Copilul captiv (5)

nelia spune:

Nu am citit tot, dar m-am oprit la primul mesaj al Conchitei...

Conchita, ceva totusi nu e clar, este a doua oara cind ma bagi intr-o tabara care ar anula abuzul si ar apara abuzatorul. Eu stiu ca tu esti acum prea montata ca sa faci dreptate si sa-i pui la punct si foarte bine ca esti asa. Dar dupa ce vei face ordine, vei avea puterea sa fii, poate, si altfel. Eu te iubesc pe tine, stii asta deja, dar pur si simplu, negi alte cai de a ajunge acolo unde toata lumea doreste sa ajunga, si nu numai tu, mai sint fete care fac asta: respect si daca se poate si dragoste fata de persoana proprie, care implica sinceritate si autencitate, echilibrul interior si impacare cu lumea din jur. Nu poti sa fii impacata cu lumea din jur pina nu ajungi la un echilibru propriu. Unde iti dau tie dreptate este ca pentru a reusi aceste lucruri ai nevoie de calea ta, fiecare are nevoie de calea lui si de timp! Eu vad aici ca, din perspectiva fiecaruia, fiecare are dreptate, indiferent pe care este si in ce etapa a ajuns. Eu nu pot sa pun la indoiala ceea ce simte fiecare dintre fetele de aici, indiferent daca sint de acord sau nu cu ceea ce au scris... este realitatea lor si daca aceasta se schimba, numai de la ele poate veni, in nici intr-un caz de la ceea ce scriu eu.

Si ca sa fie clar acm, nu tolerez abuzul, nu-l iert, nu-l scuz, doar in cazul meu am putut sa ma impac cu el, pentru ca nu a fost grav, de aceea a fost posibil sa fac asta, asta nu inseamna ca mi-a fost si usor. Fara sa-i scuz nici o secunda, vad ca parintii meu nu au facut in plus fata de ce faceau toti parintii de pe scara la vremea aceea, din pacate, dar asta e adevarul, toti copiii din cele 20 de familii care traiam in acel mic coltisor, treceau prin aceleasi probleme... si mai stiu si de la scara vecina, si din clasa mea..., ce mai incolo, 1 din 10 traia in familii 'normale' in care copilul avea un rol de invidiat. Dar asta nu inseamna ca ai mei parinti nu au gresit fata de copiii lor, in timp ce au facut si lucruri bune. Dar am ales sa nu devin abuzator la rindul meu, pentru ca daca victima isi agreseaza abuzatorul la rindul ei, indiferent de ce natura este acest abuz, cind ii vine rindul, desi este indreptatit, atunci nu se rezolva nimic. Nu ma refer la mine, ci asa in general. Poti sa-l urasti, poti sa fii furioasa, poti sa nu-l ierti, dar nu esti tu cel care ii rezolva lui problemele, ci el sau instantele, serviciile specializate care se ocupa de asa ceva. E frustrant ca unii abuzatori nu sint pedepsiti niciodata, dar chiar si asa, nu e problema mea (sau este daca sint intr-un loc in care pot sa fac ceva in sensul asta - nu chiar intimplator am ajuns totusi sa studiez la 42 de ani, zic eu).

Cred ca spunem cam acelasi lucru... daca am inteles eu bine din mesajul tau. Nu prea vad unde anulez eu abuzul in mesajele mele, daca se vede asa, poate vine din faptul ca am un stil asa mai blind de a lua oamenii, de a scrie, dar in mine nu am cum sa anulez asa ceva pentru ca asa ceva nu poate fi anulat.

Ma duc sa mai citesc, nu stiu daca mai apuc si sa raspund...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

rrox3 spune:

Clori nu cred ca ai inteles exact la ce ma refer
Cuvantul "reparat" cred ca l-am pus chiar in ghilimele odata, fiindca era vorba de modificat reparatoriu ceva nume intr-o interactiune.
In rest, ce sa-ti zic, eu consider ca terapeuta mea m-a ajutat sa ma repar, reparandu-ma in relatia cu ea.

Am scris mult societate... scara mare... asta ar insemna ca atunci cand tu reclami pe cineva ca-si abuzeaza copilul, acel cineva sa fie educat, sa i se ofere asistenta, sa fie ajutat sa creasca emotional - chiar daca asta nu-l va face sa se schimbe cu totul, dar suficient ca sa nu-si mai agreseze copilul. Pe de alta parte, copilul sa fie educat in scoala corespunzator, am scris deja mai sus asta. Sunt multe de gandit si discutat aici, nu e locul potrivit topicul asta. Dar nu e utopie. S-ar numi progres.

Am impresia ca ce scriu eu aici ti se pare cumva o invinuire... si nu e.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

anda spune:

Asa e Rox. Ai perfecta dreptate. Eu cu siguranta atita pot. Si mi-e oke

Clori si eu cred ca-i curata utopie, dar ma opresc aici. Nu pot spune cu siguranta acum, in mom. asta, ca cineva nu va reusi sau nu reuseste sa duca asta la indeplinire.

la toate

nelia spune:

Asa, vad ca sintem chiar de acord: deci nici tu nu contrazici pe nimeni, pur si simplu fiecare scrie ceea ce simte, cum vede lucrurile si pe ici pe colo ne mai dam cite un impuls si chiar ne punem intrebari, daca totusi...

La mine a mers comparatia cu muntele, m-a prins la fix, de aceea il si iubesc atit de mult...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

mihuta spune:

Se pot face multe pentru prevenirea abuzurilor si a traumelor, obligarea adultior parati la protectia copilului sa faca cursuri de parenting unde sa invete metode alternative de comunicare/educare, obligarea abuzatorilor sa faca terapie pentru "anger management", consiliere psihologica pentru proaspetele mame, sistem de invatatamant care sa aiba la baza cooperarea si nu impunerea, etc.

Si da, exemplu personal este cel mai pretios, cand cineva de langa tine se comporta intr-un mod la care nu te-ai gandit si are rezultate mai bune, iti pui intrebari. Majoritatea parintilor care isi chelfanesc copii o fac pentru ca asta e "norma" si nu isi pun probleme ca ar fi ceva gresit. Doar o face toata lumea. Cum zicea Ghandi "sa fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume".

Sa nu uitam ca aceste discutii ale noastre sunt de fapt roade indepartate ale eforturilor multor "exemple pozitive" de-a lungul unui intreg secol. Piaget, Winnicot, Brazelton, Dolto, Bettleheim si multi altoo. Incet incet s-a mutat accentul pe educatia centrata pe copil, pe deschiderea umanista asupra personalitatii umane, pe valorile pe care trebuie sa si le asume societatea pentru o mai buna functionare.

Multor parinti le lipsesc tehnici de parenting de baza, nu stiu ce poate si ce nu poate copilul intelege la o varsta, nu inteleg ca cc copilul este oglinda lor comportamentala, ca el reactioneaza la mediul pe care il creaza parintii si ca sa schimbi reactia trebuie sa umbli la mediu.

Dar deja vorbim la alt nivel, sigur ca prima si cea mai importanta datorie este cea fata de noi insine si de copiii nostri. Dar copiii nostri nu sunt influentati doar de noi ei interactioneaza cu lumea, si daca lumea e stramba, e greu de crezut ca ei pot ramane in totalitate drepti.

Nu zic ca toate abuzurile pot fi eradicate, dar cred ca o societate mai constienta sau mai implicata ar avea efecte masive asupra gradului si numarului de copii abuzati.

Clori spune:

Invinuire? De ce? Eu nici nu am copii deocamdata, ca sa fi gresit fata de ei si sa ma simt vinovata cu ceva... Am vrut sa ma „repar” intai...

rrox3 spune:

Mihuta cam asta ma chinuiam si eu sa scriu
Si am scris pe undeva ca la asta ar trebui sa ne umble mintea dupa ce suntem OK, noi insine.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

nelia spune:

Mihuta si Rox, in privinta educarii abuzatorilor! Are si Clori dreptate, dar eu cred ca se poate face ceva si trebuie facut ceva: copiii nostri nu intra numai in contact cu noi, parintii lor! Dar e sigur ca poti sa te gindesti la ce se poate la nivel de comunitate, de societate, atunci cind tu insuti ai trecut prin asa ceva si ai ajuns oarecum la liman... sau nu ai trecut niciodata si te oripileaza ceea ce vezi.

Si acest lucru se poate face prin 'sensibilizare' la problema respectiva. Adica iti bati gura pina te dor falcile, peste tot, pe unde poti fara sa deranjezi, ca nu rezolvi nimic daca deranjezi, adica esti agresiv cind o faci, poti obtine contrariul. Bati saua sa priceapa iapa... dar si acest lucru trebuie facut cu blindete, pentru ca sa nu uitam ca si abuzatorii, cei mai mult, sint si ei abuzati, si daca dai cu parul, nu rezolvi nimic, se duc si dau si ei cu parul mai departe...

Trebuie luati la coarda sensibila, ca pe niste copii, de fapt de acolo de unde a inceput abuzul. Aici se fac multe in acest sens, nu suficient, dar zic eu ca se actioneaza, se sensibilizeaza, incearca sa se previna, sint o multime de programe si se incearca atragere parintilor in ele. Imi plac discutiile educatorilor si profesorilor cu copiii, au citeva minute pe zi, dimineata in special, cind sint intrebati (nu daca te-au batut sau neglijat ai tai aseara, in nici un caz) ce au facut cu o seara inainte, cum si-au petrecut-o... si daca este ceva in neregula, sensibilizarea e de baza, primesti recomandari, sint sesizate serviciile respective etc.

Pentru ca eu sint foarte constienta ca daca ii spui unui parinte: nu-ti mai bate copilul ca te reclam, nu va intelege, o va lua ca pe un afront si risti sa-l intarati in practica lui (cine esti tu sa-mi spui mie cum sa-mi cresc copilul?) Dar daca il iei asa, cam ca la subiectul asta, unde se poate ajunge, in general, fara legatura cu el, facind asta... poate se prinde ceva si de el... Eu una sint dispusa sa o fac pe aceasta cale acolo unde vad ca e cazul, chiar daca ia timp, chiar daca necesita energie si implicare emotionala, pentru ca merita, orice copil merita, orice femeie merita, orice batrin, orice fiinta umana in general. Plec de la premiza ca sint foarte putin oameni total insensibili, desi lumea este asa cum este, asta e parerea mea. Fiecare are o coarda pe care vibreaza... de acolo trebuie inceput. Daca fiecare dintre noi reusim macar o secunda sa punem pe ginduri un parinte care inca isi plesneste copilul, un barbat care inca isi rupe in bataie nevasta sau un om care exploateaza alta fiinta umana, desi exploatarea este moderna si insesizabila la prima vedere...tot am facut ceva.

Rox, parca tu spuneai, sau Conchita, ca nu poti hotari gravitatea abuzului si da, sint de acord. Eu nu pot hotari pentru altcineva, dar pentru mine cred ca da! Adica numai eu sint in masura sa hotarasc, cind am ajuns intr-o anumita stare de echilibru si numai daca vreau, cit de grave au fost abuzurile si tot ce mi s-a intimplat in viata, care sint reale, care au fost simtite ca reale pentru ca au fost reverberatii ale altor dureri si neplaceri... si tot eu pot sa hotarasc ce fac cu cei care au facut aceste lucruri, cum ii asez in mine. E dreptul meu si datoria mea fata de mine sa fac asta. Dar nu pot pedepsi, pentru ca pedepsind (nu ma refer la ura sau respingere, ci la pedeapsa reala) devin si eu agresor la rindul meu, chiar daca sint indreptatita, chiar daca merita. De aceea am trecut si voi ramine in urmatorii ani, pina la pensie, de partea cealalta, pentru ca mi-am dat seama ca eu nu pot decit sa la detasez, dar nu pot sa fac ceva concret, in afara de sensibilizare, in aceasta privinta.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Clori spune:

Mihuta, cum poate obligarea parintilor parati la protectia copilului sa participe la cursuri si la terapie sa previna abuzurile, cum ai scris tu in prima parte a frazei? Inteleg ca, daca au fost „parati”, au abuzat deja, deci abuzul si traumele nu mai pot fi prevenite, cel mult stopate si trebuie lucrat in continuare, prin terapie, la efectele lor.

Parerea mea e ca un parinte isi abuzeaza copilul datorita lucrurilor care au fost sadite in mintea lui in copilarie, pe care si-a construit, mai apoi, toata viata, propriul sistem de valori. Chiar si la „presiunea societatii”, e greu sa darami intreg edificiul construit cu atata grija, mai ales cand nu stii ce sa pui in loc. Si mai ales ca intreg procesul scoate la iveala durere, furie, depresie, care trebuie gestionate...

Bineinteles ca ar fi mai bine sa se imbunatateasca sistemul social, protectia copilului, sa se ofere programe adecvate in care parintii sa invete sa-si gestioneze furia mai bine, sa se puna la dispozitie consiliere psihologica pentru parinti... Dar nu ma pot opri sa ma gandesc la faptul ca, daca clientul nu depune eforturi, terapia nu da rezultate. Ori oamenii nu pot fi obligati, chiar si de catre psiholog, sa scoata la iveala traumele din copilarie si sa le prelucreze. Si, in cazul asta, ce se intampla? Invata sa se ascunda mai bine, ca sa nu mai fie judecati de cei din jur? Parerea mea e ca orice parinte abuzator, fortat sa se vindece, va opune cu atat mai multa rezistenta terapiei, cu cat i se va impune mai mult. Psihologii spun ca pana si oamenii care se duc de bunavoie la terapie, dandu-si seama ca e ceva in neregula cu ei, opun rezistenta in a scoate la iveala lucrurile dureroase. Cu cei care nu se duc de bunavoie, ci fortati de catre serviciile sociale, ce se intampla, in cazul asta?

nelia spune:

Eu atit mai spun: toate ideile mari si bune au fost la inceput utopii! Deci eu chiar cred ca se poate, oricind se poate face ceva mai bun decit exista!

In anii 50-60 aici, in Canada, in Quebec, nimeni nu visa la ce se va ajunge in anii 2010, toate ideile pentru care se luptau avangardistii de atunci erau vazute ca utopii, ca ceva care vine impotriva 'normalului'. Cum, femeia sa nu mai stea acasa si sa creasca copii, sa aiba libertatea de a-si alege soarta, sa poata sa spuna nu unei casatorii in care e abuzata sau nu e respectata? Copiii sa fie altceva decit o forta de munca in plus in familie imediat ce cresc suficient ca sa poata munci? Si mai mult, sa se poata impotrivi propriilor parinti, sa aiba locuri unde ii pot reclama daca sint tratati rau acasa? Pe noi, parintii care le vrem numai si numai binele? Sa se spuna nu indoctrinarii religioase (ca aici asta a fost, dictatura religioasa ani si ani la rindul), sa scoatem societatea de sub puterea bisericii (in sensul rau, nu in cel in care credinta ii ajuta pe oameni si mersul la biserica ii linisteste)? Ati vazut, ati citit cite abuzuri s-au petrecut in scolile conduse de aceste biserici, nu religia, nu credinta a facut asta, ci cei care si-au ascuns mizeriile umane dupa poalele ei! Si sint multe, multe drepturi pentru care s-a luptat, si nu numai aici, ci peste tot in lume, chiar si in Romania e mult mai bine decit in anii 30 sau 50.

Dar unde sint de acord cu voi este ca nu se poate nici cu forta, nici cu pusul la zid si dat cu pietre (ca vorba aia, cine nu a gresit deloc, sa ridice primul piatra), dar nici cu indiferenta, cu spalatul pe miini... pe mine nu ma priveste, eu am grija de familia mea, eu sint altfel, nu ca ei si nu e treaba mea sa le spun eu ce sa faca. Trebuie diplomatie sa schimbi lumea! Caci oamenii, pe linga celelalte calitati si defecte pe care le au, sint orgoliosi!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU