Copilul captiv (6)

ADRIANKA spune:

Da, intr-adevar, pe barbatii, in general nu-i intereseaza lucrurile marunte din rutina zilnica si chiar nu ne inteleg in zbaterea noastra.

Puneti-le numai intrabarea ce inseamna pentru ei curatenia de Craciun sau de Paste si apoi raspundeti si voi...Sa vedeti ce diferente. Ei or sa zica, ei, sa dam nitel cu aspiratorul, sa stergem praful, sa facem putina ordine si gata....ei, cand raspundem noi....o luam de la geamuri, perdele, dulapuri, inauntru, in afara etc, stiti si voi.

Si in general ei sunt fericiti asa, fara stres. Si al meu zice "un minut" ba chiar "jumatate de minut" (au ei o expresie in greaca) cand il pun sa faca ceva...si minutul ala se mareste ca printul din poveste...devine chiar 10-15 minute...si tot el nu intelege de ce ma intarat eu la final. Deviza lor este "incet-incet", noi suntem cele in viteza...

Dar nu cred ca tine de captivitatea noastra asta, neaparat...

anda spune:

Deus incerc io o solutie ...poate o vezi din partea cealalta a gardului.
Se dau urmatoarele:
- problemele noastre
- problemele altora
- problemele lui god (indiferent cine este pentru fiecare din noi)
Acuma, de cite ori ne aflam in alte probleme altele decit ale noastre proprii, avem de suferit...la fel si de cite ori incercam sa "fixuim" ceva sau pe cineva ca sa corespunda cu povestea/adevarul nostru. Asta e teorie mea generala :)
Deci revenind la problema...concret. Daca incerci sa faci pe cineva sa faca ceea ce tu ai vrea, sa-l schimbi sa se comporte altfel decit o face (deja esti in problema lui)...si daca el/ea nu se schimba...ptr. ca treaba lui/ei de ce...o sa suferi intr-un fel sau altul. Ce e de facut? Pai schimba-te tu s-o vezi din alta parte a gardului...problema zic, in asa fel incat sa ajungi la o multumire.
Si mai la concret...ori rezolvi tu problema, aduni ce-o fi pe calorifer...sau uatever o fi ea problema, daca e in putinta ta...adica iti rezolvi tu deranjul...ori constati ca nu te deranjeaza de fapt si o lasi balta...De fapt eu de multe ori constat ca nu ma deranjeaza exact ciorapii aia aruncati linga pat, ci ma deranjeaza mai tare faptul ca i-am zis de nenumarate ori sa-i adune si n-o face
La faza cu "imediat"...aici eu fac asa...stau o vreme cit nu ma deranjeaza si daca imediatul nu se intampla...ma duc la om, il iau de barbie, il privesc in oki sa fiu sigura ca ma aude si intreb cu maxima curiozitate...dragul meu, defineste "imediat"...si in functie de raspuns decid daca suporta aminare (daca nu suporta aminare, ii explic omului la modul foarte sincer de ce am nevoie, de ce acum si nu peste 5 min cu rugamintea sa ma ajute, si ii exprim motivele pentru care pentru mine este important) iar in cazul in care constat ca omul are ceva mai important de facut, din punctul lui de vedere, nu din al meu, il inteleg, il las in pace si-mi vad de treaba...
Si de multe ori judecind in felul asta, am constat ca nu ma deranjeaza de fapt o anumita actiune...sau ca nu face ceva, sau ca zice imediat si nu se intapla, ci undeva in spatele aceste nebunii este faptul ca "nu ma aude" "nu ma asculta" "nu este copia fidela a imaginii mele despre el"...etc etc etc...idei pe care le defiintez repejor...

Aaa si ca sa inchei ...am constat ca sinceritatea este mama fericirii, asa incat in loc sa-i spun de ex..."aduna te rog ciorapii aia", mai bine ii spun adevarul, adica "dragul meu, am o buba la cap, si de cite ori vad ciorapii tai pe jos ma apuca damblaua, sufar ca o nebuna si nu ma poci abtine. ce zici, ma salvezi de gandurile astea?" ...si in 90 la suta din cazuti functioneaza

Deus spune:

anda - super treaba cu cele trei probleme, o sa ma gandesc la ea de cate ori imi trec nervii prin cap

ADRIANKA - cred ca tine putin de captivitatea mea...atata am auzit-o pe mama cicalindu-l pe tata incat am devenit fara sa vreau ea
si daca ceva nu face bine sotul (dupa parerea mea)am senzatia ca eu ii cer/spun ceva de zeci de ani - am cumulat si cicalelile mamei, desi sotul meu isi da interesul si ma ajuta mult.
Este clar ca am eu probleme, vorba andei, si am pretentii prea mari:-)

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

simali spune:

Eu stiu ca se numeste "proiectie" tendinta aceasta de a "confunda" emotional sotul cu tatal si de a te infuria irational pe orice din tata gasit (sau doar imaginar gasit) la sot. Este o alta bomba de aceea subtil plantata in copilaria noastra. In acele momente tu nu te infurii pe sot ci pe tata...

Normala este nemultumirea cand sotul face nu stiu ce chestie aiurea. Dar daca te infurii e un semn ca e posibil sa "proiectezi". Am si eu multe faze de-astea. Daca reusesti sa-ti dai seama la fiecare situatie in parte de unde vine furia si daca reusesti sa-l disociezi pe sot de tata, apoi sa inlocuiesti gandul irational cu un gand rational se pot obtine in timp rezultate durabile. Cel putin asa ni se spune noua la Terapia Cognitiv Comportamentala (TCC). Cu mentiunea ca TCC in sine e controversata. Felicia spune (si-i dau dreptate) ca e un soi de dresaj si ca nu rezolva adevaratele probleme. Dar mai cred ca merge asa, pana una-alta, ca sa poti supravietui cu pagube minime pana cand te apuci de adevarata terapie.

De retinut ca de tot ce e irational nu poti sa-ti dai seama singura si o solutie, daca nu faci terapie, e sa-l crezi pe sot cand iti spune ca ai fost exagerata intr-o situatie. Ceea ce e cam greu ca tu esti absoltut convinsa ca ai dreptate si el e un ticalos insensibil la nevoile tale...

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

conchita spune:

wow, anda, excelent! voiam sa-i spun lui Deus ca asta cu "imediat" e problema lui, nu a ei, dar perspectiva ta are multa acuratete, asa ca doar te citesc si invat. pe God nici nu-l pusesem la socoteala.

simali, multumesc, da, asta e o varsta dulce-dulce, intoarcem pupicii pentru baietelul tau, precis va fi pe nasuc - asta e perioada cu pupici pe nasuc. :-)) ieri, cand ne-am dus la mina de aur, dupa ce povestea ghidul una-alta, venea randul la intrebari din partea grupului turistic. io mi-am zis ca whatever, daca vreau sa aflu ceva, ma duc pe net, ce sa ma mai evidentiez atata in grup, dar sonia ridica mana la un moment dat si intreaba: do you have bats in here? can I see them, pretty please? pe mine m-a luat prin surprindere, nu ma asteptasem sa prind asa repede regula cu intai asculti, dupa aia intrebi, caci ea e in general mai intempestiva. nu, n-aveau lilieci pe traseul nostru, ci mai in adancul minei, ce bine!!! :-)) au stins si lumina la un moment dat, sa experimentam intunericul-bezna, io am zis nu, multumesc, aprinde-o mai repede. dar sonia cica "do it again!!". povestesc astea ca exemple, pentru mine in primul rand, ce inseamna autenticitate si lipsa de frica...

nelia spune:

Pai, eu zic ca tine de captivitate, pentru ca, de fapt, captivitatea pleaca tocmai de la faptul ca, la inceput, nu ne deranjeaza fapta in sine, cit faptul ca este facuta cumva impotriva noastra. Ii spunem copilului, sotului sa faca ceva, el zice 'imediat'... nu ne enerveaza ca ne zice asa, ci faptul ca noi asteptam ca ei sa faca, si ei nu fac, dom'le. Cred ca pina la urma e asa o chestie de orgoliu la mijloc. Culmea este ca nu ne intrebam decit rareori cine mi-a dat mie dreptul sa le spun ce sa faca, cind sa faca si de ce sa faca... Glumesc, dar exista si o farima de adevar. Da, sint lucruri care trebuie facute, unele mai pot astepta, altele chiar trebuie facute atunci cind trebuie facute. Problema apare atunci cind doar unul din membrii familiei 'vede' sau crede ca vede, iar ceilalti se lasa condusi pentru ca: au nevoie (asa au fost invatati toata viata si nu stiu altfel cum sa faca), pentru ca vor liniste sau, pur si simplu, sint prea mici ca sa spuna nu sau sa le treaca macar prin cap ca raspunsul ar putea fi si nu. Deci, eu spun, ca toate aceste probleme, indiferent daca privesc sotii sau parintii si copii sau si pe unii si pe altii in acelasi timp, se pot rezolva daca se ajunge la cauze, printr-o comunicare buna intre persoanele implicate, care duce la o cunoastere mai buna a omului cu care traiesti si a propriului copil si, in final, la o intelegere si acceptare a celuilalt, care ia in calcul toate elementele, toate necunoscutele din ecuatie. Si, bineinteles ca, sinceritatea (piticu' meu!), are un rol covirsitor in toata aceasta afacere. Pentru ca daca pe mine ma deranjeaza ciorapii de linga pat sau pe el vasele puse in chiuveta, dar mesajul transmis, din jena de a spune aceste lucruri ca repros persoanei cu care imparti viata este lasa, dragule, ca le string/spal eu, nu ma deranjeaza, in timp ce pufnesti de nervi, normal ca lucrurile vor merge asa cit li se vor permite. Asa ca, eu sint de acord cu Anda, ai o buba, spune-o, si de o mie de ori daca e nevoie... dar spune-o. Nu se obtine nimic, se trece la planul doi: pe mine ma deranjeaza, pe tine nu... ce facem?

Cel putin in privinta copiilor, am observat la parintii nostri, dar si la noi doi citeodata... ca jena dispare, copilului ii spui exact ce te deranjeaza si ce te astepti de la el sa faca... iar el e copil si nu face! Numai ca tot la noi, cei care cerem este problema: el este copil, daca mesajul nu e clar si consecvent in privinta a ceea ce se asteapta de la el (cu explicatiile de rigoare, bineinteles), iar exemplul nostru nu-l motiveaza suficient sa fie asa cum credem noi ca-l invatam sa fie... putem sa ne racim gura cit vrem, sa tipam, sa pocnim, sa pedepsim, copilul tot nu va face si va duce frustrarea, furia si nefacutul... mai departe in viata. Si ajungem in prima situatie.

Solutia? Contract semnat de toti. Noi am facut unul acum citiva ani, cind viata la noi in casa devenise o nebunie totala. Si in toamna, cind ne reunim dupa vacanta si incepe din nou un an nebun, cred ca va trebui sa-l reinnoim, cu noi clauze! Un numar mic de reguli mari, ncesare, de bun-simt, a caror nerespectare afecteaza grav sanatatea, echilibrul si fericirea familiei si la coada, inca vreo citeva, care tin de 'bubele' de mai sus ale fiecaruia (parinti, ca erau prea mici copiii, dar acum are si Agata citeva 'bubite' descoperite si incercam sa nu i le agravam... ceilalti sint prea mici, dar va veni si timpul lor). Regulile suna asa: toata lumea se spala pe miini cind intra in casa, cind iese de la toaleta, toata lumea se spala pe dinti dupa fiecare masa, chiar daca a fost 'ceva dulce', toata lumea face cutare si cutare lucru... inclusiv ca seara se citesc povesti si cind unul vorbeste, ceilalti asculta. Nu sint multe, dar cine le incalca, plateste - nu cu buna, ci cu favoruri, pierde favorurile care ii erau acordate. Si sa vezi ce observatori buni sint copiii, imediat te vad ca ai calcat strimb. Mi sint citeva reguli de asemenea mari pe care le fac parintii, pentru ca d-aia sintem parinti si nu sintem toti copii in casa... si astea privesc in general educatia, mai ales scoala. Odata ce aceste reguli mari si putine la numar sint respectate, viata se usureaza dintr-o data si ai mai mult timp sa te ocupi de altele neajunsuri mai mici, cum ar fi 'piticii' fiecaruia, dar care duc la probleme mari... unde mai putem negocia, accepta, face schimb... lasa balta la o adica si pus mina si facut ca si asa imi racesc gura de pomana.

Ah, si sa nu uit umorul, amuzamentul... fara el nu cred ca se poate.

Total off-topic, va povestesc o imtimplare si la sfirsit va spun si legatura.

Acum vreo douazeci de ani, lucram intr-o editura, si un ginditor mare si in viata, nu spui cine, imi aduce cartea personala la corectat, plinaaa de greseli si greselute de la dactilografiere, de la redactare si ale lui personale. Incep sa lucrez, cu atentia marita la maxim, ca deh, nu ai in mina in fiecare zi o asemenea carte, si desi ma mai fascina din cind in cind lectura, ma intorceam si reciteam, ca sa fiu sigura ca nu am scapat nimic... termin, dau print, i-o predau, dupa citeva zile vine cu ea citita din nou... si cu o fata usor mirata, foarte politicos si sincer dorind sa inteleaga de ce, imi spune: conform carei psihologii, eu am muncit atit de mult si am corectat fiecare rindulet in parte, iar dumneavoastra nu ati operat tot ce am semnalat eu pe hirtie? Speriata, iau foile in mina si ma uit... am ramas cu gurita cascata, muta de uimire la rindul meu: din sutele de greseli pe pagina, din cele 200 de pagini, scapasem citeva virgule si inca vreo citeva litere! Cine stie un pic de tehnoredactare si corectura pe manuscrisul dactilografiat si redactat, intelege ca lucrasem im-pe-ca-bil, iar ceea ce scapasem era minimul omeneste posibil si perfect scuzabil intr-o asemenea munca titanica. Ce puteam sa mai spun, sa incep sa-i explic ca, desi calculatoarele abia s-au introdus, totul se face manual, nu-i dai o comanda: corecteaza! - si plec la o tigara!?! Nu avea rost, mi-am cerut scuze si am corectat.

De atunci, cind o situatie apare, ceva nu se face, desi aparent ar trebui facut, dar sint explicatii pentru asta, pe care dorim sa le aflam, fie si macar sa ne reparam orgoliul atins ca noi am cerut si nu s-a facut... fraza noastra intrebatoare, spusa pe tonul de rigoare, ca in povestea de mai sus si cu atitudinea corespunzatoare incepe cu: conform carei psihologii eu am... si tu...... si buna-dispozitie este din start stabilita.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Deus spune:

nelia - noi nu ne-am putea tine de contracte:-)eu sunt genul care ma tin cu dintii de ceva pana la primul concediu cand las garda jos sau la prima mare oboseala...si sotul meu este exact cum spuneam, nu-l intreseaza lucrurile marunte, lasa de la el in favoarea mea totul


acum o alta tema, la subiect

mi-ati dat mult de gandit cu acest topic si va multumesc pentru asta! sunt eu razboinica...dar ma gandesc la ce spuneti
Am ajuns la concluzia ca pe mine cel mai mult m-a afectat copilaria in felul urmator: nu am simtit sa fiu dorita si iubita si din cauza asta eu nu am invatat sa iubesc si sa-mi manifest sentimentele ca si altii din jurul meu. Mi-am analizat toate fostele relatii, relatia cu sotul si copilul, rudele, etc. Ii iubesc din tot sufletul, as face orice pentru ei dar de multe ori ma blochez cand vine vorba de manifestarea sentimentelor.Spun cuvintele, fac surprize, copilul il pupacesc din cap pana-n picioare...dar nu ma stiu extazia ca alte persoane. Dupa, apare vina, starea de rau ca eu sunt altfel...ganduri pierdute in zare.
Cu socrii mei am avut si am o relatie ciudata...cand i-am cunoscut m-au deranjat fiindca erau prea calzi si prea iubareti! va dati seama? si acuma de multe ori imi par falsi desi daca ma gandesc la rece nu poti sa joci teatru 8 ani? Si eu de multe ori le-am raspuns ca un arici si i-am spus lucruri urate sotului legat de ei...Si a aparut vina si stiu ca asa ceva nu mai pot sa retrag sau sa spal desi el nici macar odata nu mi-a aratat ca ar avea resentimente sau sa-mi reproseze.

Daca m-as putea iubi ceva mai mult...as putea sa ofer iubire mult mai degajata. De la copil am invatat multe si-mi place sa-l studiez, sa-l intreb ce crede despre subiecte serioase si ma frapeaza intotdeauna ce logica simpla si libera are.

scuze daca mesajul este fara cap si fara coada...m-am trezit la ora 5

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

after spune:

Nelia, mesajele tale sint o adevarata odihna. Si din punct de vedere al limbii: prin alte parti trebuie sa ghicesc limba in care sint scrise, pe urma sa ghicesti mesajul, dublu efort. Daca pe vremea noastra era o minima cerinta pentru un absolvent de facultate sa stie sa scrie, acum esti considerat snob si arogant sa ai astfel de pretentii. Si e atit de obositor un text fara cratime, sau cratime puse aiurea, constructii stingace, virgule lipsa, etc...
Sa nu mai vorbesc despre halul in care scriu quebecosii...Cum ti se pare nivelul scolii? Se compenseaza undeva lipsa accentului pus pe gramatica si orografie? Astia sint varza la terminatii, conjugari, acorduri: varza de varza.

nelia spune:

After, nivelul facultatii mie mi se pare in regula, dar daca ar fi sa compar nivelul la care stiu quebecosii limba lor nativa scrisa, nu orala, ca acolo e si normal ca vorbesc bine, iar accentul lor mie imi place (pentru care, fie vorba intre noi, se burica atit) fata de cum stiu eu, de exemplu, limba romana, diferenta e mare: doi din 10 se descurca excelent in limba lui materna! La inceput nu ma interesa acest aspect, eu imi doream sa ajung eu la un nivel bun cu franceza, am facut progrese, dar sint departe inca, dar apoi a inceput sa ma ingrijoreze pentru ca mi-am vazut copiii in locul lor... asa ca, am luat carti si burta pe carte impreuna cu Agata, eu nu o lasa sa ajunga sa fie printre cei 8! Dar, sa stii, ca, din observatiile mele, cu cit creste nivelul de educatie si cultura, cu atit limba franceza e mai buna, asa ca, depinde ce vizezi: daca ramii mai jos, atunci ai sanse sa-i intreci, cel putin in scris, daca tintesti mai sus, atunci nu cred ca-i vei putea atinge, e totusi limba lor nativa si cei care o stiu bine, o stiu... foarte bine.

Deus, tu aveai un dopusor pe acolo, nu-i asa? Ca si mine, de altfel... iar subiectul asta l-a inlaturat si acum ies la iveala niste lucruri... Dar tot e bine, la unul din cursuri am retinut o fraza, mi-a ramas agatata de minte: procesul schimbarii incepe inca din primul moment al constientizarii problemei! De aceea, eu nici nu astept schimbari majore de la oameni, asa cum nu astept evolutii spectaculoase ale copiilor. Pentru mine, este suficient daca ai pus o saminta acolo unde trebuie si, din cind in cind, o mai stimulezi spre dezvoltare... Asa si cu constientizarea, sensibilizarea, se face picatura cu picatura, dar din momentul in care omul, ascultindu-te, incepe sa-si puna intrebari, schimbarea incepe! Si cu cit sensibilizarea va fi mai spre bine, spre iubire, spre lucruri pozitive, cu atit schimbarea va fi mai benefica pentru cei care vor si au inceput sa o faca.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Deus, pai noi cind sintem obositi lasam garda jos... totul este sa fim toti constienti ca asta facem, luam o pauza. Iar in vacante sintem liberi-liberi, singura regula este sa ne intoarcem totusi sanatosi si teferi acasa.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU