Copilul captiv (4)

gina_raluca spune:

Conchita, grupurile al-non se focuseaza tot pe abuz. Eu consider abandonul sau ignoratul copiilor tot abuz. Sunt si copii care au fost batuti, dar foarte multi s-au simtit invizibili.
Ai citit Women who love too much? E scrisa de Robin Norwood si trateaza repercusiunile traiului cu un alcoolic asupra copiilor si a persoanelor apropiate. Ea imbina explicatii de specialitate cu experientele personale a mai multor femei si barbati care au crescut in familii de alcoolici. S-ar putea sa iti foloseasca.

Happy_in_TO spune:

Ana, ma gindesc la tine si ma rog sa iti fie mai bine in curind.

ilia_99 spune:

conchita, n-am citit toate capitolele, imi pare rau, dar am vrut sa-ti scriu ceva si asta m-a impins s-o fac:

Sonia isi cunoaste MAMA, nu cunoaste fetita care inca traieste ghemuita in mama ei. (Vestea buna e ca, deocamdata, nici n-o intereseaza s-o cunoasca.) Iar asta iti da tie timp pretios ca s-o ajuti pe Ana mica sa creasca, inainte sa creasca Sonia.
Sonia te iubeste pentru ca esti mama ei, iar copiii isi iubesc parintii. Cind sunt mici, cind sunt adulti, cind nu mai sunt cei din urma si pentru totdeauna. Punct. Si ce fac sau le fac parintii le da definitia iubirii pentru tot restul vietii lor. Oricare din dramele teribile pe care le-am citit aici - si nu sunt decit la cap 2, fir-ar! - ar fi mai usor de suportat daca am putea sa credem ca, in ciuda a orice, ne-au IUBIT. Asa cum am fost, asa cum suntem.
Nenorocirea vine cind intelegem ca, asa cum spuneai, iubirea nu doare. Si atunci... nu m-au iubit??????? Raspunsul e la fiecare altul, dar pina sa ajungem la el, apar mii si mii de alte intrebari, cu raspunsuri la fel de puternice si nu intotdeauna usor de dus sau posibil de asumat.
Abandonul resimtit de fiecare dintre noi in copilarie, din varii motive, altele pt fiecare poveste.. revine pe tot parcursul vietii, cel mai grav si mai greu cind ne confruntam cu infidelitatea partenerului, care vine iarasi sa deschida rana inca supurinda a abandonului emotional trait de copilul din noi.
nu te impinge peste limita, conchita, vei claca. mie mi-a luat un an ca sa-mi "dau voie" sa aud din nou cuvintele terapeutei, care a incercat sa ma duca unde nu eram pregatita. acum le aud, dar nu le vreau, inca ma lupt cu ele, fiindca mi-a spus ca eu ... nu pot iubi pe nimeni! si daca e asa, de ce e asa, oare?
multe

sunt acolo cu tine, stii, nu?

jozsaerika spune:

Buna sunt E. si nu stiu daca sunt copil captiv sau daca nu cumva cresc un viitor copil captiv

dar poate cu ajutorul vostru ma voi descoperi daca tot suntem un grup de suport...simt si eu nevoia sa ma confesez

primele intrebari despre abuz mi le-am pus multumita Feliciei si am rascolit in mine pana am gasit cateva lucruri dar atunci nu am fost in stare sa le "retraiesc" apoi dupa nasterea fetitei am retrait cateva episoade , mi le-am "rezolvat" oarecum .Stiu ca intr-o anumita masura m-ar ajuta un pic de terapie dar- din nefericire- nu am nici timp nici bani momentan pentru asta . Copii ma solicita mult si nu vreau sa ii neglijez asa ca nu am citit decat primele 2 capitole si celelate 2 pe sarite.

Eu am trait -efectiv- cu parinti 8 ani asa ca nu ii cunosc foarte bine :(. Mama mea provine dintr-o familie saraca cu 5 fete surori dar in care din cate povesteste mama iubirea si intelegerea erau pe primul loc , imi mai spunea mama ca parinti ei nu s-au certat niciodata de fata cu copii si ca ii pare rau ca ea nu a reusit asta . Tata provine dintr-o familie mixta poloneza svabeasca si a fost crescut de mama sa singura si bunicii materni.Bunicul s-a casatorit cu bunica, au trait cativa ani impreuna vreo 5 cred apoi a plecat in tara natala ca aici nu mai era de munca dar a refuzat sa o duca pe bunica si pe tata ...erau toate actele gata dar el a refuzat sa semneze .A mai primit tatal meu catva timp vederi /scrisori de la tatal sau dar nu l-a mai vazut niciodata (ultima este din Chile de acum 60 de ani).
Evident ca , casatoria lor nu a fost privita bine de bunica paterna (mama e creola bine si era foarte saraca).S-au nascut fratii mei un frate si o sora, parinti lucrau la fabrica, bunica si strabunica aveau grija de copii ...totul era foarte bine pana cand am aparut eu .Mama a vrut sa renunte la mine tocmai planuisera mutarea la Cluj intr-o fabrica nou costruita astfel puteau sa dea si un viitor mai bun copiilor (oras universitar).Tata a zis ca unde-s 2 mai merge unul si astfel m-au pastrat. (Desi, eu am vazut cateva hartii medicale prin care mama mea "renuntase" la cateva sarcini inaintea mea).Si-a rezolvat cu greu mai multe concedii medicale pana la cele 9 luni ale mele si atunci m-au trimis de la Cluj la Satu-Mare in satul bunicei paterne cu bunicul matern.Doamne cat m-am gandit la decizia asta ...eram alaptata...cat putusem eu sa plang pe drum cu bunicul care nu-l cunosteam ...apoi -nu stiu- pe atunci nu aveam telefon (nici mama nici bunica)...cum stiau ca suntem bine :( .Am simtit episodul asta ca pe un abandon .Sa nu mai spun ca imi erau indiferenti parinti mei...stiam ca vin M si D de la CLuj si ca imi aduc cadou
Din fericire pentru mine bunica "practica AP" fara sa stie .A fost una din cele mai fericite copilarii, ma tot gandesc inapoi dar nu gasesc decat fericire si iubire...si ma gandesc ca dovada este ca in vremuri de restriste plang dupa BUNICA sa ma mai stranga o data in brate .Dar bunica a murit cand eu aveam 10 ani si viata mea a devenit un calvar.M-am mutat din nou la Cluj cu mama si tata si fratii mei pe care nu ii cunosteam (acesta e adevarul).Tata se dovedise un fel de alcoolic iar mama ii suporta orice pt noi. Cred ca mi-am reprimat unele lucruri pt ca stiu ca sunt acolo dar nu pot sa le verbalizez .In mare ce imi amintesc sunt denumirea ce o foloseam pt tatal meu DICTATOR, jignirile "curva proasta ai sa ajungi maturator de strada" , trebuia sa ne purtam cu diplomatie ca nu se stia Tata in ce pasa era ...batai au fost putine dar fara rost si acelea mai ales pt ca tata o monta pe mama. Mama era si ea terorizata de tata...sa nu mai spun ca era un fel de sclava a lui ..cu noi nu era consecventa dar mangaieri si iubire am primit de la ea. Trebuie sa fi fost mai mult de atat dar nu imi amintesc .Spun asta pt ca in adolescenta am avut 2 tentative de suicid Din fericire la 18 ani am ramas din nou singura...ai mei au lucrat in Ungaria o perioada apoi s-au mutat din nou la tara in Satu-Mare.Astfel, am invatat de devreme sa am grija de mine, am lucrat si m-am intretinut singura ...noroc ca puteam locui in apartamentul parintilor.

Sotul meu este un copil captiv dar nu recunoaste asta si eu nu stiu cum sa il ajut. Mai ales ca nu vreau sa crestem un copil captiv.Cu baiatul nostru am avut si avem probleme.Si , da , am avut o perioada "neagra" in care l-am lovit si l-am pedepsit aspru. Nu a durat mult si mi-am cerut iertare si i-am explicat ca nu este el vinovat ci eu + ca il asigur tot timpul ca il iubesc.Stiti ce imi spune acum cateodata "sunt asa pt ca voi m-ati batut cand am fost mic" si doare rau dar e adevarul gol golut .In schimb atunci cand o verisoara i-a spus "nu fi rau ca nu te mai iubeste mama" el i-a spus "mami ma iubeste indiferent ce fac, doar e suparata / trista ca fac ceva rau". Nu vreau sa cresc un copil captiv si am nevoie si de ajutorul sotului pt asta .DC m-a ajutat enorm de mult.MULTUMESC FETELOR CA EXISTATI

Da cum facem cu tatii captivi??? Am cateva persoane apropiate pe care mi-ar placea sa le ajut dar nu stiu cum??

1. este un prieten abuzat groaznic in copilarie care -din nefericire- a devenit si el parinte abuzator pt cele 2 fete ale sale.Ce pot sa fac?
2. am o prietena care traieste cu un sot alcoolic si cred ca creste 2 viitori copii captivi

nu stiu cat de coerent am scris pt ca sunt tot intrerupta de cea mica

multumesc ca existati
Erika

rrox3 spune:

Conchita Simt o dorinta acuta sa te strang in brate
Nu-i momentul sa te simti vinovata pentru cum esti ca mama. N-ai gresit grav fata de Sonia si ai tot timpul din lume sa repari ce a simtit ea si nu vroiai sa simta. Crede-ma, am fost si eu acolo, si eu cred ca o comisesem mai grav. Nu-i nici momentul sa pui sub semnul intrebarii existenta iubirii si sa te intrebi daca nu-i defapt decat nevoie. Ai fost crunt tradata in iubire, dar iubirea exista si Sonia te iubeste
Felicitari ca ai cerut ajutorul vecinei, felicitari ca te-ai inscris intr-un grup de suport
Redu viteza, lasa presiunea deoparte. Permite-ti sa ai rabdare cu tine. Da, nu mai stii cine esti si cum esti si cum reactionezi, e debusolant. Pentru cineva care a fost toata viata in control e absolut inspaimantator. Nu te mai gandi la asta, pur si simplu. Ia fiecare zi asa cum vine si vei afla cine si cum e noua Ana.
E normal sa fi furioasa! Scrie-ti furia, reprosurile catre ei. Ia un caiet si scrie, pana simti ca-i mai consumat din furia asta mare. Scrie-i si Anei cea mica, daca simti nevoia. Ai grija de ea. Ofera-i ce crezi ca ar avea nevoie, ca ar fi avut nevoie. Nu te ingrijora pentru Sonia, Sonia stie ca are o mama care o iubeste, Sonia e OK. Ana nu e OK si are nevoie de tine.
Si bucura-te! Bucura-te ca ai ajuns aici, ca scoti capul la lumina Si nu ierta pe nimeni, decat pe tine

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

conchita spune:

jozsaerika, e greu de spus cum poti sa-l de-captivizezi pe sotul tau, una ca nu cred ca e posibil din afara. dupa cum vezi, la noi primul pas a fost confesiunea, recunoasterea faptului ca avem probleme nerezolvate cu trecutul, intrebari fara raspuns. deci dorinta trebuie sa vina de la el. cat despre tine, te-a marcat abandonul si imi pare rau sa aud de loviturile primite de copilul tau, dar ma bucur ca ati realizat greseala la timp. noi avem privilegiul sa rupem cercul traditional al abuzului parintesc via disciplinarea corporala, avem puterea, avem si mijloacele si, mai ales, avem dragostea! ramai cu noi, doamnele de aici sunt extraordinare si speciale si foarte calde si de ajutor.

s-a intamplat ieri, ne jucam cu cuburile de constructii impreuna, eram pe podea, si am ramas cu privirea pierduta, habar nu am cat timp! m-am dezmeticit ca ma intreba sonia ceva si nu pot sa spun de cate ori sau cat timp sau ce anume, am fost absenta total din moment. asta m-a speriat foarte tare si m-a facut sa ma simt vinovata ca nu reusesc sa separ lucrurile, sa-mi permit "curatenia" asta emotionala in timpul liber, atunci cand nu-s cu ea. dar e greu...mi-a ramas pe creier privirea ei confuza si ingrijorata, mdeh, e si normal.

ilia, gina, Alice,

mai citesc din cartea aia, speram s-o termin astazi. un capitol povesteste si cum copiii sunt perfect indreptatiti sa nu-si iubeasca parintii abuzatori (btw de ce spui tu, ilia, ca toti copiii isi iubesc parintii, dar nu e asa, e o povara prea mare daca e obligativitate, alt motiv de rusini si vinovatii). din ce analizez mai mult, dintr-aia imi dau seama ca am intrat intr-o posibila lume, ca nu-s sigura inca, a absurdului si intunericului - parinti care nu-si iubesc copiii, copii care au dreptul sa se distanteze de parinti, tot mirajul copilariei si fundamentul lumii e cu fundul in sus, parca-ar fi un scenariu prost de film horror...care cumva, prin voodoo, se transfera din teorie in realitate si inca refuz sa-l accept, inca astept sa ma trezesc.

rrox3 spune:

Ilia terapeuta asta a ta ... Imi pare tare rau ca nu s-a priceput mai bine
Ai mare dreptate. Intotdeauna cand navalesc problemele trecutului peste noi deodata, se intampla ceva in prezent. Ceva se reia. Asta declanseaza criza. Nu ne simtim iubite, nu ne simtim apreciate si importante, ne simtim abandonate, ceva mult prea greu de dus se intampla din nou. Si caderea e caderea si pentru prezent si pentru trecut. E al naibii de greu.
Sper ca esti mai bine

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Conchita autentica, nu perfecta Vorbeste cu Sonia si explica-i ca ai niste probleme in perioada asta, ca problemele nu au legatura cu ea, asigur-o ca intre voi este si va fi totul OK si ca si tu vei fi OK, doar ca o sa dureze putin. Asta ca sa nu se ingrijoreze. Nu ai de ce sa te simti vinovata. Si ea si tu veti beneficia de ce ce ai inceput tu sa faci acum. E spre binele amandurora.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

conchita spune:

am facut asta azi, dar am si mintit putin, pentru prima oara cu ea. i-am spus ca sunt foarte foarte obosita de la cat am muncit sa repar casa dupa inundatie, dar ca totul o sa fie ok, o iubesc si o sa fie ok. nu e chiar minciuna, ca e adevarat, dar nu oboseala e problema mea principala acuma. insa na, cum sa-i zic ce ma doare?? ar fi nedrept si aiurea, e strict problema mea, ea e copil, datoria mea e s-o protejez...

multumesc pentru tot, ma duc sa ma culc. :-) am scris enorm in seara asta, ma dor degetele. tot e buna la ceva si drama, imi stimuleaza creativitatea, se sublimeaza, alea-alea. nobelul mai am sa-l iau si echivaleaza cu vindecarea. lol

ane2200 spune:

Citind la ce au scrif fetele mai devreme, ma recunosc in multe dintre postari. E normal ce se intampla acum? Starea asta de oboseala cumplita – ma simt stoarsa. Starea de low , ceata cu privire la trecut. Nu mai vad nimic clar din ce a fost. Se amesteca evenimente, culori, apar lucruri noi, pe care nu mi le aminteam, care rastoarna tot ce stiam. Vad ca mai sunt si alte fete in aceeasi stare. Conchita – care zice ca nu mai poate ajuta pe nimeni, nu acum. Am intrat intr-o perioada de egoism – stiu ca si altii au probleme, dar... nu pot consuma energie cu problemele lor. Trebuie sa ma ocup de ale mele.

Chiar vroiam sa intreb - e normal ca un terapeut sa zica asa ceva? Si daca a zis asta, nu era normal sa dea si o solutie?

LadyJ - voi incerca si eu incet-incet sa completez chestionarul ala. La prima vedere, si eu am avut aceeasi senzatie - nu am nimic de zis. Dar, sigur am. Doar curajul sa le recunosc imi lipseste.

Va multumesc tuturor celor care ati scris la acest subiect. si in special pt Conchita

Ane & Raul - 17 martie 2007
www.onetruemedia.com/my_shared?z=1cb90b71924d712907dbca&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank"> filmulet Raul

Varsta Raul