"Sa nu stie copilul cati bani au parintii"?

Asta era o vorba care circula candva. Nu e fi-mea, ci sor'mea aflata la inceput de adolescenta, care e practic in ingrijirea mea. M-a intrebat azi cati bani castig eu, cat ai nostri, ca s-a deschis o discutie la scoala despre salariile parintilor. Intre colege adica. La inceput de an scolar, ii pune sa-si puna pe o foaie datele personale, si printre altele, locul de munca si postul parintelui/tutorelui. Inteleg cu locul de munca, dar functia exacta la ce le trebuie? In fine, nu e prima oara cand li se cere asta, dar acum fetele au gasit de cuviinta sa dezbata problema, pornind de la asta si animate de ce au mai "ciupit" de la stiri cu toate protestele astea. Si au ajuns la "mama zice ca voi aveti bani, ca ai telefon nu stiu de care si ai fost in vacanta nu stiu unde" (probabil ca am facut o greseala luandu-i un telefon prea fitos), spus in sens peiorativ. Alta, cu situatie financiara mai buna ca a noastra, a hotarat ca vacanta cu pricina nici macar nu e cine stie ce in comparatie cu locul X unde a fost ea si ca bogat esti cand ai genti de la 2 mii de euro in sus (cum are matusa ei. ha ha). O a treia le-a facut fitoase ca-si cumpara haine din mall, pt ca mama ei spune ca e o tampenie sa fii preocupata de haine la varsta asta. Si tot asa. Au sfarsit povestind fiecare cum se imbraca mama din dotare si de cate ori merge sau nu la coafor. M-a luat durerea de cap.
N-am reusit sa inteleg care a fost de fapt scopul discutiei, dar cert e ca pe a mea o preocupa brusc daca suntem bogati. I-am spus ca astea sunt lucruri relative si etichetarea este inutila (ma rog, in cuvinte mai simple) si am intrebat-o daca ii lipseste ceva, material vorbind. A zis razand ca intotdeauna s-ar gasi oceva in plus de cumparat, dar ca e ok Invata bine, a fost mereu echilibrata si nu e un copil crescut in puf, tot ce a primit, a primit pe merit si e constienta ca e norocoasa, si ca mult nu au ce are ea. intrebarea e de fapt, cat trebuie sa stie copii despre capitolul finante. Dincolo de ce deduc si observa singuri, cum ii impiedici sa le intre in cap ca au un anumit "statut", sau ca din contra, le lipseste. Nu-mi place treaba asta cu competitia pe planul asta si e prima oara cand au dezbatut asa cu foc.

oana_lex82 spune:

Draga Lolita..eu am un copil prea mic si deocamdata nu ma preocupa asa "acerb" subiectul insa problemele de ordin financiar se discuta de principiu in licee..care are tel cel mai de fita, masina cea mai bengoasa,toalele cele mai scumpe si de firma..etc...Problema incepe nu la un parinte care poate sa-si permita astfel de "mofturi" ci din contra la cei care au venituri modeste...Am o prietena a carei fiica e in liceu si majoritatea colegilor isi fac majoratul la restaurant..precum nunta..ce sa-i zici copilului cand vine acasa si zice ca x,y,z isi permit luxul..noi de ce nu putem?/? Daca mai ai si un copil eminent chiar ca intri in pamant ca tu nu-i poti oferi atatea chestii.... Eu ma pregatesc psihic pt asta...si o sa trebuiasca si financiar...copilul meu n-as vrea sa duca lipsa de nimik...si totusi mereu va exista altul mai avut ca mine...Asta e problema...

Lo_li_Ta spune:

Asa e, si in cazul nostru exista muuulti care au mai mult decat noi. M-a intrebat cum arata gentile alea de 2000 de euro si cine da atata.
Intrebarea e cum "anulezi" macar la nivel mental competitia? Ce faci cand vrea, cum spui tu, aniversare cat o nunta sau cine stie ce? Faci eforturi, te zbati sa-i oferi acel lucru sau ii spui ca e exagerat? Si ce mai e exagerat, daca va ajunge sa se raporteze doar la cei care au mai mult. Of, ea n-a cerut niciodata luna de pe cer si nici nu e prea materialista, mai mult "poeta" asa, dar mi-e sa nu devina. Stiu ca exista grija pt aspectele astea in colectivitate, dar sa stai sa discutii de salarii mi se pare cam mult. in fine, m-a pus pe ganduri.

maru spune:

Lolita, tu esti in Ro ori in Spain?
eu am copil in liceu, dar e baiat, nu il preocupa posete, haine, petreceri. Dar il preocupa masinile. Eh, sa vezi aici discutii.
Dar el pune problema altfel: cu cat invat mai bine, cu atat am sanse la un program bun la o universitate buna, o sa am sanse mai bune la un job cu salariu bun, deci o sa imi iau masina tare!

addinel spune:

eu cred ca e o problema de educatie la cine va ajunge sa se raporteze copilul la varsta adolescentei, la ce va cere si la ce discutii va avea, in ce cerc de prieteni. educatie care incepe de foarte devreme. pana la urma e vorba de valori si principii de viata.

punctual, ca sa raspund la intrebarile tale:

1. eu cred ca e ok ca un adolescent sa stie cat se castiga in casa. daca a fost crescut intr-un anumit fel, atunci cu siguranta nu va fi cu nasul pe sus facand caz de cat castiga mama si tata si nici nu va fi frustrat ca a mers in concediu in grecia in loc de bora-bora. poate ca va visa sa ajunga acolo, dar nu va face un caz din asta si nu se va simti nefericit.

2. nu, nu te dai peste cap sa ii oferi ceva ce tie ti se pare fita, doar pentru a-l face sa fie "in trend". ii oferi alternative care tie ti se par adecvate varstei. eu personal imi doresc sa ii ofer copilei mele tot ceea ce cred eu ca e potrivit, nu tot ceea ce cere ea. un copil poate vedea si cere si luna de pe cer, furat de val. dar ii poti explica - vorbim de o sora adolescenta, nu?, care intelege ce ii explici. si aici intervine diferenta de educatie- la explicatii se poate reactiona in multe feluri, de la "ok, am inteles ce si cum" la "imi vine sa ma sinucid ca nu vrei sa-mi iei masina X".

o sa revin, subiectul mi se pare tare interesant.

filofteia spune:

Oana_lex82 in cazul asta problema mi se pare la parinti... daca ei gandesc asa, asa va gandi si copilul.

Inca nu am ajuns in liceu, dar am avut deja astfel de discutii ... cutarea are telefon cu nu stiu ce caracterisitci, celalalt a fost in vacanta nu stiu unde... etc... I-am explicat ca fiecare parinte isi creste copilul asa cum considera, ca eu nu sunt de acord cu telefonul de valoare luat la scoala... am mai facut misto, la genul... inteleg de ce-i trebuie GPS lui cutare... sa-i arate drumul de la scoala pana peste strada (la noi majoritatea copiilor stau in jurul scolii).
De asemenea i-am explicat ca unii parinti au un venit, altii altul, ca noi nu ne permitem anumite lucruri, dar suntem printre cei norocosi ca totusi ne permitem un concediu (fie el si in tara), avem un acoperis deasupra capului, etc... etc... Ca si mie mi-ar place sa merg eu stiu unde in concediu, dar "trebuie sa te intinzi atat cat iti este plapuma" si sa nu lasi frustrarea sa-si faca paritia... adica sa vezi partea plina a paharului.
Spre exemplu zilele trecute am fost la Mc... aseara vroia din nou si i-am spus ca nu putem merge in fiecare zi... in primul rand nu sunt deacord sa mancam nesanatos in fiecare zi si apoi nici va mai fi o "destrabalare" (cum i-a spus el), nu vei mai gusta "evadarea" din rutina zilnica.

In ce priveste intrebarea concreta... al nostru, 10 ani, stie cam care sunt veniturile noastre ... ca din ele si-ar putea permite un pic mai mult, dar aici eu intervin cu "Nu ma intereseaza cum isi cresc copii ceilalti parinti. Eu sunt responsabila pentru tine si eu cred ca asa este bine sa cresti." Ii explic de ce sunt de acord sau nu cu anumite cereri si asta este.

marius spune:

Nu ar fi mult mai simplu sa raspunzi "Daca as putea ar fi ok insa nu pot"?
Nu cred ca este rau ca un copil sa-si doreasca, este natural, noi insine ne dorim insa cred ca este corect sa stie care este nivelul cuiva la un moment dat. Asta pot, asta nu pot. Nu e nici un capat de lume daca nu poti ceva la un moment dat. Mi-a placut ideea de mai sus, daca voi invata bine voi avea un job bun venituri bune si imi voi indeplini dorintele mai usor. Am sa tin minte chestia asta. Pe undeva am promovat-o si eu poate nu in acest mod dar i-am spus fiicei mele cele mai mari (14 ani) ca este bine sa se gandeasca ce i-ar pace sa faca in viata si daca este ceruta acea activitate. Probabil ca am marjat pe ideea ca este important sa faci ceva de care este cat mai mare nevoie.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

filofteia spune:

Marius ... problema apare cand copilul stie ca poti.

Si eu ii spun copilului ca daca invata va avea o viata usoara... din pacate insa, in contextul actual imi este oarecare teama sa-i spun ca va avea tot ce-si doreste. Ii spun ceva de genul... daca inveti ai o sansa sa realizezi ceea ce-ti doresti, daca nu inveti, nu ai nici o sansa.

marius spune:

Eiii - daca stie ca pot inseamna ca stie deja mai mult decat ar trebui. Insa eu sunt adeptul prioritizarii problemelor asa incat transmit la modul cel mai sincer ca acum aceasta trebuie sa rezolv in acest mod. Daca este loc si pentru dorinta lui - nu vad nici un impediment sa i-o satisfac - ba poate chiar ma bucur ca pot. Desigur este ceva relativ ce discut eu aici nefiind concretizat. Principial nu vad de ce nu i-as face o placere daca pot. Dar mai sus se punea problema altfel...

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

viviana spune:

Am avut si eu parte de aceleasi discutii. Bineinteles ca urmare a schimburilor de replici de la scoala.

Raspunsul meu a fost: castigam destul.
Replica: Atunci de ce nu am Iphone?
Si si-a pus pe nintendo acest flipnote:
www.youtube.com/watch?v=h9TnjmnCv6s&feature=related" target="_blank">http://www.youtube.com/watch?v=h9TnjmnCv6s&feature=related
Il percepe ca pe ceva dragut si haios.

I-am explicat ca Iphone-ul si alte accesorii nu o definesc pe ea ca persoana.
Si nici banii pe care ii castigam noi nu o definesc ca persoana.

Se defineste prin ea insasi, prin ceea ce face, ce stie, prin ceea ce arata din punct de vedere caracterial si educational.

A inteles momentan ca aceste accesorii nu ii dau valoare.

Dar asta nu inseamna ca nu-si strange proprii bani pentru a-si cumpara un Iphone.
Ba chiar si-a propus ca atunci cand va avea 16 ani va da meditatii la engleza.

In ceea ce priveste toalele i-am raspuns: "nu le purtam cu etichetele la vedere" - si daca te simti bine in ele si iti plac nu conteaza cat au costat, daca sunt facute in Filipine sau la Paris.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

addinel spune:

marius, la astea doua afirmatii nu sunt de acord cu tine.

1. mie mi se pare firesc sa stie copilul- adolescent fiind, cat pot. ideea e sa inteleaga ce e firesc si ce nu, nu am fost niciodata de acord sa-i spun copilului "nu iti iau jucaria X ptr ca nu am bani" (desi am), prefer sa ii explic de ce consider ca nu e potrivita alegerea lui. nu are rost sa ii las impresia ca nu imi permit. "Daca as putea ar fi ok insa nu pot" ii spun numai in situatia in care cererea ei mi se pare ok, dar eu chiar nu pot sa ii ofer acel lucru.

2. aici e vorba de principii/ mod de viata. chiar daca mi-as permite, nu i-as lua o geanta de 2000 de euro, ptr ca mi se pare inutila. si la 18 ani nu i-as lua cine-stie-ce masina cu multi cai putere, i-as lua la inceput o masina cu un motor mic, adecvata varstei ei. poate ca dorinta ei/ lui este sa aiba ceva, dar asta nu inseamna sa o/ il invat ca obtine orice isi doreste, pentru ca parintii pot.