M-am hotarat.........adoptie(71)

Luna1 spune:

Asi nu vreau sa intru in controverse cu tine, te admir mult, la fel pe Manuelita, Simo si mai sunt. Imi pare rau daca am deranjat, imi cer scuze inca o data.

Ti-am subliniat o fraza si vreau sa-mi raspunzi sincer: a nu colora o frunza e o greseala? Si continui pe ideea frazei subliniate de mine: tu stii asa (ca a il pedepsi nu inseamna ca nu-l mai iubesti) insa el stie? Cand pedeapsa ta practic il priveaza de afectiune? (vezi lipsa pupicilor si imbratisarilor). SI nu, nu consider ca am pus o eticheta userului KoraPop (pentru care de altfel m-am bucurat din suflet cand l-a gasit pe Marian) ci am pus o eticheta metodei ei de educare a unui copil pe care il are in grija de app o luna.

Dar cartile sunt scrise de psihologi pentru a ne veni in ajutor in situatii iesite din comun. Daca o mama care urmeaza sa nasca mai are o oarecare scuza ca nu s-a informat asupra impactului psihologic al mediului din jur asupra propriului copil, o mama adoptiva nu cred ca are o scuza sa nu incerce sa inteleaga un proces intreg de sentimente ale copilului pe care urmeaza sa-l adopte. Iar dupa parerea mea in prima faza post adoptie (incredintare) tu ca parinte adoptiv ai responsabilitatea (nu optiunea) de a iti face copilul sa inteleaga ca nu il parasesti in niciun moment, ca il iubesti indiferent de coloratul unei frunze sau nu. Mai concret, nu cred ca ma intrista la fel de mult postarea Korei daca scria ceva de genul "l-am pedepsit sa coloreze trei foi de caiet, insa inainte sa se apuce de colorat l-am imbratisat asigurandu-l ca il iubesc enorm dar sunt suparata pe fapta lui". Nu cu pedeapsa am neaparat ceva (desi recunosc ca am, nu imi plac, nu folosesc pedeapsa ca mod de educatie ci consecintele pe cat posibil) ci cu privarea copilului nou aparut de iubire.

M-am gandit non stop la fata mea de 3 ani care a plans foarte rau cand o lasam la gradi. Daca un copil nascut de mine, atasat precum maimutica de gatul meu a trecut prin anxietatea de separare, nici nu vreau sa ma gandesc ce poate simti un copil privat de pupici de noii lui parinti pe care ii adora.

Si da, nu stiu cum e (inca, sper sa stiu intr-o zi) insa copiii sunt copiii toti, indiferent ca ne sunt naturali sau adoptivi.

In final vreau doar sa spun ca mi-am dorit doar ca userul Kora sa isi vada greseala (si am vazut ca si voi sunteti de acord majoritatea ca nu se pedepseste un copil din asa ceva, si mai ales nu privandul de iubire) si sa isi dea seama ca lucreaza cu un suflet sensibil, toti gresim, sincer mi-e mi-ar fi mai prietena o persoana care mi-ar spune in fata cand gresesc, decat n altele care m-ar mangaia duios pe frunte fara sa le pese cu adevarat de mine si relatia cu copilul meu.

My reason

simo_75 spune:

luna1- fiecare are dreptul sa-si spuna parerea indiferent daca e acceptata sau nu de toata lumea.
ali-- nu compara situatia copiilor biologici cu cei adoptati.Este o mare mare diferenta pe partea afectiva.Copilul biologic deschide ochii pe propria mama si merge alaturi de ea toata viata insa un copilas adoptat sufera pentru ca ochisorii lui au vazut mai multe mame......chiar nu exista comparatie.
Gandeste-te ca de ex baietelul nostru a vazut-o pe mama lui ,apoi pe asistenta sociala dupa care pe noi....oare iti poti da seama ce e in sufletul lui?Iti poti da seama cata putere au copilasii astia??
Iti dai seama cat tact si intelegere ne-a trebuit ca sa-l apropiem de noi si sa-l aducem in stadiul in care sa ne spuna'te iubesc mami! te iubesc tati!???
Ziua cand s-a intamplat sa ne spuna ca ne iubeste cred ca n-o voi uita toata viata!
cum a spus danaionela inainte sa-l aducem acasa am stat cu el cateva zile si atata,oare poti cunoaste un copil in 5 zile???
Cand il aduci tu pe lume e mai usor,ai timp 9 luni de zile sa te pregatesti de marele eveniment,plecati de la inceput impreuna pe cand noi ,nu! plecam de la jumatatea drumului si crede-ma ca nu ai cum sa te pregatesti inainte deoarece nici macar nu stii ce varsta va avea omuletzul care il aduci acasa.Trebuie imediat sa te adaptezi varstei lui,ca are pamppers,ca e deja la gradinita ....etc etc....
Trebuie sa stii din prima clipa ce ai de facut,ce ii trebuie de la A-Z intr-un timp record...si crede-ma ca nu e usor..
Eu cred ca si un copil natural este o incercare mare dar partea afectiva e mult mult mai usoara.....
nu vreau sa se inteleaga ca ma vait ca noi am reusit destul de repede sa ne obisnuim insa Alex deja vorbea,spunea cand ii este foame, cand face pipi etc etc dar daca era mai micutz cred si sunt sigura ca ne-ar fii trebuit mai mult timp sa ne obisnuim pentru ca nu cunoasteam reactiile lui.
Sunt multe de spus pe tema asta si chiar as dori sa subliniez ca nu exista comparatie.
E usor sa vorbesti insa teoria nu se pupa cu practica niciodata!

Bellaiza spune:

S-a intamplat seara la culcare, la trei saptamani de cand eram cu totii acasa...
-Stefan, tu esti fericit? il intreb eu.
-O, da.
-Dar ce e fericirea?
-Fericirea e o bucurie mare...
-Tu de ce esti fericit?
-Pentru ca am natura si parintii mei.

Va spun sincer, m-am cutremurat: baiatul meu fusese pana la sase ani fara o luna fericit pentru ca avea...natura. Ce o fi fost in sufletelul lui? M-am tinut tare si l-am intrebat:
-Dar ce inseamna natura?
-Ei, mama, pomii cu florile, soarele, chiar si leii...

Mai tarziu mi-a spus ce a gandit cand i s-a spus ca am putea fi parintii lui daca el vrea.Dragutul de el nu sesizase ca nu noi eram biologicii...ar fi fost culmea sa inteleaga...
- Ce mai vor si parintii astia?! Asta a gandit. Si mi-a repetat asta de vreo doua-trei ori la intervale de timp diferite. A tinut insa sa imi spuna ca i-a trecut supararea cand a inteles ca nu a crescut in burtica mea pentru ca era bolnava si asa a vrut Doamne-Doamne sa ajunga la parintii lui...

Ei, si astea sunt doar parte din emotii, din probleme. Oricum, este cea mai frumoasa, incredibila traire, iubire care leaga, construieste, descopera si ne descopera...

sorana spune:

Sper sa nu va suparati ca ma bag peste subiectul vostru desi n-am copil adoptat.
In schimb am un copil mai maricel (8 ani) si am trecut prin diverse faze la gradi.
Initial si eu aveam aceeasi parere cu Anca Wish. Copilul trebuie sa se obisnuiasca in diverse situatii, cu diverse persoane.
M-am sucit pe parcurs. Si am mutat copilul din gradinita. Apoi mi-a parut rau ca n-am mutat-o mai devreme.
E o poveste lunga dar pe scurt - mi-am lasat copilul sa se chinuie vreo 6-7 luni cu o educatoare si o directoare de gradi sarite de pe fix. A ajuns copilul de 5 ani sa vomite de stres. Inca tragem ponoasele chestiei asteia. Copilul inca e foarte emotiv, acum macar are incredere in ea, dar a fost nevoie de 2-3 ani de incurajari din toate partile ca si-o capete (sau mai bine spus, re-capete). Desi ulterior a avut o super educatoare, care a stiut sa o stimuleze. Si acum are o invatatoare foarte ok, invata bine, etc.

Ce draq ma costa sa fug mancand norii? Sa o mut la primul semn ca nu-i ok? Sa am incredere in propriul copil?

Nu a fost vorba de un abuz fizic ci de unul emotional. Adica i se spunea copilul ca nu e atenta, ca nu stie, ca nu face bine, etc. Copilul a tras concluzia ca e proasta, nu e in stare, etc. Iar cand am vorbit cu educatoarea - se chinuia sa-mi explice ca e copilul destept si ca e pacat sa nu faca mai multa matematica ... putin ii pasa ca imi chinuie copilul, nici macar nu pricepea asta. Ba chiar mi-a zis ca e vina mea, ca nu fac acasa ce se face si la gradi, ca o rasfat prea tare, etc.

Una peste alta acum sunt de parere ca daca exista cel mai mic semn ca nu-i e bine copilului la gradi (sau la scoala) incerci sa vorbesti cu educatoarea, sa-i explice ca nu trebuie sa-ti chinuie copilul si daca nu pricepe schimbi gradinita. Punct.

Sa pedepsesti copilul ca n-a colorat o frunza mi se pare ... nu stiu cum sa ma exprim - ca-i faci praf increderea in el.
Eu ajunsesem sa fac orice numai sa nu mai vomite!!!!
Fi-mea nu vroia sa deschida gura, indiferent ce o intreba educatoarea nu raspundea si daca insista educatoarea sa raspunda totusi incepea sa vomite.
La asta s-a ajuns lasand copilul intr-un mediu stresant 6 luni.

Dar vestea buna este ca exista si educatoare ok, normale la cap. Care sa nu chinuie copilul. Iar copilul invata mult mai bine cu stimulare pozitiva.

M-am intins cam mult si inca o data scuze.
Dar sper sa intelegeti din postarea mea cel mai important lucru - aveti incredere in copil! Daca zice copilul ca nu-i ok (plange, nu vrea sa faca ce-i zice educatoarea, etc) inseamna ca are dreptate copilul. Intotdeauna are dreptate copilul si nu adultul!

sorana spune:

Kora daca tu l-ai pedepsit asa pentru ca n-a colorat o frunza la gradi nici nu vreau sa ma gandesc ce i-ai face daca ti-ar face ce tocmai mi-a facut fi-mea.
E in cls II-a, a fost la un concurs la mate.
A iesit de acolo senina zicand "era un 15-7, am bifat 9, stiu ca nu-i bine, dar n-am stiu din prima si n-am avut chef sa calculez ca mi-era foame, asa ca am bifat la plesneala"
In mod evident mi-am abtinut impulsul de a o omora , am zambit calma si am zis - pai foarte rau, puteai totusi sa incerci calculezi daca tot te-ai deranjat sa vii la concurs, acum asta e, poate data viitoare o sa ai chef.

Asta e, sunt copii, nu intotdeauna au chef sa faca ce li se cere ...

Si, in mod evident n-am pedepsit-o deloc, desi mi-am propus ca in urmatoarele luni sa mai lucram suplimentar la mate si probabil, in timp, sa incerc sa-i mai zic sa fie atenta, sa verifice rezultatele, etc. Dar asta in urmatoarele luni, pana la urmatorul concurs ....

simo_75 spune:

eu cred ca ar trebui sa oprim subiectul asta 'nu a colorat o frunza ' ca deja incepe sa ia o amploare prea mare si nu mai are sens.
Gata! S-a discutat,s-au dat exemple dar haideti sa ne oprim!
Pana la urma fiecare isi creste copilul asa cum considera el,fie ca suntem mai permisivi,mai severi etc....
'A iesit de acolo senina zicand "era un 15-7, am bifat 9, stiu ca nu-i bine, dar n-am stiu din prima si n-am avut chef sa calculez ca mi-era foame, asa ca am bifat la plesneala"
eu de exemplu nu as fii deacord sa vina fii-miu si sa-mi spuna asa ceva.Pai eu ma chinui cu el sa invete si sa ajunga la concursuri si el sa iasa de acolo sa-mi spuna ca nu a avut chef??
Hai sa fim seriosi!!Asta e un exemplu la extrem fata de Kora...ha ha ha ha ha.....
Nu ca ma intereseaza prea tare cum isi cresc altii copiii insa sincer sunt unii atat de rasfatati incat iti vine tie simplu trecator sa le dai educatia corespunzatoare...
Si acum ca de final- ma bucur ca subiectul adoptia este citit si de cei care au copii biologici...poate invata ceva de la noi si in loc sa vina sa arunce cu rosii mai bine si-ar face dosarul sa adopte un sufletel nevinovat care are nevoie de o familie si de multa dragoste...
korapop- nu te necaji, lasa ca nimeni nu s-a nascut invatat cum sa-si creasca copiii!!!

sorana spune:

Am inceput cu scuze, probabil mai e nevoie inca o data de scuze ca m-am bagat.
Deci scuze, scuze.

Si cu asta chiar gata.

simo_75 spune:

- foarte intelept! avem si altele de discutat!
Ca de exemplu- am aflat ca pe site-ul tribunalului nu se mai afiseaza procesele de adoptii.La cum mi-a explicat mie AS ca se poate ca citatia sa vina mai tarziu (adica sa vina chiar dupa proces) unde as putea oare sa aflu cand avem termenul?
Eu am o problema cu treaba asta ca cei de la DPC nu imi explica mare lucru si partea juridica cam lasa de dorit la ei.

asi spune:

Simo ti-am raspuns la celalalt subiect.


Doamnelor, fara suparare , cele care nu ati trecut prin ce trece o proaspata mamica adoptiva cu un copil marisor va recomand sa nu va avantati prea tare in sfaturi si sugestii.Cu toate bunele intentii pareti crude si insensibile,atat la trairile prospetei mamici si a copilului.Atat mama cat si copilul se afla intr-o situatie extrem de delicata si sensibila.Ei invata ABC-ul si evident apar si greseli , de ambele parti.Copii trec de euforia schimbarii si intra intr-o "criza" iar mama trece prin niste schimbari majore atat psihice cat si fizice.
In concluzie ar trebui finalizat subiectul si trebuie sa intelegem ca a fi parinte nu e o chestie innascuta si nici nu se invata din carti.Ceea ce e bine pentru unii copii si parinti nu e bine pentru altii, iar Kora a facut cum a crezut ca e mai bine pentru ea si copilul ei.




Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.

sunnyday07 spune:

Simo, nu cred sa vina dupa proces. Eu as suna la DPC si as ruga-o pe jurista care se ocupa de caz sa ma sune cand afla termenul, altfel nu cred ca ai de unde sa afli.

Nici cand am avut eu termen nu se afisau procesele de adoptii pe site, de altfel nici procesul in sine nu este public (ramaneti doar voi in sala si cu juristul DPC).

de vanzare http://picasaweb.google.com/101768051715188015201/DeVanzare?authkey=Gv1sRgCKfyneHV7fSBIw#