Rasfat dus la extrem...(2)

gmmm spune:

«  Cresterea copiilor nu trebuie sa fie o activitate in sine ci o parte fireasca a intregului ce inseamna viata. Si noi sa fim un model pentru copii prin ceea ce facem, sa facem treburi de oameni mari adica, si prin asta sa crestem in ochii lor. Daca nu ne admira, daca nu au senzatia aia de "WOOOOW!...ia uite ce stie mami/tati sa faca", nu vom reusi niciodata sa-i convingem. Multi parinti din ziua de azi s-au apucat de lopetele si masinute. Multe mame gatesc/spala si altele numai cand le dorm copiii. Parintele e un partener de joaca cu prea multe pretentii. »

Accept, raspunsul acesta a atins mai multe corzi sensibile.

Eu cind eram copil stiam ca exista lumea noastra, a copiilor, si lumea adultilor. Stiam ca nu eram egalii lor, in sensul ca adultii aveau drepturi pe care noi, copii, nu le aveam, dar si obligatii pe care noi nu le aveam. Si daca stiam ca unui adult i se datoreza respect, asta nu-mi era deloc o povara.

« Lopetele si masinute »? Ei bine, pe mine ma plictiseste profund sa fiu partenerul de joaca al copilului. Si sa nu vina careva sa-mi spuna ca sint mama denaturata, ca nu tine.

Cit despre « woow », alta reflectie pe care mi-am facut-o des e ca nu vad de ce copii din ziua de azi si-ar dori sa ajunga adulti. Ma uit la adolescentii de pe aici, au cam tot ce vor, fara constringerile corespunzatoare. De ce sa vrei sa cresti, doar pentru placerea de a te duce la serviciu si de a freca podelele?

accept92 spune:

Pentru mine zilele in care lenevesc sunt cele mai grele in relatia cu copilul. Ma odihnesc fizic dar psihic ma toaca fi-mea. Daca am treaba, gatesc, strang, intind rufe, fac piata impreuna cu ea...e cel mai cuminte copil. E in picioarele mele da nici nu o simt. Si ma asculta cu entuziasm chiar. O simt ca ma 'admira', si mi-e drag de ea de nu mai pot cand o vad ca se joaca de-a 'mami'. Degeaba stam cu gura pe copil, teoria nu face doi bani pentru ei. Trebuie sa simta ca au ceva de invatat de la noi, sa-si doreasca sa fie ca noi. Asa 'cresc' copiii. Poate exemplele cu gatit si intins rufe vi se par aiurea, dar pana la urma asta e viata omului de rand. Ne admira si cand ne imbracam frumos si plecam la o nunta, si cand glumim unul cu altul si radem iar ea nu intelege de ce, si cand ii luam grijuli temperatura si stim ce e de facut cand e racita. Si daca ne admira ne asculta. E simplu dupa parerea mea. Si nu incerc sa insinuez ca in fiecare zi totul merge perfect.

accept92 spune:

Idem. Pentru asta exista fratii si surorile.

accept92 spune:

Eu cat am fost micuta am fost cuminte. Cu cat cresteam cu atat judecatile pe care le aplicam parintilor erau mai dure si ascultarea mea la varsta adolescentei a ajuns pe minus. Nu numai ca nu-i ascultam dar imi placea sa fac exact invers. Cea mai mare greutate a avut-o faptul ca am dat o nota proasta relatiei dintre ei doi, dar si multe alte mici amanunte pentru care nu-mi doream deloc sa fiu ca ei. Unul dintre ele fiind ca mama se 'sacrifica' pentru mine. Nici asta nu mi-a placut deloc. Sau ca nu faceau altceva decat sa mearga la munca si apoi acasa sa stea cu ochii la TV. Si daca neascultarea unui copil de 2-3 ani are niste consecinte controlabile, neascultarea unui adolescent e cu totul altceva.

gmmm spune:

Accept, si eu a constatat exact acelasi lucru. Cit sint ocupata cu treburile casnice, imi (mai) dau pace. De cum ma asez sa rasuflu si eu, hop! pe mine, fiindca ei au perceput mesajul « mama e disponibila ».

Si, Zina, citeva pareri:

1.Nu culpabiliza. Nu trebuie sa cedezi in relatia cu copilul doar fiindca simti ca e afectat de ceea ce se intimpla in relatia cu sotul.

2.Am constatat un lucru. Sa zicem ca sintem in magazin si copilul vrea ceva. Daca cedez, am numai necazuri: ii transmit mesajul ca tipetele dau rezultate; de criza tot nu scap, fiindca dupa « a » vrea « b » si asa mai departe; ramin si cu banii dati, plus ca mai colectionez ceva in casa de care sa ma impiedic. Fiindca evident ca obiectul disputei cade in dizgratie dupa citeva minute (ce e usor de obtinut nu are prea multa valoare, nu-i asa?)

3.Stiti cum pilotii de avion se antreneaza pentru situatiile de avarie? Ei bine, la fel, la rece, trebuie planificat ce sa faci in caz de criza. Orice ti-ai propune sa faci (sa ignori, sa repti mereu acelasi fraze scurte, time-out, orice altceva) sa fie o decizie luata dinainte, vizualizata mental, etc.

ladyJ spune:

Furia este o manifestare.Si e bine ca exista, ne semnalizeaza ceva.
Eu nu cred in suferinta artificiala. Pentru ca daca ar exista suferinta artificiala, ar exista si manifestare artificiala, deci ne-autentica. O prefecatorie si atat, dar nu e suferinta.

Ca suferinta poate avea cauze ´´fabricate´´ de o cognitie problematica? Asta da, un exemplu ar fi cei cu tulburare obsesiv-compulsiva.Cu alte cuvinte, suferinta si manifestarea sunt intotdeauna autentice, dar ceea ce le provoaca poate fi ne-autentic.

Adolescentul fara telefon mobil nu sufera artificial. Adica suferinta aia chiar exista.Fara telefon mobil se simte exclus.Nu face parte din grupul din care vrea sa faca parte(alti adolescenti ). Intrebarea e cum ajunge el sa sufere pentru asta si cat de tare il afecteaza.



Exemplul tau cu fetita m-a facut sa zambesc, adica chiar te-a sunat educatoarea sa-ti zica ca cea mica musca?
Asa, si daca era ea multumita de ´´cauzalitatea´´ gasita, fetita nu mai musca, sau cum?
Aia cu banii mi s-a parut cea mai tare

Burtocika spune:

Accept92 Sunt 99% de acord cu tine ! Spun doar 99 pt ca nu am citit chiar tot ce ai scris si s-ar putea sa fie aspecte cu care sa nu fiu de acord, dar in general cam asa gandesc si eu.

In special posturile de pe ultima pagina, care sunt prea multe ca sa le citez pe toate. Retin doar faza cu treaba facuta impreuna cu copilul si comportamentul tau de cand erai copil, pentru ca exact asa mi se intampla si mie. Si eu sunt o mama denaturata, pentru ca nu ma omor dupa jucatul cot la cot cu copilul, ma plictisesc, n-am talent (asa ca in mod clar trebuie sai mai facem un fratior ) Singurul lucru pe care-l fac cu placere este cititul povestilor (dar si acolo clachez fizic dupa 1-2) si rezolvatul "exercitiilor" din carticele. Sper sa-mi fie mai usor cu varsta.

Referitor la ciocolata Kinder, fii-mea stie foarte clar ce lucruri are voie si ce nu, care sunt pt adulti si care pt copii; si a acceptat foarte usor asta. De exemplu sarea, cafeaua, berea etc. I-am spus ca atunci cand o sa creasca mare o sa poata si ea sa manance din astea, ca acum burtica ei de bebe nu e pregatita si o s-o doara daca mananca ce mancam noi. Probabil am eu noroc de un copil cuminte ... La noi merge sa ii spun ca nu are voie; n-a fost usor de la inceput, a fost cu maraiala, cu smiorcaiala, dar am fost consecventa si i-am explicat ca nu e bun, ca e stricata si ca o sa-i aduc alta.

Teorii despre cresterea copiilor sunt multe, nu vreau sa intru in polemici, ce m-a ajutat pe mine intotdeauna in intelegerea reactiilor si manifestarilor fiica-mii a fost sa-mi aduc aminte de copilaria mea, de manifestarile si frustrarile mele, si sa incerc sa vad daca nu cumva si ale ei au aceleasi explicatii. Si ce sa vezi, in 99% din cazuri aveau !

*****************************
www.goblenpartner.webs.com" target="_blank">mai coase cineva goblen ?
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele

Qamar spune:

mai, deci voi vorbiti serios? copiii vostri ( ma refer la cei mai mari de 2 -3 ani) nu au voie ciocolata, sare si mai ce? deloc???

---

Your heart is my piñata..

szivarvany spune:

noi mancam cot la cot
eu impart, fi`mea nu da ciukalata ei ii palce extrem de mult si o inteleg pt ca e chiar buna. si decat orice alte porcarii, mai bine o ciocolata buna

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

Qamar spune:

Bia a avut liber la mancare de orice fel (inclusiv vicioasele cioco si sare) de pe la 2 ani si nu prea se da in vant dupa ele; adica mananca si ea asa o gura, doua de kinder, isi mai pune sare pe salate, dar ata
insa si sa ii interzic total, mi se pare exagerat
alcoolul nu intra in discutie, nu are nicio legatura cu chocolate sau cu sarea

---

Your heart is my piñata..