Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

olympia spune:

IRA_LIZA, pana apare Rox, hai sa-ti zic ce cred eu. Cand un parinte face ceva gresit in relatia cu copilul habar n-are unde greseste de cele mai multe ori, o face cu cele mai bune intentii, vede ca nu obtine rezultatele dorite si oricat s-ar indarji in efortul asta, va fi si mai rau, nu mai bine. Un specialist iti deschide ochii, pune degetul pe rana si zice "nu asa ci asa"... Efortul diin partea parintilor va fi mare pentru a putea opera schimbarea si meritul va fi al lor cand reusesc, dar fara a cunoste de ce mecanismul trecut era daunator si cu ce trebuia inlocuit, n-ar fi putut rezolva nimic.
Am uitat sa precizez ca vorbesc de pe pozitia lui Stan Patitu'.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

Adela99 spune:

hai sa intru si io in discutie desi nu sunt sigura ca pot contribui cu ceva care sa va fie de folos.
io n-am fost aproape niciodata consecventa , desi toata lumea spune si mi-a spus ca cc consecventa e mama intelepciunii in crestrea copiilor. io am facut cum am simtit. m-am bazat pe empatia mea ca sa zic asa, pe simbioza mea cu copilu'.
al meu a facut o singura data faza cu trantitu' de pamant. vi-o relatez nici io nu stiu de ce, da' sunt sigura ca Roxana si lady si probabil si voi veti sti de ce :) n-o spun cu ironie ci mai degraba cu apreciere.
o zi calduroasa pe l-amiaz', noi hai-hui prin oras cu copilu' de doi-trei ani. hmmm, cum om fi gandit? intram intr-un magazin de jucarii. pune fimiu ochii pe o masinutza rosie, foarte faina pe care si noi si el vrem s-o cumparam. el cam obosit si marait. luam o cutie cu masinutza si dam sa ne indreptam spre casa sa platim. fimiu, nu si nu ca el vrea masinutza pe care o avea in mana, aia expusa. io ma aplec si-i zic ca uite exact asa o masina e si in cutie, tot rosie si functionabila, il rog sa lase jucaria acolo si sa mergem la casa. el incepe sa planga de ti se rupe sufletu' si nu lasa jucaria. si dai si tipa si plangi si rostogoleste si tranteste. lumea se uita mai crucis mai cu un zambet pe buze parca asteptand reactia mea. io ii mai explic o data cu toate ca-mi dau seama ca nu va ajuta la nimic. vine tata pe care-l simt ca ii pe cale sa-l inshface sub brat si intervin: copilu' e obosit, bla, bla. el: tu intotdeauna ii gasesti scuze si asta spune ceva, nu? no, intr-un final ma lasa sa gestionez problema. si bineinteles nu e de acord cu modu' meu de-a o face. v-am spus io ca nu sunt consecventa si alte adjectvive nemagulitoare care mi s-au adresat de-a lungu' timpului :)
si ce fac io. ma indrept spre personalului magazinului, tocmai trecea o vanzatoare pe acolo. si ii cer permisiunea sa luam tocmai jucaria aia pe care fimiu o tinea strans in brate. ea imi zice ca e ok si iau si o masinutza cu ambalaj sa poata sa bata la casa articolu'. copilu' se linisteste doar dupa ce iesim din magazin cu toate ca io ii explic procedura. adoarme in masina. bineinteles

stiu ca exemplu' meu nu se poate aplica la aparatu' de apa :) si ma tot gandesc cum as fi procedat io si chiar nu stiu. ca n-am fost in situatii asemanatoare, cu toate ca plecam cu el de acasa la ore nepotrivite, fara sa avem cu noi chestii cu care sa fi putut sa-i distrag atentia. chiar nu stiu. as fi actionat sigur impulsiv. prin impulsiv sa nu intelegeti agresiv, ci cum mi-ar fi trecut mie prin minte exact atunci. i-as fi explicat o data de doua ori, daca vedeam ca nu e receptiv nici la explicatii, nici la distragerea atentiei, ca doar nu intotdeauna functioneaza, depinde de starea copilului, as fi lasat totu' balta si as fi plecat. daca as fi fost in toiu' tranzactiei bancare, mi-as fi cerut scuze, incheiat tranzactia cu el de manutza (daca-mi reusea) si ne grabeam spre casa si eventual o inghetata pe drum nu ca si recompensa (desi s-ar putea ca el s-o-nterpreteze astfel) ci pentru linistirea nervilor amandorura.

care o fi morala la povestea mea (dac-o fi vreuna?)

vreau sa inchei cu: sunteti formidabile cu toatele

simali spune:

Sti, eu am studii economice (comert, managemnt, etc.) si la scolile de business se invata ca toti oamenii, pentru a se echilibra si a performa la intreaga lor capacitate, au nevoie sa simta ca pot controla (intr-o masura acceptabila) mediul in care traiesc. Ca puterea unei organizatii consta in primul rand in puterea de a transmite angajatilor sentimentul ca totul este in mainile lor, ca nimic nu se poate intampla asa din senin si pe la spatele lor. La polul opus de pilda, este o organizatie in care seful te poate concedia oricand, doar pentru ca nu-i pace mutra ta, sau unde nu conteaza ce faci ca oricum pilele sunt pe primul loc la promovare.

S-a schimbat ceva din acest punct de vedere?
Iar daca un copil nu vrea sa contrleze situatia este asta ceva ce e bine sa incurajeze un parinte? Delasarea totala?

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

simali spune:

Necazul e cu ce-i chiteste fiecaria dintre noi prin minte atunci, in situatia de criza.

Eu cand l-am vazut pe Vladu cum muia covrig in apa de la WC si-l sugea dupa aceea m-am socat rau de tot. Si acum se strange carnea pe mine cand ma gandesc. Va dati seama cum oi fi facut atunci? Cred ca de-aia a si vrut insistent sa se intoarca si sa continue: l-a intrigat reactia mea.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

filofteia spune:

Burtocika a fost printre cei norocosi.
Si eu sunt unul din copiii traumatizati... nu am ajuns la terapie datorita firii mele foarte lejere... care m-a ajutat sa trec peste multe in viata ... poate prea peste multe.
Sunt unul din copiii crescuti cu cheia de gat si batut cu cureaua pentru te miri ce... cu faze ... luat bataie ca n-am facut la lucrarea de romana, venit acasa cu lucrarea cu nota 10... si ras in fata de mama "Ai luat bataie degeaba! Daca nu stii sa spui ce faci!"

Ma rog... trecand peste asta... nici eu nu stiu cum as fi reactionat la faza cu dozatorul. Sincer nu am fost pusa in astfel de situatii pentru ca le-am evitat, din fericire pentru mine am putut sa-mi angajez o bona sa stea cu copilul cand a fost nevoie.
Am un copil energic si cu personalitate asa ca reactia pustiului de 3 ani nu mi se pare deloc deplasata...terapia este necesara pentru parinti nu pentru copil.

Frunza te felicit pentru puterea de a recunoaste ca ai o problema si pentru implicarea in rezolvarea acesteia. Sunt convinsa ca va fi bine.
In ce priveste secretele... baietii adora secretele... vor urma cluburile secrete cu copii de seama lui...
Daca persisti cu intrebari pe langa el si fara reactii exagerate la ce afli, cu timpul va povesti si ce face... trebuie sa capete incredere in tine... in primul rand ca nu spui celorlalti si in al doilea rand ca nu-l vei certa. Eu am ajuns cu al meu la performanta asta acum la 9 ani jumatate, dar nu-l cert niciodata cand imi povesteste faze de genul... "l-am injurat pe cutare... sau am mirosit punga unui aurolac ... " ci ii explic calm ca nu-i bine, care pot fi consecintele si ca trebuie sa si le asume.




Simali super tare faza... al meu fiind foarte expansiv am fost pusa in garda muuult mai devreme... la 9 luni a baut apa din vaza de flori , iar la un an l-am gasit pe pervazul de la geam, in conditiile in care incuiasem tot ce consideram eu ca poate fi folosit la catarat pe balcon ... primise cadou o tricicleta si a folosit-o la catarat.
Si totusi sunt situatii ce nu pot fi controlate , cum a fost faza la al meu cu mirositul pungii unui aurolac. El iese singur afara.

rrox3 spune:

Asa e Simali. E vorba de relatii care dau sentimentul de siguranta. Dar cu copiii e putin diferit.

Copilul bine ingrijit, atasat securizant, se simte in siguranta, fara sa aiba nevoia asta - cumva exagerata - de control. Parintii au controlul, societatea are controlul (politistul care pazeste, legile, etc) si el are incredere.

Un copil cu atasament insecurizant, care nu se poate baza pe parintii lui, ca-l vor ajuta oricand va avea nevoie, e nevoit sa incerce (cu disperare) sa-si controleze viata, mediul apropiat, sa-l faca previzibil, sa il securizeze cat poate in felul asta. Chiar si asa nu se simte niciodata in siguranta, ca cel atasat securizant. Si se agata de control, controleaza tot ce poate si cum poate, pentru ca nu are incredere.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Adela99 spune:

asa-i simali, "Necazul e cu ce-i chiteste fiecaria dintre noi prin minte atunci, in situatia de criza" da' sunt crize si crize. unele nici nu merita a fi numite crize, dupa cum percep io o criza. si depinde si de ce fel de fire esti, cat si cum te poti stapani si reculege, ce bagaj ai, de cunostiinte, experiente.

n-am sustinut de loc ca nu sunt de acord cu consilieri de orice fel, cu informatia, samd (daca asta s-a-nteles; de-aia am si zis ca sunteti toate formidabile)

rrox3 spune:

Ira o sa-ti mai explic o data fiindca imi place sa ma fac inteleasa
Tu nu pari sa ti cont de existenta inconstientului. Comportamentul nostru nu e dictat doar de constient - care e rational si controlabil. La nivelul lui putem lucra cu noi insine si ne putem schimba ceva din comportament in functie de cunostiintele dobandite.
E dictat si de inconstient. Si p-asta nu-l putem controla printr-un act de vointa. Nu suntem constienti de mecanismele care-l guverneaza, in special daca am avut un trecut ceva mai problematic si nu l-am integrat bine. Si atunci, ne trezim, asa ca Frunza , ca spre marea noastra dezamagire, nu ne putem controla in momente de criza.

Tu crezi ca un terapeut sau consilier face ceva in locul tau? Iti fura laurii reusitei?! Efortul e al tau si rezultatele la fel.
Te rog sa nu mai induci ideea de neputinta si incapacitate la adresa celor care au nevoie de servicile oferite de un terapeut sau consilier. Ideea asta poate face rau unora.

De ce crezi tu ca ai credinta asta ca trebuie sa te descurci singura, autonomie dusa pana-n panzele omnipotentei, bazata probabil pe neincrederea in ceilalti?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Morala e ca ai simtit alaturi de copilul tau Era o situatie speciala, el fiind obosit, si tu nu ai ezitat sa adopti o solutie speciala. Ai fost empatica.

Dar ti-am citat si al doilea rand... asta e o afirmatie defensiva cumva... De ce esti asa ezitanta si nesigura cand postezi ceva, cand iti spui parerea? Mie imi plac postarile tale

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Adela99 spune:

ha, ha ... m-ai prins :)
ai dreptate sunt ezitanta si hai sa spunem si nesigura. cand postez.
pentru ca mesajele se pot interpreta si gresit. si asta n-ar fi nimic, da' io n-am rabdare sa argumentez mai departe, sa ma explic, ca n-o fo' alba ca fuse ivoriu. si cand ma lansez in argumentari, se deschid alte zeci de posibile interpretari si cum am spus n-am rabdare. mult mai usor mi-e cand dialoghez verbal.

si ai dreptate inca o data. sunt defensiva. ma astept cumva sa fiu interpretata gresit

si mai e si limba. de multe ori nu-mi gasesc cuvintele potrivite