Citim impreuna "Apararea invoca nebunia"
Raspunsuri - Pagina 3
beren spune:
Multa sanatate copilului, multumesc pentru explicatii.
beren spune:
In ciuda impresiilor initiale, am continuat sa citesc cartea lui David Lodge si sunt bucuros ca am facut-o. A fost o surpriza foarte placuta, simt acum acea parere de rau ca am terminat-o pe care o produc cartile construite cu rafinament.
Nu cred ca autorul si-a privit vreodata scrierea ca una umoristica, nici macar intr-un fel secundar. Deaf Sentence este un pun pentru omofonul asociat, insa scopul comparatiei implicite priveste componenta ei sumbra, surprinsa in ipostaze diverse: in notitele sinucigasilor; in camera de spital; in amintirea reprimata a unei eutanasii; sau, intr-un mod aproape fantastic, la Birkenau.
O cautare a echilibrului, a adevaratei masuri cuvenite nefericirii celui care se vede condamnat la o alunecare lenta dar sigura inafara comunicarii verbale cu ceilalti? O raportare a neplacerilor cotidiene la ceea ce se poate numi fara echivoc nefericire, de la disperarea lui Beethoven la eroismul tacut al unei mame care se gandeste la ceilalti pana in ultima clipa?
Printr-o asociere personala, vad cartea precum o imagine imprecisa a lui The Weather Man, cu exceptiile de rigoare. David Spritz are un viitor de construit (odata ce reuseste sa-si inteleaga dimensiunile esecurilor), pe cand lui Desmond Bates nu-i ramane decat demnitatea regasita, o acceptare serena a anilor care-i raman.
Sper ca si Lodge sa aiba parte de aceeasi seninatate, pe care evident a cautat-o prin acest jurnal.