Iadul din rai....
Raspunsuri - Pagina 8
adi2003 spune:
In fiecare zi aud zeci de salvari trecand prin intersectii grabite, sa salveze vieti.
Chiar acum 1 minut a mai trecut una.
Sincer de fiecare data ma trece un fior gandindu-ma ca s-a mai intamplat un accident, ca cineva e ranit sau i s-a facut rau.
Ma gandesc cu durere in suflet la ceea ce s-a intamplat la Maternitatea Giulesti. Ma gandesc la copilasii aceia nevinovati care au plecat din lumea aceasta, la parintii lor, dar mai ales la bebelusii care se lupta pentru viata. Cat sunt de firavi, de neputinciosi si prin ce chinuri fizice trec. Oare mai exista minuni?
E trist pentru toata lumea ce se intampla, dar cumplit de greu pentru cei implicati in aceasta tragedie.
ziki spune:
marius, ai scris cuvintele care ne-au ramas in gat de cand am aflat vestea! 
si eu sunt de acord cu taticul, as vrea sa putem arata cumva parintilor ca suntem alaturi de ei, as vrea sa nu lasam SI aceasta tragedie daca nu neplatita macar ne-alinata, in limita posibilului...
nu am cuvinte pentru a exprima ce simt, ce am simtit, sotul meu si cu mine in fata acelor vesti.
suntem cu sufletul si rugaciunile alaturi de acei parinti!
inca o data, felicitari pt cuvintele bine alese si sensibile, vorbesti pt foarte multi dintre noi! 
sanziana - sef de trib si 
13+ cu 
ceska777 spune:
Am aflat vestea de pe hotnews intr-o dimineata la "revista presei" si am simtit cum se prabuseste cerul.....cum iadul a urcat pe pamant.
Pentru sufletele pruncilor ne rugam, la fel pentru cei in stare grava, pentru parintii tuturor copiilor, familiile lor. Dincolo de a ne multumi sa ne declaram doar durerea si a spune ca suntem fericiti ca avem langa noi un copil propriu al carui zambet sa ne intoarca un zambet si a carui manuta sa ne stearga o lacrima, suntem datori fata de parintii greu incercati sa SOLIDARIZAM. Nu numai declarativ! Si pentru copiii nostri sanatosi suntem datori sa nu lasam nesanctionata o astfel de tragedie. Nu putem doar sa acceptam implacabil "destinul" trist al acelor prematuri care luptau sa traiasca...
Numai in Romania opinia publica se resemneaza ca nu se poate face nimic. Trebuie sa fie ceva posibil.
Legal sau chiar si numai prin presiune publica. Televiziunile fac mare balci din asta: afli lucruri de un cinism care te fac sa te revolti! Cum adica cei carora li s-a luat viata nu vor fi inmormantati crestineste? Cine hotaraste asa ceva?!
Sunt departe dar daca o semnatura in plus poate conta si schimba un ministru sau contribui cu ceva suntem aici!
E moral sa ne simtim afectati si noi! Trebuie sa ne gandim ca se putea intampla in trecut si NU trebuie sa lasam sa fie posibil asa ceva in viitor. Una e un accident-se intampla in fiecare secunda unul! E altceva neglijenta, indiferenta, nesimtirea, INUMANITATEA la care s-a ajuns!!!!
Ceska, mamica de Benjamin
mic si scump (23.12.2007)
Blogu` nostru
Am venit pe lume...asa a intrat Benji in viata noastra
elaga spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui marius Situatia face ca eu un simplu om ce-mi petrec viata atat de comuna sa fiu pus in situatia de a plange. Plang rar. Daca pana mai ieri nefiind un adept al ziarelor si stirilor am aflat de tragedia inimaginabila petrecuta intr-un loc pe care 99.99% dintre oameni il pot numi poarta raiului, acum dupa ce am vazut imagini de acolo m-am pomenit trecand prin stari diferite, de la atentie, la soc, la lacrimi de furie. Nu cred ca tine de montaj. Atata disperare nu am mai vazut demult. Si nici nu mi-as dori sa mai vad. In mod normal o femeie si un barbat ajung in teritoriul numit maternitate cu sufletele incarcate de emotie, de griji, de bucurie. In mod normal 99.99% dintre viitoarele mame si viitorii tatici isi vor aduce aminte toata viata de aceste prime momente ale nasterii copilului lor. Si acum? Ce greseala atat de mare de absurda sa determine sau de ce sa existe femei care duse pe targa ori sprijinite de altii sa se uite sa intrebe sa se chirceasca de durerea neputintei intreband : "Unde mi-e copilul? Unde mi-e copilul? E viu sau e mort?" Mi se strange inima si pielea ma doare doar vazand si auzind. Nu stiu daca ma pot transpune. Dar doare. "Mama, copilul e bine" plange un tata ridicand bratele spre cer. "Nu stiu, am auzit un bubuit, apoi fum, mult fum, tipau, m-au scos pe targa. Copilul....a ramas" spune o mama cu ochii goi. Nu plange. E o fata golita de orice. Nu plange. Stau si ma gandesc ca mai bine ar plange. "Plangi femeie! Plangi!" Urla in mine neputinta, aproape ca urasc clipa aceea. "Plangi femeie!" palma trecuta peste fata imi sterge lacrimile. Plang eu! La naiba sa o ia de viata! Si aud si vad si eu ambulantele si pompierii si aud ca prin vis: " Daca ar fi fost acolo asistenta cred ca nu ar fi fost asa ceva. Dar eu cu un stingator nu am putut sa fac nimic" - este ceea ce un tatic asteptand clipa nasterii fetitei lui a facut acolo. "Totul frigea, era o caldura si un fum insuportabil. Credeti ca un copil ar fi rezistat la asa ceva? Eu cred ca nu." Si ma uit la el si la fetita din brate, copil cu noroc, parinte cu noroc, mamica cu noroc, noroc din noroc. Si vad din nou si din nou acei doi ochi goi al unei femei venita din rai, pierduta in iad, neasteptand nimic, decat pierdutele-i cuvinte: "Nu stiu, am auzit un bubuit, apoi fum, mult fum, tipau, m-au scos pe targa. Copilul....a ramas" Si eu raman la randu-mi cu sufletul stors de neputinta si strig nici eu nu stiu catre cine, si de ce : "Plangi femeie! Plangi! Ai mila de tine!" Unde Doamne suntem noi? In iad, in rai? sau undeva pe drum, pierduti, rataciti. Si cel putin eu plang. Eu pot. Dar ea? Off, Doamne! De ce? Eu pur si simplu / Pagina legislativa |
Am simtit nevoia sa te citez. Ai surprins prea bine cosmarul.
Doamne, da-le putere!
rein spune:
Imi pare nespus de rau, am lacrimat zilele astea de cate ori mi-am amintit.
Da, eu mi-am amintit ca am nascut acolo, ca acelor medici le datorez faptul ca am ramas insarcinata, le datorez venirea in siguranta pe lume a copiilor mei.
Ma doare nespus faptul ca sunt loviti acum acesti medici, dupa ce au adus pe lume mii de vieti, au facut gesturi supraomenesti nemediatizate.
Ma doare neputinta noastra de a face ceva cu sistemul de sanatate pe care il avem, cu indolenta unora care si in asemenea locuri in care se duce lupta intre viata si moarte fac lucruri de mantuiala.
Bietii parinti, care ca si noi, si-au asteptat pruncii cu sufletul la gura, cum oare vor invata sa se resemneze?
Sa nu uitam un erou al zilelor noastre: acel POMPIER care a intrat primul acolo si a facut tot ce a fost posibil sa-i salveze. Cum i se va sterge de pe retina acea imagine? cred ca in America i se facea statuie.
ardeiash spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui adi2003 In fiecare zi aud zeci de salvari trecand prin intersectii grabite, sa salveze vieti. Chiar acum 1 minut a mai trecut una. Sincer de fiecare data ma trece un fior gandindu-ma ca s-a mai intamplat un accident, ca cineva e ranit sau i s-a facut rau. Ma gandesc cu durere in suflet la ceea ce s-a intamplat la Maternitatea Giulesti. Ma gandesc la copilasii aceia nevinovati care au plecat din lumea aceasta, la parintii lor, dar mai ales la bebelusii care se lupta pentru viata. Cat sunt de firavi, de neputinciosi si prin ce chinuri fizice trec. Oare mai exista minuni? E trist pentru toata lumea ce se intampla, dar cumplit de greu pentru cei implicati in aceasta tragedie. |
exact asa gandeam si eu .. pana acum cativa ani .. cam 6 sa fie , cand m-am rasturnat cu o masina.. am fost luata de o salvare.. aruncata pe o targa... fara sa mi se administreze nimic... nimic.. plangand de durere, pe targa... aveam coaste si alte oase rupte ... ma tineam cu toata forta ce imi mai ramasese de o bara care se afla in mijlocul salvarii sa nu cumva sa cad la curbele bruste pe care le punea besmeticul de sofer...
sirena imi suna in creier... si era greu de suportat in starea de soc dupa accident..
am fost dusa in viteza in aruncata pe unul din holurile de la urgenta...
nu venea nimeni sa vada daca am sau nu ceva.. cred ca nu aveam prioritate, in fata celor cu rani deschise.. coastele mele rupte nu se vedeau, ce-i drept, ii vedeam .. nu statea nimeni acolo.. intr-un final m-au preluat..
asistenta doctorului ortoped mi-a spus ca m-au trimis in tinuta de strada , ceea ce nu e permis. tre sa am musai pijamale. tipa de ma adusese in carucior i-a spus ca nu mai sunt pijamale datorita internarilor nenumarate din urgenta.. asistenta necrutatoare... nu.. sa revin in pijama.. s-a straduit fata sa mearga la maternitate.. a venit invingatoare cu o gioarsa de noapte.. astept in curent ore in sir... tot pe hol .. ma schimba tot pe hol in tipete disperate datorate rupturilor de oase.. vine doctorul.. si primul lucru pe care-l zice : de ce nu e dezbracata pt consultatie.. ?! tratamentul pe masura, bleah . scuzati-ma
imi cer scuze de on/off topic*(insa cum tema e iadul din rai)) insa nu cred in sansa de a mai vedea, cel putin nu in viata asta.. un doctor uman sau un tratament civilizat al unui pacient in romania.. zau
dyana27 spune:
astazi nu am avut puterea sa scriu nimic,sa fac nimic... doar sa plang; am plans mult, de multe ori, si mi-am tinut puiul in brate cat de strans am putut eu; nu e drept, nu mai suport sa vad atata durere in jurul nostru atunci cand e vorba de copilasi nevinovati, de suflete neprihanite care fie s-au dus mult prea repede, fie sufera ingrozitor... si din ce cauza????????? neglijenta, nepasare, neatentie... accident.... orice ar fi, e nedrept!!!!!!!
si da, m-am gandit astazi la monica, la magdy, la camypus, si la toate mamicile de ingerasi... si mi s-a strans stomacul si mi s-a pus o gheara in piept care nu ma lasa sa respir; daca eu simt disperarea asta, pentru ca efectiv asta e, disperare curata,.... atunci ele de unde au putere??? probabil ca Dumnezeu te intareste si te lasa sa mergi cumva mai departe... dar cu ce pret??? si de fiecare data cand se intampla ceva sa retraiesti acele momente..... crunt si uimitor in acelasi timp, de unde atat putere???????!!!!
si nu e drept ca langa un perete rece de spital sa arda sute de lumanari si sa fie maimutoii care trebuiai sa le bucure sufletelel lor....
si din nou.... cuvintele nu-si mai au rostul in durerea asta imensa
Diana- mami super fericit de mutzunel incredibil David Gabriel 1 aprilie 2009
MINUNEA MEA
cum am venit pe lume
adlemi spune:
Pentru mine a fost cumplita aceasta veste...Acum 6 ani am nascut si eu la Giulesti,si din cauza "profesionalismului" unui medic de la Giulesti,copilul meu a fost la un pas de moarte...
Revazand acele imagini de la Terapie Intensiva s-a intors totul in mintea mea...Acolo era si copilul meu acum 6 ani,acolo ma rugam si eu langa patutul lui,pe holurile acelea tremuram si eu de spaima asteptand vesti...
Nimic nu se compara cu pierderea unui copil.Nimic!
Dar macar din decenta,vinovatii ar trebui sa plateasca.
Avem un sistem putred,stim asta...Dar din pacate nu se schimba nimic.
Nu e nevoie sa moara suflete nevinovate sa ne recunoastem incompetenta.
Nu e nevoie sa ajungi pe culmile disperarii luptand pentru viata copilului tau,si apoi luptand ani si ani in instanta pentru a-ti face dreptate...Macar de s-ar schimba ceva...
Dumnezeu sa ii ierte pe copilasii decedati,iar celor internati la Grigore Alexandrescu sa le dea putere...
Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca.
cris_mario spune:
Doamne!!! e crunt...nici nu exista cuvinte potrivite pentru aceasta situatie care se putea intampla decat in romnaia
Dumnezeu sa-i odihneasca pe ingerasi si sa le dea putere parintilor ... iar vinovatii sa plateasca