Copilul captiv (5)

rrox3 spune:

Conchita ma bucur ca te-ai catarat intr-un nou punct de echilibru, ceva mai aproape de tine
Imi pare rau insa sa-ti spun ca nu suna deloc bine ce i-ai scris lui Simali
Adica bine ca m-au facut sa ma simt inferioara, ca asta m-a motivat. Tu i-ai face Soniei asa? Chiar crezi ca asta-i calea spre increderea in tine? Chiar crezi ca poti face bine facand rau?


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Si m-a mai urmarit o idee, pe care trebuie sa o scriu.
Ideea aia cu eu ma simt fundamental buna. Suna bine, si eu ma simt asa. Problema apare cand va ganditi ca este o calitate innascuta si o folositi ca sa va explicati de ce alti fosti copii abuzati nu sunt buni.
N-as vrea cu nici un chip sa va treaca prin cap ceva atat de monstruos ca unii se nasc buni si altii rai
Sa fi bun sau rau e o decizie, o asumare, luata in contextul in care traiesti, in functie de valorile tale interioare. N-are nici o legatura cu ADN-ul si genele...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

simali spune:

Conchita, Vladut cunoste piesa Hamlet iar ironiile mele (pe care ma straduiesc din greu sa mi le abtin) nu erau despre ceva ce el nu intelgea. El se considera prost, tampit, idiot (si alte expresii pe care si le inventeaza singur) pentru ca nu stie sa faca singur problema respectiva. Este genul acela de copil furios ca nu s-a nascut 100% invatat. Daca este ceva, orice, ce nu stie se enerveaza si primul lucru pe care-l face se blameaza. Ne luptam din greu cu el din cauza asta si am momente cand nu mai rezist si scot cate o chestie de-aia de spusei mai sus.

Ei sunt 28 de copii in clasa si nu are nimeni timp de format unele deprinderi la matematica. Eu nu-i dau solutiile ci acolo unde nu se descurca il pun usurel pe calea cea buna. Ei trebuiesc invatati sa transpuna o probelma in limbaj matematic, sa fie ordonati in idei, etc.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

olympia spune:

Acum ca tot a dat Alice exemplu cu tema lui Vlad...
Eu zic ca Vlad avea nevioie de ajutor la tema dar mai mult el avea nevoie sa stie ca el ramane iubit si important pentru mama lui chiar cand nu se descurca perfect. Ori ea nu i-a aratat asta, i-a ignorat prima replica "eu sunt prost" si implicit cererea lui de a fi inteles si acceptat asa cum e, n-a zis "ba nu esti, dar se intampla sa nu stii si nu-i un capat de tara" si el atunci a plusat cu "tampit... " si mama din nou l-a pus la colt, l-a comparat cu Barbie in chiloti, deci l-a acuzat indirect atitudine feminina, impudica, inoportuna cu momentul de magistrala demonstratie matematica. Concluzia scenei? Distanta clara dintre ce a cerut fiul si a oferit mama... Simali , sa nu te superi pe mine, sunt tare la analize din afara dar greseli similare am facut de 1000 de ori si inca mai fac, dusa de val.
Exemplul de azi, Robi a luat 9.20 la romana la testarea pentru liceu. Reactia mea? "pai puteai mai mult" am zis cu gandul la aproape un an in care mai mult s-a jucat pe calculator, rar l-am vazut invatand ceva pentru scoala. Mi-am muscat apoi limba, am zis un "bravo" anemic si un "te pup" el a zis "o sa iau mai mult la mate"...
Concluzia sunt tampita, vaca... defecta si ma voi duce la terapie, clar e nevoie , dar... oi avea si bani

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

rrox3 spune:

Sa fie din cauza ca sunteti perfectionisti si stacheta e ridicata prin simpla raportare la voi? Ca s-a simtit iubit fiindca merita si vrea sa exceleze ca sa merite?
Scuze daca-s intruziva

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Olympia

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ADRIANKA spune:

Doamnelor..chapeau

Of, cat mi-as dori si eu a ma simt impacata cu mine insami, sa nu ma mai simt intr-o continua lupta cu mine si cu cei din jur. Eu nu pot sa stau linistita, daca nu am probleme, imi creez.Nu imi amintesc o perioada mai mare de o saptamana din viata mea in care sa ma fi simtit impacata, de fapt, daca ma gandesc mai bine...a fost numai o saptamana in care parca toate grijile au disparut, au fost cele 7 zile magice de la inceputul relatiei cu sotul meu. ATAT...in rest, griji, framantari, ganduri...1000, mie imi trec gandurile prin cap ca trenurile intr-o gara aglomerata...

Acum, spre exemplu, am un plans mut in mine, care nu vrea sa iasa la suprafata, e acolo..mocneste...dar tace. Nu stiu daca e copilul captiv din mine sau adultul speriat de responsabilitati de astazi.

Si am o mare nedumerire...eu ma duc la psiholog cam de 2 luni...Si nu stiu inca daca ma ajuta sau nu, pentru ca nu vorbim prea multe lucruri importante..Am povestit intr-o singura sedinta de copilaria mea, dar cam atat, in rest ii povestesc de cum sunt eu obsedata sa fie casa luna, chiar daca, avand un copilas de 2 ani, este imposibil. Cu toate ca eu sunt o dezordonata prin definitie, vreau sa am casa curata..exteriorul...ca daca se uita cineva in dulapurile mele...jaleeeee...O spune si asta ceva de personalitatea mea...

Asa, si vad ca terapeuta insista pe aspectul asta, cu curatenia...si pe nervii mei..de acum..Imi da sfaturi cum sa depasesc anumite "licariri de furie" cum le numeam intr-un alt mesaj, dar nu vine cu ideea ca or avea si furiile astea un motiv mai ascuns...Ma simt deazamagita, ca nu stiu daca asta e calea cea buna pentru vindecarea mea, simt ca imi cheltui banii degeaba...pe de alta parte nici nu stiu cum este normal sa fie o terapie la inceput si de aia nu poit decide acum sa schimb terapeuta.

Si cireasa de pe tort... ea sustine sus si tare ca o palmuta nu-i face rau copilului, bataia, da, dar nu o palmuta o data la cateva luni, pe motive intemeiate. Cred ca asta a fost semnalul ca poate nu e ea terapeuta de care am nevoie. Dar inca nu stiu, oricum sfaturile cu palmuta nu i le ascult in veci...de fapt nu am avut niciodata tendinta sa dau o palma copilului, altele sunt lucrurile pentru care eu nu sunt multumita de mine in relatia cu copilul si cred ca sunt mai grele decat o palmuta

Si plansul asta care imi ineaca sufletul, dar nu-mi uda obrajii e acolo...si nu stiu ce naiba e cu el...

simali spune:

Pai e cam nepotrivita. Fiecare piesa e bine sa ramana cu personajele ei si sa incercam ca daca jucam Hamlet sa facem numai asta. Apoi ne ocupam si de Barbie. Ceea ce e o aberatie, desigur, pentru ca daca pe copil il pocnesc sentimentele in mijlocul explicatiilor mele eu trebuie sa am DE FIECARE DATA puterea sa las totul balta si sa ma ocup de dregerea orgoliului lui ranit. Ceea ce vezi bine nu-mi iese.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

conchita spune:

daca poti sa faci bine facand rau? bineinteles ca da. eu ma uit cu incantare in oglinda, sunt o persoana interesanta, chiar daca pe alocuri putin ciobita asa, ca o ulcica veche.
daca i-as zice eu asa ceva soniei? nu, ca nu am imaginatia lui Simali, am si spus, dar mi-a placut discursul, asta nu inseamna ca l-as reproduce sau ca e benefic. tot ce-am spus e ca dincolo de ce zice ea in cuvinte, tot ramane pasiunea pentru subiect si cultura ei - si ca astea au efect, mai degraba decat vorbele. nu ca vorbele nu ar putea avea. incercam s-o linistesc ca in orice atitudine dintr-asta de mama vinovata ca nu e perfecta exista jumatati de masura din ambele categorii - si bune, si rele. ok, vorbele spun una si un copil poate sa fie descurajat pe moment, dar tabloul de perspectiva ce spune? spune ca o mama autentica si-a iesit din fire ca i s-a intrerupt firul. in fond, cam greu de controlat astea, pe mine daca ma intrerupi din scris cand sunt total transpusa, incepe sa ma doara tot corpul fizic si mai bine iesi din camera in urmatoarele cinci secunde.

pe de alta parte, daca un copil e destept, o figura de-asta de stil nu il poate destabiliza. sau il poate? in fond, Simali a facut remarca despre atitudinea lui fata de explicatie, nu fata de matematica in general sau capacitatea si inteligenta lui. adica noi ca parinti nu avem voie sa amendam comportamente? atunci educatia ce mai este? sincer, visul meu de aur nu e sa fiu PC cu propriul copil, un limbaj mai de adult cu un copil mai marisor eu zic ca e ok. doar nu toate cuvintele creaza traume?

si-apoi, orice mica suferinta merita tratata cu tragism? pai asa s-a calit otelul? eu votez pentru umor (numai eu am ras cand am citit replica lui Simali?), la noi merge din plin.

pana la urma, ce zice gordon, ca sa stiu si eu la ce va referiti voi.

despre "fundamental buna", da, a fost o alegere, cred ca am si povestit despre asta pe la inceputuri.

buli, subscriu, si despre ce zici tu am zis chiar din primul mesaj de deschidere: ok, parintii sunt raspunzatori pana la o varsta, dupa aia noi avem responsabilitatea. dificultatile apar cand nu stim ce sa facem cu propria persoana si cum sa relationam cu ceilalti. nu toti invata din prima greseala, altii o repeta la infinit, incercand sa repare trecutul in care s-au ancorat. toti avem nevoie fie de alti oameni care ne iubesc si ne intind o mana de ajutor, fie de o minune.

olympia spune:

Da, Rrox eu clar sunt depasita in ceea ce-l priveste pe baiatul meu.

Iar in privinta perfectionismului, mareee atentie, iubiti parinti...

In copilarie ajunsesem sa cred ca e rusine sa inveti ceva, adica sa te vada cineva ca nu esti gata invatat, sa fie devoalat procesul in care inca gresesti... asta era ceva ce trebuia ascuns!!!
Daca nu era ceva perfect, mai bine deloc. Am ratat asa o vacanta la schi, am pus schiurile in picioare doar pentru poze, nici cu rugaciuni n-am schitat vreun gest de a inainta, cum sa arat eu caraghioasa, cazand, sa se rada de mine?!? Pe patine nici nu m-am mai urcat din cauza asta. Si vorbesc de 9-10 ani... deja incercam sa joc rolul "perfectiunii intruchipate"... paralizate de groaza ridicolului.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina