Copilul captiv (6)

flower-power spune:

Iubirea romantica este intr-adevar un mit, cred si eu. Dar iubirea neconditionata exista. Imi iubesc copilul pur si simplu nu gasesc nici un "pentru ca..."

Iubirea, scrie Scott Peck in "Drumul catre tine insuti"[in care are un intreg capitol despre iubire] este un act de vointa ,o actiune, nu un sentiment asa cum multi dintre noi credem. Poti avea un sentiment de iubire si sa actionezi lipsit de iubire sau chiar distructiv. Ilustreaza asta prin cazul unui sot si tata alcoolic care era la al nu stiu catalea pahar intr-un bar si ii spunea barmanului cat de mult isi iubeste el copiii si sotia. Dar iubirea nu consta in sentimentele lui ci in faptele lui si in ceea ce resimt cei catre care se indreapta ea. "Iubirea este ceea ce face iubirea".
Iubirea de sine si iubirea de ceilalti merg mana-n mana. Nu putem iubi pe altii fara sa nu ne iubim pe noi. Iubirea exista in masura faptelor. A iubi pe cineva cu adevarat, se rasfrange si asupra ta, te imbogateste.

Mihuta, as vrea sa inteleg de ce ai scris copiii mici?

anda spune:

nu as vrea inca sa discutam despre copiii. as ramane totusi la relatii intre adulti.

Tangerine, da-mi exemplu. De iubire neconditionata. Presupun ca daca esti convinsa ca exista, o traiesti.

anda spune:

daca ar fi sa definim iubirea neconditionata ca fiind sentimentul de multumire, impacare si pace deplina interioara, cind mintea inima si trupul sunt una, cind nu exista sentiment de separare. da. este neconditionata. si starea de bine ce pleaca dinspre interiorul tau se rasfrange asupra lumii, esti intru totul impacat cu tine si lumea, functionezi ca un intreg, tu si universul, atunci aia ar fi iubirea neconditionata.
cred ca la asta se refera si Tangerine...cred

dar incercam sa fac diferenta intre ceea ce am scris mai sus si ceea ce in general vad in jurul meu ca lumea numeste iubire. si de aici vad multe confuzii si suferinte...caci in general procesul este invers....nu vezi dovada...rezulta nu mai vezi iubirea dinspre ei inspre tine (caci lipseste dovada)...rezulta nu te simti demn de iubire...rezulta sentimentul de abandon...etc etc...dezastru...domino...
am vazut parinti care ofera dovada iubirii atunci cind copiii iau note bune, cind nu mazgalesc peretii, cind sunt curati, draguti si vb frumos cu vecinii...cind se incadreaza cit mai mult in mitul "copilul ideal",altfel nu o manifesta....oare asta inseamna ca nu-i iubesc?
ganditi-va la parintii nostri, legat de sub. copiilor captivi...ma intreb doar, nu am interpretat noi gresit notiunea asta de iubire?...ca iubire-dovada? iubire-separare?

Mariaa spune:

vei afla si atunci vei fi sigura de ce vei afla. n-o sa mai ai nici o indoiala cand o sa accepti, imbratisezi, intelegi iubirea lor catre tine.
vei stii pur si simplu
conchita, aceiasi captivitate am avut-o si eu timp de vreo 34 de ani.
am facut pace cu fiecare dintre parinti pe rand. cu tata vorbindu-i la capatai, la cruce, pe la vreo 31 de ani - cand in fine am avut puterea sa-l iert, inteleg, accept asa cum a fost el, ca el mi-a fost tata si nu altul mai bun sau mai rau, ci el!
iar cu mama dupa o lunga suferinta de-a lungul careia eu incercam din rasputeri sa-i 'arat' inconstient ca eu o iubesc mai mult pe ea decat ea pe mine. buuuulshit(!)
partea cea mai plina de revelatii, la mine, a fost ca au existat aproape 4 ani in care totul a fost ca un ciclu al suferintei fizice si sufletesti din care nu mai ieseam, nici eu, nici familia mea, nici ea efectiv. ciclu care se tooot repeta penca trebuia sa eu pricep niste lucruri inainte ca ea sa se duca

si in clipa in care am inteles, dar efectiv am inteles, acceptat, imbratisat cu toata fiinta mea - ca ea, mama mea m-a iubit si pretuit imens asa cum a stiu ea, cum s-a priceput mai bine, cu tot ce a putut ea darui pentru mine, in clipa aia zic s-a produs si eliberarea.
a ei de suferinta, definitiv - iar a mea de tot bagajul, captivitatea, angoasa, tensiunea si incordarea din copilarie.
ii multumesc cate zile voi avea, ei ca a avut puterea de a mai ramane pe aici cat sa priceapa si capul meu patrat lucrurile astea iar lui God ca a mai lasat-o atata vreme langa mine

tot atunci am inteles si ca faptul ca eu voi fi mama nu inseamna obligatoriu ca voi fi ca ea (desi inevitabil in multe situatii sunt, dar acum accept si sunt fericita pentru asta ) si ca pot alege ce si cat sa-i ofer copilului meu, in special din punct de vedere afectiv

Deus, te citeam pe aici ca zici ca esti razboinica mai stii cum aveam eu titulatura pe dc o buuna vreme?! Invincible woman

Subscriu la teoria Andei cu iubirea neconditionata
Cred ca partea cea mai challange este sa (ne) descifram noua si altora, conditionarile
In suflete pereche tot cred insa.
Cata vreme au puterea de a razbate timpu, distantele si orice bariere energetice ca sa se regaseasca

va imbratisez cu mare drag - azi e o zi taaare speciala pentru noi si simteam nevoia sa las si eu un rand aici despre descatusare, eliberare si frumusetea de a trai liber



mamica de Fluturas
_

“Before you speak, listen. Before you write, think. Before you spend, earn. Before you invest, investigate. Before you criticize, wait. Before you pray, forgive. Before you quit, try. Before you retire, save. Before you die, give.”
Emma este IUBIRE ****** un copil a crescut in inima mea ****** am un inger pazitor

tangerine spune:

anda, da, la asta ma refeream; sunt convinsa ca exista, desi nu pot spune ca o traiesc; dar cred ca pot sa ajung acolo

pana sa ajung acolo, exersez
de genul: nu ma mai astept sa-si ridice sosetele de langa pat-stiu ca nu o va face, eu trebuie sa ma impac cu ideea sau sa le ridic de acolo personal-mai mult, daca eu o sa-mi pun hainele in ordine, poate o sa-si ridice si el la un moment dat sosetele; asta e un exemplu trivial, dar se aplica la toate chestiile care nu iti plac la partener si vrei sa le corectezi: nu e responsabilitatea si destinul tau sa le corectezi, trebuie doar sa le accepti-daca poti; apoi mai e ideea aia ca cei din jurul tau sunt ca o oglinda pentru tine; si in momentul in care tu te schimbi, vei observa ca si ei raspund printr-o schimbare; ca defectele lor din ochii tai sunt de fapt oglinda defectelor tale
si asa mai departe
adica iubirea neconditionata este de fapt iubirea de sine:), iar sinele nostru e intreg universul, cum spuneai si tu mai sus-inca am probleme cu absorbtia acestui concept, dar incet-incet, cine stie unde ajungem

edit ca sa spun din nou ca faptul ca in realitate iubirea neconditionata este foarte rara, nu inseamna ca realitatea ar trebui considerata etalonul pentru scopul tau personal; daca ti se pare ca majoritatea parintilor ofera doar iubire conditionata, nu inseamna ca asta ar trebui sa faci si tu

rrox3 spune:

Deus ma bucur mult pentru tine.
Tu ai hotarat ca trebuie sa fi puternica si ai reusit sa-i faci pe toti (inclusiv pe tine - constient) sa creada ca esti extrem de puternica si nu ai nevoie de chestii soft... sustinere emotionala... nu stiu exact cum sa le numesc acum. Genul asta de hotarare il iau copiii care nu se simt iubiti, protejati, in general, nu primesc ce au nevoie de la parintii lor. Decid ca defapt nu au nevoie de ceea ce nu primesc si se pot descurca si singuri. E o decizie amara, dar absolut necesara supravietuirii.
Ori cu imaginea asta, nu iti permiti sa te manifesti cum spui tu, nu se potriveste, ar inseamna cumva ca defapt nu esti atat de puternica. Fiindca in general manifestarea iubirii e asociata si cu vulnerabilitatea.

Ti-am scris din experienta mea, vezi tu daca se potriveste ceva. Cand am avut primul atac de panica, cei din jurul meu care au aflat, incepand cu mama, au fost siderati. Am auzit de cateva ori "m-as fi asteptat sa pateasca asta oricine altcineva, dar nu tu"

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

nelia spune:

Io, io! Nu, nu e mit! Nu ma pune sa-ti explic pentru ca nu am cum, dar iti spun sincer, da' sincer de tot ca e mit doar pina cind o intilnesti, o simti... Am iubit neconditionat, un suflet pereche si inca mai cred ca genul acesta de iubire nu e mit, nu e doar inventata de scriitori si poeti ca sa dea bine-n carti. Numai ca omul, in general, nu poate lasa sufletul liber mult timp, decit poate daca ar trai pe o insula pustie, doar cu sufletul pereche... si chiar si acolo ma indoiesc ca are puterea sa mearga pina la capat. In momentul in care este conditionata, aceasta iubire se sufoca, si, desi nu dispare, nu are cum sa se manifeste.

Numai ca eu cred ca iubirea adevarata, profunda, absoluta pentru o alta persoana exista numai daca treci dincolo de tine si-l iubesti pe celalalt mai mult decit te iubesti pe tine. Dar la un mod spiritual, curat, nu in genul de depedenta afectiva si/au materiala. Iubirea care vine peste nevoia de iubire, cind te agati cu toate baierele inimii de persoana care iti satisface aceasta nevoie, poate fi mare, poate fi aducatoare de fericire un timp, dar nu e iubirea despre care povestesc eu. Aceea e unica, o simti, te cuprinde si asa vei ramine, cuprins toata viata. Si mai cred ca, in general, omul este prea captiv in viata lui, ca sa-si permita sa lase sufletul liber sa iubeasca. Si mai cred inca ceva: ca iubirea aceasta mult dorita si hulita pe masura, vine daca esti pregatit sa o primesti si atunci cind se intimpla, ceea ce simti este pe masura sufletului tau: este ca si cum am lua un sentiment infinit, il punem in suflet si incepem sa-l taiem dupa sufletul nostru suprapus peste sufletul celui iubit. Pereche iese atunci cind ceea ce am decupat din sentimentul infinit umple perfect cele doua suflete si in acelasi timp. Era o poezie a lui Sorescu, si mai era una a lui Nichita, nici nu mai stiu cum se numesc exact..., care descriu foarte bine ceea ce vreau eu sa spun, dar nu ma apuc sa pun versuri acuma... Dar ca sa poti iesi deasupra ta, sa iubesti pe altcineva, eu cred ca trebuie sa fii destul de impacat tu tine insuti, adica sa te iubesti suficient de mult incit sa te lasi liber.

Confuzia si neincrederea vine, probabil, de la faptul ca, de multe ori, un sentiment profund este luat ca iubire neconditionata, iar persoana pentru care o simti, ca sufletul tau pereche. Si daca nu mai simti asa, este si normal sa crezi ca e un mit... Dar ceea ce pot eu sa-ti spun din experienta mea este ca, daca ai iubit vreodata asa, neconditionat si pina la capat si ai intilnit un suflet pereche, aceasta iubire nu se termina, a rasarit in suflet si va ramine acolo toata viata. Pasiunea cu care este insotita arde, asta da, cred ca dispare cind incepi sa conditionezi sau, in orice caz, intra intr-o faza latenta. Nu vad cum ar putea fi altfel, adica il ai, l-ai cunoscut, l-ai iubit pe acest suflet pereche si, intr-o zi, poc! Gata, s-a terminat si cu iubirea si cu perechea.

Iubirea pentru copii este speciala, dar nu nu poate fi din aceea cintata de poeti pentru ca nu implineste femeia sau barbatul, ci este ca o extensie a sufletelor lor. De aceea, cred ca ea exista, e frumoasa si curata doar atunci cind sufletele celor doi sint implinite, sint definite. Si e normal sa fie asa, pentru ca daca iubirea pentru copil vine ca o implinire a sufletului de mama sau de tata, atunci nu poate fi nici neconditionata si nici reala.

Iubirea pentru copii, atunci cind aceasta exista, adica vine in sufletele implinite, este neconditionata la inceput, cind ei sint foarte mici. Si eu cred ca ea ramine neconditionata toata viata, numai ca omul nu o poate lua asa cum este ea, pur si simplu nu poate si atunci o ajusteaza. Din pacate! Pentru ca a iubi neconditionat un alt individ, separat de tine, inseamna sa iesi din matca fiintei tale, ori oamenii nu pot face asta toata viata nici macar pentru copiii lor, dar cred ca atunci cind au copiii mici, multi parinti o fac, dar dupa aceea, pe masura ce copiii cresc, o conditioneaza, o ajusteaza, o definesc in functie de asteptari si dezamagiri, fapte, de evenimente, compatibilitati cu personalitatile celor nascuti de ei... si asa mai departe.

Acu' ma duc sa vad ce ati raspuns...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

rrox3 spune:

Asta cred si eu Anda.
Tocmai de aceea suntem cel mai bine pregatiti sa ne iubim copiii neconditionat. Ne extindem Sinele mai usor inspre ei. Cu restul lumii e ceva mai greu.
Personal uneori pot simti ca sunt acolo. Cred ca e doar o problema de dezvoltare personala capacitatea de a ramane acolo tot timpul.
Prin acolo intelegand starea de gratie in care poti iubi neconditionat.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Conchita separarea asta clara a problemelor dupa proprietar e unul din conceptele de baza si din cartea lui Gordon.
Si am ramas datoare sa-ti scriu ceva important: nu mi-a trecut niciodata prin cap sa te banuiesc pro-minciuna.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

anda spune:

Nelia, esti o dragutaaa

Mie imi place cum a spus Mariaa:
"Subscriu la teoria cu iubirea neconditionata
Cred ca partea cea mai challange este sa (ne) descifram noua si altora, conditionarile"
Cind am ajuns la o relatie...de familie sau de prietenie de exemplu, unde noi, ca parteneri, am reusit sa invatam, intelegem, acceptam deschis aceste conditionari, sa ne simtim liberi in fapta, gand si exprimare...esteee....cum sa zic...cireasa de pe tort.

Cobor pe pamant acum, am o sedinta cu parintii de onorat .
Sa aveti o seara...plina de iubire