Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta...(3)
Raspunsuri - Pagina 5
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Impresia cu care am ramas e aceea ca parintele nu trebuie sa intre in panica atunci cand copilul nu-si insuseste rapid (cat mai rapid daca se poate) conventiile sociale. Chestiile astea se invata din mers, iar un copil echilibrat, un copil iubit va alege el insusi destul de devreme sa nu mai faca tot felul de prostioare. Repet, eu nu concep sa las copilul sa deserte ulei pe fata de masa (oare de ce nu concep?  Doar fetele alea de masa se schimba dupa fiecare client. A, probabil ca imi inchipui ca-si face chelnerul parere proasta despre mine :)))).Voiam doar sa aduc in discutie ne-neaparata necesitate a respectarii oricarui canon (si la figurat :)) social si parerea ca regulile se invata de mici, altfel vai de adultii de maine, o sa-si faca de ras copiii :)). |
Eu cred ca exista o relatie directa intre capacitatea noastra de asteptare si inactiune relativ la comportamentul copiilor si increderea noastra in noi insine.
Cu cat am mai multa incredere in mine, nu ma mai simt amenintata de abaterile copilului de la asteptarile mele. Imi permit sa am incredere, sa-i acord credit si sa-l las pe copil sa ajunga singur sa creada intr-un comportament considerat OK. Eu sunt OK intre timp.
Daca increderea in mine e scazuta, nu pot astepta. Am nevoie de copil, sa-mi confirme atunci si acolo ca eu ca parinte am efect si sunt un parinte bun. Copilul pur si simplu trebuie sa se comporte asa cum astept eu de la el, altfel eu nu sunt OK. Si s-a dus naibii acceptarea.
D-aia tot incerc sa explic pe aici ca unii parinti pur si simplu nu au capacitatea de a-si accepta copiii, oricat si-ar propune sa o faca. Au nevoie mai intai sa capete incredere in ei si echilibru interior.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
ladyJ spune:
Lasand faza cu MC-ul la o parte, si eu am tendinta de a ajuta cand cineva e la pamant, fie copil sau nu.
La copii intervin de obicei in functie de reactie si de expresia fetei, cum zice Sabina. Copilul care cade si se ridica imediat e caz de ne-interventie, (cunoasteti genul, cei care sunt atat de preocupati de ceea ce fac ca nici nu-si dau seama ca au cazut)
Nu cred insa ca faptul ca-i ajuti sa se ridice, indiferent de cazatura, le stirbeste cumva increderea in sine sau le induce frica de a alerga.
Si mai cred ca nu este ok sa invatam copiii sa se descurce singuri , exclusiv.(nu ma refer la cazat si ridicat) Spun asta deoarece cunosc multi adulti care chiar au o problema cu a accepta ajutorul din partea cuiva, li se pare de-a dreptul umilitor ´´eu n-am nevoie de ajutor´´.
Ba cu totii avem nevoie de ajutor, pentru ca nu le putem noi face pe toate oricat de capabili am fi. Si pana la urma, traim in comunitati iar a ajuta sau a te lasa ajutat este un mod de relationare.
Refuzand ajutorul pierdem timp pretios lovindu-ne de o anume incapacitate a noastra care ne trezeste multe frustrari.
Voi ce parere aveti?
rrox3 spune:
Corect Lady 
Prea multi adulti se tem sa ceara sau sa primeasca ajutorul altcuiva, chiar si atunci cand au reala nevoie de el, ba chiar si atunci cand si l-ar dori. Una dintre abilitatile unui adult echilibrat si autonom este si capacitatea de a sti si a putea sa ceara ajutor atunci cand are nevoie de el.
In privinta ridicarii copiilor de pe jos, ca de obicei, echilibrul e de baza In functie de copil si in functie de cazatura intervii sau nu. Extremele nu sunt OK, dupa parerea mea.
O mama supraprotectiva, care sare ca arsa sa-l ajute la cea mai mica impiedicare, ii va scadea increderea in el copilului si-l va face mult prea constient de pericole exagerate, deci anxios.
Pe de alta parte, o mama care-si propune sa nu intervina si face asta in mod riguros, va avea un copil care stie ca nu va fi ajutat, ca trebuie sa se descurce singur. Un copil, care cu siguranta, si-ar dori sa se poata baza pe ajutor oricand ar avea nevoie, asa cum vede ca fac alti copii. Si increderea lui in el va fi scazuta (nu e destul de important), desi va mima o incredere crescuta (de nevoie). Si el va fi anxios, stiind ca daca da gres sau nu depinde numai de el. Nu se poate baza pe altcineva.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Jasmin012 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Lady, ma bucur ca nu te-=ai suparat :). Ilinca, Jasmin, ia stati voi asa ca vreau sa ma lamuriti intr-o privinta ...De ce considerati normal ca, atunci cand cade (usor), copilul sa nu fie bagat in seama? Daca voi v-ati impiedica si ati cadea (fara sa va rupeti ceva) ce ati aprecia mai mult? O mana intinsa sau priviri indiferente si siluete care sa va ocoleasca?  Va temeti cumva ca cel mic se va transforma intr-un plangacios daca e ajutat sa se ridice de cate ori cade? Cand merg prin parc si cade un copil mic langa mine, il ridic. Daca e mai marisor il intreb daca il pot ajuta. Din ce ziceti voi, s-ar putea ca atunci cand ridic pe ala micu', mama lui sa fie deranjata. Uite ca nu m-am gandit niciodata la asta. Pe bune, nu stiu ce sa fac acuma  .(stiti da? Ton prietenos!!! :D) Pentru parinti, de dragul copiilor "Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel. |
Denizel, eu stiu din proprie experienta (stii tu, aia cu fratii mei) ca un copil se sperie si plange mai tare atunci cand parintele, la acea mai mica tranta suspina de parca i-ar sta inima in loc si se precipita sa ridice copilul de parca cine stie ce i s-ar intampla. Poate nu m-am exprimat eu cum trebuie, dar nu procedez mereu cu aceasta aparenta indiferenta, binenteles ca il ridic si il consolez cand se loveste rau, ci ma refer la acele cazaturi si impiedicari lejere. Si mie mi s-a intamplat sa ridic vreun copil prin parc, daca mama lui era un pic mai departe, dar as mai precauta cand sa-l ridic daca mama lui ar fi langa el.
Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es
Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...
Jasmin012 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui emaaimee si io ajut dezinteresat/spontan( si fara nici o ideea de superioritate/lectie) pe oricine care cade, fie copil sau nu. si la fel ma bucur sa fiu ajutata si eu. chiar am avut o cazatura recenta acum 2 sapt si ma bucur ca m-a ajutat un nene. chiar daca sotul era cu mine, dar era mai departe in momentul ala. de acord cu Sabina, suntem uneori prea suspiciosi, chiar trebuie sa fim mai toleranti. de multe ori chiar nu e un alt sens ascuns, il inventam noi. am trecut prin asta personal. ALAPTATUL HELPLINE  de piticotu' uriash m-am facut maricica Floricele frumusele POVESTEA MINUNII |
Ema, deja asta e cu totul altceva.
Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es
Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...
Jasmin012 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Sabina nu, Denizel, eu una nu consider, depinde de cazatura si de moaca copilului imediat dupa daca il ajut sau nu :) Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil! Cum mi-am alaptat copiii Sabina's blog,  Sofia Galagia si  bb Gheo Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. |
da, exact asa
Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es
Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...
Ilinca_M. spune:
Denizel, io am ajuns la concluzia asta urmarind reactiile copilului meu. La inceput umbla prin casa, afara doar dupa mai bine de o luna a prins curaj. Am o fata super-precauta, asa e firea ei, nu s-a pornit decat cand a fost sigura pe ea, desi am tot incurajat-o. Buuun...la inceput, cu mersul nesigur, normal ca mai cadea iar eu o ridicam rapid si ziceam:"eee, gata, nu-i nimic tralala etc." In scurt timp a invatat sa se ridice singura. Si cand pica apreciam cazatura (majoritatea cazaturi "moi", pe covor) si spuneam doar "suuus" si ea se ridica razand si-si vedea de treaba.
Buuun, dar am in casa o bunica (mama mea) super panicoasa, closhca etc (rezultat= un copil super mototol, timid, fara incredere in puterile proprii=eu; credeti-ma ca abia pe la 24 de ani am trecut peste handicapurile astea) si mai am si o soacra cam pe acelasi calapod. Observatii: pica fata, eu nu zic nimic, se ridica vesela. Acelasi gen de cazatura, dar cu bunica 1 sau bunica 2 care instinctiv scot un icnet din tot adancu' sufletului, un "hiii" sau un "ioooi" ardelenesc si se reped sa ajute pruncul; rezultat= plans cumplit, sperietura. Mi-am dat seama ca fetita mea reactioneaza in functie de noi: nu zic nimic, se ridica si-si vede de treaba. Daca apuca panicoasele noastre sa se sperie, se sperie si ea, din reactia lor intelege ca s-a intamplat ceva rau, grav, si plange.
Sigur ca de vreo 3 ori a picat mai nasol, lovindu-se la cap; atunci normal ca sar rapid, nici nu se pune problema, ce naiba, stiu sa apreciez o cazatura de-a copilului meu. Si atunci plange chiar daca eu, auto-dresata, imi reprim strigatul, deci e clar ca atunci e bai si normal ca o iau si-o gugulesc si-o pup pana-si revine.
Observatiile mele mi s-au confirmat in parculetz: am vazut copii mai mari ca a mea, 18-24 luni, cazand (nu rau) si bunicile/mamele fugind inspre ei disperate sa-i ajute si astfel de la o cazatura usoara copilul respectiv plangea si cate 10 minute, vaicarindu-se si cerand alinare pentru "hoopaaa" si "buuuba". Eu chiar nu-s spartana in conceptii, dar nu vad de ce sa obisnuiesti copilul sa-si piarda buna-dispozitie si sa dea atata importanta unui fapt minor. Iar cand fata mea se-mpiedica si cade usor si e in plin proces de ridicare si se trezeste luata pe sus de o mamica din apropiere, credeti-ma ca are o fatza uimita si deloc incantata. Deci pentru ea a fost de la inceput un lucru firesc sa mai si cada si "a invatat" sa cada, practic ea se cam redreseaza in timp ce cade, de aceea f. f. rar a ajuns sa atinga asfaltul cu fruntea. N-am folosit nici premergator, nici ham (nu pot sa le suport) si n-am intervenit inprocesul firesc care inseamna mersul decat cu strictul necesar (normal ca-i dau mana cand are nevoie de ajutor, normal ca o ridic cand cade rau, ca-i iau obstacolele din cale cand nu le observa etc.)
Am explicat atat de mult ca sa nu se inteleaga ca nu-mi place ca fata mea sa fie ajutata din superioritate, ca mi-e rusine sa ma las ajutata sau ca nu-mi place sa ajut. Dimpotriva. Hai sa va zic si o faza mai amuzanta, daca tot suntem la momentul cazaturi: acum vreo 6 ani, cu o colega, in preaja Craciunului, vedem un om beat manga, dar manga rau, care pe un umar ducea ditamai bradul si in cealalta mana, in lesa, un pekinez speriat de moarte de oscilatiile stapanului. Ne-am oprit sa ne uitam la traiectoria lui sinuoasa, facand previziuni cat timp ii va lua pana sa cada. Era pe partea cealalta a drumului. Si dupa niste miscari ametitoare se pravale nenea pe marginea drumului, cu tot cu brad. Ne-am dus la el, normal (pana am ajuns au trecut o gramada de oameni hlizindu-se) si l-am ajutat pe nenea duhnind a alcool (era si cam recalcitrant, cred ca prin aburii de alcool vedea ca incercam sa-i furam bradul sau pekinezul:))). L-am ridicat,colega a luat bradul in spinare (colega de 1.55 si brad spre 2 m:))), eu pekinezul in lesa si l-am dus pe domnu' pana la usa (noroc ca stia drumul si nu statea departe.
Bine, eu in mod normal, dupa ce-l ajutam sa se ridice, mi-as fi vazut de treaba daaaar...eram ingrijorata de pekinez!:))
mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN!
Manole forever
Ilinca_M. spune:
Na, ca am explicat intr-un roman-fluviu ceea ce Jasmin a sintetizat intr-o fraza
mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN!
Manole forever
denizel spune:
:)))))))))))))
Superba povestea cu betivul, bradul, prietena mititica si pekinezul 
.
Si superba explicatia ta finala, Ilinca ("mi-as fi vazut de treaba daaaar...eram ingrijorata de pekinez!:))"). Hahahahaaaa!!!! :)))))
Am inteles foarte bine ce ati vrut sa spuneti, numai ca eu nu ma refeream la "ioooooi" si "hiiiii" si sarit inima din piept cand copilul s-a impleticit putin, ci la ridicare ca un gest normal si natural, facut fata de un om care a cazut langa tine :).
Eu ma tot pun pe mine si ce simt/doresc eu la inaintare 
si, in functie de asta actionez in cazul copilului . Eu vreau sa fiu ridicata si rasfatata ;)).
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.
Jasmin012 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel :))))))))))))) Superba povestea cu betivul, bradul, prietena mititica si pekinezul .Si superba explicatia ta finala, Ilinca ("mi-as fi vazut de treaba daaaar...eram ingrijorata de pekinez!:))"). Hahahahaaaa!!!! :))))) Am inteles foarte bine ce ati vrut sa spuneti, numai ca eu nu ma refeream la "ioooooi" si "hiiiii" si sarit inima din piept cand copilul s-a impleticit putin, ci la ridicare ca un gest normal si natural, facut fata de un om care a cazut langa tine :). Eu ma tot pun pe mine si ce simt/doresc eu la inaintare si, in functie de asta actionez in cazul copilului . Eu vreau sa fiu ridicata si rasfatata ;)).Pentru parinti, de dragul copiilor "Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel. |
Normal ca ai inteles,
Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es
Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...