BRAVO DIANA, ALINA! HAI ELA! mai-iun10 (86)

corinasmile spune:

Fetelor, stiti ceva de Ale?


Corina 34s+ cu Maria

AMR - mai putin de 6s si apoi...

r_ocsy spune:

Saptamana trecuta am intrebat si eu de ea , era suparata foc pe faza cu scaderea indemnizatiei si zicea ca nu mai are chef de nimic , inclusiv de povestit cu noi ... ea care era asa de activa !!!
Eu sper sa ii treaca faza asta, sa iasa si ea din "butoi" vorba lui Theo si sa revina printre noi . Mai ales ca eu vroiam maine sa o anunt cand prind telefonul despre Sofia .
Corina, pentru orice eventualitate iau si nr. tau .

---

R_ocsy 38 + Ana Sofia
AMR 1 zi

corinasmile spune:

Hai



Corina 34s+ cu Maria

AMR - mai putin de 6s si apoi...

r_ocsy spune:

Corina : Se pare ca am rezolvat amandoua in acelasi timp poza lui Bubu ; mai bine din doua locuri decat deloc !

---

R_ocsy 38 + Ana Sofia
AMR 1 zi

dunemaire spune:

Intru si eu scurt, ca de obicei in ultima vreme, cu felicitari pentru noile mamici si ceva vesti - si eu si bebita suntem bine, tot 2 in 1 inca, pana poimaine - cand probabil o sa dau un sms spre Nana si Rocsy dupa ce ma trezesc din anestezie. Maine am program de analize si intalnire cu anestezistul si oftalmologul. Stare curenta de spirit -

Ada, mamica de Timea Christiane (6 ani 1/2) si Teodora, 39+

r_ocsy spune:

Dunemaire : nu vreau sa te supar, dar si eu am programata cezariana maine ... pot anunta doar printr-un sms unei alte fete de pe forum . Iti tin pumnii pentru joi .

---

R_ocsy 38 + Ana Sofia
AMR 1 zi

dunemaire spune:

Am inteles, ramane atunci Nana de planton si vreo alta fatuca, daca se mai ofera

Ada, mamica de Timea Christiane (6 ani 1/2) si Teodora, 39+

anamariam79 spune:

Bine v-am regasit, dupa o lunga absenta! Mi-a fost dor de voi, dar adaptarea la viata de mamica si la programul Mirunei pentru mine a fost mai dificila. Am reusit in sfarsit sa stabilesc un tipar cu ore de somn, papa si alintat, astfel incat sa am si eu timp si pentru altceva in afara domnisoarei.

Va multumesc foarte mult pentru ca mi-ati fost alaturi inainte si dupa nastere, cu incurajari si felicitari. Pana la urma, s-a dovedit a fi fetita, pudica ce-i drept, dupa cum imi demonstreaza si acum de fiecare data cand o schimb.

Nasterea in sine a fost o experienta placuta, deloc cu emotii asa cum ma asteptam, si totul a decurs surprinzator de bine si usor. Poate si pentru ca aveam zero asteptari legate de maternitate, personalul si conditiile din spital, si atunci, pentru ca lucrurile au fost mai roz, am perceput totul ca pe o experienta extrem de placuta, cu toata cezariana, de care imi era groaza, de ce sa nu recunosc. Poate si pentru ca la final era vorba de marea intalnire cu bebelina am perceput totul asa de usor si placut.

Stiu ca mi-ati facut galerie de la Mary (madamar), dar nu am mai intrat pe forum cateva zile inainte de nastere pentru ca mi le-am petrecut cumintica in pat, de teama sa nu vina beeb mai devreme, pentru ca aveam dureri de burtica, si am constatat ulterior ca bine am facut, la ce aglomeratie a fost sambata la nasteri si cate urgente au putut fi.

In dimieata cezarienei, sambata 08.05, ma gandeam ca or sa ma apuce emotiile cand ies pe usa, apoi cand o sa ajung la spital, dar nimic. Mi-am spus ca dupa ce ma internez si raman singura fara sot si mama cu siguranta o sa ma ia frica. Dar nimic. A trecut si internarea, si imbracarea intr-o camasa de noapte vai de capul ei, fara nasturi si cu petice, parca eram gasita, a trecut si clisma (care a fost foarte ok, deloc dureros sau neplacut), si discutia cu medicul inainte de a intra in sala de operatie, si emotiile mele nu mai veneau. Mi-am spus ca sunt anormala, si ca sigur cand intru in sala de operatie o sa ma ia tremuratul. Intre timp medicul l-a chemat pe sot sus, ne-am vazut, ne-am pupat, si apoi am fost invitata in sala de operatie. Emotiile mele lipseau cu desavarsire, si nici nu si-au facut aparitia decat a doua zi cand m-am intalnit cu Miruna. Sala de operatie, am avut impresia ca semana cu hala de carne din piata, deloc deloc moderna si super luxoasa asa cum am crezut ca trebuie sa arata o sala de operatie. Faianta si gresia vechi de pe vremea mamei, masa de operatie doar un pat cu o musama maro pe el si evident o bucata de hartie pe post de cearsaf, corpul de iluminat de deasupra mea, acela specific salilor de operatie, vechi, mi s-a parut si putin ruginit, cu un bec lipsa. Incurajator, ce sa zic. M-au intins pe spate, la o mana au pus o branula, la cealalta tensiometru, si pe piept electrozi. A inceput sa mi se faca rau si intreb daca deja este efectul anestezicului sau mi s-a facut rau. Mi-au spus ca inca nu e anestezic, ca toate manevrele le fac pe “uscat” si abia apoi ma anesteziaza pentru ca trebuie sa se miste repede sa scoata copilul. De fapt stateam pe spate, si au spus ca din cauza asta mi s-a facut rau. Eu toata sarcina nu am putut dormi pe spate, ca nu puteam respir iar bebe avea miscari ciudate. M-au inclinat pe o parte si mi-au dat oxigen, si mi-am revenit imediat. Apoi au turnat iod pe burta, picioare, si nici nu stiu pe unde nu a ajuns iodul ala, atat de mult era. A urmat introducerea sondei urinare. Destul de neplacut momentul si senzatia de urinare de dupa, dar a trecut repede. Au inceput apoi sa dea drumul la tot mai mult oxigen si in cateva secunde am simtit un miros ciudat …era anestezicul. Apoi somn.

Am auzit ca prin vis un tipat de copil, si mi-am spus ca dupa cum plange, e fetita. Era ora 9.10, dupa cum am aflat ulterior. Apoi am simtit cum ma mutau de pe masa de operatie pe un pat de la ATI, si spuneau: “bine ca e usoara, ca numai sute am avut pana acum”. Simteam o jena cumplita in gat, si parca horcaiam, cred ca scosesera tubul de la intubaj. Nu eram pe deplin constienta dar incepeam sa imi revin. Ma durea burta ingrozitor si simteam uterul foarte foarte contractat, nu pot sa compar contractia aceea cu nimic. Am putut sa spun ca se contracta foarte tare si au spus ca imi fac imediat ceva. M-a luat apoi un frison si un dardait de nu stiam ce e cu mine. L-am raportat si pe asta, mai mult baiguind, ca treaza nu prea eram. Au spus ca trece imediat, mi-au pus o patura pe mine, si am deschis ochii. Eram la ATI in salon. Mi-au aratat copilul, am intrebat daca e fetita sau baiat si au spus ca e fetita, apoi au luat-o. Dupa ceva timp m-am trezit cu sotul la capatul patului, speriat, i-am spus cu greu ca sunt ok, ca sunt buimaca dar ok. Si daca a vazut fetita. Simteam o nevioe cumplita sa dorm, si parca ceva ma retinea sa inchid ochii si sa adorm. A aparut si medicul la capatul patului si imi arata pe rand 5, 3, 1 degete. Am zambit, i-am spus ca sunt constienta. Mi-a spus ca fetita are 3150 kg, si sa nu imi fac griji cu vezica urinara, ca e ok. (tot spusese la ecografii ca vezica e mai mare, ca are o mica dilatatie la rinichi…) Intr-un final cred ca am adormit. M-am trezit pe la 12.

Burta durea, uterul se contracta, sacul de nisip si gheata de pe burta le simteam din plin. Asistentele super dragute ofereau calmante la cerere. Am facut si o criza de hipoglicemie dar a trecut repede. Cea mai neplacuta dintre toate a fost senzatia de gat iritat, si nevoia de a tusi si elimina secretii. Nu va spun cum e tusea combinata cu cezariana. Ma tineam de burta si incercam sa harcai in loc sa tusesc, ca altfel durea operatia destul de rau. Am inceput sa dau mesaje la cunoscuti, telefoane, sa anunt venirea pe lume a Mirunei. Pana pe la ora 4 salonul care era ocupat doar de mine si de inca o lehuza (ii murise copilul, venise cu preeclampsie de la Barlad si bebe a supravietuit doar cateva ore), s-a umplut de proaspete mamici. Ni se administrau calmante pe banda rulanta, ne schimbau si ne faceau toaleta, tot personalul foarte dragut, neasteptat de dragut, fie ca le dadeai ulterior ceva, fie ca nu, se purtau la fel. Ne-au pus niste burtiere foarte mari si tari, super bune. Tineau burta strans si nu mai durea asa tare. A venit si noaptea, si abia asteptam sa se faca dimineata, sa ma dau jos din pat ca nu mai suportam sa dorm pe spate, desi imi lipsise atatea luni de zile dormitul pe spate. S-a facut in fine si dimineata, si infirmiera, o femeie 2 pe 2 a spus ca incepem mobilizarea. Toata lumea a primit o cafeluta amara, fara zahar, sa ne creasca tensiunea si sa putem sa ne ridicam fara sa ametim, apoi ne-a luat pe rand, intai ridicat in fund la marginea patului, apoi mers pana la chiuveta si spalat pe fata. Infirmiera spunea mereu: “nu va uitati poseta” (adica sonda cu pipilica dupa noi). O rugam sa nu mai faca glume ca ne durea operatia de la ras. Mi-am vazut fata in oglinda, eram atat de palida, ca de ceara. Si am ametit. M-a dus in pat, si a spus ca incercam mai tarziu, si ca daca nu ma ridic azi, nu e nici un bai, ca o sa-mi scoata sonda cand o sa pot merge singura, si ca bebe e sus in rezerva, singura, si ma asteapta. Atat mi-a trebuit. Am sunat acasa, sa vina urgent cu supa strecurata si compotul, le-am baut aproape dintr-o suflare si am incercat iar sa ma ridic. Mai mult decat orice nu mai voiam sa am sonda aia, care ma jena la fiecare miscare. Dupa mai multe incercari am reusit sa ma tin pe picioare fara sa mai ametesc, si am cerut sa-mi scoata sonda, sa ma pot duce si eu la toaleta sa ma spal ca tot omul, ca ma simteam super murdara. Mi-au schimbat burtiera cu a mea. Fara burtira simteam ca imi scap burta, atat de umflata si de grea o percepeam. Mi-am strans bagajele, si am urcat sus la bebei.

Pe la ora 2, am fost condusa intr-o rezerva, unde era o mamica care alapta, si un bebe singur. Al meu. Toate emotiile din lume s-au adunat atunci, cand am privit-o prima oara, si am inceput sa tremur din toate incheieturile. Ma uitam la ea ca un om prost si nu imi venea sa cred ca e a mea. Plangeam de emotie, si nu aveam curaj nici macar sa o ating. Am ramas asa privind-o in acvariul acela mic mult timp. Semana leit cu tati. Nu mai stiu cine a venit sa imi arate cum sa o iau, cum sa o pun la san. Nu va spun cat de stangace eram in miscari, si totusi parca totul era atat de natural si firesc. A deschis ochii mari mari, si clipea rar, si se uita la mine, de parca ma recunostea. Niste ochi mari si albastri-gri inchis. I-am pus si primul scutec, o nebunie. A venit suplimentul de laptic, si am invatat sa o hranesc cu lingurita. Noaptea aceea a fost foarte foarte cuminte, toata lumea se mira cat de cuminte poate sa fie. Luni, agitatie mare la bebei: masurat, cantarit, teste auditive, alte masuratori, baita, masa, iar consultat, agitatie mare. Pe la 3 colega de rezerva s-a externat, si am ramas sinngura cu Miruna. A venit si seara, si odata cu ea, s-a dus cumintenia domnisoarei. De la 11.30 pana la 5.30 dimineata a tinut o gura. Urla de se auzea tot etajul. Nu stiam ce sa-i mai dau. Lapte nu aveam, decat cateva picaturi de colostru, storceam din san cu greu 2 lingurite. Ce sa-i ajunga unui copil?! Suplimentul era de 20 ml. Il termina instant, si altul nu mai era, deoarece se aducea o ratie fixa pt. tot etajul. Si bebelina mea urla de foame. Am amagit-o cu ceai, cu Infacol, nu mergea nimic. Doar o tineam in brate si o leganam. Imi pica capul de somn, in timp ce o tineam in brate. Abia asteptam sa se faca ziua. Stiam ca marti plec acasa. Acasa aveam sa-i dau tot ce era nevoie. In disperarea mea, am inghitit o groaza de ceai, granule pentru lactatie, doar doar oi avea si eu lapte sa o linistesc. Noaptea, nimeni pe hol, asistenta disparuta undeva la somn, eu cu copilul in brate tipand de foame. A venit ora 5 si a adormit, de oboseala cred. Am reusit sa dorm 2 ore. A venit si suplimentul de dimineata, l-a baut ca pe el si iar a adormit. Mi-am facut bagajele, si asteptam sa vina medicul sa faca externarea. Iar i-au facut testul auditiv ca o zi inainte reusise doar la o ureche, un test de screening, cu intepat in calcai, apoi au semnat fisa de extrenare pt. copil. A venit sotul si mama, mi-am luat bagajul, pe Miruna o ducea asistenta de la copii, si am coborat sa mergem acasa. Tati, care pana atunci nu o vazuse decat la nastere, a luat-o mandru in brate, si am mers la masina.

Acasa ne-au intampinat vecinii inca de la intrarea in scara, ne-au urat numai de bine. De cum am intrat, am asezat-o in patut si i-am pregatit laptic. L-a mancat ca pe el, era rupta de foame. Dublul cantitatii date in spital. S-a linistit si a adormit.

Noptile si zilele care au urmat, au fost mai dificile, pentru ca nu reuseam sa stabilesc un tipar de papa, somn, schimbat. Mereu scancea, mereu dorind altceva. Prima noapte acasa a fost alba, eram zombie, pentru ca si noaptea dinainte, de la spital, fusese la fel. S-a si constipat de la laptele praf. Avea si colici. Destul de greu, dar au trecut. Spre vineri, s-a instalat furia laptelui, ca disperata de mine, tot dorind sa am lapte, am continuat in nestire cu stimulente de lactatie. Aveam sanii tripli, si aveam impresia ca o sa-mi crape. Si nu curgea nimic nimic din ei. Nici macar colostru nu mai era. S-a dus tati si mi-a luat o pompa, si nasha m-a dadacit, sa tin sanii mult mult sub apa fierbinte si sa incerc sa storc putin cate putin pana isi da drumul laptelele. Si iar apa fierbinte si iar stors. 2 zile asa am tinut-o, dar si-a dat drumul laptele in cele din urma. Pompa mi-a distrus sfarcurie, care se mareau considerabil la fiecare aspirat al pompei, si dureau incredibil. S-au vindecat in cateva zile. Mi-a luat tati si mameloane false, sa pot sa o tin pe Miruna la san, altfel ma suiam pe pereti de durere cand incerca sa suga.

Incet incet ne-am obisnuit unii cu altii, am inceput sa-mi dau seama cand vrea schimbata, cand ii e foame, cand vrea alintata, cam la ce ore doarme si cand sta treaza. Ii displace profund sa o schimb, atunci plange cel mai tare, si inca nu am gasit remediu. Ii place leganata pana adoarme. A invatat sa si ragaie intre timp, ca la inceput nu stia si sughita sau regurgita. Am inceput sa facem si un gen de baitza, cu apa foarte putina, pentru ca inca nu i-a cazut buricul. Incearca si un zambet usor, si are o expresie tare dulce de copil multumit atunci cand e ghiftuita. Am invatat sa o iubesc, pentru ca nu a fost un sentiment care sa ma loveasca din senin, desi asa mi-am imaginat. Acum lucrurile par sa se mai aseze si sa intre pe un fagas normal. Maine incercam si o plimbarica, sa vedem ce ne asteapta. Si uite asa, incet incet trecem prin toate ipostazele de proaspata mamica si bebe mic.

Parca atrecut o vesnicie, desi are doar 10 zile. Aseara mi-a scos medicul si firul de la operatie (parka eram insailata, a taiat un capat, si a tras din celalalt, pana a iesit. Deloc dureros.) M-a intrebat daca a fost o experienta traumatizanta cezariana, i-am spus ca nu, chiar deloc. Chiar nu a fost. Acum am curaj si pentru bebe 2 #61514; .

Si numele i l-am pus pana la urma: Miruna-Andreea. Nu v-am spus restul datelor: 51 cm, scor Apgar 9 (ca la cezariana bebe nu depune nici un efort), 3150 kg, medic: Mihaila Catalin-Radu, un medic si un om minunat.


Ana cu bebe Miruna-Andreea
pozici cu Miruna

maribell spune:

FELICITARI DIANA !!!!!
RECUPERARE USOARA, MULTA SANATATE SI MULT LAPTIC !!!!




BINE AI VENIT PE LUME EVA ALESSIA !!!
SA FII SANATOASA, PAPACIOASA SI NECOLICOASA !!!!




MARIA SUPER FERICITA 38 cu ANDREEA ANTONIA
AMR: CAT SE POATE DE MULT!!!
http://family.webshots.com/album/577534749BrJGdy?start=24

maribell spune:

HAI MARYLENAC !!!!!
NASTERE USOARA, MULTA SANATATE SI MULT CURAJ !!!!




HAI ELA !!!
NASTERE USOARA !!!!




HAI ALINA!!!!!
NASTERE USOARA, MULTA SANATATE SI MULT LAPTIC !!!!





MARIA SUPER FERICITA 38 cu ANDREEA ANTONIA
AMR: CAT SE POATE DE MULT!!!
http://family.webshots.com/album/577534749BrJGdy?start=24