12 ani- prima tigare

accept92 spune:

Ce enervanta era acuza asta a parintilor cu 'influenta anturajului'! De parca nu m-ar fi dus si singura capul sa fac ceva rau. Unii parinti isi vad copiii ca pe o guma de care ei trag intr-o parte (in partea buna, evident) si anturajul in cealalta , guma respectiva neavand o vointa proprie. Si asta face ca guma sa fie frustrata si sa doreasca sa sfideze. Noroc ca exista tigarile care sunt considerate, hai sa fim sinceri, nu neaparat o amenintare pentru sanatate (sunt si asta dar ca ele multe altele)...cat mai ales o obraznicie, o atitudine prea independenta si nepotrivita unui 'bun crestin' si unui copil. Multa lume (parinti) le asociaza mai mult sau mai putin constient si cu sexul...nu stiu de ce...dar e destul de evident... E interesant de reflectat totusi, de ce in mintea parintilor aceste doua sperietori se leaga si ce anume ii sperie concret.


S-a asezat intr-o zi langa mine pe banca o bunica venita in parc cu nepotica. Avea pofta de vorba, imi zicea ca e bine ca am doi copii la diferenta mica de varsta, etc. Mi-a spus ca a suferit un soc la plecarea fiului ei de acasa (pe la 19 ani a plecat in vacanta de vara dupa o fata in alt oras), a facut o depresie din care si-a revenit foarte greu dar nu complet. Mi-a spus foarte resemnata si oftand...'trece timpul si intr-o zi ne dam seama ca copiii nu ne apartin'. Of! Daca ar stii doamna ca face parte dintr-un mic procent care realizeaza totusi asta, chiar daca mai tarziu.

Mediajust spune:

Nelia, poate ai dreptate, dar asta nu inseamna ca li se permite.
Afirmatia cu care nu am fost eu de acord era "Copiii stiu ca le este permis tot ce isi permit parintii sa faca" - ceea ce este departe de realitatea normala.
Copiii chiar STIU ce le este permis si ce nu - indiferent daca respecta sau nu aceste interdictii.

accept92 spune:

Dar ce inseamna a permite? Cum permiti si cum nu permiti, ca parinte? In ce masura are nevoie copilul de permisiunea mea? Sa punem una langa alta o ciorba si o tigara. Ciorba o permit...sau o recomand...sau cum?

nelia spune:

Da, stiu, dar faptul ca nu li se permite nu ii impiedica sa discute, sa afle, sa se descopere si chiar sa treaca la practica la o virsta frageda. De cind imi cresc copiii, a inceput sa ma intereseze mai putin ceea ce le este permis sa faca si am trecut mai degraba in tabara cealalta: de ce fac ceea ce fac? Ce e normal si ce nu? Daca nu e normal (mie chiar nu mi se pare normal ca un copil de 12 ani sa treaca atit de mult limita descoperirii corpului si a sexualitatii lui la a practica sexul la propriu si chiar toate variantele si pozitiile)... si cu fumatul la fel. Undeva s-a produs o ruptura de toate incep atit de devreme furind din anii copiilor de a fi copii. Si nu cred ca vina le apartine copiilor, sincer, nu cred! Unde s-a produs ruptura intre normalitate si anormalitate? Ce se poate face pentru a preveni aceasta ruptura?

Citeva raspunsuri le am: lumea virtuala si libertatea pe care parintii o lasa inca de mic copilului in aceasta lume. Uita-te mai sus, la mesajul Ancai, si adultii se simt liberi de a vorbi oricum in lumea virtuala, nu sint decit un nick, nu? Nu-mi asum raspunderea prea mult, la urma urmelor nu ma cunoaste nimeni daca spune ce vreau si ce simt? Numai ca la 5, 6, 8, 10 ani, lumea virtuala este formatoare... Si in sens bun, educativ, dar si in sens rau... Nu vreau sa-l spionez, dar vreau sa fiu destul de apropiata de copilul meu si sa stiu pe unde umbla... parintii, mai ales mai in virsta si care nu stiu poate prea bine cum stau lucrurile cu calculatorul si cu internetul asta, il considera la adapost, daca e acasa si in fata calculatorului.... si nu aiurea, teleleu... Ori eu as vrea sa stiu pe unde umbla copilul meu si in lumea virtuala, sa fie destul de informat atunci cind 'pleaca de acasa', sa stie care sint pericolele, de unde pot veni... nu tot ce e in lumea virtuala e inofensiv numai pentru ca e nu palpabil. Uite, ca unii trec mai departe, si la 12-13 ani se intilnesc cu necunoscuti...

Apoi, un alt raspuns este aceasta hipersexualizare a copiilor, mai ales a fetitelor. Si aici e subiect greu si lung, si sint sigura ca desi multi dintre noi vom spune nu, nu facem asta, la o analiza mai profunda vom vedea ca ba da, o facem...

Cu alte cuvinte, eu spun ca noi, adultii, parintii lor, sintem cei care le oferim lumea pe tava in care ei sa se maturizeze cu mult mai inainte de vreme si sa cada prada tentatiilor inainte de a avea putere de discernamint, maturitate in gindire si capacitate de a face alegeri in cunostinta de cauza. Cind faptul este consumat, singurul lucru pe care il mai putem face este ori sa infuriem pe copil, ori sa ne dam seama cite erori sint in jurul lui si sa-i fim aproape. Dar pina atunci nimeni nu observa ce se intimpla in jur... sau foarte putini.

Un raspuns il am: hipersexualizarea

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

In primul rind, nu a fost nici o acuza, nu am spus influenta negativa, ci influenta pur si simplu.

O fi enervanta, dar asta este adevarul. Acum, tu ai sarit in sus pentru ca pentru tine anturajul inseamna ceva, pentru mine inseamna altceva. Sau poate si pentru ca tu ai fost un copil care nu a fost influentat de anturaj niciodata, eu nu! Si cunosc mult prea putini copii ca sa spun ca anturajul lui nu a avut influente, pozitive sau negative, asupra lui.

Uita-te la definitia lui:

ANTURÁJ s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjoara în mod obisnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care traieste cineva.

Din punctul meu de vedere, fiinta umana este o fiinta sociala prin definitie, asa ca anturajul ne influenteaza si in bine si in rau pentru ca face parte din formarea noastra.

Si ceea ce ai scris tu cu guma nu are nici o legatura cu ceea ce am spus eu. Nu consider copilul o guma, nu consider ca il atrag in directia buna si anturajul il trage in partea cealalta. Te-as ruga sa fii un pic mai atenta la ce se scrie inainte de a raspunde...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

accept92 spune:

Si pe primul om 'rau' cine l-a influentat?

Copiii au nevoie sa se stie si sa se admita ca pot fi si rai. Niciodata nu trebuie adus in discutie anturajul. O fapta rea trebuie recunoscuta ca fiind a copilului, altfel se va repeta in mod sigur. Este ca atunci cand ii recunoastem meritele pentru faptele bune. Tot asa trebuie sa i le recunoastem si pentru cele care nu ne convin. Un om isi cauta anturaj in functie de constructia sa interioara. Nu anturajul ne cauta pe noi ci invers. Eu nu am sa ma imprietensc ever cu un grup de pocaite, nici nu m-as lasa influentata de ele.

nelia spune:

E interesant ceea ce spui tu, dar nu sint de acord. Adica sint de acord pentru oameni, pentru adulti, echilibrati si bine formati. Dar nu pentru copii si nu pentru adultii in formarea carora s-au facut greseli. Raul exista in noi, la fel ca si binele, tinde sa predomine cel pe care il hranesti mai mult. Si mediul in care traieste un copil

Ce constructie interioara ai la 12 ani ca sa-ti cauti anturajul pe masura constructiei tale? La fel gindeai si la 12 ani, ca nu ai putea sa te imprietenesti cu o fetita sau un baietel pocait?

Si ce putere ai tu, copil de 12 ani, sa faci asta? In familie, in scoala, in societate? Stai in casa parintilor tai, care vezi si tu ca nu e a ta, e a parintilor si regulile sint fixate tot de ei. Daca acestea sint bune si merg in directia dezvoltarii tale, e in regula, dar daca nu sint!? Te duci la scoala de linga casa parintilor tai, nimeresti in clasa formata, unde te supui, in general, majoritatii. Nu asta se intimpla peste tot, inclusiv la virsta adulta? Te joci in parcul de linga casa, cu copiii care traiesc in cartierul unde au casa parintii tai... Cum argumentezi ca anturajul nu-ti influenteaza, in bine sau in rau, formarea ta ca om?

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Sabina spune:

din pacate o persoana 9de 7-12-50 de ani) poate fi influentabila daca are o stima de sine scazuta, nu e nicio noutate.

Asa ca povestea cu anturajul e foarte valabila, dar parintii trebuie sa-si puna problmea altfel si anume, de ce oare copilul meu e atat de influentabil.





Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

accept92 spune:

Uite tocmai genul asta de atitudine face copiii sa isi doreasca sa isi sfideze parintii prin tot ceea ce stiu ca este 'nepermis'. Lipsa de respect e mult spus, este pur si simplu minimizare, negare, anulare. Deci care va sa zica copilul de 12 ani nu are nicio constructie interioara, nu? Oare ce-l tine totusi drept ma intreb...cum de nu se evapora pur si simplu de pe lumea asta? Uite de-aia ma feresc de genul asta de subiecte...parca dau iar si iar peste parintii mei si imi vine sa ma duc sa-mi rup blugii sa sa fumez o tigara...

nelia spune:

Accept, imi pare rau ca am trimis mesajul inainte de a scrie tot ce doream... citeste-l acum si raspunde la intrebare, daca doresti sa discuti argumentat si fara sa-mi pui cuvinte in gura si ginduri in cap pe care nu le am.

Sabina, de acord cu tine!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU