Mama de cariera sau mama cu cariera?

Buna tuturor, sper sa putem sa discutam despre acest subiect, daca este deja unul activ pe aceasta tema va rog sa imi spuneti.

In familia mea eu sunt mama cu cariera. Am invatat in scoala si facultate, ca multi dintre voi, "mi-am tocit coatele cum se zice" si recunosc ca de cand am primit job-ul pe care il am si acum, cu mult ajutor de la Dumnezeu chiar dupa licenta, am prins "gustul carierei".
Nu pot sa nu recunosc ca pe langa satisfactia de a fi cel care "aduce banul in casa", imi place munca pe care o fac, aprecierea pe care o primesc, modul in care am putut avansa, oamenii pe care ii intalnesc. Lucrez in PR si marketing, poate ati ghicit, e unul dintre domeniile in care se investesc ore multe.
Problema mea apare alaturi de Matei. El are 3 ani jumate aproape si ... ma simt tare vinovata. Desi cel putin de doua ori pe saptamana sunt langa el mai mult de 2 ore, mergem in parc, nu fac altceva, sunt musafir acasa. De multe ori si acasa sunt pe computer.
Am conceput si ideea de a lasa job-ul actual si a lua unul de la 8 la 3 sa imi pot duce copilul la gradi si sa il iau, dar ... intrebarea mea este, oare frustrarea mea interioara nu va da pe dinafara?
Care e solutia cea mai buna? Voi ce spuneti?

conchita spune:

mami draga, daca ai stii tu cata cerneala de tastatura a curs pe dezbaterea asta de ani de zile pe dc, aoleu, n-ai mai fi deschis subiectul, banuind ce urmeaza. :-)) dar stii ceva? e bine ca l-ai deschis, pentru ca repetitia e mama invataturii si poate pas cu pas, din discutie in discutie, o sa ajungem si noi odata sa discutam civilizat si fara posete in cap (acuzatii si invinovatiri) despre o problema esentiala a mamelor contemporane.

solutia cea mai buna nu o vei gasi singura, asta e marea drama. ca ne-am cucerit independenta si egalitatea, insa am ramas singure (sau am fost lasate sau am ales asta), cand adevarul este ca un copil nu este crescut doar de mama, ci de tot familionul, toti vecinii, tot orasul. inainte vreme, mama mai putea respira, chiar daca nu avea job, iar daca avea, baby sitterele erau verisoarele, bunicii, vecinele, etc. nu exista povara asta imensa si imposibila pe umerii mamei sa fie fac totumul universului si cu presiunea sa-i iasa totul perfect.

a doua problema pe care o vad e media. mesajele tasnesc din toate partile ca le poti avea totul, si cariera de mama, si cariera de femeie cu job. dar e posibil?

raspunsul meu e ca nu. dupa ce am incercat enspe variante. in fiecare varianta au fost plusuri si minusuri, pana am aruncat bolovanul vinovatiei in sant si mi-am bagat picioarele in ea de metafizica maternitatii via ce crede altul despre ce-ar trebui sa fac eu, atata vreme cat acest altul (fie media, fie vecinii, rudele sau userii indignati de pe forumuri) nu are nici cea mai mica contributie la ambele mele cariere.

asta e solutia: sa accepti ca nu exista solutie minune. sa iti asumi riscurile (existente) in ambele variante. plus sa-i mai implicam si pe tati in discutie, ca n-am vazut nici o dezbatere pana acum de genul "tata de cariera sau tata cu cariera". parca la ei e batut in cuie rolul, foarte putin modificat in ultimele decenii cand, fortati de imprejurari, s-au urnit sa participe si ei in gospodarie si in cresterea copilului.

riscurile sunt urmatoarele: daca alegi sa stai acasa pana mariti copiii, e clar ca tu ca femeie nu poti fi conectata la societate la fel cum e conectata alta care merge la job, increderea de sine e diferita, realizarile asisderea (nu le ierarhizez, nota bene, doar le diferentiez), plus ca te trezesti fara obiectul muncii cand iti pleaca pruncii de-acasa, eventual poate iti pleaca si sotul la alta cu cariera si mai tanara. daca te arunci in cariera si familia e in subsidiar ca si timp alocat, riscul e iarasi evident sa te alienezi de propriul copil (desi ma indoiesc, dar mdeh, astea-s acuzatiile tipice).

punand in balanta toate teoriile astea cu experienta mea de copil crescut cu mama muncitoare toata viata ei, plus experienta de mama cand freelancer, cand cu job, cand part-time, cand cu contract, pe Luna mai am sa incerc cum vine treaba, eu am ajuns la concluzia ca pana la o varsta a copilului (3-5 ani) e ok sa faci echilibristica in cariera si sa-ti amani putin realizarile personale, inghitind in sec si rugandu-te la doamne doamne sa mai pastreze niste sanse pentru tine si mai tarziu, in caz ca esti mama tanara. dupa aia, mi se pare sinucidere curata sa stai acasa pana mariti copiii. mie mi se pare asa, nu comentez cum li se pare altora si nici nu acuz. pentru ca eu sunt si femeie, pe langa ca sunt mama, am identitate si de femeie de cariera si nimic nu ma poate convinge ca daca stau de copil pana iese el la pensie o sa-i schimbe in bine traiectoria in viata, in timp ce independenta sa are loc cu sacrificarea independentei mele. plus, nu as reusi sa fiu vreodata la mana nimanui in privinta finantelor, nu-mi convine starea de dependenta, caci asa o vad, chiar si in numele cresterii copilului. solutii exista, cu compromisurile de rigoare. trebuie doar sa ai o doza de ne-simtire vis a vis de oprobiul public si curaj sa-ti asumi dezavantajele, indiferent ce alegi. io aleg sa scriu nuvele la topicul asta :-)), dar ma pasioneaza problema, ca si eu o am.

DarkBendis spune:

Off Conchita, tare bine le-ai zis Uite, Mister al meu are 16 luni... deci pana s-ar insura mai e o bucata de vreme. Eu mai am 3 saptamani de servici (se fac reduceri de posturi la banca unde lucrez) si desi astept cu nerabdare sa termin cu jobul asta (trebuie sa marturisesc ca nu-mi place sa lucrez aici, ultimele luni au fost chiar aiurea rau) nu pot sa neg ca am oaresce emotii pentru viitor. Abia astept sa pot petrece mai mult timp cu puiul meu (caci din fericire plecand prin reducere de post voi primi echivalentul a cateva salarii si asadar nu va fi urgenta mare-mare sa imi gasesc ceva de lucru imediat) dar voi incerca sa lucrez ca free-lance translator/interpret, eventual cu un job part-time pe langa. Asta din motivele enumerate de tine...nu vreau sa le repet ca le-ai zis tare bine.

Dar in fond, fiecare mamica face alegerea ei, in functie de circumstantele personale, caci fiecare familie e diferita si fiecare face cum crede ca e mai bine pentru el/ea



Dark Bendis
& Hogmanay Baby (31.12.2008)


"Ye harm none, do what thou wilt shall be the whole of the Law"

mamiluimatei spune:

Conchita, oau!
Nu sunt noua pe DC cum imi zice numele, sunt f veche dar m-am deghizat. ;) Indraznesc sa imi inchipui ce de "cerneala" a curs ... :)

Ai mare dreptate in tot ceea ce spui dar un anume aspect mi-a atras atentia in mod deosebit din mesajul tau: presiunea media pe o anumita imagine. Aceea a femeii cu cariera infloritoare, cu casa frumoasa si ingrijita, barbat multumit, copii (si vreo 2,3 nu ca mine unu) despre care stie de toate. Uite, iti spun sincer pe mine ma enervau Andreea Berecleanu si Andrei Zaharescu. :) Prea imi pareau perfecti.
Nu numai ca au cariere, dar ea e si fotomodeala, au copii frumosi, bani etc.

Pana intr-o zi cand am citit un interviu si povestea Andreea cum intr-o seara, inainte cu cateva minute sa intre in jurnalul de la 11 seara a sunat bunica de acasa ca baiatul avea febra mare, ceva gen 40 sau asa. Si ei trebuia sa intre in direct si punct. Nu exista loc de intors. Si sa mai si presteze. Macar eu pot sa imi bag oareshce in birou la o adica si sa ma duc acasa daca fereasca Dumnezeu.

Chestia asta cu imaginile create ma duce cu gandul la ceva ce mi se intampla in scoala primara. La mine in casa/familie era cam haos si daca puteti sa credeti invidiam pe aia din cartea de engleza ca era portretizata o familie in care copiii (buni la invatatura) veneau de la scoala, ii astepta mama cu sortul in fata cu masa pusa, mancau, isi faceau temele si apoi venea si tata de la serviciu si seara discutau in fata TVului. Pana am crescut si am inceput sa ma intreb de ce e mama mereu cu sortul in fata, de ce fata o ajuta mereu si nu si baiatul, oare eu il cresc pe al meu pampalau daca il pun sa stranga, sa isi ceara scuze sau daca il las sa foloseasca matura?

Sigur nu exista solutii 100%, fiecare in sufletul lui stie ce e mai bine. Acum doi ani am trecut printr-o depresie adanca si am inteles ca ce este cel mai important pentru mine este sa am un psihic echilibrat, sa fac lucruri care sa imi imbogateasca sufletul. Astfel am ales sa continui sa muncesc, sa continui sa incerc sa avansez, sa fiu proactiva si dedicata, sa fac ceva pe langa adik asociatia MAME, chiar daca pretul este timp cu copilul meu. Am inteles ca eu, acasa, frustrata, plina de toti nervii pamantului sunt de o mie de ori mai rea pentru copilul meu decat eu acasa doua ore seara, dornica sa fac ceva cu el. Sunt momente in care mi-as dori sa fiu intretinuta si sunt momente in care n-as da serviciul meu pe nimic.

Cred ca e bine sa ii aduc in viata baiatului meu o imagine care lipseste de multe ori in carti si media - aceea a femeii luptatoare. Pe toate planurile.

mami_alexia spune:

MamiluiMatei, cu siguranta nu exista solutie 100% perfecta. Ca daca ar exista, eu de exemplu n-as sta acum departe de fetita mea(care e la bunici, la 300 km departare). Si am ales varianta asta pentru ca prefer sa fiu o mami cu cariera si sa-i pot oferi copilului meu tot ce-i mai bun pe lumea asta. Si daca asta inseamna sa ne sacrificam o perioada in "halul" asta (si noi, parintii, si ea ca si copil), trebuie sa o facem. Si-s doar la inceput de drum, am 22 de ani si ma lupt cum pot..vreau cariera, dar o vreau pentru ca sa-i pot oferi Alexiei educatia si principiile de care are nevoie ca sa devina OM.

Mult succes!

---

MAMI(Adriana) & ALEXIA(28 aprilie 2007)

www.alexdamian.com/" target="_blank">Sa-l ajutam sa lupte...

N-AVETI UN LOC DE MUNCA PENTRU MINE?!

A_Iulia spune:

Conchita, eu am observat ca fii-mea are MULT mai mare nevoie de mine acum (la 6 ani) decat avea pe la 1-3 ani (sau si mai putin). Nu stiu, atunci era foarte ok cu alte variante, bunicile, tatal, niciodata nu a spus absolut nimic, pentru ca fiecare varianta avea avantajele ei, ma simteam eu aiurea cand eram plecata dar doar eu, ea era ok.

Acum insa...o vad ca vrea sa-si petreaca din ce in ce mai mult timp cu mine (si crede-ma ca sunt un caz fericit ca pot petrece cu ea incomparabil mult mai mult timp decat o mama angajata cu program normal 9-18)

deci concluzia mea este ca un copil iti cam spune singur ce si cum, cand e ok si fericit cu variantele ce i se ofera si cand nu.

Mamiluimatei, cariera nu reprezinta doar un job cu program zi-lumina, e drept ca trebuie sa muncesti mult pana ajunge cineva sa-ti recunoasca experienta si calificarile, insa odata ce le ai, mai poti pune si tu conditii.,,mai ales in PR sau marketing, nu poti lucra pe proiecte? ca banuiesc ca nu e visul tau ca pe viata sa lucrezi zi-lumina...

ruxij spune:

Cred ca depinde de situatia ta. Dpdv financiar, iti permiti job de la 8 la 3? Ca alea platesc mult mai putin. Dc. iti permiti si gasesti unul din ala, e cea mai buna varianta, nici nu stai cu sortul in fata, nici nu lucrezi ore imposibile. Observ ca in Ro, ca sa poti fi platit cat de cat decent tb sa lucrezi ore care fac viata de familie in general imposibila. Cine insa n-are incotro, eu in nici un caz nu pot sa sustin ideea ca lasa ca mai bine sa fii sarac da' sa stai cu copilul. Din sume gen 8 milioane nu se poate trai decent.

Si eu sunt de acord ca de fapt copilul are mai multe nevoie de mama cand e mai mare decat cand e f. mic, contrar a ce se vehiculeaza peste tot.

Eu sunt deasemenea o femeie de cariera, sau cu cariera, cum ii zici, dar toata viata mea am evitat sa lucrez seara si in weekend. Si nici in ziua de azi nu lucrez. Nu numai pt copil, dar pt. mine. Nici inainte de copil nu faceam altfel, iti mai trebuie si tie si altceva in afara de job job job.

A_Iulia spune:

Eu am lucrat si serile, si week-end-urile cand a fost sa fie...ce-i drept, acum nu m-as mai inhama la asa ceva decat daca n-as avea incotro.

e drept ca in Romania datorita managementului de balta si a abuzului asupra angajatului se lucreaza de multe ori in conditii aproape imposibile, se depaseste timpul normal de lucru cu mult si in mod obisnuit, cred ca sunt exceptii firmele care respecta drepturile angajatului.

In plus nu pot sa-i inteleg pe cei ce si-au facut firma proprie de ce unii ajung sa si doarma la birou...dar asta e alta poveste.

ruxij spune:

Si eu am lucrat in tinerete seara si in weekend, dar intotdeauna am evitat pe cat posibil Ba am lucrat si peste noapte, dar doar de cateva ori si doar ca miscare strategica. A meritat sa lucrez de 3 ori pe an peste noapte, urmatoarea zi nu m-am dus la servici si asa mi s-a dus vestea ca cea mai harnica dintre toti. Da' toata ziua buna ziua lucrat pana seara, nu, multumesc, copil sau necopil, am si eu o viata de trait. Odata cu varsta si avansarea in cariera, sunt din ce in ce mai putin dispusa la sacrificii din astea. De aia e bun tenure la profesori (titularizare)

conchita spune:

eu am incercat part time si va spun ca nu umbla cainii cu covrigii in coada part-time-ului asta: esti platit mai putin decat cei cu acelasi job, dar full time, nema benefits (sau da, dar depinde de companie), nema posibilitati de avansare. am avut si part-time de 6 ore cu toate avantajele, inclusiv cu promovare, dar dupa promovare s-a lasat cu extra-time.

am zis ca pana la 3-5 ani pentru ca pana atunci se formeaza atasamentul securizant, nu ca dupa aia putem lasa copiii definitiv la vecini. pe de alta parte, asta mi se pare o limita rezonabila cand te intorci in campul muncii, da dom'le, am stat cu copilul acasa, dar parca nu suna ca un capat de tara ca numar de ani pauza. incomparabil cu 10-15-20 de ani, in functie de nr. de copil, banuiesc ca te simti alien pe piata muncii dupa aia, nu mai stii mare lucru, trebuie eventual s-o iei de la capat cu recalificari, scoala, etc. e mai dificil.

ideal a fost cand tati lucra ziua, eu noaptea, deci copila era mereu cu un parinte. insa asta a sapat casnicia, printre altele. nu stiu, e complicat. pe-aici exista prea putina sustinere, fiecare se descurca singur. nu ca e de asteptat ceva de la stat, dar cand incepi sa ai un fenomen social ca asta al mamelor singure, de exemplu, cum citeam ieri pe news, ai caror ecsi si-au pierdut locul de munca si nu mai platesc child support de peste un an, iar ele tre sa munceasca 2-3 joburi sa-si intretina copiii...na, mai e vorba despre alegere?? alegere se cheama atunci cand ai toate conditiile indeplinite si iti permiti sa cantaresti fara presiune ce e mai bine pentru toata lumea. dar cand realitatea iti zice: asta trebuie sa faci, apai aia faci, cu sau fara dezavantaje.

pe de alta parte, eu nu ma mai simt demult vinovata ca vreau cariera si chiar vreau cariera, inca una fulminanta :-)) visez cu ochii deschisi la ziua...gloriei. lol asa ca, atunci cand pun in balanta varianta cu mine prezenta ca voluntara la toate actiunile scolii copilului si la toate partyurile si crafturile si minunile, zic neah, bleah, whatever, nu voi fi asa o mama si nici nu vreau sa mai aud discursuri (via prietene si rude) care imi tot explica ce important e pentru copil sa stai acasa pana intra la college si sa transpiri in activitatile de la scolile lui. deja am primit ochi dati peste cap, la lectiile de gimnastica si inot ale copilei, de la alte mame cand mai "chiuleam" si mergea tati: nu ai venit data trecuta! shock! lesin, saruri!

olympia spune:

Conchita , aici ma bag eu un pic cat numa sa zic ca exact acolo trebuie sa fi! Asta a fost una dintre revelatiile zilelor trecute cand cea mica a zis ca "noi facem numai treburi impreuna, distractii deloc". Deci nu stiu cat conteaza ca mama e acasa sa puna masa, sa te ajute la teme, la baita si chiar la adormit, dar la inot, la gimnastica, la balet, la parc, oriunde vreti , trebuie si mami si tati. Si eu chiuleam si-l lasam pe tati, ca el de exemplu la teme nu se baga si uite ca mi s-a reprosat si inca cu glasciorul inecat in lacrimi!

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina