list
).
Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii
Androix spune:
Deci va rog sa remarcati cat de afectata sunt devreme ce am zis ca revin inca de pe prima pagina si abia acum reusesc s-o fac
La mine e si de la stat acasa. Desi am o activitate care ma multumeste si imi aduce satisfactii numai faptul ca o practic de-acasa este doar un motiv in plus atunci cand enumar de ce nu am timp de restul treburilor care cad pe mine in fiecare zi. Cel mai tare e ca desi nu fac multe lucruri nu am timp nici sa respir, e paradoxal.
Bun articolul pus de Daniela in primul post. Desi e un blog al unui tip care are treaba in vanzari nu in mamiceli casnice le zice foarte bine.
Asa ca eu voi inchide calculatorul acum si ma voi duce sa ma lupt cu muntele de rufe care mi-au acaparat canapeaua de mmm, de multe zile, cred ca sunt deja vreo doua saptamani ?! 
www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Blogul grasei
www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux
Niste copii si toti copiii! 
Sabina spune:
e normal ca statul acasa sa favorizeze asta, pt ca mersul la birou cat de cat te baga intr-un program, eu simt ca imi lipseste un program fix, dar pe de alta parte, nu stiu daca m-as adapta, de mica am avut program haotic fata de alti copii (unele zile erau cu mers la ora de pian, altele nu, pe drumuri, samd samd, acum imi dau seama ca poate era si multa oboseala la mijloc? si ineficienta in studiu? )
Daniela, apropos de modele pt copii. Eu mereu aveam senzatia cand eram copil ca nu mi-am facut datoria destul, scoala imi venea f usor, deci datoria era studiatul la pian...eu preferam sa descifrez alte partituri si sa improvizez ciudatenii, sa citsc, samdsadm..deci faceam ceva...da nu ce trebuie.
Senzatia ca nu fac ce trebuie ma urmareste de atuinci si nu-mi da pace.
Nu vreau asta si pt copiii mei, asa ca ii laud de fiecare data cand "pierd vremea" cu desenatu in loc de studiat, cu cititul in loc de studiat samdsamd:)
Eu m-am apucat de studiu la pian abia cand am inteles altfel muzica, adica era clar ca o sa fac compozitie si nu solistica, asa ca m-am eliberat de presiunea lui Trebuie, si am mers brici si cu pianu din momentu ala.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
sanziana27 spune:
Pe mine ma mobilizeaza ideea "vreau sa scap de treaba si sa stau"si intru in priza, chiar daca se termina treaba la 22 si apuc sa stau doar 10 minute in fata calculatorului sau sa lenevesc 30 de minute cu cafeaua de dupa amiaza dupa ce ma intorc de la serviciu....Eu nu sar peste activitati, dar le lalai cand am timp! Si mai am un obicei prost sa incep mai multe activitati o data (le termin pe toate dar ma obosesc mai mult decat daca le-as face pe rand)
Incep sa gatesc, intru in baie, sortez rufele, intre timp suna telefonul si am iesit din baie, vorbesc la telefon, ma duc la bucatarie pun mancarea la foc, iar ma duc la rufe care inca nu sunt in masina...vine unul din copii si imi cere ceva.....ma intorc si pornesc masina..suna cineva la usa, daca tot am iesit sa matur si scarile, dar stresata ca nu cumva sa uit de mancarea pe foc.....
Mamica fericita de boboci de toamna:
Dragos Mihai (26 septembrie 2006) si David Gabriel (8 octombrie 2008)
Despre cei doi nazdravani