Ce imi doresc?

ladyJ spune:

Clasificarea ´´erou sau ticalos´´ este incorecta.

Unii oameni au pur si simplu un simt foarte dezvoltat al sacrificiului. Si se sacrifica . Nu stiu daca sacrificiul de sine e fapt eroic.
Primul barbat, cel care are grija de sotia bolnava psihic, poate avea ´´n´´ motive sa faca asta:
-este o fire foarte sensibila, miloasa
-se simte vinovat
-se simte dator(!)
-o iubeste
-s-a obisnuit
-etc.etc.

Al doilea barbat nu simte nimic din toate astea: datorie, vinovatie, dragoste mare. El se uita la sotia sa(fosta) si zice ca nu mai e femeia de care s-a indragostit. Nu mai e ea, aceea. Si pe buna dreptate, pentru ca un bolnav psihic nu mai este omul care a fost.
Si, barbatul decide sa plece si sa-si traiasca viata lui. El nu vede sensul sacrificiului de sine.
Il face asta ticalos? Raspunsul este in functie de partea in care ne situam.

Interesant este ca, daca vorbim de copiii nostri, spunem:
´´vreau ce-i mai bun pentru ei, trebuie sa-si traiasca viata..etc´´ Asta inseamna: ´´sa plece de langa femeia nebuna´´.

Dar daca vorbim de altii, spunem ´´vai ce ticalos e ca si-a lasat nevasta boolnava psihic, in loc sa aiba toata viata grija de ea!´´


Boala psihica este un lucru foarte greu. Afecteaza atat persoana bolnava, cat mai ales familia sanatoasa, pentru ca starea de sanatate te lasa sa vezi defapt fata bolii asa cum este ea.

buli spune:

eu cred ca este foarte greu sa-ti dai cu parerea din exterior.
sau neimplicat fiind.


www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

sdcristian spune:

unii sunt facuti pt asa ceva, altii nu. unii gasesc satisfactie in a ajuta, a sprijini, sunt mai uternici si au putere de dat, altii sunt fragili si fara sa fie rai sau ticalosi, pur si simplu nu pot suporta o asemenea situatie. nu toti suntem facuti sa fim doctori de exemplu. poate al doilea barbat nu are suficienta forta sa vada pe cineva bolnav, sau si mai mult, sa ajute.

carolinah spune:

Foarte greu si foarte trist.

Greu sa pleci si greu sa stai. Si atunci cum sa faci?

Nu stiu!

Un singur lucru stiu: nimeni nu stie cum ar face pana in momentul in care este el in situatia respectiva. Decizia e individuala si indivizii sunt diferiti.

Suntem condamnati la libertare si trebuie sa traim cu deciziile noastre.

Donia spune:

Vad in jurul meu mai multe cupluri in care unul dintre parteneri e bolnav, de regula bolile de care sufera inseamna multa confuzie si putina sau deloc luciditate.
Si constat chiar acum, in timp ce scriu, ca mi se pare cumva mai firesc sa vad ca sotiile isi viziteaza zilnic sotii bolnavi, si ca sunt impresionata in mod special de cuplurile in care sotii fac acelasi lucru.
Ma impresioneaza tare mult sa vad cum acesti soti vin in fiecare zi si isi petrec 7-8 ore alaturi de sotiile lor, cum le hranesc, le dau apa, le duc la toaleta, le citesc, fac conversatie, iar uneori femeile nici macar nu mai stiu cine sunt acesti barbati care petrec atat de mult timp cu ele.
Unul dintre soti a luptat pentru sotia lui in asa fel, incat cand toata lumea credea ca ea era pe moarte, a reusit sa o readuca la viata. Iar acum ea, desi nu mai e nici pe departe cea care a fost inainte de a se imbolnavi, are momente de luciditate, se hraneste sigura si vorbeste cu sens. In lumea ei astea sunt miracole. Dar care n-ar fi fost posibile in lipsa sotului ei.
Mie mi se pare admirabil! Si nu o data mi-am spus ca as dori sa am si eu pe cineva exact la fel alaturi de mine, daca va fi cazul vreodata. Si mi-as dori ca si copiii mei sa fie la fel, ba ma vad luandu-i la bataie daca se vor arata egoisti si gata sa fuga atunci cand dau de greu.
Varul meu si-a ingrijit sotia paralizata timp de 15 ani si ar fi facut-o si acum daca ea ar mai fi trait. Din femeia energica si activa, a ajuns sa fie spalata, schimbata, hranita, pieptanata, imbracata, nu vorbea, nu raspundea, tot ce facea era sa planga uneori. Intre timp el a avut parte de o gramada de necazuri, i-a murit tatal, si a trebuit sa aiba si grija unei mame batrane, apoi i-a murit mama si una dintre fete. Stiu si eu? S-o fi gandit vreodata sa-si ia lumea in cap, sa scape de toate si sa "traiasca" putin, dar n-a facut-o si nici n-a dat vreun semn ca e pe cale sa o faca.

Cred ca felul in care reactionam depinde mult de felul in care am fost crescuti si de modelele pe care le-am avut in jurul nostru.
Mama mea isi certa baietii pentru ca ei nu isi ajutau destul de mult nevestele. Iar pe nurori le rasfata de cate ori veneau la noi, de incepea sa ma enerveze pe mine, pentru ca in timp ce ele erau rasfatate, eu trebuia sa muncesc... pentru ele! (Dar nu-i bai, le iubesc, ca-s fete faine.) Le lauda si le aprecia in gura mare, de se minunau si fratii mei ce neveste faine si-au gasit!
Oare o sa pot sa fac si eu la fel? Sper... insa banuiesc ca trebuie sa incep sa ma pregatesc din timp, sa exersez acceptarea in ceea ce ii priveste pe copiii mei.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

ruxij spune:

In mod teoretic, te casatoresti "si la bine si la rau" si dc. sotia copilului meu s-ar imbolnavi in acest fel, inseamna ca a dat nenorocirea si peste el si e moral sa stea cu ea "la rau". Dar normal ca eu nu mi-as dori sa dea nenorocirea peste copilul meu, ce ar decide el insa ar fi ce ar simti el, nu eu. Asa ca eu zic f. serios ca trebuie aflata istoria de boli din familia potentialei sotii (potential sotz). E cinic si neromantic, dar mai bine afli inainte dc. ai sanse sa te loveasca nenorocirea si sa decizi dc. te inhami sau nu la o adica. De ex. am o prietena al carei fost sotz e bipolar. Tot timpul glumeste, doar pe jumate (ca e din Liban si la ei se poarta) sa se casatoreasca copiii nostri. Dar bipolarismul asta se mosteneste, dc. nu la fata ei, sansele sutn f. mari la copiii rezultati, asa ca m-as opune sa se casatoreasca cu cineva cu astfel de istorie. E nedrept fata de cei cu istorie de acest gen, dar nici fata de celalalt nu e drept sa se inhame fara sa stie. Eu dc. as sti, nu m-as inhama sa am copii cu probleme. Nu numai la boli psihice, dar si fizice se aplica acelash rationament, trebuie sa stii dc. ai sanse sa transmiti o boala viitorilor copii, cat e de grava boala si dc. evaluezi ca e OK pt. tine riscul ti-l asumi si nu mai e necesar sa parasesti pe nimeni. Dc. nu iti asumi riscul, e moral sa pleci inainte. Unii din cauza asta aleg constient sa nu faca copii.

Dc. copilul meu ar fi in situatia sa fie bolnav, sigur ca ar fi minunat ca sotia sa stea langa el "la greu", dar pana la urma sotul si sotia nu'ti sunt nici un fel de rude si nu am pretentii absolute. Legatura de sange e cu mine si ta'su, aia nu poate fi desfacuta, celelalte da.

arminad spune:

Hai ca m-ai dat gata. Nu ca as vrea sa te combat ci doar sa iti explic ca genele astea nu pot fii pieptanate iexact cu carare pe mijloc si sa zici: astea bune de pe dreapta sunt ale mele, alea proaste de pe stinga sunt ale tale.

Mai concret, familia sotului are ceva istorie de boli psihice, adulti si copii. Daca e sa disec problemele copiilor mei, zau ca n-as putea sa spun cit e rau de la el si cit e de la mine. Si eu le-am dat multe si rele si bune pe care le-am luat la rindul meu de la familia mea.
Avem, de pilda, in familia mea extinsa si foarte numeroasa un copil cu dwarfism. Nu stie nimeni de unde si cum. Teoretic sotul ar fii putut sa nu se insoare cu mine cind l-a vazut.

Am o prietena a carei sora are down syndrome. Evident ca i-a fost teribil de frica si si-a facut toate testele genetice. Copila ei n-are down dar are autism.

Si apropo de subiect, sa stii ca persoanele provenite din familii cu diverse disabilitati nu fug asa repede la necaz. Au o alta perspectiva asupra handicapului pe care nu o poti asimila decit prin experienta directa.

Am aproape un cult fata de o persoana de pe acest forum, Babette care poate spune mult mai multe decit am spus eu aici.

ruxij spune:

Eu zisei ca tb sa stii riscurile si dc. ti le asumi bine, dc. nu, walk away inainte nu dupa nenorocire. In functie de situatie, despre ce istorie e vorba etc. Una e sa fie istorie de ADHD si alta de bipolar disorder de ex. Mie personal mi-ar fi cam teama cu bipolar, mai teama decat cu dwarfism si chiar cu sindrom Down. Sigur ca pot fi probleme oricum, nu stii de la care, dar e bine sa stii istoria si riscurile. In cazul de tata bipolar sunt sanse f.f. mari sa fie nepotii bipolari. Ai puterea sa accepti ca ai mari sanse sa ai copii bipolari? Atunci baga-te. Nu crezi ca faci fata? Mai bine nu te apuca, decat sa te bagi si cand dai de greu sa pleci. Oricum, stiu ca nu e acceptata opinia mea, de preselectie pe baza de medical history, e cinica si naspa si tot. Cel putin nu acceptata pe fatza.

ruxij spune:

Mie mi se pare ok ce spui tu aici, toata lumea a stiut/stie si isi asuma riscurile. In felul asta elimini posibilitatea sa te casatoresti cu cineva care te-ar putea lasa la greu. Eu de ex n-am stiut nimic despre istoria din familia lu' barbata-miu, nici el de a mea si nu stiu dc. as fi pregatita sau nu sa raman pe baricade dc. sa zicem, se dovedeste ca el dezvolta schizofrenie grava. Doar un exemplu teoretic. Dc. stii riscul, stii ca se poate intampla, iti asumi. Mai ales dc. ai o anumita perspectiva, cum spui tu.

alintaroma spune:

Ruxij, dar oare cine isi alege partenerul calculind la rece asa totul ? Ca atunci cind o faci, in majoritatea cazurilor, esti asa de indragostit(a) ca te vezi trecind si prin foc pentru el (ea) Visezi sa grow old together la bine si la rau etc, etc, etc ...
Eu vorbesc privind problema prin prisma mea :) Drept e ca mai mult si cu o claritate mai mare disecam lucrurile atunci cind nu suntem implicati sentimental sau e vorba de puii nostri. Dar in final cel mai corect ar fi sa ii lasam sa "zboare" din cuib si sa isi traiasca viata cu bune si cu rele ... Sa isi poarte singuri razboaiele ...
Asta e teoria , ca practica ne omoara