ne intoarcem in Romania sau nu?(4)
Raspunsuri - Pagina 6
Andries spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui iulianm Gmmm, o sa urmez punctele tale. Eu apreciez sistemul de “vizita cu rezervare”. Ne vedem cind este convenabil pentru toti cei implicati, nu doar pentru o parte. Ai incercat sa abordezi un francez, intrebind daca e disponibil in aceeasi zi, mai tirziu? E o intrebare, in cel mai rau caz iti spune “nu”. Aici, de exemplu, este obisnuit sa intrebi (dimineata) daca colegii ori prietenii sunt disponibili pt lunch ori dinner. In aceeasi zi. In functie de disponibilitatea fiecaruia, se poate ori ba. Nimeni nu iese suparat ori sifonat. Familiile nu se string doar la Craciun, Paste si Thanksgiving. Si nici prietenii. Se string de cite ori au ocazia ori le este dor, in masura timpului liber avut si a distantelor ce le au de strabatut. Intre Thanksgiving si Craciun, pentru multi Anul Nou, aici tot intr-o sarbatoare o tin. E timpul in care oamenii sunt mai relaxati, asteapta cu bucurie Craciunul, sfirsitul de an si inceperea unui an nou, incearca sa se intilneasca si sa socializeze mai mult decit in restul anului. Si depasind nivelul de cumparat cadouri si clopotei, oameni de zapada ori Mos Craciun de care te lovesti la tot pasul in perioada amintita, au si ei traditiile lor. Peste partea materiala si mesele festive, au traditiile lor, de la impodobitul bradului (care nu e cu nimic mai prejos fata de cum impodobeam in Ro, doar ceva mai devreme), colinzi, stat de vorba pe indelete, povesti la gura sobei, mers la biserica, concerte si spectacole de sezon, facut voluntariat, ajutat pe cei mai putin norocosi, pina la retetele casei, lista de rude, prieteni, colegi, carora le trimit felicitari, etc. Tot la nivel macro, exista 11 sarbatori federale. De curind a fost Ziua Muncii (Labor Day). Majoritatea calatoresc, distante mai lungi ori mai scurte, in fct de posibilitati. Noi am fost in sv statului, si era plin de turisti, de gratare, de corturi si rulote. Toti sa ia avantaj de ultimele zile de vara. Cam la fel se intimpla de Memorial, Columbus si Veterans Day. Martin Luther King si Presidents Day inseamna pt multi escapade la munte. In Colorado, de ex, Presidents Day reprezinta unul din cele mai aglomerate weekenduri din sezonul de schi. 4 iulie reprezinta apogeul in materie de iesiri, intilniri si gratare. Plus vizionarea artificiilor. Eu am prieteni apartinind multor natii. Am intilnit multi romani care critica (unii efectiv critica cam “tot ce misca” pe aici), dar nu sunt singurii care critica. Interesant e ca desi provin din tari diferite, critica multor emigranti (si modul in care o fac), in mare, e foarte asemanatoare. “Sarbatori ca acasa nu gasesc aici” am auzit-o inclusiv de la colegii nemti si austrieci. Si m-am gindit la romanii care au emigrat in tarile astea, o parte dintre ei plingindu-se taman de acelasi lucru. "Double, double, toil and trouble; fire, burn; and caldron, bubble." |
Si eu apreciez vizitele cu rezervare. Mai ales cand noi toti avem treaba, inclusiv copiii. Vesticii au cultura valorificarii timpului, pe care noi nu o avem. La noi exista vorba aia cu "taie frunza la caini".
Ne mai lipseste si mobilitatea. Noi nu ne miscam dupa job sau dupa industrie. Am produs zeci de mii de ingineri inainte de 89, ingineri pe care nu i-am re-calificat in noile tehnologii si i-am pierdut in mare majoritate. Am produs zeci de mii de economisti si juristi dupa 89, de asemenea efort irosit pentru ca nu avem nevoie de atatia economisti. Evident multi au "parcat" in sectorul bugetar si de acolo nu au mai plecat nicaieri. Suferim de "Sindromul Diplomei" in general. Si de aici deriva o permanent nesatisfacuta nevoie de apartenenta. De cate ori ati auzit: "Am absolvit cutare, dar nu profesez..." ?? Si hai sa compensam cu social si spiritual, ca-s mai la indemana, o cafea si o sueta rezolva multe.
Dar cati lasa balta cafeaua, berea si TVul in favoarea unor cursuri de specializare, limbi straine sau altceva pur si simplu lucrativ? Infim.
Andries
Andries spune:
Multumesc Marius 
. Avem nevoie si de bafta, dar mai important este sa fim sanatosi si sa avem putere de munca si nervi de otel.
Apropo' de scoli si de comunitati. Saptamana trecuta am batut drumurile prin Muntenia, partea dintre Pitesti, Dragasani, Slatina si mai jos Videle. M-am sufocat de furie trecand prin acele sate, multe sate in care scoala era o paragina, o casa darapanata. Uneori cu lacatul pus pe usa si cu geamuri sparte. Intr-o singura localitate era ingrijita. Dar fara exceptie, in fiecare sat, biserica era mandra, vopsita, ingrijita, cu flori in gradina si buruienile smulse. Am vazut copii de 10 - 12 ani pascand vaca pe campurile lasate parloaga si livezi intregi neingrijite cu tufe de maracini crescute pana la coroana copacilor.
Si vin si intreb, asteapta si ei proiectele guvernului?
Andries
ankalaura spune:
Am urmarit inca de la inceput subiectul, dar nu vroiam sa intervin. Nelia m-a determinat, cu mesajul ei
S-au spus multe pana acum si s-au acoperit suficiente argumente, pentru ambele parti.
Vroiam insa sa va impartasesc si ceea ce simt eu, pentru sunt (inca) "in doua barci"...
Am plecat de 6 luni doar. Nu am aici radacini, nu inca. Dar nici nu ma trage ata inapoi. Momentan nu avem aici nimic, decat grij pe cap, ca luna viitoare TREBUIE sa avem bani de chirie si de mancare.
In Romania aveam ceva sigur, aveam un apartament si aveam doua salarii bunicele, ne descurcam cumva la limita, ca tot romanul, de la o luna la alta. Aveam parintii, la cateva sute de km, dar na, era simplu sa te sui in masina sau tren si sa dai o fuga la ei.
Nu am plecat din Romania de saracie.
Si nu am venit aici (in Canada) ca sa ne imbogatim.
Nu vrem sa ne mai intoarcem in Romania (asa consideram acum, si o credem cu toata inima noastra), iar daca vom fi candva nevoiti sa plecam din Canada, vom lua in calcul alte destinatii.
Acum am insa o frica, este singura mea frica: si anume ca POATE NU VOM FI IN STARE, eu si sotul meu, sa prindem radacini aici. Cred ca putem, chiar cred ca avem ce ne trebuie, dar tot am frica asta, ca poate nu vom fi in stare sa depasim toate greutatile.
Frica asta o are oricine, intre orice granite.
Acum stiu ca TREBUIE sa fac tot ce pot ca sa reusesc, sa reusim. Am toate instrumentele la indemana, de mine depinde sa le folosesc.
Aici vad cum sistemul NU lucreaza impotriva ta. Mai precis, vad cum este sa nu se lucreze impotriva ta, si e prima data in viata cand simt ca nu am piedici din exterior, ci doar limite personale eventual.
Familia... este un punct important, dar fiecare face o alegere.
Daca nu faceam eu acum, aceasta alegere, copiii mei ar fi facut-o fara doar si poate, peste 15 ani. Ar fi trait ei fricile mele de acum, s-ar fi luptat ei sa aiba radacini. Mai bine ma lupt eu, acum. Iar copiilor mei le va fi bine, stiu ca le va fi bine, pe cand in Romania habar n-aveam, totul era o ceata, o negura, nu vedeam nici un orizont, si nu puteam gandi la reusita lor prin competente, pentru ca, din pacate, competentele nu au mare cautare in Romania.
Este trist ca in Romania trebuie sa te lupti cu multi incommpetenti ca sa iti demonstrezi propria competenta, si n-ai garantia reusitei. Aici nu se intampla asta. Te lupti cu altii, la fel de competenti ca tine da, dar atat.
De bariera cu familia am trecut. De frica pe care o am pentru ziua de maine, inca nu. In Romania, din pacate, de orice si de oricine putea depinde frica si reusita mea. Aici depinde numai de mine!
ruxij spune:
Apreciez ca nu mai discutati despre sistemele medicale. Discutia aia e plictisitoare pana la lacrimi, pt. mine
E asa cum zice iulia, exista traditiile lor, se intalnesc si ei intre ei destul, iar criticile aduse cu programarile si altele tin pur si simplu de respect si civilizatie. Si apoi distantele joaca si ele un rol, in Ro stam toti la gramada, 7 generatii (macar in acelas oras/cartier etc). Cu rezerva ca intr-adevar e mai greu (nu imposibil) sa te bagi cu americanii in relatii f. apropiate pt simplul motiv ca ei au neamurile lor si prietenii lor si nu simt nevoia/nu au interesul sa se bage cu emigranti, cu care nu au asa de multe in comun. Depinde si de mediul in care traiesti, ca si la ei sunt oameni mai deschisi la minte si unii (majoritatea, normal, ca si la noi ) mai prostovani. Si apoi si noi oricum tindem sa navigam catre cei assemanatori noua, de unde intalniri mai mult cu romani. Eu am trecut peste "mai mult cu romani", la "mai mult cu emigranti", e un progres Una peste alta, eu nu pot zice ca m-am straduit cu limba scoasa sa ma imprietenesc cu americanii si ei m-au gonit, am navigat catre alte natii in general. Americanii inca ma fac sa ma simt nitel aiurea, fara ca ei sa fac nimic, da' deh, eu am accent alea alea, ei nu prea inteleg bine de tot ce si cum cu emigrantii astia, asa ca ii evit.
nelia spune:
Desiree, ii doresc fetitei tale tot binele din lume!!! Si vreau sa fiu si eu prezenta, macar cu un gind, la sarbatorirea celor doi ani!
Andries, 
! Si un brat mare de !
Din punctul meu de vedere, al unui om care a gindit ca tine si inca mai gindeste in perspectiva, nu conteaza ca mi-am schimbat tara, sint intru totul de acord cu tine! Eu am plecat in momentul in care mi-am dat seama ca viata mea e una si e singura (am plecat la 32 de ani, nu la 22 cind as fi putut) si ca nu pot sa mi-o petrec pe front pina la sfirsit, luptind doar cu ce am la indemina. Pentru ca, mie mi se parea putin ce aveam, iar cei impotriva carora avea de luptat mult prea multi pentru puterile mele si mult prea tari...
Din pacate, copilul tau se nu formeaza numai acasa, scoala este un loc foarte important, si ea trebuie sa-l pregateasca tot pentru viata... Ceea ce ai tu in cap ca proiect individual depinde si de cel general, chiar daca ai senzatia ca nu e asa... Si chiar daca nu ar fi asa, daca iti educi si pregatesti copiii pentru o societate care intirzie sa se contureze, daca iti fixezi proiecte clare, viabile, dar nu ai in ce sistem sa le integrezi sau ca sa o faci, te simti mereu ca in 'linia intii', ce poti sa mai faci cind ajungi la jumatate de viata de sperante desarte!?! Pleci sau ramii si infrunti realitatea. Amindoua am ales, sper sa raminem sanatoase sa ne respectam alegerile si sa profitam cit mai mult de ele!
Cu ce ai scris in al doilea mesaj, iarasi sint de acord. Asa este, nu trebuie sa se astepte proiectele guvernului ca lumea sa se gospodareasca la ea acasa, dar mentalitatile nu se schimba numai de jos in sus, ci si de sus in jos. Cind din cauza proiectelor generale proaste sau inexistente, stomacul trece inaintea educatiei, chiar si a sanatatii (nu o spun ironic, ci eu inteleg cum e sa te zbati 10 ore din 24 ca sa asiguri mincarea pe masa sau sa te incalzesti - vezi si satele din Moldova, din Vaslui si Iasi, si inteleg si cum energia care iti ramine pentru alte lucruri la fel de importante pentru prezent, dar mai ales pentru viitor, se imputineaza vazind cu ochii), omului de rind nu-i mai ramine decit credinta. Un sat fara scoala, in care copiii de virsta scolara, in anul 2010, pasc numai vitele si nu au unde sa mearga la scoala, e un sat cu probleme, in care trebuie facut ceva. Dar un sat cu biserica in paragina sau fara biserica, e un sat pierdut!
Daca esti tinara, atunci iti doresc sa te tina entuziasmul, copiii tai si cei educati de oameni care gindesc ca tine, vor putea scoate Romania la lumina. Daca esti la jumatatea vietii si inca esti atit de optimista si de puternica 'sa lupti in transee' pentru proiectele tale si ale copiilor tai, iar meriti o , pentru ca nu e putin lucru, e mai mult decit am putut face eu. Eu nu sint nici una, nici alta, asa ca am luat ce am romanesc in mine si am plecat sa-mi contruiesc viata in alta parte. Ramine dorul din adincuri, am prieteni pe viata acolo, parinti care inca mai traiesc, surori, cumnati, nepoti, nepoate... toata familia si viata mea de pina la 32 de ani e acolo, dar viata mea de dupa 32 e aici si, chiar daca i-as dori aproape de mine pe toti cei dragi de acolo si ceea ce iubesc eu in Romania, ceea ce inseamna Romania pentru mine (muntii mei, marea mea, dealurile mele pe care am copilari, 'spatiul meu mioritic' de care sint atit de legata spiritual), nu am nici vointa si nici putere sa ma intorc. Asta-i adevarul meu, nu e obligatoriu si al altuia.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Andries spune:
Anka iti doresc succes!!
Nimeni nu te asteapta cu masa pusa, nicaieri, nici chiar acasa in propria tara.
Nu exista "garantia reusitei". Pur si simplu nu exista asa ceva, nicaieri. Oricand se poate intampla ceva care sa te dea peste cap. Trebuie sa fii suficient de istet pentru a-ti lua din timp masurile necesare. Si mai ales trebuie sa fii realist in a-ti defini reusita.
Andries
ruxij spune:
E f. adevarat ca depinde de tine sa reusesti oriunde si deasemenea ca nu e usor nicaieri. Depinde si ce intelegi prin reusita, pt ca in functie de factori personali, precum domeniul de activitate, ce intelegi tu prin reusita samd in unele locuri exista sanse mai mari decat in altele. Si statistic sunt mai multe sanse, pt mai multi/diversi oameni, in tari cu mai multe resurse materiale si cu o societate organizata solid. Intr-o tara ca Ro este necesar sa te incadrezi intr-o fereastra mai ingusta de criterii decat in Canada sau USA pt a reusi profesional si material la un nivel decent (de clasa de mijloc).
Andries spune:
Nelia
Apropos' de 'aici' versus 'dincolo'
Am lucrat candva cu un tip extraordinar, evreu nascut in Maroc, casatorit in Algeria si stabilit in Tel Aviv cu toata familia. Discutam despre Israel si modul lor de a supravietui cu arma la picior. Si l-am intrebat cum de sunt atat de puternici pe pozitie, desi sunt numai 7 milioane printre multe, multe milioane de arabi. Raspunsul a fost simplu: " because of the 13 milions living somewhere else". (sper ca mi-am amintit bine cifrele, caci nu am studiat niciodata demografia evreiasca).
Ce ne impiedica sa actionam similar? Nimic. Dar avem nevoie de timp, avem nevoie de ragazul necesar pentru a ne dezvolta proiecte personale "somewhere else", de statut si stima in societatile gazda, de educatie continua in spiritul acelor practici economice eficiente.
Faptul ca cineva pleaca din Ro nu inseamna ca a incetat sa fie un contributor activ al culturii romanesti. Nu are cum sa "demisioneze" din acest rol, niciodata. Orice persoana care pleaca in alta tara e un formator al opiniei in tara respectiva si isi va aduce contributia.
A se vedea si contributia mai putin grozava a populatiei roma.
Echilibrul dintre integrare in societate si vocalizarea originilor este delicat si fiecare trebuie sa il gaseasca, conform cu felul sau de a fi si cu posibilitatile pe plan local.
Andries
Andries spune:
Ruxi sunt 100% de acord. In Romania trebuie sa pui osul la bataie mai mult (fara a trisa) pentru a reusi profesional si material. Iar ferestrele de oportunitate s-au imputinat pe fondul acestei crize economice.
Andries