Copilul singur la parinti

Miriluta spune:

Interesant articolul. I-am regasit partial pe copiii mei: Miruna cea responsabila, care are grija de fratiorul mai mic si il fereste de toate relele, constiincioasa si autoritara. Henrik, smecher, tupeist si rebel.

Eu pe de alta parte sunt copil unic. Nu am fost obraznica insa am fost rasfatata (admit asta abia acum) Si desi avea foarte multi prieteni si eram foarte sociabila, aveam momente cand ma retrageam si simteam ca ma oboseste toata agitatia. Asa sunt si acum.

Nu cred neaparat in mitul copilului singur, totul tine de educatie si am vazut multi copii care aveau frati si cu toate astea erau insuportabil de rasfatati si obraznici.
Miruna avea aceeasi fire si pana sa se nasca Henrik si nasterea lui nu a schimbat modul in care ea se comporta cu noi sau cu ceilalti.

ralcat spune:

Nu cred ca doar unicitatea determina anumite tipare de comportament in cazul copiilor. Cred ca aparitia fratilor da, pentru ca il responsabilizeaza pe cel mare si-l invata protejat pe cel mic.
Dar da, cred ca educatia, modul in care parintii isi trateaza copilul/copii, modelul de familie in care deschidem ochii ne formeaza.
Am vazut familii in care copilul unic este o persoana generoasa si sociabila, dar si familii in care intre cei doi sau trei frati au intervenit parintii la incepu si perechile mai apoi, de au ajuns sa se instraineze extrem de mult. Si asta mi se pare extrem de dureros si de frustrant.


www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> In sufletul meu

iulix spune:

Copilul unic la parinti nu stiu daca este neaparat un rasfatat... Asta depinde foarte mult de cum parintii il cresc. Daca ii ofera totul pe tava, el trebuind doar sa ceara, normal ca va fi un egoist si se va gandi doar la el. Dar exista si copii singuri la parinti care sunt un exemplu de urmat.
Foarte foarte interesant articolulul Mihaela. M-am regasit mai mult de jumatate in descrierea facuta copilului unic. Ce nu s-a potrivit este faptul ca nu sunt egocentrica si nesociala. Din contra eu impart tot timpul ce am cu familia mea dar si cu prietenii mei. Alta chestie care la mine nu este asa cum o descrii tu este ca pana acum ceva timp am fost o persoana care nu prea avea incredere in fortele proprii.
Insa este f. adevarat ca imi place mai mult sa stau sa ascult, sa observ, sa analizez si dupa aceea actionez.

karina01 spune:

Este adevarat iar psihologii sustin acest lucru: copilul singur la parinti este mult mai egoist decat un altul care provine dintr-o familie cu mai multi copii. El nu invata lectia 'a imparti' pentru simplul motiv ca nu are cu cine si va deveni mult mai egocentrist in actiunile ulterioare. Insa depinde in mare masura si de educatie si mediu...

Ilinca_M. spune:

Mi se pare o afirmatie hazardata, pe ce se bazeaza, pe simpla teorie cu "impartzeala" sau s-au facut ceva studii pe esantioane reprezentative?(ma indoiesc)
Cum "n-are cu cine sa imparta", pai copilul unic traieste in padure, sau cum? Poate imparti mancarea cu catzelul, jucariile cu copiii din parc etc. Dar in cazul unui copil care "capata" un fratior abia pe la 5-6-7 ani ce se aplica? Ar trebui aplicata teoria copilului unic, nu-i asa? Ca doar pana la 6 ani n-a avut cu cine imparti si a devenit un egoist feroce...
Mie mi se par jignitoare afirmatiile astea cu privire la "copilul unic", chiar daca se tot incearca dregerea busuiocului cu "sigur, depinde si de educatie"...Pai caracterul depinde intr-adevar de o groaza de factori, nu de "destin", adica vezi-Doamne, n-ai frati, esti damnat!
Tocmai ca un copil caruia i se da "totul pe tava" si stie ca primeste ceva cand cere e mai relaxat si mai predispus sa imparta cu altii, fiindca stie ca va primi din nou. Eu am fost copil unic si cu riscul de a parea ca ma umflu-n pene, am fost cel mai generos copil de la bloc, eu o puneam pe maica-mea sa-mi dea cate o punga de fructe, cand venea de la piatza, ca sa ma duc cu ele si sa le impart cu toti ceilalti copii, stateam pe paturica in curtea blocului si mancam. Pe cand cei care erau 3 frati, ce sa mai imparta cu ceilalti copii din bloc, saracutii, ca abia le ajungeau lor ce cumparau parintii, in vremurile alea optzeciste. Nu stiu ce sa zic in privinta educatiei...ca maica-mea ma indemna mereu sa mananc eu prima si sa aleg ce e mai bun si sa dau altora numai daca imi ramane, pe cand taica-meu si-ar fi dat si camasha de pe el oricui...se pare ca am semanat mai mult cu el:))). Noi doi hraneam maidanezii cu bunatatile facute de maica-mea, renuntzand noi la ele, caci cainii, saracii, sunt mai flamanzi...ne facea maica-mea troaca de porci pe chestia asta
Eu sunt copil unic, sotzul e copil unic, fata mea e copil unic si asa intentionez sa ramana; nu cred ca va fi egoista/egocentrica din cauza asta. Inca de-acum n-are nicio treaba in a lasa pe altii sa se joace cu jucariile ei, in timp ce alti copii se enerveaza de numa daca incearca altii sa le ia jucariile. E si chestie de temperament si de multi alti factori.
Semneaza: copilu' unic revoltat de clisheele "psihologilor"

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN+4 luni
Manole forever

silvi_2005 spune:

Sincer nu cred ca se pot trasa tipare, acesta este marele adevar . Avand un singur copil si tinzand sa raman la asta am studiat si m-am documentat si eu putin.
Un singur copil inseamna mai mare stress si grija pentru parinti este asa cum citeam "marea si singura speranta" , cere in permanenta atentie si parintii sunt atat parinti cat si prieteni, confidenti sau parteneri de joaca in lipsa de fratiori toate acestea perfect adevarate.
Faza cu egoismul, izolarea, colaborarea cu ceilalti copii si insertia in societate tine ca si in cazurile familiilor cu mai multi copii de mostenirea genetica ( mai putin ) de mediu in care se dezvolta si de educatia/dragostea parintilor in cea mai mare proportie.
Am un baietel de 4,5 ani care e in permanenta fericit , se joaca si iubeste toti copii, nu este deloc egoist sau posesiv cu jucariile lui din contra ar da tot ce are ( cred ca a aici a contribuit faptul ca a primit mereu ce a vrut si are tone de jucarii ) si e in sfarsit cuminte . Primii trei ani au fost plini de capricii, mutre, solicitari , mofturi la mancare, la imbracat la aproape orice si ma gandeam ca poate e faptul ca singur la parinti si e rasfatat. Acum privind inapoi simt ca nu a fost asta, au fost anii in care isi descopera si ei personalitatea, locul in lumea asta mare pe care o descopera zi de zi, isi cauta si incearca mereu puterile cu ei insisi si cu cei din jur, intind limitele cu parintii si in final se regasesc cumva dupa primii trei ani isi stabilesc ei insisi primele coordonate.
Pot spune ca am un baietel linistit si cuminte, suntem cei mai buni prieteni si ne jucam mereu impreuna mereu, fie ca desenam, gatim impreuna, decupam sau jucam pe consola la tv , a inteles ca sunt limite si reguli de respectat ca trebuie sa fii adaptat in societate, sa respecti pe cei din jur ca sa iti gasesti locul si cel mai mult ma bucura sa aud mereu de la gradinita ca se comporta minunat cu copii si ca e indragit de catre acestia. Nu stiu cum sa va explic dar ma simt usurata, il vad adaptat si fericit.
In concluzie nu cred ca se pot trasa tipare....cred ca noi parintii putem sa sadim si sa cultivam dragostea noastra in copilasii nostri oricati ar fi ei la numar.

Victoria_mami spune:

de parca o mie de alti copii mi-ar putea inlocui un copil...

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

elaga spune:

Am doar un copil. Nu mi-e teama ca il voi rasfata prea mult. Stiu ca n-am s-o fac. Mi-e teama ca nu va avea pe nimeni cand va creste. Pe de alta parte, mi-e teama ca daca as avea doi nu m-as putea ocupa cum trebuie de amandoi, nici asa nu stau prea bine cu timpul. Nu cred ca are vreo importanta cati copii sunt intr-o familie. Cel mai mult conteaza parintii si modul in care acestia ii educa.

Chri70 spune:

Sunt de acord ca nu se pot trasa tipare.
Cat despre pregatirea pt intrebarea "de ce nu am frati si surori?" Mama, dupa ani de sacaiala din partea mea, a avut raspunsul perfect: "dar daca X ar fi fost surioara ta?" (X fiind vara mea pe care nu puteam s-o sufar; personalitati complet doferite, nu ne-am impacat niciodata, din frageda pruncie)
Atunci am inteles ca viata nu-mi ofera sa-mi aleg un frate sau o sora pe placul meu, si m-am bucurat sa fiu singura la parinti. Ca adult, ma induioseaza sa observ manifestarea relatiei dintre sot si sora lui, ca sunt prieteni buni. Pe de alta parte, cunosc atatia care nu s-au inteles niciodata cu fratii lor si nu vorbesc de ani de zile, chiar decade.

lorelaim spune:

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1329614/Only-children-happier-siblings.html#ixzz15LMbevCl