Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta...(2)
Raspunsuri - Pagina 3
lucialu spune:
Gmmm
Bic
Mai zic si eu cateva lucruri.
Ce nu mi-a placut la discutiile purtate:s-au scos cuvinte sau propozitii din conetext si au fost judecate persoane inclusiv eu pe baza acestor scoateri. Nu sufar, dar nu mi-a placut. A se vedea inceputul lu' Frunza Alba care a facut o descriere succinta a familiei ei, mediului in care creste copilul spre a-si face lumea o idee. Si a fost fix ca unde dai si unde crapa pe unele. Clar parintii "au probleme", cu-cu.
Nu imi place ca se tot vorbeste: trebuie sa-i explici copilului pana intelege(chestia asta mi se pare ca poate deveni la un moment dat si obositoare pt copil, adica poti deveni pisalog). Ok explici pana unde poate intelege, negocia ceva. Si asta dc e dispus sa asculte. Cum spuneam, pana la 3 ani copiii nu hiberneaza si nu prea am ce negocia cu puiul meu. Facem niste simulacre de negocieri, dar cred ca tot in sensul sa ne exersam pe noi ca parinti.Asa cum noi am inceput deja cu explicatiile, soft. Ei si dc pt ei putem fi pisalogi la un mom dat sau ei sa fie obositi, asa se poate intampla si cu noi, nu putem fi diafane mereu, mereu intelegatori, noh mai o dai si cu st in dr. Nu e o scuza, dar se intampla. Sau poate ca sunt situatii cand tre sa iei masuri pe loc, fara explicatii.In fine, ma pierd.
Nu mi-a placut faptul ca s-a negat autoritatea parinteasca ca fiind ceva rau pt copil. Ca si relatia mama-copil, inlocuita cu prietena-copil sau ma rog prietena-prietena. Aseara ati acceptat-o pana la urma(autoritatea), Dumnezeule dar chiar la asta ne gandeam cateva pe aici, nu la militarie si prostii gen "bataia e rupta din rai/ eu te-am facut-eu te omor" Dupa care iar ati revenit la sechelele din copilarie si subconstient, mai da-le incolo de copilarii, suntem adulti amu si parinti pe deasupra, altfel am fi toti niste incapabili decazuti din drepturi, ni s-ar lua copiii si ar fi crescuti de cei patalama la purtator de psiholog. (spusesem mai in spate ca mi-e frica sa ma gandesc cum ar fi interpretate azi Amintirile lui Creanga dpdv psihologic ) Cum se poate simti un parinte "copil captiv" cand citeste mereu si mereu "tu esti de vina, nu ai stiut sa gestionezi situtia", pai dc sunt chestii care ne depasesc pe toti, nu totul sta in reactii furioase inconstiente ale parintilor ca poarta ei tinichele de coada, nu e mereu vina parintilor,ca am acceptat deja cam toti pe aici ca avem copii isteti, dotati cu inteligenta si ca influentele mai vin si din alte parti. Inteligenta cam contrazice influenta, ca ar trebui sa fie independent in alegeri.
Nu imi plac afirmatiile sforaitoare de genul" copilul merita respect, ba chiar mai mult decat..." Ok, clar trebuie sa-l respectam, ca nu e marioneta. De ce mai mult decat? Aaaa, sa-i ofer atentie, intelegere, toleranta curiozitatii lui care poate mai strica una-alta prin casa in drumul descoperirilor lumii inconjuratoare, e excelent! Dar mai mult respect? E un "mic" Dumnezeu?
Copilul e cu 10 clase peste mine. Pai cum? Aaaa ca uneori ma uimeste cu unde-l duce gandul printr-o vorba sau o fapta, ca sunt chiar mandra de asta si de copil in genere e abslut firesc.
Copilul este responsabil pt viata lui??? Pai si atunci, pot eu sa-l trimit la lucru sa-si castige painea si sa isi caute casa? Pai si atunci de ce mai exista termenul de controll parentting la telecomanda, la pc?
Da copilul meu este inteligent DAR ASTA nu inseamna ca are si capacitate de discernamant. Ca altfel nu am fi noi tutorii lor. De-asta exista majoratul, de-asta exista intamplari nefericite cu minori sedusi(adica abuzati dar prin seducere).
Copilul poate sa vada un bine aparent: dc ma dau bolnav nu ma duc la scoala azi ca am lucrare. Pe termen lung nu cred. Si il poate specula, pt ca da!este dotat cu inteligenta(si categoric va merge pe ce ii place si ce nu , le va descoperi in drumul lui spre ceea ce va deveni) dar nu si cu discernamant intre bine si rau. Asa ca logicii lui ii lipseste inteleptirea. Deci poate sa faca si "tampenii".
Pt mine ca mama copilul meu e o minune, si nu exagerez. Puteam sa nu ne fi intalnit niciodata avand probleme grave de fertilitate. Cat o ajuta pe ea sa stie sau sa o tratez ca pe o minune? Cred ca e mult mai multumita dc inteleg ca e un copil cu nevoi de copil
Ca tinzi sa fii un munte de intelpciune, grija , dragoste si rabdare pt copilul tau e firesc, nici nu mi-am pus problema ca oricare dintre noi cei care activam pe aici(si nu neaparat la sub asta) nu am face-o. Aia cu probleme mari, ce tin de patologic, abuzatori, nu cred ca au interese de genul si insomnii ca au gresit fata de copilul lor.
Ce facem? Discutam situatii fara sa judecam, semnalam greseala( a se vedea chestia cu tiganul si sacul, chiar dc are un sambure de adevar in traficul de copii, de aici prejudecata) si oferim solutii incurajand parintele. Si dc este evident pt cei cu mai multa carte in domeniul psihologiei copilului il indruma pe parinte spre un specialist in domeniul gestionarii unor trebi mai serioase, care ne depasesc uneori ca parinti. Si incercam sa evitam excesul de zel in indrumarea spre psiholog acolo unde nu e cazul.
tangerine spune:
lucia,
mi se pare ca cumva mesajul tau mi se adreseaza
incerc sa iti raspund:
nu am inlocuit niciun moment relatia parinte copil cea cu prieten-copil, am zis doar ca nu vad de ce exclud
nu am zis ca copilul este responsabil pentru viata lui, am spus ca poate deveni, daca il lasam sa faca acest exercitiu, in masura in care se poate la varsta respectiva, asistat evident de parinte
nu cred ca s-a afirmat ca daca esti copil captiv nu ai nicio raspundere pentru faptele tale, ba din contra; s-a aratat de ce e mai greu sa arati empatie pentru copil, atata tot
opinia mea este ca faptul ca suntem adulti nu ne califica automat si ca parinti; iar faptul ca avem copii inteligenti nu ii scuteste pe ei de consecintele faptelor noastre
tot opinia mea este ca autoritatea parinteasca, in genul butonului de telecomanda, nu e cea mai potrivita si ca avem multe de invatat de la copii, care da merita mult respect; doar ca in practica respectul are semnificatii diferite pentru fiecare
denizel spune:
Roxana, multumesc foarte mult!!!!
Cred ca abia acum inteleg ce spui tu de cateva pagini :).
Si.... hmmm.... s-ar putea sa ai dreptate in legatura cu tata.
E atat de logica si de bun simt concluzia ta :). Nu-mi vine sa cred ca nu mi-am dat seama pana acum ca asta ar putea fi o explicatie a atiutudinii lui destul de rigide fata de baietelul nostru.
Si, fiindca tot m-am adus pe mine in discutie si de teama ca nu cumva vreun parinte din cei care citesc aici sa spuna "a, uite, pot fi autoritar si chiar absurd pe alocuri, important e ca al meu copil sa stie ca-l iubesc si, gata, am rezolvat simplu problema".
Nu, nu e asa!!
Autoritatea mamei, asa plina de dragoste cum a fost, a avut consecinte negative.
1. niciodata nu ii spuneam ce mi se intampla si rezolvam cu ajutorul altora micile mele probleme
2. de multe ori am mintit-o destul de grosolan si fara a avea vreo mustrare de constiinta :(
3. odata eliberata de sub autoritatea ei (cand am luat la facultate si am stat in alt oras, la camin) mi-am facut de cap in primul an si i-am inselat intr-un mod absolut crud increderea pe care o avea in mine...
Am fost de cateva ori in situatii foarte nasoale, din care am iesit miraculos (poate ca altii nu au avut norocul meu...) si sunt convinsa ca toate astea nu s-ar fi intamplat daca nu ar fi existat autoritatea aceea uneori absurda a mamei, care m-a facut sa actionez prosteste odata desprinsa de ea.
4. cand eram pustoaica, imi era greu sa-mi expun convingerile si cautam sa plac tuturor, chestie care acum mi se pare de neinteles aproape :).
Deci, deduc eu ca, impunerea fara negocieri si explicatii si discutii pe marginea ei, impunerea de tip "eu stiu mai bine, datoria ta e sa ma asculti, nu mai face mofturi" e nociva si poate duce la probleme grave, chiar daca ea, impunerea, e dublata de dragoste, devotament, daruire etc .
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.
lucialu spune:
Tangerine, nu am aratat cu degetul persoane. Nici nu retin nume usor
, dar sunt afirmatii care pur si simplu nu au fost in acord cu modul in care cred si uneori stiu
ca stau lucrurile.
Imi cer scuze, chiar nu vreau sa fac pe nimeni sa se simta atins, vizat, nu vreau sa supar. Dc am facut-o, imi cer scuze.
Discutam si zic eu ca e bine ca nu suntem toti la unison, dar am observat si pe la alte subiecte dar mai ales aici, exagrari sa le zic asa. Un fel de "unison" la ele. De fapt le-am tot semnalat. Atat
Este forumul cab PSI, dar nu toate "problemele" expuse de parinti tin de copiii captivi, cu furii neconstientizate. Si uneori e nevoie doar de o simpla scoatere din incurcatura a unor parinti. Si pt ca toti suntem parinti, stim cat de bine ne prinde si descurcarea "nodului" dar si incurajarile.
Chiar nu mai am nik de adaugat. Trebuie sa ma intorc la vijelie, ca e in plina explorare si nu vrea sa faca 
In lilnii generale mi-au prins bine parerile expuse aici.
buli spune:
denizel,
1,2,3
5 - mi-a luat ceva timp sa constientizez toate si sa echilibrez lucrurile dupa nr. 3
4 la mine era fix pe dos - adica faceam ce ma taia capul, nu conta ce impresie produceam.
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
denizel spune:
Eu sunt aia care am spus ca un copil e cu zece clase peste mine .
Lucialu, am zis asta pentru ca eu chiar asa cred :), nu pentru ca, din dorinta de a fi aprobata, arunc in discutie petarde umplute cu exagerari.
De ce cred asta?
pai, de exemplu, un copil este capabil de a a emite cele mai curate si limpezi judecati, datorita simplului fapt ca nu are mintea poluata cu fel si fel de prejudecati.
De multe ori noi, adultii, ne complicam viata si actionam asa cum nu ar trebui din cauza ca avem prejudecati, temeri date de prejudecati etc.
De ce mai cred ca un copil e cu 10 clase peste mine?
Din cauza ca un copil este pur, puritate pe care eu am cam pierdut-o pe drum.
Sau, din cauza ca in ceea ce face, copilul "se foloseste" de entuziasmul, bucuria si caldura autentice, primare, alea de care noi, adultii, ne indepartam incet-incet.
Mai spun? :)
Deci, pe langa faptul ca ii datorez respectul pe care orice fiinta il merita, ii mai pun si un motz respectului astuia, motz pe care, datorita calitatilor exceptionale pe care un copil le are, il merita cu prisosinta.
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.
IRA_LIZA spune:
Deh, Lucialu, cand eu am spus unele chestii despre care atat de elegant si pe larg ai scris si tu 
, mi-am luat-o! frumos & delicat, insa ferm...
Si, app, FrunzaAlba, unde esti? k de fapt povestea ta ar trebui sa conteze pe-aici...
Ira, mamica Elizei
denizel spune:
Asa-i, Buli :D.
Mie acuma mi se pare oribil sa mint (un exemplu), dar atunci minteam fara sa clipesc, devenise un fel de a doua natura 
. Si o minteam cel mai mult pe mama, cea care ma adora si tot timpul ma avea in gandurile ei, uf...
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.
rrox3 spune:
denizel sigur ca sunt consecinte, sigur ca apare suprareglajul cand se simte in aer scaparea de sub autoritate si copilul e predispus la a-si face rau in faza asta.
Dar odata scapat cu bine din ea, ajunge la echilibru, fiindca are baza securizanta bine integrata.
Adica raul facut nu-i chiar atat de mare, dar ar putea deveni in perioada de suprareglaj (no' asta nu-i termen psihologic, e din teoria sistemelor ).
Nu-mi dau seama de unde s-a ivit ideea asta cu mama suficient de buna care trebuie musai sa se lase pe ea deoparte si sa fie doxa de psihologie. 
O mama care se lasa pe ea deoparte mai mult decat in anumite momente in care copilul are nevoie de atentia ei continua, pe langa ca va aduna frustrari, ii va mai pune si copilului in spate un bagaj mult prea greu de dus, fiindca se va hrani emotional doar din relatia cu el. Asa-zisul sacrificiu va atarna ca un bolovan de gatul copilului si o astfel de mama nu va fi una suficient de buna.
La fel, o mama care e suficient de libera pentru a se putea raporta incluziv securizant la copilul ei, nu are nevoie de educatie psihologica pentru a fi o mama suficient de buna. Asa simte sa fie.
Pe de alta parte, o mama cu blocaje emotionale, aflata intr-un echilibru psihic labil, vulnerabil ca starile de criza si la solicitarile mai mari, care vine cu un bagaj din propria copilarie mai mult sau mai putin traumatica, cu un stil de atasament insecurizant, nu va reusi sa fie o mama suficient de buna decat daca va suplini ce nu poate simti si ce nu cunoaste- inca. Cu educatie, cu terapie, cu ajutor, cu tot ce e necesar ca sa se poata vindeca sufleteste si evolua inspre o stare se securitate si echilibru.
Data fiind minunata traditie mioritica de parentare, imi asum riscul de a scrie aici ca multe mame din zona sunt in situatia asta, fie ca isi dau sau nu seama. Si ar fi bine sa ia masuri si sa fie sprijite.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
olympia spune:
Ca psihologia te ajuta sa intelegi mecanismele gandirii si formarii e un lucru minunat si nu inseamna in niciun caz ca apeland la ea, automat ai iesit din randul parintilor "normali". Nu pricep rezerva, respingerea din start a ideii.
Unui copilas mic i se pot explica mult mai multe decat banuim, nu prin discursuri 'plictisitoare, obositoare' ci pe intelesul lui. De pilda pe ai mei copii inca de pe la un an i-am invatat ca tot ce inseamna pericol inseamna durere fizica, adica "arsh". Si "arsh, (sau "au" sau "buba") erau si priza si vasul cu mancare fierbinte si cutitul, foarfeca sau acul... Am apropiat un degetel de o cana foarte calda si l-am tinut un pic cat sa simta si am zis "arsh" cu mimica si tonul de rigoare si au tinut minte. Nu i-am mintit mai tarziu pronuntand avertizarea la pericole imaginare, au avut incredere in mine ca experimentasera ce inseamna si pana au inteles exact in ce constau diferitele primejdii din jur, n-au fugit in fata masinii, si n-au incercat sa bage ceva in priza. Nu stiu cat de ok vi se pare metoda, la noi a mers perfect.
La imbracat, schimbat, masa, ma organizam in asa fel incat sa le respect ritmul, sa nu-i obosesc sau sa-i irit aiurea, ma pliam pe nevoile lor, plus cantecele, poezioare. Cand era nevoie de luat pe sus, o faceam cu pupaturi si promisiuni de ceva interesant "ia sa vezi ce am aici, ce-ti arat, ce-a facut catelul, rata...' si aici apelam la niste jucarii puse separat de cele de zi cu zi, care vazute rar pareau mai interesante.
Una peste alta, privind in urma cred ca am fost mai inspirata ca mama de bebei si copilasi mici dar mi s-a parut mult, mult, mult mai greu mai tarziu.
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina