Batrinei cu barba alba..in fata sfirsitului..

Ilinca_M. spune:

Dianad, marutzu, carinablanca
Zilele trecute am fost la biblioteca si trecand printre rafturi am vazut "Insuportabila usuratate a fiintei" a lui Kundera. M-au strabatut brusc niste fiori, am avut un flash-back, mi-am amintit cum am citit aceasta carte acum 9-10 ani (din pacate memoria imi joaca feste si nu-mi amintesc daca il aveam atunci pe Manu, in varsta de cateva luni sau daca inca nu; tind sa cred ca il aveam deja, fiind in ultimul an de facultate, dar nu sunt sigura). In fine, ce vroiam sa spun: privind cartea mi-am adus aminte cat am plans la anumite pasaje atunci cand am citit-o, efectiv am resimtit durerea de atunci (desi nu mai tineam minte exact pasajele, doar stiam ca m-au marcat mult) si am deschis cartea, intamplator (sau poate nu?!) exact la pasajele respective. Fara sa vreau lacrimile au inceput sa-mi siroiasca in timp ce citeam, efectiv plangeam printre rafturi, bine ca nu prea umbla lumea la biblioteca:). Abia atunci mi-am dat seama cate coincidentze intre moartea lui Manole si moartea cainelui din carte...cine ar fi crezut, in urma cu aproape 10 ani, ca pasajele care m-au indurerat atunci atat vor deveni chiar realitate dureroasa?
Vreau sa citez aici cateva fragmente, sigur va va impresiona si pe voi modul in care Kundera descrie boala si disparitia uei fapturi dragi...
"Vecina se opreste si intreaba:
- Ce-i cu catelul dvs? Cam schioapata.
- Are cancer. E condamnat, raspunde Tereza, simtind cum i se pune un nod in gatlej si nu mai poate vorbi.
Vecina surprinde lacrimile Terezei si izbucneste aproape suparata:
- Pentru numele lui Dumnezeu, doar n-o sa va apucati acum sa plangeti din pricina unui caine!
Nu rostise aceste cuvinte cu rautate, era o femeie cumsecade, facuse asta mai curand ca s-o consoleze pe Tereza. Tereza stie acest lucru, caci, vorba aia, se afla in satul asta de destula vreme spre a-si da seama ca daca satenii si-ar iubi fiecare iepure de casa asa cum il iubeste ea pe Karenin, n-ar mai fi in stare sa taie niciunul[...]
Se simte insingurata, cu dragostea sa pentru Karenin. Isi spune in gand, cu un zambet melancolic, ca trebuie s-o tainuiasca mai mult decat fusese nevoita sa-si tainuiasca infidelitatea. Dragostea pe care o poarta un om unui caine are darul sa scandalizeze.
[...]
A doua zi, starea lui parea ca se ameliorase. Era momentul cand se bucurau amandoi de ora lor libera si, de obicei, ieseau sa faca o plimbare cu Karenin. Stia acest lucru si, cu cateva clipe inainte, incepea sa le dea tarcoale si sa se gudure in jurul lor; de data asta insa, cand Tereza lua lesa si zgarda, Karenin se uita indelung la ele fara sa faca nicio miscare. Stateau amandoi in fata lui si se straduiau sa fie veseli (pentru el si numai pentru el) ca sa-i transmita un pic de buna dispozitie. Abia dupa un timp, facandu-i-se parca mila de ei, se apropie schipoatand in trei picioare si accepta sa i se puna zgarda.
-Tereza, spuse Tomas, stiu ca esti certata cu aparatul de fotografiat. Dar azi, te rog sa-l iei cu tine.[...] Intr-o zi vom fi foarte bucurosi sa ne uitam la aceste fotografii. Karenin a fost o parte din viata noastra.
- Cum adica "a fost"? spuse Tereza, tipand ca muscata de sarpe.[...] Nici nu vreau sa ma gandesc ca scumpul de Karenin nu va mai fi. Ai inceput sa vorbesti despre el la timpul trecut...
[...]
Mergeau pe drum, fara sa schimbe o vorba. A nu vorbi era singura modalitate de a nu gandi despre Karenin la timpul trecut. Nu-l scapau o clipa din ochi. Pandeau momentul in care el avea sa zambeasca. Dar el nu zambea: nu facea decat sa mearga in trei picioare.
- Face asta numai de dragul nostru, incepu Tereza. N-avea niciun chef sa iasa la plimbare. A iesit doar ca sa ne faca noua o bucurie.
Era trist ceea ce spunea si, totusi, fara sa-si dea seama, erau fericiti. Erau fericiti, nicidecum in ciuda tristetii, ci datorita tristetii. Se tineau de mana si in ochii lor staruia aceeasi imagine: un caine schilod, care insemna zece ani din viata lor."

Mai sunt fragmente dar nu mai am putere sa le scriu acum.

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN!
Manole forever

Ilinca_M. spune:

"In comparatie cu omul, cainele nu are prea multe privilegii, dar are unul demn de apreciat: in cazul lui, eutanasia nu e interzisa de lege; animalul are dreptul la o moarte mizericordioasa. Karenin mergea in trei labute si isi petrecea timpul, din ce in ce mai mult, zacand in coltul sau. Gemea. Tereza si Tomas erau intru totul de acord ca n-aveau voie sa-l lase sa sufere fara rost. Dar intelegerea lor asupra acestui principiu nu-i scuteau de o incertitudine infioratoare: cum puteau sa stie in ce moment suferinta lui devine inutila? Cum sa determine clipa in care nu mai avea rost sa traiasca?
[...] E cumplit sa-ti asumi tu insuti rolul mortii! Tomas declarase multa vreme ca el nu-i va face injectia si va face apel la un medic veterinar. In cele din urma a inteles ca putea sa-i acorde lui Karenin un privilegiu de care nu se bucura nicio fiinta umana: moartea va veni la el sub infatisarea celor pe care i-a iubit.
Karenin isi petrecuse toata noaptea gemand. Dimineata, dupa ce l-a palpat, Tomas ii spuse Terezei:
- Nu mai e cazul sa asteptam.
[...] isi inalta usor capul si o privi pe Tereza. La Tomas nu se uita niciodata asa, in felul acesta nu se uita decat la ea. Dar niciodata cu aceeasi intensitate ca acum.[...] Privireaaceasta, de o incredere infioratoare, fu scurta. Peste cateva clipe isi lasa din nou capul pe labutele sale. Tereza stia ca in felul asta nu se va mai uita nimeni la ea.
Tereza se aseza jos langa el si-l lua in brate. O mirosi incet-incet si, cu multa truda, ii linse obrazul. Tereza primi aceasta mangaiere cu ochii inchisi, ca si cand ar fi vrut s-o intipareasca intotdeuna in memoria ei.
[...] Tomas sosi peste o jumatate de ora si, fara sa scoata o vorba, pregati injectia.
[...] Incet-incet intinse pe pat un cearsaf alb, presarat cu motive florale. De altfel, pregatise totul si se gandise la toate, de parca ar fi prevazut cu multe zile inainte moartea lui Karenin (Doamne! Ce oroare! Sa visam dinainte moartea celor pe care ii iubim!)
Il luara amandoi si-l saltara pe cearsaf. Tereza il intoarse intr-o rana si Tomas cauta un loc unde vena era mai proeminenta si perfect vizibila.
Tereza statea ingenuncheata si tinea capul lui Karenin lipit de fata ei.[...] Ii vorbea tot timpul, cu o voce calda, si el nu se gandea decat la ea. Nu-i era frica. Ii mai linse de doua ori obrajii. Si Tereza ii soptea la ureche:"nu-ti fie teama, nu-ti fie teama...[...]"
Tomas infipse acul in vena si apasa pistonul seringii. Un fior scurt strabatu labuta lui Karenin, respiratia ise accelera pentru cateva secunde apoi, pe neasteptate, se opri cu desavarsire. Tereza statea mereu in genunchi, cu fata lipita de capul catelului.[...]
Tomas se duse in gradina. Gasi, intre cei doi meri, laturile dreptunghiului trasat cu tocul pantofului de Tereza, in urma cu cateva zile. Incepu sa sape, respectand cu strictete dimensiunile indicate. Voia ca totul sa fie facut asa cum isi dorea Tereza.
Aceasta ramasese in casa cu Karenin. De teama sa nu fie ingropat de viu isi lipea urechea de boticul lui [...]
Apucara fiecare de cate o extremitate a cearsafului pe care zacea Karenin. Il saltara si iesira cu el in gradina.
Il dusera la locul dintre meri si-l depusera pe fundul gropii.[...] Pe urma se duse in casa si reveni cu zgarda, cu lesa si cu bucatile de ciocolata ce ramasesera de dimineata neatise pe podea. Le arunca pe toate in mormant."

Este incredibil si dureros de asemanator cu ce am trecut si noi prin, acum exact 5 luni...

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN!
Manole forever

szivarvany spune:

Nu ma pot opri din plans.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

ingridnen spune:

offf si eu plang...mi-am adus aminte cum am fost nevoita sa eutanasiez pisica acum vreo 10 ani

Ingrid si Cristi 7 ani

vikinga spune:

da ilinca, frumoase citate ai ales si-ti multumesc pentru ele. asa e, sa iubesti un ciine are darul de a scandaliza, asta mi-a furat un zimbet:) ah dar cui ii pasa de scandalizari de gen:). si e adevarat, exista si acea fericire, nu in ciuda tristetii ci chiar datorita ei, in acele momenete ori dupa, mai tirziu, chiar daca pare imposibil una ca asta. e vorba de iubire, simplu. suntem norocosi ca in ciuda bolii, despartirii, mortii, am gustat din iubirea asta unica pe care un ciine o poate purta unui om si sper ca macar pe jumate sa fi fost in stare sa fi daruit inapoi. jumate si tot ar fi fost ceva imens.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo www.youtube.com/watch?v=ULmPKIoDDDA&feature=related" target="_blank">pe tarimul nostru de vis.

Kariris spune:

Pepsi motanul meu, a trait 20 de ani si 3 luni. Un motan mare tigrat, de 72cm lungime (fara coada) si 18 kg. O frumusete rara de motan aproape salbatic. Veterinarul din Brasov se minuna de el de cate ori il vedea. Nu a iesit din casa decat accidental (cazut de la balcon de vreo 3 ori), nu vroia sa iasa efectiv. Devenea foarte agresiv afara. Si in casa dealtfel, cu strainii. Nu odata s-a imperecheat cu caciulile de blana ale musafirilor care si le lasau pe cuier in hol, frecvent aducea pasari vanate de pe balcon in casa... si ma ataca efectiv daca vroiam sa le salvez. A batut un cio banesc german si un coker spaniel veniti in vizita. Stapanului de coker i-a facut o gaura in mana bagandu-si caninul pana la refuz... offf a trebuit sa il castrez pe la 9 ani pentru ca era prea agresiv.

La un moment dat s-a imbolnavit rau. Avea cancer. O tumora abdominala, undeva in peritoneu. S-a chinuit vreo 6 luni din care ultima foooarte tare. mama nu a vrut sa-l eutanasieze si nici veterinarul lui . In noaptea de revelion s-a stins in niste chinuri inimaginabile. Mama a fost distrusa si eu la fel. Mi-a spus ulterior. I-au facut priveghi cu lumanari si l-au inmormantat pe 1 ianuarie langa cimitirul unde este acum inmormantata si mama. A platit un gropar, ca era pamantul inghetat, sa-i sape o groapa si a bagat sicriul acolo ... cu o poza de a mamei inautru. Asta nu mi-a placut. Mi s-a parut o greseala. La 2 ani dupa, s-a stins si mama tot de cancer tot la abdomen (carcinomatoza peritoneala). Sinistra coincidenta!

Mai am un caine de 7 ani jumatate, aici in Bucuresti pe care il iubesc enorm, ca orice posesor de caini. Am si doi ponei de 5 ani si vreau sa imi iau si o capra. Nici nu vreau sa ma gandesc ca vor imbatrani si le va veni sfarsitul... cel mai important lucru este sa fim cu ei atunci si sa le aratam toata dragostea noastra pana in ultimul moment.

Ilinca_M. spune:

20 de ani? Woow! Ce bine ca te-ai putut bucura de el atatia ani (bine, tot nedrept de putini, dar in comparatie cu un caine...chiar, ca nu ma pricep: care e durata medie de viata la pisici?). M-ai facut curioasa descriindu-l, mi-ar placea sa vad niste poze cu el.
Dar daca a suferit atat de mult 6 luni, de ce veterinarul s-a opus eutanasierii? I-a dat ceva alternativ sau doar "incurajari"? Ma rog, se presupune ca un veterinar stiesa aprecieze cand e cazul de asa ceva si cand nu, ca de-aia ne bazam (si) pe ei.
Intr-adevar, stranie si sinistra coincidenta de care spui!!

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN!
Manole forever

vikinga spune:

Mi-e dor de Cooper.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo www.youtube.com/watch?v=ULmPKIoDDDA&feature=related" target="_blank">pe tarimul nostru de vis.

Ilinca_M. spune:

Sigur ca ti-este...Luna asta se vor implini 6 luni de la moartea lui Manole, am de gand sa "fac cinste" tuturor maidanezilor care-mi ies in cale.
Acum cateva zile, cand a venit vremea rea, sotzul meu, friguros, si-a scos de la "arhiva" niste pantaloni de trening...nu stiu de unde i-a scos dar cand i-am vazut am avut un shoc...aveau par de Manole pe ei I-am "tras pe nas", mi-am bagat nasul in ei sa mai simt mirosul special al lui Manu, mirosul ala de-ti muta nasul din loc cam din a 7 a zi de la spalare si care pentru noi era un drog, ne bagam nasurile in blana lui, si murind de ras ne prefaceam indignati si-i ziceam:"Manooole, ne omooori, duhnesti ingrozitor!!" iar el ne privea cu moaca lui demna si serioasa...

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
1 AN+4 luni
Manole forever

vikinga spune:

Haha mi-l si inchipui pe Manole:) Imi place tare mult de el, mi-ar fi placut sa-l cunosc, sa-l dragalesc putin. Tot povestind tu de el si vazindu-l in poze il am in minte viu, nu ma pot gindi la el ca fiind dus.Eu zic ca is prieteni ei doi, Cooper si Manole, daca o fi o lume si pt ei dupa. S-ar potrivi nemaipomenit amindoi asortati la culoare si cu capurile lor de mintosi si privirea aia de zici ca-s inteleptii lumii si le stiu pe toate:)Si eu am dat de par de-al lui Cooper, am inca in masina de la ultimele dati cind am fost la dr si nici ca am aspirat de atunci, oricum nu se ia ca e mic si tepos firul lui de par si sta mai mult infipt.Acum cu mezina noastra care patruleaza pe jos in patru labute stau si eu pe jos des, am perne aruncate pe ici pe colo mai pun un cot pe cite ceva si ne jucam si uite asa imi amintesc de Cooper ca atunci cind ma prindea pe jos venea si-si punea capul pe umarul meu, intotdeauna el fiind mare lenos trebuia sa-si rezeme capul pe ceva:), si mai ales se baga cu capul in parul meu lung si se foia pe linga mine cum fac pisicile si pufaia pe nas ca-l gidila parul:) si uneori raminea ca tontul ca capul ascuns in pletele mele de arata ca o zina mutanta:))Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo www.youtube.com/watch?v=ULmPKIoDDDA&feature=related" target="_blank">pe tarimul nostru de vis.