Copilul captiv (8)

emaaimee spune:

sunt de acord cu tine, bird.
eu doresc sa fac terapie si sunt de acord ca intai am nevoie de medicamente pt ca nu as fi reusit sa ma adun cat de cat. si vreau sa fac terapie tocmai ca sa evit perioadele astea naucitor de urate- hell on earth. care ar putea aparea oricand fara terapie.
iar cand traiesti un infern nu e musai sa fii motivat sa mergi inainte. din pacate. eu mi-am dorit doar pace si pace pt mine egala pt mine in perioda respectiva= ganduri de suicid care pur si simplu vin ca o eliberare. iar asta nu inseamana ca esti egoist, ca nu iti iubesti familia, ca nu te gandesti la copilul tau iubit. este
groaznic ceea ce simti, esti dureros de paralizat mental. este crunt... te doare tot si nu simti nimic, e un paradox oribil. esti numbed by pain...
asa ca pt mine medicatia a fost si este vitala, mi-a salvat viata... si nu am avut momente psihotice de genul Tv imi vorbeste, halucinatii, etc.
am citit si un selfhelp booklet extraordinar: The Secret Spiritual Laws of Nature. mi-am regasit echilibrul interior, pacea mult pierduta, m-am acceptat exact asa cum sunt, sunt happy ca am supravietuit trecutului meu, ca ii pot oferi o copilarie mai buna fetei mele si ca am un sot extraordinar care mi-a fost alaturi in perioada neagra a vietii mele
my real life just begins ... it's not a fairytale as I am only human so I won't count my mistakes but I will learn from them. nu am voie sa fiu Sisif, nu are rost. si mi-am ascuns si calcaiul lui Ahile
deci sa reformulez: ma numesc A si nu am fost copil captiv niciodata, ci doar am avut o problema( abuzul din copilarie), acea problema nu facea parte din fiinta mea. era doar o aschie infipta in deget si ca pe orice aschie am scos-o.
sunt tot eu, A, fara aschie insa.

rrox3 spune:

N-am citit decat pana aici, dar scoate-ti din cap nebunia asta! Nu se poate intampla asa ceva. Cauti ajutor, regreti ca ti-ai pierdut controlul. In al doilea rand scopul e sa se pastreze copiii in familiile lor, nu sa-i ia statul. Nu exista nici cea mai mica probabilitate sa se intample asa ceva.

Incearca sa ajungi la un terapeut prin doctorul de familie. Mergi si discuta cu el, vezi cum se poate face. Exista psihologi clinicieni specializati si in psihoterapie care lucreaza in spitale. Stiu un caz care a obtinut terapie gratis intr-un cabinet din spital, deci exista aceasta posibilitate. Foloseste-o.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Ema cand vorbim de episoade psihotice deja intram in alt capitol. ma bucur ca te ajuta medicatia si sper sa incepi cat mai curand terapia.

Bird iti inteleg punctul de vedere. Cred ca situatia difera de la caz la caz. Orice nevrotic isi abuzeaza intr-un fel sau altul familia si copii. Si eu aveam deja fetele cand am inceput terapia. Medicatia mi-ar fi domolit anxietatea si panica, dar nu mi-ar fi deschis ochii si mintea ca sa-mi inteleg comportamentul meu si pe al copiilor, sa nu mai interpretez gresit ce se intampla, sa nu mai cad in capcanele trecutului meu. M-as fi comportat exact la fel cu cei din jur, inclusiv cu copiii mei. Doar mie mi-ar fi fost mai usor. Si asta mi-ar fi inmuiat determinarea de a merge inainte, pana la capat cu terapia - care, fie vorba intre noi, nu e chiar un lux.
Abuzul asupra copiilor vine tocmai din felia ingusta de realitate pe care nevroticul o percepe si o interpreteaza deformat. Medicatia nu o largeste. Il linisteste pe nevrotic.
Desigur vorbesc aici de afectiuni de un anumit nivel, diverse forme de depresie si anxietate, nu de boli mai grave, dar cam de ele e vorba pe forum.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Selene_Bunny spune:

rrox, medicul meu de familie este, pentru moment, cumnata mea. Si nu pot sa ii spun ce ma framanta, eu sunt cea care o asculta pe ea, cea careia ii dezvaluie ce se intampla in viata ei, cea care o sfatuieste. Nu pot sa ii spun pentru ca nu pot povesti despre ceea ce simt, ceea ce se petrece cu mine in acele momente. Mi se intuneca mintea, efectiv, mi se pune un val pe creier si nu mai gandesc, doar actionez... lovind. Nu stiu daca ma intelege cineva pe deplin, iubi imi este alaturi, el ma mai asculta, ma intreaba una-alta, dar nu am siguranta ca intelege exact ce si cum. Ar trebui sa fie eu, ca sa inteleaga.

Nu stiu de unde vin aceste stari de nervi, si in scoala generala eram la fel, atunci cel pe care il loveam era fratele meu, cu 10 ani mai mic decat mine, nu aveam puterea sa inteleg ce dorea de la mine prin ceea ce facea - de exemplu, venea pe la spatele meu si imi turna apa peste caietele de comentarii la limba romana, scrise cu cerneala, si ce scrisesem incepea sa curga in jos pe foaie, mie imi sarea tzandara si el o incasa, odata a avut obrajii vineti de la palmele mele... Sau veneam de la scoala la ora 2, ma intindeam putin pe pat, el lua un lemn de la soba sau pantofii cu toc ai mamei si imi trasnea una in cap, de vedeam verde... In acelasi timp, fereasca sfantu' sa-l loveasca cineva, ca imi venea sa-l calc in picioare pe respectivul... Il iubesc pe fratele meu de numa'...

Asa si cu Daricuta, a capatat-o si ea de la mine, din diverse motive, insa iubirea mea fatza de ea este acolo, ii spun asta si ii si arat ca asa este...

Stii care e faza, nimeni, dar nimeni din cei din jur nu considera ca atitudinea mea este suficient de grava pentru a constitui o problema... Cumnata ma linisteste spunandu-mi ca e din cauza stresului, a oboselii, iubi ma linisteste spunandu-mi ca imi este alaturi, ca pot conta pe el, ca sa-l sun si sa-i spun ce si cum, dar nimeni nu a zis vreodata, mai fata, hai sa mergem la un specialist, sa vorbim, sa vedem daca nu cumva ai ceva traume din trecut sau ce, de te influenteaza asa...

Avem un iepure, animal de casa, si ala a capatat-o peste bot si peste fund, ca, daca il lasam liber, isi face nevoile pe unde apuca... Acum am adus din curte si un pui de matza, racit cobza, si ala a capatat-o, ca ma zgarie de bolund cand eu vreau sa-l tratez, ca isi baga botu' in toate cele, de-astea...

Si totusi, eu sunt implicata in actiuni umanitare, trimit pachete peste pachete cu lucruri pentru copii, de la Daria ramase sau cumparate de mine, din banii mei si ai sotului, sau primite de la alte fete, pentru a le eu da mai departe, cui cred ca merita. Si asta de ceva vreme. La fel, cu animalele, am "moshit" doua generatii de matzi, pe o generatie, 5 la numar, i-am dus la deparazitat, domnu' iepure si-a rupt piciorul, io zic ca din cauza mea, sotul nu e chiar convins, l-am dus la operatie, pune tija, scoate tija, fa tratament zilnic o perioada, vreo 3 milioane numai pe astea veterinare am dat... Cand soacra si vecinii ne spuneau, "da' bagati-l la cuptor, ce, sunteti nebuni sa dati atatia bani pe operatii si tratamente". Acu', cu matzu asta, la fel, du-l la doctor, fa-i tratament, ia mancare si pentru el si pentru aia din curte...

Puii mei, pe de o parte, sunt plina de afectiune si fac lucruri din inima, de placerea si bucuria mea, pe de alta, sunt violenta si fac niste crize de nervi, de arunc cu lucruri de pereti...

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

www.desprecopii.com/cover/albumphoto/folderview.asp?bid=&folder=Selene_Bunnx" target="_blank">Daria pe coperta!

Particip la bazaruri - periodic produse noi, nu uitati sa verificati!

florinad spune:

Doamne Selene!

Parca eu sunt tu. Si eu am un frate mai mic cu 10 ani decat mine. Si eu imi aduc aminte ce-i faceam. Faceam asa urat, ca un monstru, ca sa-i fie frica si sa sara sa se prinda de gatul meu. Imi placea sa-l simt lipit de mine, cand se indeparta eu iar faceam asa si el iar sarea de gatul meu. Alta data stiu ca am primit o trusa din aia geometrica chinezeasca, ce erau rare pe vremea aia si el saracutul mi-a rupt liniarul, prima data cand am deschis-o. El nu avea mai mult de doi ani, deci eu vreo 12-13 ani aveam pe atunci. A fost o tragedie pentru mine si urlam la el ca descreierata si-l scuturam "DE CE MI L-AI RUPT!!! DE CE MI L-AI RUPT!!!" si el saracu plangea tare si din fundul sufletului, speriat, cred ca n-o sa uit plansul lui de atunci cat oi trai. Cand imi aduc aminte de lucrurile astea am asa o remuscare si ma gandesc ca toate astea l-au afectat intr-un fel, poate el nu realizeaza. I-am spus o data, dar el nu-si aduce aminte, a inceput sa rada.

Si la fel ca si tine, toti din jurul meu considera ca mersul la psiholog e doar un capriciu de-al meu... sa fiu si eu in trend... ca acuma asa e la moda, toata lumea sa mearga la psiholog. Sotul chiar mi-a zis: "Uita-te la copii, sunt veseli, n-au nimic! Iti faci prea multe probleme". Fratele meu mi-a zis ca de aia reactionez asa, ca-i las prea liberi, nu le impun limite si la un moment dat se aduna si rabufnesc. Dar eu stiu ca ce simt atunci nu e o stare de nervi normala, e ceva... "evil"... nu stiu cum sa descriu, simt ca nu sunt eu aia.

Si la fel ca tine, simt ca sunt atat de buna si am atata iubire de oferit, iubesc toate animalele, daca as fi lasata as avea de toate (catel, pisica, papagal, soricel... ). Mi-am luat un catel cat inca stateam la mama, impotriva vointei ei, pana la urma l-a acceptat, dar si acuma imi reproseaza ca nu trebuia sa se lase induplecata. O data, inca stateam acolo, nu eram casatorita, a inceput sa-mi faca scandal ca face catelul prin casa si tot tacamul (tipete, reprosuri). Si eu atunci m-am dus la catel si am inceput sa dau in el cu picioarele cat de tare am putut si sa urlu. Nebuna, ce mai incoace-ncolo! Mami saraca, cand m-a vazut in halul ala, s-a speriat si a venit si mi-a tras o palma. Si m-am linistit .

Selene_Bunny spune:

Tulai, si eu faceam asa, din gat, sunete urate, ca un monstru, ca-mi placea ca se lipea tot de mine (noi dormeam impreuna) si ma lua pe dupa gat cu manutele...

Eu l-am si aruncat din carucior odata, dar din joaca, chiar nu am vrut, am impins tare caruciorul si i-am dat drumul, a mers oblic si s-a izbit de bordura, era carucior dintr-ala inalt, cu roti mari, de pe vremuri, si el, bietul, de la izbitura a cazut cu capul de bordura, l-am dus in casa la mama tremurand toata, nici n-am vrut sa intru in casa... Doar un degetut a avut zdrelit...

Alta data - si asta e groaznic, ca aici il invinuiesc pe tatal meu - eram in spatele garajului, spatele garajului nostru dadea spre spatele dispensarului, acolo isi avea tatal meu cabinetul, ca era medic pediatru, asa, eram acolo cu fratiorul meu, avea vreo 3 anisori, si era o scara acolo, din lemn, si el s-a suit, si eu l-am incurajat sa se suie, chiar mandra ca poate si ca face ce ii spun, s-a suit pana pe garaj, pe acoperis, si cand s-a dat jos, cum spatiile dintre trepte erau mari, n-a nimerit treapta si a cazut printre trepte cu tampla de coltul scarii de beton... Doamne, cum mai plangea si striga "mama, mama"... L-am cules de pe jos si l-am dus in casa, la mama, cred ca a si lesinat, saracutul... De ce spun ca il invinuiesc pe tata, pentru ca era perioada in care era alcoolic, era beat la cabinet, povestea cu vreo doua colege, si nu a facut nimic, dar nimic cand a vazut ca bebe se suie pe scara si ca eu nu-l opresc, din contra, il incurajez, desi, afurisita de mine intuiam pericolul, si nimic cand a cazut... Ce sa faca, ma mir ca se tinea pe picioare... Mie imi crapa obrazul de rusine, ca tatal meu avea o functie publica (medic pediatru) si o responsabilitate enorma, ca orasul era mic si era cunoscut de toata lumea, si ca el bea si bea si bea si mergea beat la serviciu... Si sunt si eu de vina, totusi, ca nu l-am sprijinit cand a coborat, doar am tinut scara...

"Evil" e si la mine, ca stiu ca, in copilarie, niste copii din cartier se luasera de varul meu, care venise in vizita, si il batusera, si eu n-am putut face nimic, el chiar mi-a reprosat sa l-am lasat acolo, singur, eu nu-l lasasem, ma dusesem sa urlu dupa parinti, care n-au iesit nici unu' pe balcon, si eu simteam in mine o furie de sa sara sange...

La fel, odata au venit in vizita niste cunostinte de la Bucuresti, cu trei copii, o fata si doi baieti, eu aveam vreo 14 ani, asa, unul dintre baieti a mancat din caisele pe care mama le pastra pentru fratele meu, pentru asta eu i-am spart capul cu o piatra...

Alta data, un vecin de bloc tragea in fratele meu cu cornete la capatul carora infipsese ace, l-am prins in off-side odata, m-am furisat pe la spatele lui si l-am pocnit cu capul de o masina...

Alti doi copii il necajeau pe fratele meu si odata erau aplecati in portbagajul unei masini, ajutau la descarcat bagaje, impulsul meu a fost sa ma duc si sa pocnesc capota portbagajului peste ei, sa-i prind acolo, intre portbagaj si capota, ca nu ma interesa cat i-ar fi durut...

De asta spun, ca am in mine niste stari de-astea, de lovit pana sare sange...

Trebuie sa mai spun si ca mama era profesoara si ca, daca vreun plod de-asta lua o nota proasta la ora ei, daca putea, se razbuna pe fratele meu, ca era mic, sau pe mine...

Doua furii inca am, pentru ca nu i-am pedepsit pe faptasi, da, si acum, dupa ani, mi-ar placea sa le pocesc moaca: un baiat care a trecut, efectiv, cu bicicleta peste fratele meu, care se juca langa bordura, din motivul expus mai sus, si un baiat de cartier, un terchea-berchea, care ma vazuse intr-o seara asteptandu-l pe tatal meu la coltul dispensarului si venise si-mi pusese mana pe sani, asa, ca poate el sa o faca... Tata era la garaj, la doi pasi, niciodata nu i-am spus de incident... Mi-a fost rusine si ciuda ca nu am stiut sa reactionez...

Acum imi aduc aminte si ca, pe cand eram in generala, "baia" nu era in incinta scolii, ci afara, niste "cabine" separate prin pereti de lemn, pe o parte cabinele pentru fete si pe o parte cabinele pentru baieti, lipite spate in spate, cum ar veni. Si niciun dobitoc de profesor nu s-a gandit vreodata la umilinta pe care o va resimti o fata atunci cand niste handicapati de baieti se vor catara pe peretele uneia dintre cabinele lor si se va uita la fata aflata in cabina vecina... Si fata oricum ajungea de rasul lor, si, daca mai era si la ciclu si ei vedeau vata sau tamponul, era si mai si... Pentru ca acoperisul cabinelor era pozitionat astfel incat deasupra cabinelor sa fie spatiu... Uite asta am patit eu, m-am simtit ca ultimul om, mergeam cu ochii in pamant, ranita, umilita la maximum...

Cand parintii mei au plecat in Ungaria pentru cateva zile si m-au lasat in grija bunicii, eu m-am razbunat pe jucaria preferata, un ursulet pe care l-am aruncat cu furie de scari... Daca ar fi fost om, cred ca i-as fi zdruncinat oasele...

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

www.desprecopii.com/cover/albumphoto/folderview.asp?bid=&folder=Selene_Bunnx" target="_blank">Daria pe coperta!

Particip la bazaruri - periodic produse noi, nu uitati sa verificati!

florinad spune:

Si tata era alcoolic si profesor.

Tin minte ca am avut un prieten si-mi spunea ca a fost curios sa vina acasa la noi sa vada cum e la un profesor acasa. Si ma gandeam eu dac-ar sti...

Eu n-am fost violenta in public, pentru ca eram foarte foarte timida... Toate cate le-am facut le-am facut in familie, dar si acuma ma gandesc ca precis vecinii care ma auzeau stiau ca nu sunt normala. Nu am avut multe iesiri, dar cate au fost nu erau la locul lor. Insa la exterior eram cea mai calma persoana, toata lumea se intreba cum pot sa fiu asa echilibrata si sa nu ma enervez niciodata.



P.S. Ieri mi-am propus sa-mi fac un test: "Esti cu piciorele pe pamant sau cu capul in nori?". Am raspuns la intrebari cat se poate de sincer (doar asta e scopul) si la sfarsit mi se da raspunsul ca sa nu dau chiar asa raspunsuri spontane si sa nu incerc sa par altfel de cat sunt, pentru ca atunci testul nu are nici un rost, daca nu vreau sa ma cunosc cum sunt cu adevarat. Si am ramas perplexa, eu credeam ca am raspuns foarte sincer la intrebari.

Selene_Bunny spune:

Iar cu animalele, mare colectionara am fost. I-am dus mamei in casa caini, pisici, iepuri... Tata primise de la tzara doi puiuti de gaina, cat pumnul... Stiu ca odata tata gasise pe afara ditamai motanoiul, frumos, da' maroc, si eu l-am scapat odata din brate, era seara, deja intuneric, si nebunul s-a bagat in canalizare, aia de sub bloc... Nu credeti ca tata (era numai afumat ) asa m-a mustrat pentru ca l-am scapat din brate, ca m-a facut sa ma bag in canalizare, sa-l caut... Parca am intrat cu o prietena... Doua fete-copile in canalizare, cu o lanterna, orbecaind dupa un cotoi nebun si atente sa nu le muste vreun sobolan de picioare... Motanu' nu l-am gasit, s-a intors el, peste vreo doua zile.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

www.desprecopii.com/cover/albumphoto/folderview.asp?bid=&folder=Selene_Bunnx" target="_blank">Daria pe coperta!

Particip la bazaruri - periodic produse noi, nu uitati sa verificati!

ana l spune:

Nu stiu unde sa scriu.

Baiatul meu e in clasa I. Mereu a fost incapatinat si a facut ce a vrut. E obraznic cind nu e condus, dar razvratit cind e supus. Desenele lui arata agitatia interna. Sunt perioada cind e agitat, urla, se crizeaza ca un isteric, din te miri ce. Mai nou am vazut ca se razbuna pe altii cind il cert sau ii intrezic ceva. Chiar el recunoaste: am rupt aia ca nu m-ai lasat sa desenez pe asfalt. Uneori nu vrea sa intelega ca are sau nu are voie sa faca/ vada ceva.
Dar sunt si perioada cind e ca un mielusel. Toata ziua zice multumesc si o iubeste pe sorsa.

Azi la scoala mi-a zis doamna ca e cel mai obraznic din clasa. Ca nu e atent la ora, ca fac einainte, ca se grabeste, ca nu da atentie la detalii.
ADHD nu are. Elimin din start.
Incerc sa-l intreb de ce are anumite reactii, dar raspunsul lui ma mira mereu. Gaseste motive aberante: am facut circ ca n-ai umflat azi bicicleta; dar azi e duminica, e inchis la service, ti-am spus ca mergem luni; dar eu azi vreau si gata.
Azi la desen nu a respectat indicatiile, a pus prea multa apa, a smotocit pensoanele, si rezultatul a fost o coala de desen bucatalita. Era cel mai urit desen din clasa, dar i-am spus ca pentru mine e cel mai frumos. L-am incurajat, i-am promis ca-l repetam acasa impreuna. Dar el plingea saracul de ziceai ca-i sfirsitul lumii. Ia- spus si doamna ca asta e rezultatul faptului ca nu asculta. Dar l-a incurajat ca data viitoare va fi mai bine.
Sincer, eu nici nu as fi dat importanta la desen, ca doar nu toti copiii sunt talentati si nu va fi el pictor. Dar pentru el conteaza si aspectul asta.

Una peste alta, e agitat mereu, tipa, plinge, se izbeste. E copilul alintat? Are vreo frustrare? Asa e el? O fi si scoala cauza?

E cazul sa merg la un psiholog sau sa mai astept putin?

Ma tem ca un rezultat slab il va demotiva si va cadea iarasi in starile lui de scandal. Si nu stiu cum sa-i mai fac fata.


hainute de vanzare

ana l spune:

Florinad, Selene, si eu am avut o perioada de nervi prin iarna. Nu stiu ce-mi lipsea, sau ce nu-mi ajungea. Si cind ma scotea din minti baiatul imi venea sa-l bat. L-am si batut de citeva ori, citeva palme, l-am bruscat. Vedeam negru in fata ochilor atunci, parca imi lua mintile. Dar reuseam in toiul crizei pentru o fractiune de secunda sa ma gindesc la imaginea pe care o avea copilul meu in fata ochilor. Un monstru.Asa era. Apoi plecam in alta camera si plingeam, iar cind ne linisteam imi ceream scuze si-l rugam si pe el sa se potolesca cu scenele si crizele lui.

Abia in momentele astea am inteles si eu titlul unei carti: copilul abuzat, copilul meduzat. Pina atunci nu am inteles metafora.

hainute de vanzare