Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

lucialu spune:

Nu sunt prejudecati. Vorbeam de acei parinti care refuza sa fie ceea ce ar trebui sa fie, ceea ce sunt de fapt. Vb de mamele care se vor adolescente si confuzeaza copilul-fata. Sunt copii care se simt datori sau unora li se impune sa inverseze rolurile parinti-copii. NU e vb de faptul ca si eu mai dadeam iama in hainele sora-mii sau maica-mii, dar exclusiv in joaca. Asa ca si de-asta nu- mi place termenul de prietenie, repet, generic, eu cea mai buna prietena a copilului meu asa cum am avut si noi un lung sir de "cea mai buna prietena" pe parcursul perioadei de crestere. Nu mai scriu, nu sunt inteleasa. Probabil eu nu stiu sa ma fac inteleasa sau cineva nu are rabdare sa citeasca tot...
Roxana, idem. Nu am dat exemplul ca sa arat unde a ajuns X, nu sunt genul, dar pot trage invataminte si observand pe altii. Exemplul dat Sabinei era gresit nefiind vb de santaj, ci de specularea unei situatii de catre un copil dotat cu un grad de inteligenta. Din moment ce tot citesc ba aici, ba pe la alte subiecte:"a vazut in casa, la TV, la gradi, cu bunica in parc...?" lucruri legate de copii, pot sa-mi raspund si singura ca nu!tot timpul sunt parintii de vina, sechelele din copilarie. Din moment ce acceptam ca puii nostri sunt persoane individuale, cu nevoi concrete, cu drepturi egale si mai ales inteligente, pot sa cred ca sunt situatii in care imita/obseva/invata de altundeva si pot sa cultive(datorita inteligentei) si lucruri pe care le acceptam sau nu ca parinti in functie de valorile fiecaruia. Si aici vine diferenta intre matur si copil, inteligent si intelept. Nu cred ca totul tine de trecuturi tenebroase ale parintilor sau de incapacitatea acestora de a-i intelege, a le oferi atentie sau acceptare/ de a-si place copiii asa cum sunt . Cred ca unii suntem mai descurcareti cu situatii iesite din firesc(asta doream sa citesc, tricuri), altii ne prindem mai greu sau dupa eveniment cum ar fi trebuit sa facem sau cum sa facem pe viitor.

denizel spune:

Liliana, copiii au mare nevoie de atentie si de certitudinea ca sunt admirati, apreciati s.a.m.d.
Aratandu-li-se ca sunt admirati, apreciati, recunoscandu-li-se meritele si calitatile, vor capata incredere in ei insisi, vor fi pozitivi, vor deveni echilibrati, se vor dezvolta armonios din punct de vedere psihic.
Baietelul despre care vorbesti, fiind in plina dezvoltare, voia sa obtina de la voi aerul, apa si lumina :), atentia, aprecierea, macar putina atentie sau apreciere sau recunoastere, elemente absolut necesare dezvoltarii lui.
Nu toti copiii sunt dornici sa fie mereu in centrul atentiei dar, ar fi o mare greseala ca unui copil care are mare nevoie de atentie, sa i se refuze atentia, iar musafirii adulti sa intre intr-un soi de competitie tacita cu el.


Rox, iti scriu imediat, e musai :)).


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

szivarvany spune:

Si eu in primul rand vreau sa fiu/raman mama fie`mi, ca prietene "cele mai foarte bune" va tot avea, insa intr-adevar e vorba de un parteneriat, daca nu vrei sa o numim prietenie, si nu vrea nimeni o relatie de sef-subaltern.


Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

olympia spune:

Lucia, in exemplul dat de tine, poate mama era superprotectiva cateodata, poate ca-i placea ca cea mica sa fie mica si neputincioasa si sa aiba nevoie de ea si-i cultiva asta, poate alterna grija asta excesiva cu perioade de ignore total si atunci copila prelua rolul de victima ca sa vina iar si s-o salveze mama si doar asa sa se simta apropiate. Si asta s-a perpetuat in timp, pana la varsta adulta. Doar imi dau cu presupusul ca n-am de unde stii. Mecanismele unei relatii nu se descifreaza din doua secvente.

Ceea ce spun e ca nu copilul initiaza tipul de relatie ci adultul, copilul se adapteaza la ce i se ofera, pentru ca este dependent afectiv de adult. Influentele din mediu, din parc, de oriunde, functioneaza si evolueaza nociv doar daca relatia cu parintii scartaie undeva.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

buli spune:

eu chiar cred ca este asa.
demonstreaza-mi tu ca ma insel.

dar fara ivan turbinca

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

lucialu spune:

Pai eu nu cred ca un fel de armata e solutia sa ne crestem copiii. Nici vb de sef-subaltern! Dar dc duc mai departe ultima parte scrisa de mine, cand spuneam ca nu parintii sunt de vina pt unele apucaturi sau obiceiuri ale copiilor, categoric vina e a lor dc nu vad ce "cultiva " copiii lor. Si aici cine tre sa ia masuri ca sa corecteze? Si cand sunt mici de tot, oricate prize ai astupa si ai indeparta cutite sau eu mai stiu ce, totdeauna ramane ceva descoperit. Mai apelam si la chestii nu e voie, nenegociabile.
si eu am invatat de aici

Sabina spune:

problema chiar nu e ca-ti scapa un urlet cand se arunca in fata masinii.
Problema e atunci cand parintele vrea sa infranga vointa copilului pt ca e conformist.(el, parintele e cel conformist)
Cum e primul exemplu cu plastelina.
da-i incolo de pereti, ca de la murdarire se ajunge la drame mult mai mari, e mai simplu sa zugravesti peste 2 ani si gata decat sa spui ca chemi politistul sau ca-l dai la tigani (Huh, parintii cu educatie superioara sunt si cam rasisti pe deasupra)

ceea ce nu se intelege e ca nu corectezi un omulet....in formare, pt Dumnezeu:),n-ai ce corecta la el, ci incerci sa-ti organizezi viata in asa fel incat sa nu pui omuletul in situatii imposibile in care persoana lui e dusmanul....


si aia cu musafirii e la fel. Cine vine in casa cu copil nu trebuie sa se astepte la atentie exclusiva, pt ca e imposibil.
cand vrei intalnire de adulti o planifici ca atare.
Copilasul de 6 ani se simtea pe buna dreptate nedreptatit.


Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

denizel spune:

hi hi, ba tocmai ca despre un anumit grad de empatie este vorba.
Parintii mei sunt minunati, dar am si io desigur sa le reprosez una-alta :).
De fapt, tatei nu am ce-i reprosa :).
Mama, din prea multa dragoste pentru mine, manata din urma de o droaie de prejudecati si din teama ca fiica ei perfecta sa nu nimereasca in hrubele conspiratiei mondiale a baietilor nemilosi impotriva fetelor cumsecade , a fost de la inceput destul de autoritara cu mine.
Regulile erau reguli, nu exista loc de negocieri, ba inca, pe masura ce cresteam, teama ei ca as putea sa o patesc devenea din ce in ce mai mare si era uneori chiar absurda.
Absurditatea absurditatilor a fost ca eram la liceu si mama nu ma lasa sa ma epilez .
Probabil ca, in mintea ei de mama ingrijorata si speriata, existenta parului de prisos era piedica cea mai eficienta in calea nenorocirilor .
Iar eu, care eram un copil bland si rabdator, nu am sfidat-o, epilandu-ma.
Dar, desigur, eram foarte revoltata si frustrata de modul in care ma tinea strans in haturi.
Acum, cand mama vede cum ma port eu cu baietelul meu, imi zice ca nu credea ca exista si un asemenea gen de abordare a copilului si nu scapa nici o ocazie pentru a ma ridica in slavi pentru cum imi respect si imi inteleg copilul.
Iar tata, care a fost toata viata model de blandete si tandrete, zice ca nu intelege de ce trebuie sa fiu atat de ingaduitoare cu copilul si de ce nu-l pun la punct din 5 in 5 minute, asa cum crede el ca copilul ar merita. Poftim! Nu mai intelegi nimic, zau asa .

Discutia noastra de acum se poarta in jurul autoritatii parintesti si a modului in care copilul o poate percepe, nu?

Deci eu, care am simtit pe propria piele (neepilata ) ce inseamna autoritatea materna, regulile precise si absenta negocierilor, datorita empatiei, nu pot sa ma impun in acelasi mod copilului meu.

De asta ziceam ca nu inteleg cum tocmai un parinte care a avut parte si de nedreptati si lipsa a intelegerii, poate fi capabil sa fie nedrept la randul lui.
Asta ziceam ca imi depaseste puterea de intelegere.
Tocmai fiindca am trecut prin asta, nu fiindca nu am trecut!


Si mai cred ca problema nu sta neaparat in lipsa armoniei interioare a parintelui (fost copil sub autoritate parinteasca rigida), ci mai degraba in ritmul nebun pe care viata il impune, in modelele cele mai performante de indivizi care devin tipare in care trebuie inghesuit propriul copil, in standardele tot mai ridicate pe care societatea le impune si, desigur, in "ambitia" parintelui ca al lui copil sa fie undeva cat mai sus cu putinta.
Daca s-ar da calendarul omenirii inapoi cu 500 de ani, tare cred ca nu ar mai exista nevoia asta a parintilor de a impune un munte de reguli si, alaturi, alt munte, al autoritatii parintesti.


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

denizel spune:

Foarte foarte foarte fain, sabina!!!!!!!!!!


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

buli spune:

eu vad lucrurile cam asa.
copilul n-a batut la usa sa ceara la noi acasa. noi l-am vrut, noi l-am facut.
de aceea sintem datori sa il ingrijim cit are el nevoie.
si prin ingrijit inteleg suport psihic si fizic cit ii trebuie.
cit ii trebuie lui, da? nu cit consideram noi ca are nevoie.
e o persoana independenta, sintem datori sa-l respectam ca si cum ar fi asa, e o persoana cel putin la fel de inteligenta ca si noi (inca din primele clipe), trebuie sa ne purtam in consecinta. nu inseamna ca daca are mai putine informatii e mai tantalau, pur si simplu nu stie ca soarele e galben pentru ca nu i-a spus nimeni, nu fiindca nu-l duce capul.
adica eu consider ca un copil merita cel putin la fel de mult respect ca si un adult.

adica, si sa revin la postul initial.
ai de facut treburi la banci. ii spui "dragul meu, am de umblat la 7 banci, ce zici?" el e mic si n-o sa poata zice cu vorbe ca il lasa nervii dupa 3 banci, o sa zica in felul lui. miriind, facind "obraznicii". ei bine, atunci ar trebui sa ascultam si parerea lui. ori sa facem ceva amuzant, ori sa facem cum vrea el pur si simplu.
pai daca eu is cu sotul prin oras si el are de umblat la 7 banci, eu dupa 3 ii zic "honey, nu vrei sa mai umbli si miine, ca eu m-am plictisit de mor". sau imi activez internetul de pe telefon, deci fac ceva amuzant pt mine. sau ii zic, uite merg la toate 7 banci, dar dupa aia mergem nustoiuunde sa ma relaxez ca m-ai facut la psihic cu bancile tale.
pai la un copil de ce nu se poate sa procedam asa. ca doar cind eu comentez sotul nu ma pune sa stau nemiscata pe un scaun la banca si imi zice "ia si fa o integrama". nu,.negociaza cu mine, imi aculta parerea, incearca sa-si faca si treaba, dar sa fiu si eu multumita.
pai daca la oameni mari se procedeaza asa, la copii ar trebui sa fie si mai si.
adica ei de ce trebuie sa accepte sa se muleze pe programele adultilor si sa faca frumos de cite ori trebuie? pai poate n-au chef. si atunci trebuie inteles, ca nici noi n-avem mereu, sau trebuie negociat, sa simta ca au si ei ceva de cistigat.

cum era? win-win?

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@