Adrian Paunescu - controverse
Raspunsuri - Pagina 8

Fomalhauti spune:
Of, vad ca daca dau link-uri nu citeste/asculta nimeni. Dau toata poezia (alta). Hai, va rog, cititi-o si cititi si anul...
Adrian P#259;unescu
--------------------------------------------------------------------------------
Sunt radical
Sunt radical
mai precis
sunt pentru pastrarea
unui just raport
între minciuna si adevar,
între eroi si eroi,
între plus si minus,
sunt radical,
mai precis,
mi-e sila de demagogia socialista
mai tare decât de
demagogia burgheza
pentru ca o simt
apasându-ma cu mult mai de aproape.
Sunt radical,
cred ca nu e buna legea
care te condamna mai grav
daca ucizi un urs
decât daca ucizi un om,
ba mai mult,
te condamna mai grav
daca vorbesti,
daca ai opinii,
decât daca ucizi.
Sunt radical
adica îmi închipui
ca daca ecuatia
"poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernam în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii si pentru oameni,"
este adevarata,
nu e corect
sa-i distrugi omului
casa, orasul sau satul,
fara sa-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la scoala,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au savârsit,
în ziua aceea,
ca au ajutat o batrâna
sa treaca strada
dar de ce asa de multi,
s-a mirat dirigintele
pentru ca batrâna
nu voia sa treaca strada
au raspuns ei.
Cam asta ar fi situatia
sunt radical
si o privesc în fata,
daca batrâna nu vrea sa treaca strada
e greu sa te lauzi
ca esti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
sa traverseze,
si lucrurile stau chiar asa,
batrâna nu vrea
sa treaca strada.
batrâna nu se afla pe strada
nici nu exista strada,
si batrâna nici nu e batrâna.
ci o tara emotionata
ca va trebui sa traverseze.
Sunt radical,
adica mi-e groaza
de remuscarile
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viata
care si asa se incapatineaza
de câteva generatii incoace
sa se duca în pastele ma-sii.
Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
marele veratice, libertatea,
femeia, granitele istorice,
si strugurii tamiiosi.
Sunt radical,
as putea dicta un poem
si de la un telefon public,
dar tot radical sunt
si mentionind
ca n-as putea face aceasta
decât daca si cea
careia îi dictez
ar avea telefon.
Sunt radical,
cred ca Maresalul Ion Antonescu,
daca ar fi rejudecat
de un tribunal impartial,
ar putea fi declarat
fara rezerve,
erou al Romaniei post-mortem
si martir universal,
macar dupa lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.
Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varza
aplicata pe lucrurile dureroase
ale corpului.
Sunt radical,
nu cred sa existe
înger mai urât
si demon mai frumos
decât omul,
si, mai mult decât atât,
nu cred sa existe
accident mai rodnic
si lege mai contrariata
decât omul.
Din mine insumi
si din ceilalti
extrag radacina patrata
si observ ca nu e decât apa,
apa în stare de gândire,
apa cu suflet si cu virtejuri,
apa într-o nevindecabila
formula chimica.
Sunt radical,
când ploua
si când ninge
stiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.
1 august 1988


nelia spune:
Era in 88 si 89, multi ascultau deja Europa Libera, cazuse zidul... stiau multi de Pink Floyd. Eu am ce am cu cei care spun ca se facea ceva inainte, in 83, in 84, in 85... acolo e adolescenta mea, acolo e ceea ce povestesc eu... Nu eram proasta, nici inculta, oricum nu eram sub medie sa zicem, eram naiva... dar nu era vina mea, ci a adultilor care acum vin si spun ca noi v-am spus, dar asa, pe virsta voastra, ca sa intelegeti. Nu ne-a spus nimeni nimic si nici nu stiam nimic! Si nici multi dintre cei ce au scris aici nu stiau...
Nu ma intereseaza judecarea lui Paunescu, dar cind il judecam pe unul ca el, hai sa o facem corect, sa spunem macar acum adevarul. Iar daca nu e cel pe care il cunosc eu, din 2000 incoace cer dovezi... Na!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU


Fomalhauti spune:
Scuze, nu stiu de ce a iesit asa. Daca poate cineva sa o corecteze, va rog sa o faca.


olympia spune:
"Nu era nimeni in Romania care in viata reala sa zica ceva contra. Nimeni stiut. Ca sa fiu exact in exprimare."
Ba erau, da' auzeai de ei ca au disparut. Si oricum aia care nu ziceau contra nu se inghesuiau neaparat sa zica "pentru", ca Paunescu. Ca el preaslavea o lume perfecta, n-avea treaba cu aia in care se saltau oameni pentru o vorba, ce socialism era ala? O facea pentru bani si inca multi de tot!
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina


mihaela_s spune:
Nelia, eu am crescut in nordul Ardealului, un oras mic-Zalau se numeste. Si nu am avut acces la ceea ce spune ioanaioana. Nici macar un radiocasetofon nu aveam, LP-uri numai ce mai gaseai la librarii(tin minte ca tata avea acolo o pila si mai primea carti faine si LP-uri cantate de formatii germane, in engleza...mama ce faine erau!). Ascultam Europa Libera(mai bine zis ai mei caci pe mine politica nu ma interesa dar acolo am descoperit sambete si duminici cu topuri americane si britanice de muzica si ascultam...
Primii blugi i-am primit in '89, eram in clasa a 12-a si mama m-a dus la Oser in Cluj unde aflasem ca se vand blugi, de la colegi de ai mei...
Nu cred ca cineva avea "timp" atunci sa se gandeasca prea mult la cultura, cel putin in orasele mici fara teatru, opera, sali de arta, etc. lumea se ducea la Cenaclul Flacara pentru ca toti abia asteptam sa vina ceva in oras unde sa putem merge sa cantam si sa dansam. Pe acea vreme nu erau discoteci, sau daca erau, tineau de la ora 16 la 18 o data pe saptamana, duminica(sambata era scoala). Nu era chestie de cultura, dar nici de incultura, parerea mea. Era ceva ce tine de tineretea noastra, a celor care avem acum in jur de 40 de ani. Cei mai tineri nu au cum intelege ce a insemnat asta pentru noi. Apoi Cenaclul l-am mai ascultat la radio si eu sincer spun ca folkul l-am indragit datorita lui, Cenaclului. Si poeziile lui Paunescu, acele cateva de exceptie, tot datorita acestuia(Cenaclului). Gata, ma opresc, se termina pauza la film...voiam doar sa spun ca inteleg perfect punctul de vedere al Neliei, al lui Marius si al celorlalti pentru care Cenaclul a fost si ramane parte din tineretea noastra, modul de refulare si de libertate. Atat cat a fost. Fara el aveam...nimic! Sau aproape...
fii alaturi de Mihaita
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie


marius spune:
Nu stiu ce sa zic Ioana, sincer si eu acum gandindu-ma la posibilitatea ca prin Cenaclu sa se fi manipulat sub o forma sau alta cosntiintele tinerilor - nu o exclud ca posibilitate - rational discutand nu este deloc exclus. Nu am o baza obiectiva sa spun nu este adevarat pentru ca nu pot justifica obiectiv un astfel de raspuns. Insa stiu ca atunci nu ma gandeam deloc dar absolut deloc la Ceausescu sau la viata de zi cu zi chiar nu percepeam viata decat asa cum era ea, m-am nascut in anii lui Ceausescu, am copilarit si am avut adolescenta in anii lui Ceausescu pentru mine era viata mea normala cea pe care o stiam, chiar nu stiam cum ar fi altfel pentru ca nu am avut cu ce sa compar. Asa incat si acum pot sa spun ca Marius din acei ani a trait a cantat s-a bucurat sincer si fara un gand politic sau mai stiu eu ce momentele cenaclurilor. In mod sigur nu am avut nici macar senzatia de a trai altceva decat muzica, poezia, unitatea, prietenia, chiar si patriotismul sincer. Nu cred ca interesa pe nimeni altceva. Toti traiau la modul sincer acele momente. Daca nu ar fi fost asa nimeni nu s-ar fi zbatut sa dea 25 de lei pe un bilet si asta cu orice pret.
Insa repet - acum - rationand din prisma actualei experiente - sigur nu este exclusa varianta expusa de tine.
Poate ca am sa zambesc daca am sa scriu un paragraf scurt "ferice de cei saraci cu duhul caci a lor este imparatia cerurilor" - poate cine stie ni s-a potrivit sub o forma sau alta? Poate.
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=clipe%20de%20vara%202010&page=19" target="_blank">Daca ma votati (mar-2) donez premiul oricare ar fi acelal pentru acest caz
Eu pur si simplu / Pagina legislativa


olympia spune:
Nelia, io ma opresc aici, nu-i asa de important Paunescu (pentru mine a fost chiar neimportant) ca sa merg mai departe cu discutia.
Dar era prea nedrept pentru cei care chiar au avut curaj si coloana vertebrala si au suferit pentru asta . Iar Memorialul durerii chiar ar fi un subiect folositor si ziditor. Ca sa nu mai spunem ca "n-au fost", ca au fost putini, ca au avut alte motive... Cititi despre Elisabeta Rizea!
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina


nelia spune:
Asa, mai spuneti, mai spuneti... ca sa-mi treaca dom'le odata frustrarea asta.
Da, Marius, nici eu nu am negat ce a spus Inaioana si m-am gindit si eu mai demult, dupa 90 la asta, apoi cind le-am pus cintecele copiilor mei... Nu cred ca era manipulare, am simtit ceea ce spui tu. Da, nu ne-a razvratit, desi versurile care erau cintate si ceea ce se spunea de unii printre rinduri, prin gesturi, ar fi putut sa o faca... dar cred ca nu s-a putut pentru ca nu aveam destula informatie despre asta, desi Inaioana sustine contrariul... si nu aveam forta necesara.
Eram acolo, asa cum spui tu, simplu si firesc, nu ne obligase nimeni... Voiam sa fim lasati in pace, ne simteam bine... oricum nu aveam ce sa facem in orele acelea in apartamentul friguros si poate fara lumina din blocul amarit de linga stadion in care locuiam sase oameni... si imi aduc aminte ca pina si vecinului caruia ii scapasem o jumatate de clatita pe fata si care imi stresase copilaria cu pretinsele lui zgomote pe care i le faceam in cap... i-am dat jumatate din batonul meu cu mac, ca venise direct de la servici saracu' si se nimerise linga noi... Asta da generozitate si fratie! Si categoric ca nu i l-as fi dat daca nu eram atinsa emotional de ceea ce se intimpla acolo, pe stadion.
Pot sa-l injur pe Paunescu si pe Ceasescu si pe toata mama lor de acoliti si securisti, o merita din plin si e dreptul meu sa o fac. Dar parca imi vine sa las Cenaclu-n pace. Nu mai era al lor, era al nostru si asa ar trebui sa ramina, macar pentru cei care au fost atinsi de ce se intimpla acolo. Nu-l pot baga pe git tinerilor, nu au cum sa inteleaga, asa cum nici ei nu pot judeca ce a fost din afara.
O fi fost conceput ca instrument de manipulare, nu stiu si zau daca ma intereseaza... atit timp cit din scoala din societate in generalde la acea vreme mi-a ramas clar in cap 'Traiasca Ceausescu', dar de la Cenaclu, unde se scanda de citeva ori pe parcursul a citeva ore si asa ceva (cred ca era conditia ca sa poata fi tinut, ca la Cintarea Romaniei, faceai dans modern, daca aveai si un pic de dans tematic cu hei-rup... si acum imi aduc aminte salopetele alea galbene...)... mi-a ramas mai degraba in cap versurile de la 'La o cana cu vin', 'Vinare de vint', 'Tineri'... etc. Si Revolutia ar trebui sa ramina a celor care a facut-o, separata de cei care au mizat pe revolta masei de oameni adunata in piata, ca sa iasa in fata.
Fomalhauti, era in 88, stia ce se va intimpla, toti stiau, toti planuiau, dupa inceputul lui 89 toti erau pregatiti, chiar daca nu stiau exact cum va fi. Dar are versuri si de preamarire si de razvratire si inainte. Le-a scris cu convingere pe amindoua, si cind l-a pupat in dos si cind l-a injurat. Nu prea avea ce sa-i faca, in afara de a-i inchide Cenaclu... devenise periculos, dar era prea cunoscut si il linsese atitia ani.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU


nelia spune:
Citat: |
citat din mesajul lui olympia "Nu era nimeni in Romania care in viata reala sa zica ceva contra. Nimeni stiut. Ca sa fiu exact in exprimare." Ba erau, da' auzeai de ei ca au disparut. Si oricum aia care nu ziceau contra nu se inghesuiau neaparat sa zica "pentru", ca Paunescu. Ca el preaslavea o lume perfecta, n-avea treaba cu aia in care se saltau oameni pentru o vorba, ce socialism era ala? O facea pentru bani si inca multi de tot! |
Nu stiu daca era chiar asa... Eu nu am auzit de nimeni ca a disparut pina in 88, nu aveam comparatie, ceea ce traiam era normal pentru ca nu cunosteam alt normal, aia era tot ce cunosteam. De aceea, atunci cind am auzit prima data prin 87 de manifestatia de la Iasi si de baiatul vecinei, student la drept, despre care mai auzisem lucruri 'urite', mai tirziu am facut legaturile... ca a disparut, nu am crezut-o, am zis ca a fugit din tara de nebun.
Nu te contrazic, poate stii mai multe, se prea poate, depinde de mediu, dar eu iti spun ca daca iau suta de persoane cunoscuta de mine pina in 88, nimeni nu stia mai mult decit mine sau nu a spus vreodata altceva decit ce vedeam. Desi, dupa... vazusera si facusera multe, bunica ii crede, io cer dovezi!

Stiu tot Memorialul durerii

Nu-l preaslavesc pe Paunescu, dar nu-i neg nici talentul literar, dar oamenii aceia, adevaratii martiri ai poporului roman nu si-au gasit nici ei locul (inca!), si asta nu pentru ca i se iarta lui Paunescu relele. Numai ca uite nu-mi vine sa-i dau in cap lui Paunescu, e al nostru, l-am meritat... asa cum meritam si ceea ce ni se intimpla din 90 incoace... si asa cum l-am meritat si pe Ceausescu. Sint dura stiu, dar asa vad eu peste ani lucrurile. Aruncam vina pe citiva, care o merita, nu spun nu, dar ne uitam pe noi insine... si hulim si ce a fost cit de cit bun.
Cei care au facut cu adevarat ceva sint atit de departe de tacerea colectiva a poporului roman, si acceptarea a ceea ce i se intimpla, incit, de multe ori, am senzatia ca nici nu au avut singe romanesc in vene, nu se poate sa existe o asemenea discrepanta.

Si ma mai gindesc ca poate sacrificiul lor ar fi ajuns la noi si ar fi avut un impact, daca nu ar fi fost turnati de proprii confrati sau daca nu s-ar fi tacut atit de mult, din toate partile. De aceea, mie una imi este jena sa-i aduc dovada a rezistentei si razvratirii poporului roman, este doar si doar a lor si i-am lasat singuri. Putem duce povara asta pe umeri? Nu, nu putem, pentru ca este mult prea grea... am fost neom cind am vazut Memorialul, nici acum nu pot sa vorbesc despre el fara lacrimi in ochi... Si, daca tot am ajuns aici, ce sanse le-am dat? Ce a facut poporul roman cu Coposu?

Si ramin la parerea mea, ca in cultura romana nu exista dovezi ale rezistentei si opozitiei poporului roman la dictatura, nu exista! Iar unde exista a fost sacrificiu individual si cei care l-au facut au fost lasati sa lupte singuri! Se putea altfel? Nu stiu! Probabil ca da, dar poate ca l-au subestimat pe Ceausescu. Putea sa faca Paunescu si altii ca el altceva? Da, putea sa scrie 'curat' si atit, dar nu ar fi publicat, si grandomania din el i-a cerut asta. Are ode? Da, si inca multe. Are si poezii in care s-a razvratit? Da, are citeva, depinde de cum era relatia cu multpreaiubitul... cind il supara, ii trintea si o poezie rea. Dar sint anulate de ce a facut in rest. Are si poezii demne de un loc in literatura? Eu spun ca da, si nu putine.
Poate ca Cenaclul Flacara a oferit doar o iluzie de libertate si generatia 'in blugi/raiati' s-a folosit de ea ca sa respire macar un pic, tot ce se poate. Dar iluzie sau nu, este unul dintre singurele lucruri viabile pe care il am din adolescenta mea (si cartile gasite si citite)! Nu mi s-a oferit nimic altceva... desi dupa '90 ni se tot spune ca am avut totusi de toate.

Ah, si eu nu pot sa-l iubesc pe Paunescu pentru ca-l iubesc pe Nichita.

Cam atit! Si ma opresc aici si eu, am spus si asa prea multe.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

