copil anxios

Buna ziua tuturor.

Am si eu o problema pentru care va cer sfatul. Denisa mea, 7 ani si jumatate, proaspata absolvent de clasa I, a dezvoltat brusc si inexplicabil (pentru mine cel putin) o ciudata forma de anxietate. De exemplu - astazi a plecat pentru 5 zile la munte cu parintii mei. Toate bune si frumoase pana ieri: am facut bagajele, am discutat despre cum o sa se distreze ea, cum o sa culeaga flori, zmeura, o sa inoate la piscina, etc. De ieri dupa-amiaza insa a inceput ca nu mai vrea sa plece nicaieri, ca ea sta acasa, ca daca i se intampla ceva rau sau daca mi se intampla mie ceva cat este ea plecata, toata maraiala fiind asezonata cu scenarii apocaliptice: o calca pe ea masina, ma calca pe mine masina, se ineaca, o mananca ursul, ma imbolnavesc eu etc, etc, etc. Am stat de vorba cu ea, am luat-o din nou la rand cu zmeura, floricelele, piscina si racoarea si s-a calmat (pe la 12 noaptea). Azi dimineata se scoala vioaie, se imbraca, isi cara jucariile la masina, dupa care refuza sa se urce in masina luand-o de la capat cu toate scenariile pesimiste de cu o zi inainte. Eu am vrut sa o tin acasa cand am vazut cat e de agitata, parintii mei au insistat insa si pana la urma au plecat dupa o mie de promisiuni si asigurari ca totul va fi bine. Acum sunt si eu in cumpana daca am facut bine sa ii fortez practic mana si sa o trimit asa sau ar fi fost mai bine sa o opresc totusi acasa.

Toata anxietatea asta a debutat brusc prin iunie, asociez eu evenimentul cu mersul in tabara (14 - 20 iunie). Cu toate ca asta a fost a treia tabara si in primele doua, cu toate ca era si mai mica, nu a avut nici o problema, s-a distrat de minune si ea a insistat sa mearga si in tabara asta. Am descusut-o cat am putut, nu am identificat nimic deosebit care sa se fi intamplat in tabara asta si cu toate astea, de atunci este extrem de anxioasa, nu vrea sa mai plece nicaieri fara mine, face tot felul de scenarii care de care mai horror (atat cu referire la ea, cat si la mine). In aceeasi perioada insa (cand era ea in tabara) au murit doua persoane foarte apropiate - bunicul si unchiul meu, dar ea a fost complet ferita de cele doua evenimente trise, nici nu i-am spus decat foarte pe ocolite, cand s-a intors. Aaa, si a mai avut o criza de anxietate cand cu Madalina Manole. Noi o ferim cat putem de televizor, dar a prins ceva cat a stat pe la ai mei si a avut pur si simplu o criza e disperare la ideea ca se poate intampla ca un copil sa isi piarda mama asa. Tot repeta: "Ce o sa faca acum bietul copil fara mama!".

Si repet, ea nu era deloc asa, e un copil foarte vesel, echilibrat, care pune efectiv pasiune in toate jocurile, care are prieteni si tot felul de activitati care ii plac, nu imi dau seama ce a putut sa declanseze asta. Noi avem o relatie buna, o casa linistita si normala, facem o multime de lucruri impreuna: mergem cu bicicletele in parc, la inot, patinaj, desenam impreuna, ne distram. Oare sa fie ceva specific varstei? Poate acum a realizat existenta mortii in lumea asta si a dezvoltat o fobie in acest sens? Sau poate sa fi fost obosita de clasa I si cu ocazia vacantei sa se fi declansat o astfel de reactie?

Rog sfaturi de abordare a problemei. Este mai OK sa o tin ferita, langa mine, astfel incat sa se simta in siguranta si poate sa depaseasca anxietatea? Sau dimpotriva, e OK sa o incurajez sa fie din nou independenta, sa mearga in tabara, la munte cu ai mei, etc, pentru a vedea ca nu i se intampla nimic si astfel sa recapete incredere? Oscilez intre cele doua extreme si nu stiu ce sa fac. De asemenea nu stiu daca e bine sa discut despre ceea ce o macina sau sa incerc sa ii distrag atentia de la subiect in ideea ca uita si isi revine. Ar trebui oare sa discut cu ea si despre problema mortii? Off, greu e, si mi-e tare mila de ea ca se chinuie asa si isi strica vacanta ratand tot felul de chestii care stiu sigur ca i-ar face de fapt mare placere daca nu ar pune raul inainte si le-ar refuza din start.

Multumesc pentru orice sfat si exemple despre cum ati procedat in situatii similare cu copii anxiosi.

Daniela si domnisoara Denisa

emilia.m spune:

Eu as incuraja-o sa fie independenta, sa lase deoparte gandurile negre si sa se distreze. Lucruri rele se pot intampla si daca e ea panicoasa si daca nu e.
Sigur au marcat-o cele doua decese din familie, chiar daca vestea a primit-o "pe ocolite" si ii e teama ca daca pleaca iar undeva se va intampla iar ceva. Intr-un fel poate asociaza plecarea ei cu evenimentele negative, fara a se gandi la faptul ca si daca ar fi ramas acasa tot nu ar fi putut impiedica raul sa se intample.
Daca o tii langa tine ferita nu vei face decat sa agravezi temerile de a pleca undeva.
Cand se va intoarce din vacanta aceasta si va vedea ca nu s-a intamplat nimic rau in lipsa ei o sa ii mai treaca anxietatea mai ales daca in discutiile cu ea vei sublinia si tu acest aspect.

Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

ladyJ spune:

Danais, poate tu astepti sfaturi concrete de genul ´´fa aia, nu fa aia´´. Cel mai concret sfat pe care ti-l pot da este sa mergi la un psiholog cu fetita.

Tu esti plina de intentii bune, dar situatia descrisa de tine este una marcanta pentru voi, este cat se poate de serioasa problema, astfel incat ma tem ca singura nu vei reusi sa faci ceva.
Daca o tii pe Denisa langa tine doar pentru ´´a o linisti´´ nu o vei scapa de teama.
Daca te impotrivesti dorintei ei si o trimiti de langa tine, asa pur si simplu, nu va scapa de teama.

Psihologul va sta de vorba cu voi si va gasi cauza anxietatii Denisei. Si veti lucra impreuna la aceasta problema..

ellinia spune:

Tot asa trece si copilul meu de 5 ani printr-o perioada de nesiguranta. De cateva zile imi spune "daca am sa fac ceva rau si tu nu ai sa ma mai iubesti". I-am spus destul de clar ca nimic din ce ar putea face el nu m-ar face pe mine, ca mama, sa-l iubesc mai putin. Sau imi mai spune ca, daca am sa vin acasa cu o bebita si nu am sa-l mai iubesc pe el. Nu stiu de unde ii vin ideile astea. Are un frate mai mare, deci nu e singur la parinti, chiar imi spune ca si-ar dori un frate mai mic cu care sa se joace. Si se contrazice, asa ca nu stiu care varianta sa o iau de buna. In fiecare seara imi spune sa vorbim despre bebelusi. Sper sa fie doar vreo etapa si sa treaca repede.
Un exemplu concret: Si copilul meu e fricos cand e vorba de tigani a fost speriat cand era mic si nu ii suporta. Am incercat toate variantele sa-l fac sa nu mai fie asa speriat de ei. Singura varianta care a mers a fost cea cu merele. Am pus cateva mere pe masa si i-am explicat ca toate sunt la fel la prima vedere. Cateva erau stricate in momentul in care le-am taiat, si i-am spus ca asa e si cu tiganii, nu toti sunt rai. E valabil si in cazul oamenilor in general. Explicatia asta i-a placut cel mai mult, mai are de invatat cum sa-si dea seama care e bun si care e rau.

Cristina si Stefan Costin (25.02.2005)

BazarGeneral

rrox3 spune:

Ellinia are vreun prieten/coleg care a devenit de curand fratele mai mare? Copiii discuta intre ei chestii d-astea.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Danais fetita ta tocmai si-a dat seama ca exista accidente, evenimente imprevizibile, care ii pot face foarte mult rau. Ii pot lua viata sau mama...
Mergi cu ea la psiholog. E mai simplu si mai sigur asa. Nu lasa o teama ca asta sa se adanceasca si sa cuibareasca acolo pentru totdeauna. Rezolv-o acum. Trebuie gasita, vorbita, ascultata, acceptata, integrata. Nicidecum negata, minimizata sau ascunsa.
Numai bine!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

danais spune:

Multumesc mult pentru raspunsuri. Intr-adevat, cel mai bine cred ca ar fi sa mergem cu ea la un psiholog care sa ne ajute sa gasim o cale de rezolvare a acestei anxietati. Am si intrebat ieri printre cunoscuti si am gasit o doamna psiholog cu referinte foarte bune. Acum asteptam sa se intoarca de la munte ca sa ii facem o vizita.
Multumim inca o data pentru ajutor.
Daniela si domnisoara Denisa

Noa spune:

Si eu ma confrunt de putin timp cu aceeasi situatie.
Danais, tu esti anxioasa? Te intreb pentru ca eu sunt si mi-e teama ca nu cumva aceasta predispozitie sa se mosteneasca.
Eu cred ca trebuie sa fim foarte atenti,ca parinti,cu ce aud si ce vad copiii nostri,mai ales la TV.Informatiile socante(gen moartea Madalinei Manole)sunt altfel amplificate de mintea lor.Eu n-am dat asa importanta faptului ca se uita cu multa atentie alaturi de mine la stirile despre acest caz,dar abia acum realizez ca tocmai aceasta intamplare nefericita i-a declansat un soi de anxietate. De atunci, ma intreaba tot timpul:Mami, am ceva in gat?Daca inghit putin dero o sa mor? Am intrebat-o ,de cand are temerile astea si mi-a spus clar ca de cand a murit Madalina Manole. Pentru ca nu vrea sa se duca si ea in cer si sa ramana fara parinti.
Eu, bineinteles ca tratez tot ce spune ea cu umor si nu ma arat ingrijorata deloc in fata ei, dar nu e deloc asa in realitate.
Pentru ea insa sa nu te arati ingrijorata si in permanenta sa bagatelizezi temerile ei,dandu-i impresia ca niciodata nu s-ar putea intampla asa ceva.
Si inca o data, multa atentie trebuie sa acordam informatiilor care ajung la ei.

hristina spune:

Hm...ciudat cu reactiile astea; fetita mea are doar 5 ani, de putin timp impliniti, si intr-o zi mi-a zis ca nu vrea sa mor...ca ea ce va face, cu cine va ramane si plans si jale si multe alte...;episoadele astea se reiau la anumite perioade de timp...; i-am explicat ca noi suntem aici sa o crestem, sa o ajutam, sa ii fim sprijin in viata si ca nu o sa mor eu asa repede, si nici tati sau bunicii.
Desi mica, ea stie clar ce inseamna a muri, deci nu are rost sa o invalmasesc; singurul lucru pe care incerc sa il fac este sa ii dau siguranta ca acest lucru nu se va intampla acum...

Am editat ca mi-am amintit ca orice melodie trista o intristeaza si nu ii place sa asculte; ba chiar, intr-o seara canta sotul ceva la chitara si a venit la mine hohotind de plans sa-l rog eu sa nu mai cante despre moarte sau alte chestii triste...

Cristina_C spune:

N-ar fi trebuit sa-i lasati sa se uite cu voi la stirile despre Madalina Manole, sa auda toate detaliile socante (siinucidere, otrava). Si eu am protv aici, dar n-am dat drumul la TV cu copilul meu de 7 ani in preajma, am citit doar pe internet sau m-am uitat noaptea cand el dormea si nici mie nu mi-a facut bine experienta asta, m-a incarcat negativ. Dar am vazut mame cu copii in brate la sicriul ei, infiorator! Asa ceva nu trebuie sa vada un copil, dupa parerea mea nici n-are ce sa caute la o inmormantare, locul lor nu este intr-o mare de oameni tristi.
Trebuie sa-i protejam, pe cat posibil. Sa ne gandim cum sa le facem viata cat mai frumoasa si orice moment conteaza!

rrox3 spune:

Nu cred ca-i o idee buna sa-i bagatelizezi temerile unui copil, indiferent cat de intemeiate ti se par sau nu. Pentru ea sunt reale, asa le simte. Si ar trebui sa i le recunosti, sa i le accepti, sa o ajuti sa le integreze. Eu as lua-o in serios si as discuta cu ea cat se poate de serios. Exact de ce se teme, ce s-ar putea intampla si cum vede ea ca ar fi posibil. I-as da argumente rationale sa le opuna fricii.

Daca doar o iei in ras, teama ramane acolo si creste, fiindca nu e delimitat exact pericolul, e ceva difuz, un monstru fara forma.

Si bineinteles, Cristina are mare dreptate. In goana dupa socant si senzational, uitam sa ne protejam copiii...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)