Copilul captiv (8)

rrox3 spune:

Mai, cultura asta a lui "aoleu" este un comportament adaptativ, care se mentine atat timp cat aduce beneficii.
La origine probabil a fost un atasament ambivalent. Copilul a invatat ca pentru a creste sansele sa obtina atentia mamei trebuie sa strige mult si tare. A crescut anxios, nestiind daca totusi mama va raspunde sau nu, raspunsul mamei fiind dupa un tipar nepredictibil.
A pastrat si mai tarziu cererea la volum maxim fiindca asa a invatat si fiindca a continuat sa functioneze - dupa parerea lui.

Din punct de vedere al personalitatii, apare clar personalitatea isterica, cu toata drama si circul aferente.

Interpretarea gen "suflat in cur" e valabila doar in sensul in care comportamentul e sustinut si validat. Dar sincera sa fiu, cand e vorba de cauzele de mai sus, e greu sa-l combati ...

Bird citind ce ai scris despre fata cu apendicita, mi-am amintit foarte clar ce am trait cand Mariuca si-a sfasiat urat un deget intr-un gard. Era pur si simplu terorizata de frica, o frica de nestapanit. Da, si ea urla necontrolat si nu accepta sa fie atinsa. A fost nevoie s-o imobilizam. Spiritul "anglo-saxon" de care vorbesti tu era foarte departe. Si nu mediul o facea sa fie asa, te asigur. Nu suntem o familie dramatica si nici nu le "suflam in cur" copiilor.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Sabina spune:

Rrox, am inteles si in orice caz nu impart lumea in buni si rai, ba din contra, mie mise pare ca acceptand defectele celor din jur nu putem decat progresa, iar acceptarea e cam singura care ii poate ajuta pe ceilalti sa progreseze si sa se corecteze (generic ceilalti, nu sunt eu buna si restu nu . ba cam dimpotriva :)) )



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

rrox3 spune:

Stiu Sabina, cum sa nu stiu?!
Asta cu acceptarea e putin nuantata. Da, e nevoie sa-i acceptam pe ceilalti asa cum sunt, pentru ca ei sa se poata schimba. Daca nu-i acceptam raman prinsi in frustrarea de a nu fi acceptati si mult prea ocupati sa se lupte pentru acceptare.
Dar nu e acelasi lucru cu a le accepta faptele alea "rele".
Adica nu-i contestam ca persoane, dar le imputam comportamentul "rau".


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Sabina spune:

exact



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

nelia spune:

Ai dreptate sa nu fii de acord pentru ca nu am fost clare. Pai, nu eram eu cu mersul in directia copilului, sa modelam ceea ce s-a nascut, nu ceea ce voiam noi sa se nasca?!!

Cind am scris m-am gindit de fapt de la baza (innascuta) in sus, adica ceea ce construim, d la al doilea strat dupa ceea ce ne este 'dat'. Pentru ca vorbeam despre influenta culturii, care nu poate sa existe decit asupra a ceea ce formam, nu ce avem deja...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

bird70 spune:

Sunt lucruri diferite. Fata asta plangea de iti rupea inima, apoi se oprea si cerea o ciocolata calda , sushi sau alte chestii chestii din astea, parca era intr-un hotel de lux nu la spital. Cand rudele erau acolo tipa mai tare, cand erau doar prietenii era ok, radea cu ei. Apoi mergea jos sa fumeze si incepea sa urle in momentul cand ajungea inapoi in pat. Nu era doar anxietate ca pentru asta i s-ar fi dat niste diazepam si gata. Era comportament 'bizar' asa cum l-a descris o colega de-a mea anglo-saxona .

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

chris27 spune:

Nu am mai scris de mult timp!Am vrut sa scriu atunci cand voi avea ceva bun de spus...ceva pozitiv...Astazi am reusit sa fac ceva bun,sa-i bucur pe copii...si pe sot deopotriva.Am gasit o poezioara,la mamici de septembrie-octombrie si asta m-a facut sa ma simt urata si sa-mi doresc sa schimb ceva in mine.Ani de-a randul mi-am dorit jucarii si nu le-am avut decat pentru a face poza cu ele...Era sa fac aceeasi greseala si sa-mi simplific viata,lasandu-le in pod si lipsindu-ma de ele in picioarele mele...Acea poezioara m-a schimbat ,mi-au dat lacrimile citind-o si...mi-am dat seama ce monstru era sa devin,sper ca nu e prea tarziu! ...Am amenajat o camera de joaca pentru copii si pentru sot...ca ei mereu se jucau iar eu le distrugeam jocul cu dorinta mea de curatenie ...
Incerc sa fiu mai sociabila...si cred ca si sunt,daca simt o chemare,o mica apropiere...In continuare am probleme cu "recunoasterea chipurilor",asta nu merge mai bine orice-as face..e tot mai greu si nu tine de auto-educatie!Ma agat in continuare de muzica,parfumuri si simboluri...de fapt,de orice.Orice sfat e binevenit.E tare greu sa te intalnesti cu aceeasi persoana intr-o zi ,s-o saluti de fiecare data si s-o intrebi ce doreste.(eu lucrez in magazin).Ce ciudata e memoria omului!Pot spune atatea lucruri in schimb,daca-mi dai un reper!!!De la muzica de pe fundal pana la parfumul tau(daca-l recunosc),cu ce m-am spalat in ziua aia,ce muzica am ascultat impreuna,amanunte pe care mi le-ai povestit...Dar niciodata chipul tau!!!!!!!!!Cel mai greu a fost cand lucram in fabrica si mai eram imbracati la fel...Aveam repere cu medalioane,casti in urechi,locuri in banda....era greu ca miroseam toti la fel,a fier!!!!
Cautand o viata cat mai simpla m-am indepartat de lucrurile simple!Paradoxal...parca in ciuda mea,complicam tot.Cu cat oamenii ma iubeau mai tare,cu atat aveam mai mult impresia ca ma critica mai tare...Si fugeam si mai tare de ei!
Ma autoeduc in ceea ce priveste apropierea...perspectiva s-a schimbat.Imi dau seama ca nu eu sunt cea care ar trebui sa le dau lor o sansa ...ci ei mie!Dar nu pot aduce treaba asta la nivelul constientului,adica asa parca e la primul strat doar ,cred-dar parca doar superficial...Va pup pe toate

http://www.onetruemedia.com/my_shared?z=2d8e9adad03c7f51d38832&utm_source=otm&utm_medium=text_url

nelia spune:

chris27, . Nu e nevoie sa scrii doar cind ai ceva pozitiv, daca simti nevoia, scrie mai ales cind nu ai. Sau daca nu scrii aici, scrie in alta parte, pe o hirtie... si cind e negativ, si cind e pozitiv... si apoi citeste, s-ar putea sa aiba acelasi impact asupra ta ca poezia respectiva (nu ne-o arati si noua?)

Ma gindesc la memoria chipurilor. Mi se pare interesant ce spui tu acolo, despre simboluri si parfumuri... At fi multe de spus, dar nu esti singura care are acelasi mod de a memora, poate ca ar trebui sa te folosesti de acest lucru daca te deranjeaza faptul ca nu-i tii minte.

Poate ca, daca poti sau macar cu care poti, ai discuta cu ei cind vin sa cumpere ceva si din doua sau trei fraze sa poti fixa un lucru care sa-i aduca in memoria ta data viitoare... Chipurile nu sint chiar atit de importante si sint mereu in schimbare, nici eu nu am o memorie prea buna a lor, dar ceva care ii caracterizeaza intr-un fel sau altul pe acei oameni, se uita mai greu.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

chris27 spune:

Multumesc frumos ,Nelia!Obisnuiam sa scriu,initial cu litere adevarate...apoi,pentru ca mi se viola des intimitatea,am creeat un alfabet special,cu simboluri pe care il foloseam eu cu al meu,astazi sotul.Fiecare litera era un simbol,am folosit asta chiar si ca sa mai copiez la unele materii...Acum nu mai am timp sa scriu,ard in mine lucrurile pe care le traiesc .Sunt toata numai suflet!Ca si temperament,ca si simtire....Nu plang des!Niciodata de fata cu alte persoane!!!Fug de auto -victimizre si poate chiar o fac,sper ca nu des.De aceea prefer sa scriu despre lucrurile care ma bucura si poate...ma si pacalesc putin.Incerc sa fiu partea buna din lucrurile pe care le traiesc.Daca plang,incerc sa-mi amintesc de ce am zambit dupa aceea!Incerc sa fiu propriul meu terapeut,pentru ca nu am alta solutie momentan,dar mi-e ciuda ca raman la primul strat.Ma framanta ca n-am sa pot sa-l depasi prea curand.Stiu ca sunt puternica chiar si daca uneori clachez.Sunt "doua persoane"...nu una buna si alta rea,ci una si jumatate puternica si jumatate slaba...Ma deranjeaza cand jumatatea slaba devine puternica si ma face sa plang.Paradoxal,ma hranesc din neputinta mea si devin si mai puternica.Dar asta ma costa suflet,cateodata prea mult!...
Eram putin trista ca vine toamna...Apoi mi-am amintit ce frumos miros frunzele acelea galbene.Cand eram copil le culegeam si le puneam la presat intr-o carte comunista pentru viitorii soferi.La divortul alor mei,nimeni n-a mai tinut cont la partaj,in ce carte erau frunzele mele.Am plans atunci,astazi...incerc sa aduc undeva deasupra,in mintea mea,clipele in care le-am cules si...parfumul lor.
Despre memorarea chipurilor...Exact ce-ai spus tu ,incerc sa fac!Nu o dau in tragic.Uni m-ar putea considera distrata,altii mi-ar da poate-un farmec aparte.Pe mine ma deranjeaza ca eu stiu si am impresia ca stiu toti.Asta ma deprima.Dar nu-mi afecteaza luciditatea.Totusi ma intreb daca ei nu cred asta.Pentru ca imi pasa de gura lumii,ma dau mare si tare...dar totusi...
ca si randurile mele ,viata mea ii plina de puncte de suspensie...Asta nu inseamna ca pierd ceva.Doar ca sunt precauta,astept "ceva"nu stiu ce,sa-mi dea incredere mai mare in mine.Cu toate ca am facut pasi mari,pentru ca am crezut in mine.Pasi foarte mari in care multi nu au crezut.Nu-i destul.Sunt fire analitica si poate si de aici deriva nemultumirile.Pot fi multe...prieten adevarat si daca nu ne "auzim" ori "vorbim"cu lunile.Pot intelege tacerea cuiva si...pot avea rabdare.Aici pierd!!!Pentru mine timpul trece prea repede.Ori poate petrec eu prea mult in trecut.Dar e important pentru mine sa ma intorc acolo.Nu ca sa rezolv lucrurile,ca stiu ca nu se mai pot rezolva,dar ca sa le inteleg.Cand ma intorc in trecut,nu "ma vad".Nu m-am vazut niciodata de undeva din afara,desi am o imaginatie bogata si in povesti "vedeam "ceea ce citeam.Altii pot,eu de ce nu pot???...Dar traiesc!Ard si inteleg,sau nu.Mai bine zis,nu concep.Ma opresc iarasi la primul strat.Daca m-as arde,ar fi,poate la fel.Arsurile mari,nu dor!...
Pierd putinele chipuri pe care le cunosteam bine.Din vina mea!Nu le-am mai alocat timp.Pentru ca nu am mai avut timp nici pentru mine...Eu cred ca si "chipurile"s-au schimbat.Ca un copac ce-si pierde frunzele...Sunt galbene,miros la fel,dar nu am nevoie de o carte pentru ele...Frunzele astea n-o sa le pierd...Sunt Copacul...


Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra

Bic spune:

Acum am descoperit subiectul.. Vad ca e deschis din aprilie. Wow.
Vad ca s-a vorbit enorm despre traumele copilariei. Cred ca toti avem ceva sa le reprosam parintilor. Vad aici ca exista povesti cu adevarat dramatice si altele mai putin dramatice.
Sint curioasa cum vor fi copiii nostri cind vor fi adulti. E clar ca beneficiaza de parinti mult mai preocupati si cu resurse de educare mult mai bune decit au avut chiar si cei mai buni dintre parintii nostri.

Uite si de la mine o intrebare: ce faci atunci cind esti inca suparat pe parintele care a murit? Sau mai bine zis, ce faci cind parintele problema s-a gasit sa se imbolnaveasca si sa moara taman cind sufletul tau era in plins proces, deci intr-un proces nencheiat, de vindecare a ranilor legate de persoana respectiva? Iar modul in care parintele respectiv a ales sa faca fata bolii nu a adus deloc raspunsurile de care eu avem nevoie pentru a incheia socotelile.
Eu la asta lucrez, dar merge fff greu.