Comportamentul, bata-l vina!

grati.ela spune:

Livy, trebuie sa aplici tactica din patania cu melcul, cred...
Pe Ozana o treceam la colt spunandu-i sa stea acolo pana-i crapa obrazul de rusine...dupa 5 minute imi spunea ca o floare ca-i este suficient de rusine...Nu prea ai cum decat sa trasezi cateva reguli de baza si restul se aseaza in timp. Imi amintesc ca ozi era clasa I spre sfarsit si-i vorbea cu "tu" doamnei desi ii explicasem ce-i cu politetea...M-a consolat doamna si mi-a zis ca asa simte ea, ca o vede partenera de joaca, de distractie (scoala inca e o distractie in clasa I) si voi vedea ca dintr-o data o va impinge pe locul lui dumneavoastra. Si asa a fost! In clasa a II-a vorbea cuviincios. Si-apoi cate rele facea si-mi parea atunci ca nu are scapare...

lbelciug spune:

Gratiela, Coraly, va multumesc frumos, m-ati mai linistit. Stiu si eu ca Matei are un fond de baza bun, adica nu e chiar branza buna in burduf de caine doar ca e greu de strunit uneori. Am emotii pt scoala, eu tot sper sa-l dau din 2011 si el sa fie apt pt asta.

Liviana - mamica fericita a lui Matei (21.02.2005) si Bogdanel (30.05.2007)
My Family

Tala spune:

Eu cred ca nu ajuta cu nimic, dar cu absolut NIMIC, prelegerile si morala. Cel mult explicatii scurte si concise.
Noi ne apropiem de 4 ani dar sunt convinsa ca problemele nu apar pur si simplu la 5 ani fix ci se contureaza in timpul de pana atunci.
Noi, ca parinti, procedam astfel: cand e rost de ciufuleala (avem niste amici care au un baietel mai mic decat al nostru pe care al nostru nu-l place si gata! e singurul dar ma ingrozesc cand se anunta la noi in vizita pt ca stiu ce urmeaza) eu empatizez cu cel vatamat (indiferent daca e al meu sau nu). Nu ma apuc sa-i tin o polologhie de genul 'uite ce-ai facut, de ce?, etc si eventual niste amenintari, ci consolez copilul 'ciufulit' si imi cer scuze in numele lui fii-miu, spunandu-i lui ceea ce vreau sa auda al meu. Ex: nu-i frumos ce a facut, sunt sigura ca-i pare rau, ar trebui sa-si ceara scuze, nici lui nu i-ar placea. Continuarea cred ca se intuieste pt ca vine de obicei si-si cere scuze (isi gaseste si motive pt ce a facut dar constientizeaza ca nu a fost ok ce a facut).
Crize n-a facut niciodata (de genul trantit pe jos, urlete si tipete) pt ca m-am documentat bine inainte (avem un caz in familie la care persista comportamentul asta si la 7 ani). Pur si simplu ma opresc sa-l ascult. Nu acuz pe nimeni aici, habar nu am cum este in familia altcuiva, dar am observat de multe ori copii care vorbesc sau comunica ceva parintilor lor iar acestia din urma nu-i observa decat in momentul in care copiii se trantesc pe jos.
Pt a nu avea probleme (la cumparaturi de ex) ii spun dinainte ca nu cumparam nimic - si nu avem probleme. Pt a pleca dintr-un loc in care-i place il previn cu 15-10 minute inainte ca ne pregatim de plecare si nu avem probleme.
A fost nevoie sa-i fac niste analize medicale si ma ingrozea imaginea copilului meu tintuit de mine si intepat de doctor in urlete si zbierete. Cu o sapt inainte am inceput sa-i spun ca trebuie sa mergem la dr sa-i dam o picatura de sange ca sa o analizeze si ca doare putin intepatura dar nu f tare. Mai intai a asistat la mine si a vazut exact ce mi-a facut si apoi a cerut si el. Imaginati-va un copil de 3 ani si 8 luni care nu a plans deloc cand i s-a luat sange din vena.
Cred ca asta este cheia: RABDARE f multa si intelegere multa pentru ca sunt niste omuleti mici dar cu personalitate mare si nevoi la fel de mari ca ale adultilor.
Nu sunt guru educatiei copilului, am avut momentele mele cand am cedat psihic (din alte cauze) si atunci s-a dus si rabdarea si intelegerea mea si s-a vazut imediat: dintr-un copil ca painea calda aveam un copil isteric iar eu ma indreptam spre balamuc. Insa cred cu tarie ca orice obisnuinta se poate forma sau desfiinta cu putina rabdare. Cand cerem ceva trebuie sa si dam in loc.
Legat de buna crestere, maniere, cred ca sunt perioade. Perioade cand e interesant pt cei mici sa faca ce fac si adultii (gen salut, multumesc si alte urari si expresii) si perioade in care se satura de ele. Eu nu cred ca-i un capat de tara daca nu saluta sau nu multumeste. Trebuie sa persistam cu metoda exemplului propriu si fara sa vrea ii imprimam copilului un tip de comportament. Ca o paranteza, pe mine nu m-a invatat nimeni sa multumesc sau sa salut (stiu, suna absurd) si eram tare surprinsa prin adolscenta cand am observat in jurul meu cand si cum se saluta, multumeste...poate ca ai mei mi-au tinut o teorie legata de aspectul asta dar nevazandu-i aplicand-o, n-am asimilat-o, asa ca nu va faceti griji, copiii vor multumi...cand vor avea chef
legat de pedepse....nu sunt pentru aplicarea lor pentru ca (fiind si eu om) cand am mai cedat am inceput si eu sa mai amenint, sa mai iau o jucarie - insa rezultatul nu a fost decat incrancenarea copilului - astfel nu-i aratam decat ca este neputiincios(mai mult fizic - si zau ca nu-i corect) dar nu-i corectam un comportament. Legat de asta eu doar i-am spus ca va merge la gradi si daca va lovi, va fii si el lovit si a ajuns sa constate ca am avut dreptate - ce rost avea sa-l pedepsesc? nu a inteles decat in situatia concreta.
Poate pare greu uneori (chiar epuizant) dar daca incercam sa traducem lumea si situatiile mot-a mot (asa cum fac ei) ar fii mult mai simplu sa mentinem o relatie de respect reciproc, o relatie in care ei sa stie ca se pot baza pe noi si protectia nostra nu in care sa le fie teama de pedepsele pe care le putem aplica.
Astea-s credintele mele, insa am citit si mi-a placut mult "Totul se intampla pana la 6 ani" sau "Copiii sunt din Rai" (si mai sunt cateva , cine le vrea sa zica) si m-am luminat in multe aspecte (pt ca din ce-am primit de la ai mei recomadat este numai sa NU aplic)
Succes si tineti pumnii (caci ne apropiem si noi de 5 ani
)

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

Laura25 spune:

M-ati nimerit la fix cu subiectul asta. Cu ceva timp in urma cautam solutii pt crize de tipete si razboaiele duse de fii;miu. DE 2-3 saptamani fiica'mea (care e o fetita delicata, dulce, cuminte si linistita) s-a transformat intr-un monstruletz. In 2 zile a impins/tras/lovit cu palma 4 copii (fara sa pun la socoteala pe Rares cu care e la ordinea zilei sa isi traga cate una reciproc), urmat de tipete, urlete, plans. Daca privesti din perspectiva ei, era oarecum justificat gestul (unul s-a bagat in fata ei sa se urce pe ponei cand ea era deja la rand, unul i-a dat cu piciorul in movilita de nisip care era castel facut de ea, pe unul l-a servit tati din punga ei de biscuiti fara sa astepte confirmarea ei ca e ok etc). Cand face asa, o iau pe sus de lo locul cu pricina si o dau deoparte sa se linisteasca. Ii spun ca nu e bine, ca nu e frumos, ca daca i s-ar intampla ei nu i-ar conveni. Plange cu lacrimi adevarate (nu de crocodil), zice ca ii pare rau, roaga sa fie iertata, zice ca nu vrea, dar nu stie de ce face asa. Eu banui ca are niste frustrari, niste probleme acumulate si cauta pretexte de refulare si cand le gaseste, se exprima in toata splendoare. Am incercat sa aflu problema, nu prea reusesc. Am decis insa aseara la o 'sedinta de familie' cu taica'su sa incercam sa facem cate o zi special dedicat pt fiecare din ei, separat. Poate au nevoie sa se simta special si apreciat (desi nu duc lipsa nici de afectiune nici de atentie, nici de lauda si incurajari) fiecare in parte, individual. La noi e mai delicata situatia pt ca fiind gemeni mereu sunt bagati in aceeasi oala: merg in aceeasi grupa la gradi, au aceleasi activitati, merg in aceleasi locuri, au aceeasi prieteni, fac totul impreuna.
Oricum zic si eu ca exemplu personal, rabdare, explicarea consecintelor comportamentului lor, timp ocupat cu activitati care sa le tina mintea si fizicul ocupate ar fi cheia succesului.

Dar zic si eu ca cineva mai sus: la teorie sunt beton , practica ma omoara

---

Bazar umanitar DC

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

ymca spune:

la partea cu salutul si alte formalitati de politete cel mai bine a functionat la noi jocul in casa de-a diverse personaje. ele au fost pe rand doctorul, vanzatoarea de la supermarket, educatoarea, doamna de la chiosc de unde luam sticksuri seara. orice joc incepea cu mine intrand in camera, spuneam tare Buna ziua, doamna! Fii-mea cam radea de mine la inceput! Asadar, in aceste jocuri integram toate formulele de politete: Saluturile de inceput si de sfarsit, Multumescuri multe si Scuze cand faceam ceva aiurea. Apoi, eu am inceput sa ma controlez si cand merg pe strada salut TARE toti vecinii...inainte de-abia mormaiam si eu ceva. Buna ziua, ce mai faceti, tip acum la toti vecinii. in jocurile din casa schimbam rolurile si am vazut ca si ele retin formulele, afara ma vad pe mine aplicandu-le si le-am vazut si practicand. Cea mica e prea mica, dar o imita pe sora ei de 4.2 ani, asa ca saluta si ea, mai ales la plecare, se intoarce de 100 de ori sa spuna Pa, La revedere. deci ideea este sa le ofer prin joc contexte diferite si apoi sa le arat partea practica. Am creat chiar si conflicte, eu fiind clientul suparat, care tipa...si m-a calmat fiica mea spunanu-mi : Mami, nu mai tipa la noi. Avem casa din aia de marcat de jucarie si de-aia multe jocuri sunt cu piata si cumparaturile.

comportamentele de spalare si igiena, le-am format si mentinut prin imagini, planse. Am desenat impreuna, cum dimineata cand ne trezim, ne spalam pe maini, pe fata, pe dinti, ne imbracam (am desenat numai rochite, pentru ca momentan astea sunt preferintele) si plecam la gradi (am desenat o casa). Apoi pentru seara, la fel, am desenat, decupat, lipit, cum ne comportam cand ne intoarcem de la parc, cu mancat, spalat si culcat. Le-am creat niste rutine si cu timpul, s-au obisnuit.

Pentru certurile dintre ele, smulsul jucariilor si in general impartitul jucariilor nu m-a dus capul decat sa merg din joc in joc, si-am inceput pe etape, de cand erau mai mici, jocuri din acelea cu:

- cine stie un cuvant sa ridice mana sus
- in masina, ce vedem pe geam, la fel, fiecare sa spuna un cuvant
- in casa, noi stateam toate in pat si fiecare zicea ce vedea in jur; zile intregi nu vedeau decat pat, fereastra, dar apoi au vazut ca eu spun clanta, telecomanda si acum cauta si ele tot felul de obiecte mici pe care sa le denumeasca
- am trecut apoi la forme, sa-mi spuna ce vad patrat, dreptunghiular, cerc
- apoi am trecut la artileria grea, la preferinte. Mie imi place sa: ma joc, sa mananc oua kinder, sa ies cu X afara
- apoi am trecut la sentimente. Sunt trista cand alti copii imi iau jucariile ...ehhh si aici, la jocul asta, am inceput sa trag cu Impartim, nu ne batem, nu ne scoatem ochii si in general o data e randul uneia la facut o treaba si o data e randul celeilalte. Iata cum, de fiecare data cand se bat, eu vin si le aduc aminte de jocul nostru, si care sunt regulile teoretice cu privire la bataia intre copii, vorbitul frumos, netipatul, vorbitul cu adultii.

dar au zile proaste, cand cu toate jocurile mele si regulile pe care le cunosc ies niste batai superbe intre ele, de dimineata pana seara. dar tot ele se impaca, isi cer scuze una alteia, mai vin la mine pentru o pupatura, dar in principiu se inteleg si ne intelegem si cu alti copii la parc. cu impartitul jucariilor la parc merge cel mai greu; probabil pentru ca acasa le tot impart, la parc au si ele chef ca ce-i al lor sa fie al lor. si le las asa; intervin doar in cazuri de forta majora. mda, si m-am si certat la parc pe tema asta atunci cand am fost convinsa ca ale mele au dreptate si ca pot linistite sa se joace cu jucariile lor fara a le mai imparti cu nimeni.

gabitza2005 spune:

lbelciug eu consider ca la faza cu melcul ai gresit din start.
Ai acuzat comportamentul copilului dar in acelasi timp ai procedat la fel ca el.
Eu nu am doi copii dar sigur as fi procedat altfel.
Ce exemplu i-ai dat : sa plateasca cu aceeasi moneda?

lbelciug spune:

Laura25, exact asa patesc si eu, Matei imi zice nu stie de ce face rele.
Tala, ai scris f frumos, multumesc pt mesaj. La 2 copiii reactia parintelui trebuie sa fie uneori alta decat la cei cu un singur copil. Daca nu intervin cand apar conflicte, astia 2 ai mei si-ar scoate ochii. Morala desi nu e placuta, are si rolul ca-l face pe cel mic sa vada supararea parintelui. Eu le mai spun ca sunt suparata si dezamagita de comportamentul fata de propriu lui frate de ex. Rabdarea, timpul si lipsa de stres sunt chei sigure ale succesului, insa multi din noi nu le avem.
ymca, imi vine sa rad apropo de faza cu tipatul. Il mai atentionez pe M sa nu mai tipe atunci cand o face (de ce oare simt nevoia cei mici sa tipe sau sa vb f tare?), dar B la randul lui ma trage de maneca si-mi spune acelasi lucru daca tip EU.
Referitor la igiena, B nu vrea sa-si spele dintii, mai mult se joaca cu periuta si inghite pasta. E f capos, nu stiu de ce refuza caci are numai exemple bune in jur. Jocurile cu cuvintele le practicam si noi de regula in masina. Certurile cele mai dese intervin cand se joaca singuri si stim cu toatele ca mamicile mai trebuie sa fie si gospodine, nu putem sta 100% din timp cu/langa ei.
Interesante toate jocurile expuse, o sa incerc si eu pe cel cu sentimentele caci problemele noastre practic tin de partea emotionala.
Apropo de certurile intre frati, eu de regula ii pun sa-si ceara iertare unul altuia, insa am o dilema atunci cand celalalt (de regula cel mic) nu vrea sa-l ierte pe cel mare. Matei se frustreaza si imi e cam greu sa intorc situatia...


Liviana - mamica fericita a lui Matei (21.02.2005) si Bogdanel (30.05.2007)
My Family

lbelciug spune:

Gabitza, am vrut sa-i iau ceva si lui M ca sa vada/simta cum e sa piarda ceva. Exact asa i-am si spus. Nu am pretentia ca detin reteta ideala, tu cum ai fi procedat?

Liviana - mamica fericita a lui Matei (21.02.2005) si Bogdanel (30.05.2007)
My Family

Bee spune:

Liviana, la faza cu melcul eu ash fi zis sa jeliti cu totii de mila melcului pe care l-a smuls si aruncat MAtei! Cred ca l-ar fi impresionat, chiar daca face el pe durul. La tot e implica agresiune, luat jucarii, incearca sa-l faci sa inteleaga sentimentele "victimei". La faza cu stat locului......... si cu sa nu intrerupa..........Ai mei cer voie! Ma bucura si asta. Desi sa aud continuu: e voie sa, e voie sa, e voie sa?...... Sau fii-mea aia mai vorbareata, taie vorba altuia mereu cu expresia nevinovata "pot sa spun si eu ceva?" (si ea are mereu ceva de spus). Cred ca timpul le va rezolva pe toate. SI in plus din ce povestesti tu, pare si un fel de fronda a baiatului. Poate celui mic ii inghititi mai multe pe ideea "e mic si nu stie/ intelege" Zic asta, fiindca asta e o greseala pe care mi-o reprosez mult mie!
Laura, supararea fetei tale a fost justificata, gestul nu. Tu i-ai fi atras atentia daca ar fi facut ce au facut copiii care au provocat cumva reactia ei! E un conflict in capsorul ei. Ea a fost luata de acolo fiindca a lovit, iar copiii respectivi?

gabitza2005 spune:

Ieri nu prea aveam timp sa scriu , nu am vrut sa fiu rautacioasa ca doar suntem oameni si aproape toti parintii "gresesc" ( dupa parerea altora) la un moment dat. Poate tu ai luat decizia cea mai buna in acel moment dar eu nu sunt adepta acestui tip de masuri : sa vezi si tu cum e.
Asa cum zicea si Bee in primul rand i-as fi atras atentia ca a facut rau melcului , apoi i-as fi explicat ca l-a suparat pe fratele lui si eventual i-as fi adus aminte de o situatie in care cineva i-a luat jucaria si el a fost suparat.
I-as fi explicat celui mic ca fratele lui a gresit , ca nu s-a purtat frumos si el sa nu procedeze asa niciodata.

Uite avem o cunostinta in parc cu o fetita cam nazdravana si chiar se vaita ca nu se poarta cum trebuie .....si vine fetita la ea ca o alta fetita a lovit-o la care mamica ii spune cu nonsalanta : pai nu i-ai dat si tu una sa vada si ea cum e???

Din moment ce aprobi un comportament in anumite situatii copilul il ia de bun deoarece gandirea lui e simpla "daca mi-a zis sa fac asa acum inseamna ca pot oricand sa lovesc pe cineva deoarece este permis".
Tu i-ai aruncat baiatului punga cu bomboane - el o sa gandeasca ca este permis sa faca la fel din moment ce tu ai procedat asa.