Copilul captiv (4)

carina spune:

Tot citind si analizand si reanalizandu-ma, mi-a revenit o intrebare pe care mi-o pusesem mai demult: si voi sunteti predispuse la "addictions"? De orice fel: munca, alimentare, ....orice chestie care te face sa te simti bine la un moment dat.

People are always blaming their circumstances for what they are. I don't believe in circumstances. The people who get on in this world are the people who get up and look for the circumstances they want, and, if they can't find them, make them. ~G.B. Shaw

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Anda si Carina (deja domnisoara)
http://andaoana.wordpress.com/
http://flickr.com/photos/32304863@N04/

floric_ea spune:

carina, gasesti aici un capitol despre dependenta:
http://www.scribd.com/doc/6793984/Dr-M-Scott-Peck-Drumul-Catre-Tine-Insuti

cat despre carti, gasiti sa descarcati variantele in limba romana eric berne: jocuri pentru adulti / ce spui dupa buna ziua.

si daca tot m-am apucat de scris - o alta carte care mie mi-a placut f tare si care din pacate nu am gasit-o in format electronic - michael eigen - hrana care otraveste, ed trei

edit: rox, vreau si eu david wallin, pls

andruskandu spune:

Nu cred asta! Adica, de cate ori avem un impuls din a face ce au facut ai nostri parinti cu noi, ne amintim! Si ne doare! Noi suntem altfel, crede-ma. Ma uit eu la relatia mea cu Andrei, si vad. Vad ca sunt mai permisiva, uneori prea..., sunt de un milion de ori mai tandra decat mama cu mine si m-ar durea la propriu sa-i refuz o imbratisare atunci cand imi cere, sau sa-i refuz sa-i raspund/vorbesc, atunci cand ma supara..
Si-atunci noi ne comportam cum ar fi vrut sa se comporte parintii nostri cu noi, tocmai pentru a nu suferi copiii nostri.

claram spune:

Intrebai Rox cum se simte in preajma copiilor in general.Nu prea am avut ocazia sa ne aflam printre copii,in afara de ai mei.M-am gandit sa incercam baby sitting pentru cateva ore dar toti prietenii au deja copii mari,eu vroiam un bebe pentru 3-4 ore sa vedem cum reactioneaza.

Citeste multe despre sarcina si bebe,se uita pe youtube la diverse chestii legate de bebe,face lista cu nume favorite.Incearca sa-si ascunda emotiile sau sentimentul ala de"im lost" in spatele glumelor.Are nevoie de certitudinea ca va putea stabili o legatura cu copilul,vrea sa fie sigur de asta.L-am intrebat ieri ce fel de semn asteapta,cum trebuie sa arate certitudiea asta,cum o va recunoaste?Si spune ca nu stie,asa ca de ieri e cam abatut.

andruskandu spune:

Mama, cand se supara pe mine, pentru orice pocinog sau nota proasta, nu-mi vorbea cu zilele. Deloc. Nici nu-mi raspundea la "sarumana". Dar eu eram obligata sa o salut, chiar daca stiam ca nu-mi raspunde.
Odata nu i-am dat "buna ziua" cand a intrat in casa si m-am trezit rapid cu o palma peste gura! Mi-a zis ca sunt datoare s-o salut chiar daca nu-mi raspunde.
Si cu cat cresteam, perioadele de tacere se lungeau si ele... la saptamani, chiar luni... ganditi-va cum era sa stai intr-o tacere totala in casa, sa nu vorbesti pentru ca stii ca nu ti se va raspunde. Sau sa vorbesc de una singura, sa ma adresez ei, cu orice (caci eu incercam) stiind ca nu-mi raspunde sau auzeam un da sau nu fortat.
La 26 de ani am avut cea mai lunga perioada de tacere, cand m-am decis sa fac si eu ca ea...adica dupa un "razboi", in martie ea n-a mai vb, asa ca prin aprilie-mai am facut si eu la fel: nu i-am mai vorbit. Tot asa, doar intrebari scurte si la obiect. Si asta a durat pana in noiembrie... iata, aproape 10 luni.

In martie urmator, cand eu m-am mutat cu serviciul, l-a adus pe tata in apartament si s-a mutat ea de-acasa.

De-abia atunci pot spune ca am inceput eu sa traiesc... adica sa-mi traiesc viata pentru mine, nu pentru ea. De-abia atunci mi-am putut spune ca "sunt libera!".

inbox spune:

Am citit mai de mult ( cred ca sunt 10 ani ) o carte, " Romanul unei psihanalize", atunci mi-am dat seama ca un terapeut ajuta, ca vorbe, fapte intamplari din copilarie ne afecteaza viata ca adulti, ne afecteaza, cu timpul sanatatea . Am fost hotarata o perioada sa merg la un terapeut, apoi am inceput sa ma gandesc ca poate totul este in mintea mea, ca poate exagerez, ca toti adolescentii trec prin perioade mai dificile si sunt framantari normale...
In sinea mea tot timpul am fost constienta ca e ceva, m-am vrut insa puternica!
Acum realizez ca imi e teama de un terapeut, nu de el ca persoana, ci de ce as putea descoperii, am un sentiment de ceva ce nu as vrea sa se confirme, poate mintea mea exagereaza... tot timpul am avut o teama de barbati, de barbati mai in varsta, si acum mare evit sa raman singura cu un barbat mai in varsta intr-o incapere ( indiferent de incapere) nu mai zic ca pe fata mea nu o las singura in compania unui barbat nici pret de cateva minute ( barbat insemnad bunic, unchi, verisori), nu mai zic ca orice apropiere a unui barbat strain de ea mi se pare nefireasca, puteti sa ziceti ca am innebunit dar si daca isi ia sotul concediu cateva zile sa stea cu ea ca e bolnava imi zboara mintea aiurea ( desi sunt constienta ca sotul meu nu i-ar face absoult niciun rau). Hai ca am zis-o si pe asta, ca niciodata nu am zis-o cu voce tare- macar de data asta am scris-o.



Mami, prajitura e legum ?
mamica de printesa Maria si bebica din burtica

Happy_in_TO spune:

Eu sint overeater. Adica fac excese in alimentatie. Incerc sa imi schimb modul de a relationa cu mincarea, am mult de munca in acest sens si imi dau seama ca o sa fie o lupta constanta, toata viata. Din mai multe motive:

1. ca sa ma simt bine. Cind sint plina-plina de tot nu ma mai simt goala pe dinauntru, singura si speriata. Ma simt plina, si ca o imbratisare pe dinauntru. Din Septembrie anul trecut am inceput un program cu nutritionist, personal trainer si munces din greu spre a-mi schimba obiceiurile proaste. Sint mai activa, mai selectiva cu mincarea, am slabit mult, mai simt bine si am energie mai multa. Cind ma apuca damblaua sa golesc frigiderul, ma opresc si ma analizez. Ce ma face sa ma simt asa?... Apoi ma duc si fac o baie cu clabuci, iau o sticla de apa si merg la plimbare cu ciinele, beau un ceai de plante. Uneori mai dau in bara... asta e...

2. ca sa ma fac neatractiva. Nu imi place atentia de nici un fel. Ma imbracam in haine lalii, care nu atrag atentia, de obicei culori inchise sau gri, asa ca peretele, ca sa fiu cameleon, sa nu ma bage nimeni in seama. De cind am slabit, am inceput sa ma conving sa cumpar lucruri care vin mulate pe corp, cu culori vii. Si cind imi spune lumea ca arat bine nu mia zic "oh, vai, e o bluza care am luat-o anul trecut.... blah, blah" de parca nu merit comlimentul. Spun "Multumesc, ma simt minunat!"

Am auzit toata viata cuvintul "curva" si s-a legat de mine ca o riie de care nu am putut scapa multi ani. O sa ajungi curva ca maica-ta... Marul nu cade departe de pom. Ashia... blah, blah, blah....
Si ca sa nu atrag atentia barbatilor, ca sa nu ajung curva... m-am facut neatractiva. Mincind.
Si mai este o chestie. Grasimea poate fi o inchisoare dar si o protectie intre copilul speriat si lumea din jur. Te ascunzi in spatele ei.

Am decis sa invat sa fiu femeie. Fara frici si inhibitii, sa ma accept ca femeie, sa imi accept feminitatea. Am decis sa ies la lumina si sa ma iubesc. Si as vrea sa fiu si curva...mama lui de termen idiot!

olympia spune:

Eu sunt ori foarte sus , ori foarte jos. Cand sunt jos, parca merg prin mlastina, abia fac cate ceva, daca as participa in faza asta as castiga orice concurs din lume de dormit...
Copiii insa nu-mi permit permit asta.
Fluctuatia are legatura si cu perioadele lunii. Acum de pilda sunt jos si sper sa incep iar sa urc.



Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

Happy_in_TO spune:

Si eu m-am simtit toata copilaria ca o bucatica de puzzle care nu incapea nicaieri. Nascuta intr-o familie de tatari, copil din flori, cu trasaturi mai mult spre "romani" decit tataresti. Eram ciudata pentru tatari desi vorbesc tatara perfect, fac mincarurile traditionale si sint respectata aici in comunitate. Eram ciudata si pentru romani pentru ca desi vorbeam bine de tot romaneste, aveam ochii un pic migdalati si un nume ciudat (Aisel) de care se lega toata lumea.

Bineinteles ca nu m-a petit nici un barbat tatar, nimeni nu ar fi vrut sa se asocieze cu mine. Si asta e o binecuvintare!

Eeee... cind am ajuns in Canada, in Toronto, am simtit ca aici mi-e locul. "Imi place accentul tau si nu imi dau seama de unde esti... Esti frantuzoaica?"... "Ce ochi frumosi si exotici ai" "Ce nume interesant si frumos..." Si asa mi-am gasit locul aici, puzzle'ul este complet.

gaia.nevia spune:

si eu sunt overeater. nu stiu de ce, nu mi-am pus pana acum problema DE CE
mi-am pus problema numai cum sa fac sa ma opresc, am reusit odata sa tin dieta Monti si sa dau jos 17kg, am zis asta, daca sunt dezordonata nu slabesc... si uite ce dezordonata sunt, si fara ambitie, si nu mai reusesc sa tin dieta din nou, ca sunt ocupata, si nervoasa, si nedormita si am alte griji acum cu doi copii...
deci beat around the bush si m-am oprit aici. astept mereu o perioada mai linistita si mai departe de frigider ca sa re-incep sau sa ma tin serios de.

si eu ma imbrac in treninguri gri ca sa zic asa, si port bluze din care nu se intelege daca am tzitze sau sunt doar obeza. Nici asta nu stiu de ce o fac... cumpar toale (oricum cumpar prea multe toale, o fi si asta o boala?) mai delicate si mai pe corp, le imbrac, ma uit in oglinda, le dezbrac si revin la scormonit in sifonier dupa lucruri gri. Pe de alta parte am o nevoie de exihibitie destul de mare, si cand a fost sa se manifeste s-a menifestat din greu rau de tot.

si daca n-as fi atata de mandra de mine ca nu am dezvoltat adictii de alcool si tigari, ca m-am lasat de fumat pur si simplu pentru ca asa am hotarat... in conditiile in care ani de zile am trait cu un alcoolic... iar de fumat nici in ziua de azi nu s-a lasat. Eu m-am lasat inainte de a concepe primul copil si asa ramane.
restul de ce nu functioneaza la fel?

overshoppingul e tot o problema psihica?