copil ramas numai cu bunicii...va rog, sfaturi!
Raspunsuri - Pagina 2
nelia spune:
...cred ca cel mai mult conteaza cum descriu bunicii lipsa parintilor
Aici e buba traumelor care apar pentru ca un copil se simte abandonat de parinti la bunici. Si eu am fost crescuta de bunici de la 11 luni la 11 ani! Nu mi-a lipsit nimic, m-au iubit foarte mult, dar eu m-am simtit abandonata si am suferit mult timp din cauza asta tocmai pentru ca nici parintii si nici bunicii nu au stiut cum a mi-o spuna simplu si sincer.
Eu cred ca voi v-ati gindit mult si bine inainte de a lua aceasta hotarire si daca e musai sa plecati, atunci plecat, numai aveti grija ca si voi si bunicii sa-i spuneti copilului adevarul si inainte de toate cit de mult il iubiti. Asta depinde mult si de relatia voastra cu bunicii cu care ramine copilul, foarte mult. Pentru ca daca e buna si voi ii explicati sincer si simplu copilului de ce se intimpla lucrurile asa, nu vad ce probleme ar fi (da, eu cred ca trebuie sa vorbiti si sa va vada in fiecare zi, macar seara la culcare, sa-i spuneti noapte buna, sa-i spuneti o poveste, sa-i spuneti ca-l iubiti mult de tot si ca va e dor de el etc.). Dar daca relatia nu e buna si la fiecare problema care apare (eu stiu, sa nu dati o saptamina un semn de viata pentru ca pur si simplu nu ati putut, sa nu trimiteti suficienti bani, intelegi tu...), iar bunicii incep sa vorbeasca si va vorbeasca in fata copilului (ia, uite, l-au lasat aici si lor nici nu le pasa, cine stie ce fac pe acolo... de multe ori adultii pur si simplu nu-si dau seama ce efect cumplit pot avea unele vorbe de-ale lor, spuse poate la minie, asupra unui copilas), atunci lucrurile nu au cum sa fie bune si copilul sigur va suferi. Voi stiti mai bine! Eu va doresc bafta multa si sa reusiti in incercarea voastra, e nevoie de curaj sa faceti ce vreti voi. Si va ma doresc sa fiti sinceri cu voi dupa ce ajungeti acolo! Daca merge si va descurcati e foarte bine, va luati copilul si va reintregiti familia intr-o viata mai buna (numai sa-l luati imediat de exista cea mai mica posibilitate, sa nu cadeti in capcana... lasa, sa mai facem si aia si aialalta, ca va treziti ca face 12 ani si nu mai vrea sa vina la voi... anii trec mult mai repede decit realizam, iar copiii cresc odata cu trecerea lor de nici nu ne dam seama cind s-au facut atit de mari). Daca nu merge, si se poate intimpla si asta tinind cont de situatia din lume, sa aveti curajul sa ziceti nu e de noi si sa va intoarceti de acolo de unde ati plecat (acordati-va un timp anume, un an sa zicem si fiti realisti! Engleza o stiti?) Si poate sa emigrati in alta parte, cu acte in regula. Mai sint si alte posibilitati de a va oferi sansa la o viata mai buna!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
ruxij spune:
Daca e vorba de cateva luni, pana intr-un an, reiterez ca nu veti avea nici o problema la aceasta varsta a copilului. Succes sa realizati un viitor mai bun pt. voi si pt. copil!
AB_AC spune:
Si noi am lasat fetita cateva luni cu bunica, tot asala varsta mica. Buni o iubea de numa si copila nu a simtit lipsa iubirii, mama ii spunea mereu o poveste cu mami si tati si n-au fost nici un fel de probleme apoi. Noi sunam seara sa-i spunem povestea de nani. De asemenea inregistrasem casete cu cantecelele ei preferate. Si buni si fetita adormeau seara impreuna. Asta a era clar o dovada ca s-a simtit mai nesigura. Buni cand o simtea ca ma cauta ii spunea ea intai ca si ei ii lipseste mami dar ca veni mami si nu i-ar placea lui mami sa le gaseasca necajite. Si sau o deruta spre joaca, bucatarit sau se asezau sa-mi deseneze-mazgaleasca ceva. Fetita a ramas mai atasata de buni decat este fratele ei, dar atat.
Viata nu-i simpla si cateva luni separati, contra unei stabilitati familiale pe termen lung e ceva rezonabil. Situatia insa nu trebuie sa se eternizeze si trebuie sa va asigurati ca bunicii o fac cu inima deschisa fara a creea si ei tensiuni suplimentare copilului. Si trebuie sa-i gaseasca o cale de a-si manifesta nesiguranta si sa-i spuna si ca lor le lipseste, dar ca totul se va rezolva:).
Sa aveti bafta!
inbox spune:
Vorbiti cu copilul, explicati-i de ce plecati, ce va face la bunici ( ma rog ca bunicii ii vor da sa manance, ca va dormi la bunicii, lucruri care desi par banale nu-l vor suprinde pe copil), spuneti-i ca va veti in toarce si nu numai asta, dar ca il veti lua la un moment dat si pe el cu voi, ca va merge in alta tara ( gasiti ceva care sa-l incante acolo)- cred ca mersul in alta tara va fi pentru el mai greu decat cateva luni la bunici. Discutati cu bunicii cat mai deschis, sper ca si bunicii sa vada cu ochi buni plecarea voastra si sa poata pregati copilul pentru ce il asteapta, au in rol foarte important pentru copil in perioada asta si ar fi pacat sa rasfranga asupra lui tot felul de idei.
In concluzie, daca ai incredere in bunici, daca ii stiti oameni cu capul pe umeri si care vad interesul vostrul si al copilului, eu zic ca nu vor fi probleme. Eu as discuta mai mult cu bunicii in perioada asta, sa-i vad cum gandesc, fiindca poate acum par in regula cu decizia voastra, dar pe masura ce copilul va sta la ei sa nu se ataseze ei foarte mult de copil ( e un atasament bolnavicios il consider eu, care le distruge ratiunea uneori) si sa schimbe foaia pe parcursul plecarii voastre, sa inceapa treptata sa va convinga sa-l mai lasati o luna, doua, un an etc...
Mami, prajitura e legum ?
mamica de printesa Maria si bebica din burtica
polux spune:
Am stat si m-am gandit daca sa scriu sau nu....
Nu pot da sfaturi, dar pot spune experienta mea.
Am nascut-o pe Adelutza aici in state. A venit pe lume cu painea ei, cum spune o vorba din batrani. Adica la 6 saptamani ale fetitei mami si-a gasit un servici mai stabil. Tati muncea si el, desi part time. Asa ca eu am mers la servici si tati a avut grija de fata. Cand aceasta a facut 11 luni, am dus-o in Romania. Am stat cu ea 3 saptamani, sa se acomodeze, si am plecat cu inima stransa. Numai fetele mele de la odisee stiu prin ce stari emotionale am trecut. Era bine ingrijita si iubita de bunici. Planificasem sa o luam peste un an, numai ca intre timp a murit tatal meu. La exact un an am fost in Romania 3 saptamani cu gandul sa-mi iau fata acasa, dar am renuntat. Dar nu am luat-o, caci stiam ca mama v-a suferi, si m-am gandit ca ii va mai tine ocupat timpul ca sa nu sufere dupa tatal meu.
Cu inima stransa am plecat inapoi SINGURA. (ma rog cu tati, dar fara fata). Pentru copilul meu aceasta a doua despartire , la aproape 2 ani a fost mai traumatizanta pe moment decat prima. Cele 3 saptamani din Romania a fost lipita de mine, plangea si cand mergeam la toaleta. Am plecat intr-o noapte cand ea dormea. Nu va spun ca ea care iubea sa vorbeasca la telefon..."ao, mami"...3 luni si mai bine refuza sa o faca cu mine. O intreba bunica, Adelutza vorbesti cu mami la telefon?, si ea spunea doar "mami...no,no,no". Apoi usor usor i-a trecut, nu stiu daca a fost dorul, sau cum ii vorbea maica-mea despre mine...dar stiu ca a inceput apoi sa mai raspunda la telefon...un cuvant, doua...oricum mai mult decat mami, no,no,no.
La inca exact un an am mers si am luat-o acasa.
Dar nici acum nu am uitat intalnirea noastra...copilul ne uitase. E drept ca pe mine m-a acceptat imediat, si parca si-a si amintit (eu tot vorbisem cu ea la telefon), dar pe tati i-au trebuit cateva zile sa si-l apropie. A si nu pot sa va spun, ca pentru ea mami era cumnata mea, si tati era fratele meu. Stau in aceeasi curte cu maica-mea. Si acum tot mami Paula si tati Bobby sunt. Le-am mai adaugat numele ca sa nu confuzam copilul.
Am luat apoi fata si pe mamie si am venit aici. ma asteptam ca sa fie foarte apropiata de mamaie. Nu pun ca nu este, dar din momentul acela am devenit nedespartite. Chiar plangea cand plecam undeva. ii explicam ca ma intor, dar tot plangea.
Usor usor a uitat ca am "abandonat-o" in Romania...si acum e mamoasa foc, si dezvoltata normal, fara traume sau ale consecinte. Singura mica problema este ca e foarte mamoasa, dar cred ca ar fi fost si fara perioada de Romania. Pe mamaie o iubeste mult, dar tot eu sunt universul ei.
Gata ca am scris un roman.
Deci faceti ce trebuie sa faceti. la varsta asta copiii uita usor.
Un singur sfat va dau...nu amagiti copilul cu mami vine repede etc...pentru ca nu stiti ce veti intalni acolo. Daca nu aveti ceva acolo stabilit dinainte (desi si asa pot aparea schimbari) nu va faceti iluzi la lapte si miere si 3-4 luni. Lasati hotararile majore sa vina la timpul lor. partea buna cu Anglia este ca sunteti la cateva ore cu avionul...noi din state ...nu mai spun.
Oricum BAFTA. Intrarea in sistem e mai grea, apoi totul e mai usor, mai ales daca va tineti de treaba.
Liliana
Poze- martie 2008 ; Poze 1 ; Poze 2 ; Poze 3 ; Poze 4
blackpanterro spune:
Din cate am inteles eu nu se pune problema "a pleca sau a nu pleca fara copil". Am inteles de la inceput ca planul e ca parintii sa plece dar nu stie mamica daca sa vb zilnic la telefon sau nu.
Eu zic ca totusi trebuie sa vb cu copilul mereu...pe aici sunt o gramada de tatici plecati cate 6 luni-1 an in Afganistan dar mamicile vorbesc mereu cu ei pe Skype. Nici una nu se fereste sa il lase pe copil sa vorbeasca cu tatal, vb mereu, poze sunt peste tot in casa, etc.
Copiii nu sunt prosti, ei stiu ca au mama si tata si daca acestia nu vb cu el cat sunt plecati, copilul se va simti abandonat indiferent de cat de grozava e bunica.
Copiii iubesc repetitia si au nevoie sa li se spuna mereu de catre parintii plecati ca mami si tati ii iubesc si vor fi impreuna cat se poate de repede. Da, este vorba de un copil de 2 ani dar daca i se explica mereu va intelege si nu va avea probleme, mai degraba vor fi probleme daca parintii dispar dintr-o data din viata lui.
Adriana 27+
Isabelle Marie si Aidan Alexander - 4 ani
A ticket to hell has never been funnier
ilia_99 spune:
intervin special ca sa amendez o exprimare, marturie a unei mentalitati perimate, dar generalizate din pacate, pe care eu aproape ca incep s-o urasc. "copilul are DOAR 2 ani, e mic, uita, nu intelege" si altele din acelasi registru. e cit de poate de fals! copii inteleg tot si nu uita nimic la nivel de subconstient. orice trauma lasa urme in ei. cel mai mare deserviciu pe care il putem face copiilor nostri este acela de a NU le explica exact ce se intimpla, indiferent de virsta lor, de la sugar de o zi pina la 20 de ani.
recomand cartile psihologului Francois Dolto, care a demontat, inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, multe din parerile oamenilor despre psihologia infantila. Ea a vorbit prima oara despre "punerea in cuvint" a copilului, care a devenit parte din metodele terapeutice pe care le folosea in lucrul cu copiii.
vorbiti cu copilul, spuneti-i tot ce se va intimpla, exact asa cum a-ti vorbi cu un adult. va intelege perfect! si, in masura in care e posibil, reduceti perioada in care va sta fara voi.
ex personal: verisoara mea a fost lasata in grija bunicii. ea avea aproape 2 ani cind am aparut eu si m-a crezut sora ei, iar pe parintii mei, evident si ai ei. pb a aparut cind m-au luat pe mine cu ei si verisoara mea a chestionat-o pe mama de ce n-o ia si pe ea, ea nu e copilul lor? dupa ce i-a spus mama mea - uluita - adevarul a inceput sa se indeparteze, iar pe mine m-a urit de atunci pt tot restul vietii, n-am mai reusit sa repar relatia cu ea. vedeti, ei nu-i explicase nimeni ca altii sunt parintii ei ca, de.. copilul e mic. dar eram in 1979, aveau scuze si ai mei si bunica. azi noi nu mai avem scuzele astea!
ruxij spune:
Hai mai lasa-ma, e un exemplu nepotrivit ala cu verisoara, n-a sustinut nimeni asa ceva. Normal ca ii explici care e maica-sa si ca a plecat la servici samd, nu il lasi in ceata ca e mic. De uitat insa uita perioada dintre 0 si 3-4 ani. Poate ramane nu stiu cei n subconstient, dar saracia si lipsa de perspective raman in constient, asta e viata.
AB_AC spune:
Un copil de 3 ani nu uita in cateva luni de mama. Sotul meu nu si-a vazut copiii de un an si trei vreo sase luni si nici macar cel de un an nu l-a uitat. Fara Skype. Poate intr-un an da.
De asemenea programul copilului nu trebuie sa aiba ca punct central parintii plecati. Copilul trebuie sa aiba programul lui care sa-i creeeze amintiri fericite si nu sa-i aduca mereu aminte ce trist e el.
Parintii plecati nu sunt plecati in conditii de lux in care vine apartamentul, Internetul si puterea militara US sa-i rasfete. In mod cert pot incerca sa sune relativ regulat si cam atat. Sarcina ne-uitarii cade in grija bunicilor.
ilia99 eu is destul de AP de fel, dar madam Dolto este destul de exagerata.
laura_tamas spune:
va multumesc tuturor pentru raspunsuri si sfaturi...o sa va tin la curent cu ce am facut si daca e ok, dpdv al copilului...asta e cu siguranta cel mai greu pas pe care a trebuit sa-l facem vreodata..sper peste cativa ani sa pot spune ca a meritat