copil anxios
Raspunsuri - Pagina 2
filofteia spune:
Eu nu sunt pentru superprotejare.
Din pacate astfel de evenimente fac parte din viata noastra, iar parerea mea este ca nu trebuiesc ascunse ci prezentate cat mai real si pe intelesul lor.
Eu am ales sa participe la inmormantarea bunicului, strabunicii (de care era foarte propiat) si apoi la alte inmormantari care au aparut in familie. De asemenea a luat parte la pomenile ce au venit, merge la cimitir si aprinde lumanari.
I-am explicat ca din pacate asta este viata, ca speram, ca Dumnezeu sa aiba grija de noi sa fim sanatosi si sa ne dea o perioada cat mai lunga impreuna. Am ales sa-i spun ca sufletele celor dragi ne vegheaza de undeva de sus si ca moartea este doar o alta etapa.
Parerea mea este ca nu este bine sa lasi loc de interpretari ... mai ales unui copil cu imaginatie ...
rrox3 spune:
Aici era vorba de sinucidere Filofteia. O mama care s-a sinucis. Deja doua notiuni mult prea greu de inteles si gestionat de copilasii mici. Nu e vorba de supraprotejare.
Sigur ca odata expus copilul la asa ceva, ar fi de dorit sa vorbesti deschis cu el si sa-i clarifici putin situatia - explorand atat cat e nevoie ca sa-i linistesti temerile, asigurandu-l ca asta nu i se va intampla si lui.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
filofteia spune:
| Citat: |
| Toata anxietatea asta a debutat brusc prin iunie, asociez eu evenimentul cu mersul in tabara (14 - 20 iunie). Cu toate ca asta a fost a treia tabara si in primele doua, cu toate ca era si mai mica, nu a avut nici o problema, s-a distrat de minune si ea a insistat sa mearga si in tabara asta. Am descusut-o cat am putut, nu am identificat nimic deosebit care sa se fi intamplat in tabara asta si cu toate astea, de atunci este extrem de anxioasa, nu vrea sa mai plece nicaieri fara mine, face tot felul de scenarii care de care mai horror (atat cu referire la ea, cat si la mine). In aceeasi perioada insa (cand era ea in tabara) au murit doua persoane foarte apropiate - bunicul si unchiul meu, dar ea a fost complet ferita de cele doua evenimente trise, nici nu i-am spus decat foarte pe ocolite, cand s-a intors. Aaa, si a mai avut o criza de anxietate cand cu Madalina Manole. Noi o ferim cat putem de televizor, dar a prins ceva cat a stat pe la ai mei si a avut pur si simplu o criza e disperare la ideea ca se poate intampla ca un copil sa isi piarda mama asa. Tot repeta: "Ce o sa faca acum bietul copil fara mama!". |
Eu am plecat de aici... apoi mi se pare normal copilul sa manifeste anxietate la ce s-a intamplat cu Madalina Manole... ea deja avea niste lucruri ramase nelamurite si imaginate de ea.
Si cu sinuciderea eu am avut discutii cu copilul meu, in care i-am adus argumente in primul rand ca sinuciderea nu este o solutie. Cel care se sinucide, daca nu este bolnav, este egoist si parerea mea este ca nu trebuie sa-i plangi de mila lui, asa cum se face la TV.
De asemenea nu este normal ca atunci cand ai greutati sa te sinucuzi, asa cum se lasa de inteles la TV, pentru ca datoriile nu-ti sunt sterse cu buretele...Asta cu TV-ul... este deja alt subiect, eu nu recomand vizionarea stirilor nici pentru adulti... nici cu multe reclame nu sunt de acord.
Oricum TV-ul este discreditat in ochii mei si implicit ai copilului... asa ca programul preferat este Discovery.
danais spune:
Scuze ca nu am mai dat pe la aici, am avut niste zile destul de pline si nu am mai putut intra pe forum. Denisa nu a reusit sa stea la munte cu parintii mei mai mult de 24 de ore, s-a agitat cumplit, a plans, pana la urma i s-a facut rau de atata agitatie si au adus-o inapoi. Cum a ajuns acasa i-au trecut toate, nu o mai durea nimic, nu mai avea nici o grija si a redevenit copilul vesel care este de obicei. Iese in fiecare zi in parc cu prietena ei, merge pe bicicleta si role ca taifunul, mergem la piscina, nu are nici un semn ca ar deranja-o ceva si totusi evident ceva nu este in regula. Am vorbit deja cu psiholoaga pe care mi-a recomandat-o colega mea, o poate vedea abia prin septembrie.
Mi-am mai luat inca o bucata de concediu ca sa mergem noi cu ea la munte, poate se mai relaxeaza asa si putem vorbi despre ce o deranjeaza cu adevarat. Noi in general vorbim despre cate in luna si in stele: despre dinozauri si super-nove, despre lumi paralele si insecte, despre prietenie, dragoste, credinta si muuulte altele dupa cum intra pe ordinea de zi a domnisoarei. Totusi observ ca refuza cu obstinatie sa discute despre orice legat de moarte, de exemplu am auzit-o spunandu-i prietenei ei ca ea nu l-a cunoscut pe strabunicul ei (cel care a murit in iunie), desi l-a cunoscut chiar foarte bine. Nu as vrea sa interiorizeze aceasta teama, sa o lase sa o opreasca din lucruri care realmente ii plac, dar nu stiu cum sa abordez corect problema, prin urmare chiar avem nevoie de ceva ajutor specializat.
Toate cele bune si vacanta placuta in continuare tuturor.
Daniela si domnisoara Denisa
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui filofteia Si cu sinuciderea eu am avut discutii cu copilul meu, in care i-am adus argumente in primul rand ca sinuciderea nu este o solutie. Cel care se sinucide, daca nu este bolnav, este egoist si parerea mea este ca nu trebuie sa-i plangi de mila lui, asa cum se face la TV. De asemenea nu este normal ca atunci cand ai greutati sa te sinucuzi, asa cum se lasa de inteles la TV, pentru ca datoriile nu-ti sunt sterse cu buretele... |
Filofteia orice om care se sinucide este bolnav. Si e cat se poate de uman sa plangi de mila lui. Tu judeci niste oameni fara sa-ti dai seama ce poate insemna sa iei decizia sa te sinucizi. Nu aplica ideile, valorile si normele tale de om sanatos, unui sinucigas. Si lasa-i copilului tau libertatea sa aiba propria lui parere despre ei, explicandu-i ca sunt oameni extrem de bolnavi, chiar daca nu par intotdeauna asa.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
filofteia spune:
Sincer eu nu judec pe nimeni, dar nici n-am sa las copilul sa creada ca este in regula sa te sinucizi.
Cam asta este mesajul transmis de TV, iar mie mi se pare in neregula... Mesajele sunt asa.... saracul copil s-a sinucis ca a luat nota mica, sau saracul om s-a sinucis ca avea datorii la banca etc... daca mesajul ar fi de genul a fost bolnav ar fi trebuit sa mearga la doctor poate ca si atitudinea mea era alta...
Copiii deja vorbesc intrei ei discuta astfel de aspecte ... iar atitudinea copilului meu vis-a-vis de sinucidere este "ca nu este in regula, nu este ceva normal si obisnuit"... nici el nu judeca pentru ca asa a fost invatat...
EU cred ca este foarte important sa prezentam copilului anumite aspecte, pentru ca se aluneca foarte usor pe panta asta... eu am avut in adolescenta ganduri de sinucidere, induse de mama careia moartea i se parea o salvare... si eram sanatoasa... dupa ce am iesit de sub influenta ei am vazut cu totul altfel lucrurile... SI nu cred ca un copil care se sinucide pentru o nota mica o face pentru ca este bolnav ci este sub influenta anturajului, a mesajelor transmise de TV cum ca moartea ne aduce eliberarea de tot si toate...
Linia dintre sanatos si bolnav mie mi se pare foarte subtire in acest caz.
rrox3 spune:
Scuze Danais pentru offtopic 
Filofteia ganduri de sinucidere au multi oameni de-a lungul vietii, in momente de disperare, cand li se pare ca nu mai au solutii. Dar e o distanta uriasa de la astfel de ganduri la punerea lor in practica.
Nici un copil nu se sinucide DOAR pentru ca a luat o nota mica. Nota e ultima picatura care umple paharul. E vorba de probleme interne mari, nu e de vina tv-ul sau anturajul. Astea pot doar sa adauge ceva, dar nu ele sunt adevarata problema. Si nu e atat de subtire linia dintre sanatos si bolnav, atat doar ca uneori nu-i atat de vizibil pentru cei din jur... din pacate.
Avem instinct de supravietuire si tv-ul nu-i suficient ca sa-l elimine...
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
ary_v spune:
Copii care se sinucid pentru ca au luat o nota mica o fac pentru ca nu mai suporta presiunile pe care le fac parintii.
Referitor la partea cu teama de moarte sunt curioasa cum ati raspunde voi la intrebarea care mi-a pus-o azi baietelul meu.
"e rau sa mori?" asta pe langa multe altele, i-am raspuns ceva, nu mare lucru, cred ca am dat-o un pic si in bara, ca am vrut sa fac sa para totul cat mai distractiv si i-am spus ca nu mai avem corp si spiritul zboara prin aer si vede tot de pe pamant.
A facut niste ochi mari la mine si a zis: "cum nu mai avem corp? nu o sa mai am nici creier, eu vreau sa am ganduri si daca nu o sa mai am ochi cum o sa vad?" In fine, discutia a mai continuat dar nu sunt multumita de ce i-am spus si nici el. Simt ca ma asteapta alte intrebari, as vrea sa nu ma ia iar pe nepregatite. As avea nevoie de niste sugestii..