Iadul din rai....

Ank83 spune:

Sa ii aiba Dumnezeu in paza pe micutii care sau intors atat de repede la cer...
Imi pare rau cand vad atata nepasare din partea sistemului medical .. Poate ca asta a fost o alta palma...sau palme peste fata date sistemului medical... Un sistem pe care il strica si ministerul si noi prin spagile imense date...
Din pacate si noi toti suntem vinovati pt mita bagata repede in buzunar...Zambete si vorbe bune cumparate ...
Dar eu nu pot generaliza pentru ca am avut parte si de zambete primite fara spagi in buzunar bagate asistentelor...
Iar aparatura este de mantuiala peste tot... substante pentru sterilizari de prima clasa nu sunt suficiente.. pana si banalul spirt e o problema..Personal deficitar...deci cum sa fie bine in spitalele de stat...??
Imi pare rau ca sa ajuns aici... dar din pacate asa a fost mereu in tara noastra ... tot timpul a trebuit sa se intample ceva extrem de grav sa se faca ceva...ceva MIC

Ank Raul 17.10.2007 si Cecilia 11.12.2008
Poze pitici

mamaluiRalph spune:

Trist, trist trist. Nu stiu ce ar putea ajuta bieti parinti sa se ridice sa mearga mai departe. Eu ma gandesc tot timpul la bieti bebelusi si la greselile si dezinteresul aratat de unele cadre medicale.

Sa ii ajute bunul Dumnezeu pe micuti si pe parinti care au devenit parinti pentru copilasii din ceruri.

Nu am simtit pana acum asa mare durere si tristete simt cum imi plange totul in interior si m-i se strange sufletul gandindu-ma la bebelusi si la parinti.

eliza_cri spune:

le doresc parintilor micutilor ridicati prea repede la ceruri si trecuti prin chinuri groaznice, putere si lacrimi sa poata sterge golul din suflet

Apocalipsa 21:4. "El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.”


23+


mami de Ionut Pavel www.youtube.com/watch?v=hTdWNW140s8" target="_blank">iubire fara limite
si de gugulanul Dimitrie Gabriel 12.11.2008

n/a spune:

nu am putut sa ma uit la tele zilele astea pentru ca nu am putut sa rezist sa vad imagini ca imi curgeau lacrimile instant. Cata durere!!!! privirea mamicilor.... goale, o durere care nu va trece niciodata. Mama zicea ca a mai murit un bebe al unei fetite de 16 ani si ca fata e deja internata la nebuni. Nu stiu daca e asa, dar daca e asa mi-e mila pana la durere pentru mamicile ramase fara sufleteii lor. Toti prematuri. Atat de mici, atat de asteptati, atat de iubiti inca de la prima clipa cand stii ca sunt acolo. ele nu si-i vor mai putea tine in brate, nu isi vor mai scalda ochii in ochii lor cand papa, cand scoate primele vocale, cand rade prima oara, cand apuca cu manuta prima data bluza sa traga spre gurita. Toate s-au spulberat in fum si scrum. Si au ramas ochii goi ai mamelor. Nimik nu va sterge vreodata durerea. Nu cred ca exista durere mai mare decat asta.

Somn usor puiuti!!!!

Cand am aflat mi-am strans infrigurata copii in brate si i-am multumit lui dumnezeu ca eu am marele noroc sa-i vad crescand, sa-i vad respirand si mi s-a ridicat parul pe mine la gandul ca o clipa mi i-ar putea lua de langa mine ... VREODATA.

Ma rog la Dumnezeu sa impietreasca durerea parintilor loviti de asa nenorocire si sa o duca pe pustie, sa le dea puterea sa poata continua, sa nu-si piarda mintile de durere.

My_Lady0091 spune:

bine spus...si din suflet

---

Blackmoon Lady&lipishtocul

Ninia81 spune:

Dumnezeu sa ii odihneasca pe acesti ingerasi nevinovati! Sa vegheze asupra celor raniti si sa ii ajute pe parinti in aceasta grea incercare!

Visul nostru

rodyka spune:

ne uitam la stiri cu lacrimi curgand in nestire pe obraz, eu si sotul... as fi vrut sa schimb canalul dar vroiam si sa vad ce s-a intamplat... asta a fost acum doua zile, acum simt ca e prea mare durerea si n-o pot primi in suflet... dar simt ca tot ce am inauntru ma doare, striga a neputinta...

fata cea mare (are 9 ani) ne intreaba ce se intampla, abia putem sa-i explicam... aprindem 4 lumanari (acum sunt 5) si ea, in inocenta ei, spune: ¨daca i s-ar fi intamplat isabelei asta?¨. isabela e surioara mai mica, a implinit 2 luni. si instantaneu si eu si sotul fugim in camera la patutul ei. doarme atat de cuminte, viseaza si se joaca cu ingerasii in somn... poate cu ingerasii de la giulesti... si ma doare mai tare cand ma gandesc ca viata mea s-ar sfarsi fara comorile mele, in timp ce viata unor copilasi nevinovati nici nu a apucat sa se scrie in timp... mame care si-au vazut copilul poate doar la nastere si tati care poate nici nu l-au vazut... sa le dea Dumnezeu putere sa treaca peste aceasta tragedie, ca eu nu am putere nici sa-mi mai sterg lacrimile...



_

delfinasul Hannah Isabela (19.06.2010)
printesita Anca-Maria (26.06.2001)

imaya spune:

Intr o tara in care sa fii gravida si sa aduci pe lume un sufletel e o adevarata aventura din punct de vedere medical si financiar, o teama incercata 9 luni de zile, o adevarata alergatura pentru unde sa faci analize, ce doctor sa ti cauti, o pregatire financiara inca inainte de cele 9 luni de zile, un efort considerabil sa i faci pe cei din spital sa te considere om nu portofel, in aceasta tara se intampla tragedii ca cea de la giulesti, ca cea de la slatina si probabil multe altele ferite de ochii presei.
Am fost in spital si am nascut. Am intalnit si OAMENI dar am intalnit si vite. Nu pot generaliza. insa nu pot sa nu ma intreb cum naiba poate sa si aleaga o vita meseria de asistenta sau de doctor atatat timp cat nu au pic de umanitate in ei?????????????????
Pentru ca pe langa sistemul medical de tot rahatul din aceasta tara tragediile din spitale se intampla din LIPSA DE UMANITATE A CADRELOR MEDICALE!!!!!

Condoleante familiilor indurerate! Plang sufletele a milioane de oameni pentru tragedia acestor micuti. Mai putin cel al Ministrului Sanatatii! Cinste d-lui Raed Arafat! Om de nota zece, daca nu ar fi fost el probabil si Serviciul de ambulanta in aceasta tara era de tot rahatul.

[url=http://picasaweb.google.com/114659626015280951445/August#5501259545032676626]Andrei[/url]

eumada spune:

am plans si eu si sotul.....am plans in timpce blestemam ticaloasele de asistente care petreceau.Am vrut sa pun sa le ard de vii pe ele sa vada cum e....trebuie sa cerem pedepsirea lor.
Nu poti spune nimic.....decat sa te rogi....oare?
De ce atata ticalosie?Javrele stiu sa ia bani.....ar trebui bagate in puscarie pe viatza si acolo pedepsite dupa legea lor.
Sunt furioasa pe tot.

Madalina de minunica Eva-Maria 14.08.2009

flower-power spune:

Intr-o tara in care se comanda 150 de kituri operatorii pt singura sectie de chirurgie cardiaca pediatrica, in conditiile in care numarul anual al nou nascutilor cu malformatii cardiace este cel putin triplu, cum se numeste asta? Ce se intampla cu restul copilasilor? Isi asuma cineva asta? Intereseaza pe cineva? Se poate numi, fara indoiala, iad. Iadul parintilor care sunt mintiti cu buna stiinta de medici care au jurat ca vor face bine, nu li se spune adevarul pt ca presiunea e oricum prea mare, purtati pe drumuri la nesfarsit, de multe ori degeaba, nu de putine ori cu rezultate catastrofale. Nimeni nu-si asuma nimic. Isi asuma sa lase sa se indrepte catre ireversibil copii care ar avea o viata normala daca ar fi avut sansa sa se nasca altundeva. Copii aflati in evidenta lor, "monitorizati". Se sting tacuti, uneori si cei operati in "operatii reusite" prezentate cu surle si trambite in presa. Acestia de ce nu ajung in presa? Pe ei nu-i vrea nimeni?

Ne intrebam de ce pare ca nu mai iesim la liman? Pt ca fugim de durere, ii intoarcem spatele, ['mie nu mi se poate intampla', 'multumesc lui Dumnezeu ca eu si ai mei suntem bine si nu trecem prin asta'] de parca atunci ea ar disparea, nu ar mai exista. Sufletele acelor copii, 2 din 3, aflati la un moment dat pe o lista de asteptare mult prea lunga, vietile ciuntite ale copiilor operati de multe ori prea tarziu, traumele inimaginabile prin care trec parintii disperati cand li se ridica din umeri a neputinta. Aceste lucruri exista, si cu cat nu ne vom face ca nu exista cu atat avem sanse mai mari sa iesim la liman, sa ne intoarcem la umanitatea din noi, sa o regasim inauntrul nostru. A fi uman, nu e un lux, asa cum multi au ajuns sa creada.

Parintilor bebelusilor care nu mai sunt si ai celor care trec printr-o suferinta inimaginabila, le doresc sa ajunga momentul in care sa se impace cu realitatea. Oricat de mult ne-am dori, nu putem schimba ceea ce este, s-a intamplat deja. Putem, in schimb, sa facem lucruri in prezent care sa influenteze viitorul.
Sa faca neaparat terapie, sa nu se amageasca cu gandul ca asa ceva trece de la sine. Spiritualitatea[nu biserica care a dovedit si de aceasta data rigiditatea si absurdul]le poate fi de ajutor, le poate oferi raspunsuri.