Copilul captiv (3)

conchita spune:

Adrianka, of of, si tu, copilule drag... lasa adrenalina, ca nu o vrei cu adevarat. iti da senzatia ca traiesti ceva special, nu ca n-ar fi, dar e de calitate derizorie. aminteste-ti ce urmeaza dupa adrenalina - abandon, pierderea balantei si a rostului pe lume. apoi, gandeste-te ca e o diferenta totusi intre senzatii si sentimente. primele sunt aduse de starile astea high date de drama, dar sentimentele sunt ca fluviul ala greu, linistit, dar decis sa ajunga la mare. ala sapa malurile, nu izvorasul de munte, zglobiu, superficial si grabit spre urmatoarea senzatie... obisnuieste-te cu Binele, il meriti. asta, daca am inteles eu bine dilema ta.

Deus spune:

of Doamne cate suntem...

ADRIANKA - ai trait si tu o viata...fara cuvinte, doar imbratisari...nu uita sa-ti apreciezi tot timpul familia/sotul si daca simti nevoia de andrenalina fa un curs de zbor cu parapanta:-)

Lalitatal tau s-a comportat ca un cancer, te-a macinat incet si sigur...ce faci cand ai o boala grava? extirpare, tratament si in viitor te feresti!

ra_mi_ella- esti tare si foarte bine faci, nu te lasa!

pitinuca - nu te sacrifica, nu merita!

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

ra_mi_ella spune:

conchita, iubita, nu ma simt in nici un fel.
Vinovata in nici un caz.
El nu e responsabilitatea mea. Nu stiu de ce ne-a luat. Ca mama nu ii platea pensie alimentara ca nu avea de unde. El in schimb era plin de bani. Sora mea a fost mai norocoasa. Ea toata perioada asta a fost plecata la scoala in alt judet. Venea doar in vacante. Nu a simtit chinul asa ca mine. plus ca pe mine ma bateau pt ca refuzam sa o numesc mama pe femeia aceea.
Eu am fost un copil aparut dintr-un accident. Nu m-au dorit. Mi-au spus-o mereu. Tatal meu chiar a incercat sa ii faca mamei intrerupere de sarcina el cu mana lui. Am crescut cu bunica ( de fapt matusa mamei mele, dar eu ii spuneam bunica)pt. ca nu a suportat sa ma vada batuta de la 2 luni. Atunci m-a luat si cu ea am ramas pana a murit.Cu mama am trait foarte putin timp.Nu am nici o amintire frumoasa de cand eram copil. Nici una.
Nu am auzit niciodata "te iubesc" de la parintii mei.
Nu m-au ajutat niciodata la nimic. Nu imi amintesc sa ma fi ajutat vreodata la lectii. Cat am stat cu mama erau multe necazuri provocate de tatal meu, deja plecat. La 6 ani imi amintesc ca gateam pentru sora si fratele meu mai mici, mama se imbolnavise iar eu spalam rufe pentru toti, atat cat poate un copil de 6 ani.
Ma si mir ca din copil timid, retras, cuminte care am fost am ajuns unde sunt.
Dumnezeu a vrut asa. O ajut si acum zilnic pe mama cat pot, dar lui nu ii datorez nimic.Asta cred cu toata taria mea.

juliana76 spune:

Buna in primul rand
Trebuie sa trag aer in piept si sa spun ca ati atins un subiect sensibil si pentru mine
Cred ca pot sa numar pe degetele de la o mana de cate ori am scris pe acest forum, dar ati reusit sa ma scoateti din ''carapace''.
Si eu sunt un copil captiv. Chiar in ultimul timp ma gandeam cand voi merge la vara sa imi vizitez parintii sa reglez conturile (cum se spune). Tatal meu este o fire colerica si in ultimii ani a devenit alcoolic in adevaratul sens al cuvantului, si cand scriu asta simt o rusine si o vina (vina nu stiu de ce). Copilaria mea si a fratelui meu a fost presarata de scandaluri, certuri, batai (mai mult a primit fratele meu).Dar am avut momentele mele de fericire in copilarie. De cate ori imi aduc aminte de bunicii din partea mamei in special de bunica, mi se umple inima de o caldura imensa. Bunica mea a fost persoana care a stiut sa ma faca sa stiu ca sunt iubita.
Incer si ma lupt cu mine sa nu fac aceleasi greseli fata de copilul meu.
Poate voi reusi sa descarc mai mult din sacul cu ''greutati'' pe care duc in suflet de ani de zile.
Va pup si va doresc la toate pace in suflet!!!

Clori spune:

Of, Doamne! Tot citesc si citesc povestile voastre si nu-mi vine sa cred ca exista atat de multi copii captivi! Au fost povesti la care am plans de neputinta, imaginandu-mi bietii copilasi chinuiti care, in loc de dragoste de la parintii lor, au primit atatea lucruri urate!

Va imbratisez pe toate! Si as vrea sa va spun ca sunteti niste oameni extraordinar de puternici, daca ati reusit sa treceti prin lucrurile astea si sa va ridicati.

Conchita, poate nu e nevoie de lista aceea. Roaga-te pentru toti copiii captivi, nu numai pentru cei care au scris aici. Poate ca sunt unii care numai citesc, altii care nici macar nu au inceput sa parcurga drumul catre ei insisi... Eu cred ca oricum Dumnezeu stie lucrurile astea si-I sangereaza inima de durere.

Mi-au trebuit zile bune pana sa imi fac din nou curaj sa scriu la subiect. Dar sunt aici, va urmaresc in continuare...

Rrox3, am primit cartile. Multumesc!

rrox3 spune:

Nu cred ca esti offtopic, la urma urmei e vorba de relationarea cu familia abuzatoare, nu? Scrie-mi unde iti este tie confortabil
Tu nu trebuie sa mai torni aceeasi poveste la nesfarsit fiindca nu are efect. Nu functioneaza si tu te consumi degeaba. Consumi din energia pentru tine, pentru copiii tai, pentru sotul tau. si nu te ajuta cu nimic, nici pe tine si nici pe ei. Nu ai puterea de a schimba oameni care nu vor sa se schimbe.
Pune-ti intrebarea de ce simti nevoia sa o faci totusi? Si mergi mai departe de "ii iubesc".

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Ra-mi-ella

lali

Nu am terminat de citit, dar vreau sa va felicit! Meritati din plin. Sa te desprinzi de parintele abuzator e un pas mare de tot spre eliberare.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Vikinga a contat enorm ca mama ta s-a opus. Multe pentru ea! De la ea ati invatat si voi, v-a unit si v-ati putut baza unul pe celilalti. Si ce-i mai important, v-ati simtit iubiti. Diferenta dintre tine si fratele tau este ca tu te-ai simtit si in siguranta (relativ) si el nu. Dar se vindeca si el incet, incet.

Intr-o familie in care mama nu riposteaza radical, nu impiedica agresiunea tatalui, "fiindca altfel ar fi mult mai rau", copii nici nu concep sa se opuna, cred ca ar urma sfarsitul lumii daca ar face-o.

Cat priveste primul copil, in toate familiile e cel mai expus si mai afectat de greselile parintesti. Invatam sa fim parinti abia dupa ce devenim parinti. Capatam experienta din mers, mai ales cand nu putem reproduce experienta dobandita de la proprii parinti fiindca stim ca-i defecta. Ce-ai reusit tu, ce-a reusit Nelia, este minunat.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Semiramida ma bucur enorm pentru buburuza dn viata ta

Din pacate o gramada de parinti au fost pur si simplu amputati de emotii, sentimente, atasament, afectivitate. Probabil undeva in copilaria lor au avut parte de acelasi tip de parinti. Copiii lor cresc fara toate astea si pur si simplu ajung sa-si blocheze, sa-si nege, nevoile emotionale, fiindca nu sunt niciodata luate in seama si implinite.
Parinti care cred ca ajunge sa-i asigure copilului nevoile fizice, casa, hrana, haine... altceva nu mai exista. Oameni care nu simt, doar exista, rationeaza, dar nu simt fiindca au invatat de mult ca doare si-i in zadar.
Ajungem din nou la importanta formarii atasamentului.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

inbox spune:

Va citesc, neuronul meu proceseaza foarte greu, am inceput sa visez urat noaptea, nu ma pricep sa spun o vorba care sa ajute, deobicei ajutorul meu cu cei din jur a fost sa ii asigur ca sunt mereu langa ei, ca ii ascult ca ii inteleg sau unde nu inteleg, nu judec. tuturor!
Dintotdeauna am fost o fire usor impresionabila, bunica-mea imi citea seara in loc de povesti, poezii, deobicei Cosbuc, si acum daca citesc El Zorab ( impropriu spus il citesc, ca aproape ca stiu cartea din care imi citea pe dinafara) incep sa plang. Nu mai zic, ca dupa ce am citit ce ati scris ca sunt bulversata total. '
Ma plimbam ieri dupa-amiaza cu fetita pe afara, si ma gandeam ca parintii nostrii sunt niste oameni saraci, niste oameni care nici nu stiu ce au pierdut, ce ar putea sa te faca mai fericit pe lume decat copilul tau? Ma mai uit la emisiunea aia "Dansez pentru tine", la un moment dat le-au adus copii in studio la doua dintre concurente, una din fetite, cand a trebuit sa plece i-a spus maica-sii " mami, nu mai pot de dragostea ta" cu siguranta ca daca eram in locul concurentei respective, imi bagam picioarele in concursul lor si plecam cu copilul meu.



Mami de Maria (noiembrie 2006) si 13+!!