Copilul captiv (2)

conchita spune:

in cazul meu nu se aplica teoria. parintii mei nu au fost abuzati absolut deloc. tatal meu a crescut ca un print, iubit si rasfatat, mama a crescut intr-o familie saraca, da, dar ce importanta a avut asta? n-am auzit-o niciodata sa povesteasca de palme sau pumni si batai cu cureaua cum imi dadea ea mie, cu o ura si cu o forta de parca ar fi dat in zid! ca intarziasem cinci minute pe-afara dupa ce m-a chemat in casa?? parintii ei au iubit-o, a avut frati, surori, s-au ajutat intre ei, s-au inteles. cu mine ce-a avut? de ce cu mine?? atata vreme cat a fost diferita cu fratele meu, ce SCUZA are ca mi-a nenorocit sufletul, poate pentru totdeauna? ce scuza are, vreaus a aud si eu? a batut-o barbatul de i-a rupt coastele?! ok, atunci sa ne bata pe-amandoi, pe mine si pe frate-miu, nu doar pe mine! sigur, idealul ar fi fost sa nu ne fi batut pe niciunul, dar ca sa vezi diferenta! adica esti depresat cu un copil si euforic cu celalalt?! ca sa cresc eu toata viata imaginandu-mi ca e vina mea. vina mea ca m-am nascut si nu m-a nimerit andreaua aia sa ma avorteze naibii.

Nelia, asa zic si eu, mi-e teama de gandul ca am crescut fara iubire. simt cum ma aproprii de buza prapastiei si sunt ametita de frica. am avut cosmaruri dupa cosmaruri azi noapte, parca sunt rupta total de realitate astazi, muncesc in transa, total deconectata de ce e in jur...tu zici ca e imposibil sa nu ne fi iubit, chiar daca ar fi incercat sa ne avorteze, pe mine si altii ca mine. eu am ajuns la concluzia partiala ca NU ne-au iubit in majoritatea timpului, ne-au tinut pe langa ei din datorie (poate de-aia o am si eu exacerbata), poate din vinovatie, dar ne-au resimtit ca pe o povara. inteleg sa vrei sa avortezi, sa nu reusesti, iar cand se naste pruncul, atunci daca simti iubire, gata, uiti de intentia de avort dinainte! dar sa-i amintesti bietului copil toata viata cum ai cautat tu dupa el in pantece cu andreaua si cum ai ridicat sifoniere si-ai stat si-n cap si ai baut porcarii si ce bine daca ar fi reusit??? la fiecare rahatel gresit sau pur si simplu asa, de viata amara. si-apoi sa te duci sa-l iei pe celalalt in brate, ca pe celelalt copil l-ai dorit, l-ai iubit, e baiat, deci e zeu, merita luna de pe cer doar ca are putza. eu cred ca doar ca i-am induiosat uneori si s-au comportat ca si cand ar fi gasit o urma de umanitate in propria persoana si au ales sa se comporte decent cu noi pentru ca poate le-a facut vecina un compliment ca le sta bine paru' in cap sau au avut o zi buna la job, mai stiu eu ce!

faptele parintilor mei & altora nu trebuie iertate! eu nu le iert cat oi trai, faptele astea nu au nici o scuza! daca inventam scuze, inseamna ca le legitimam, inseamna ca excludem faptasii de la responsabilitate! mi-am iertat parintii, dar asta e diferit, asta nu inseamna ca ii scutesc de responsabilitate. am ajuns sa-i cunosc si sa nu imi mai fie frica de ei, atat. i-am privit chiar cu dispret si mila la un moment dat, ei in lumea lor stramta, tata cu viciile si violenta, mama cu obsesia pentru suprematia masculina pe lume - numai barbatii din viata ei i-au meritat iubirea, tatal ei, tatal meu, fratele meu, ce sa spun, numai purtatorii de testicole merita sacrificiul si iubirea de mama! iar fratele meu razbunandu-se pe tot mapamondul si pe un copil nevinovat care il iubea ca pe nimeni altcineva pentru bataile de la tata! simt furie. dar una de-aia naprasnica si distructiva. as vrea sa-i am in fata mea acum pe toti trei si sa le strig in fata cat de plini de micime au fost, cu toata nobletea lor de suflet pentru altii, dar cat de mic sufleteste poti sa fii sa-ti batjocoresti carne din carnea ta, sange din sangele tau! da, Olympia a avut dreptate, am ajuns si eu la aceeasi concluzie: adica iti dai camasa de pe tine pentru toti strainii si esti maica tereza cu tot mapamondul si pe mine ma pedepsesti pentru ce? pentru ca-s femeie la fel ca si tine??? geaba atata desteptaciune si atata cultura. mai bine nu le avea, ca oricum le-a avut degeaba! dupa ce-am plecat de-acasa, veneam la sfarsit de saptamana sa-i curat casa, sa fac cumparaturi, s-o ajut. si incercam sa-i povestesc ce viata am la bucuresti, ce oameni intalnesc, ce intamplari iesite din comun. ma privea in gol, zicea vreo doua vorbe de lauda sau de grija pentru mine, dar stiam, simteam, ca abia astepta sa termin ca sa-si deserte sacul cu nemultumiri despre fratele meu sau sa-mi spuna ultima incurcatura, sa-l ajut cu bani sau alte minuni....de ce imi doresc atata sa fi fost iubita de ea, nu mai inteleg...

mama Olympiei a lasat copilul nou nascut in casa sa mearga la scoala...eu stau sa ma gandesc, lucid si critic si dinafara, cea mai simpla postura de analiza dealtfel...de ce sa iubesti o persoana care pretuieste un morman de informatie (scoala) eventual aducatoare de bani, mai mult decat pe propriul copil!! eu nici macar nu vreau sa intalnesc asemenea fiinta umana, daramite s-o mai si iubesc. egoism, cruzime...si altceva, dar nu zic, ca nu vreau s-o ranesc pe Olympia.

conchita spune:

LauraNicolae, m-ai secat, nu alta...n-am cuvinte, ma sufoc de neputinta...

Delia, incredibila viata mamei tale, dar si tu esti puternica, nu doar ea!

va imbratisez strans strans pe toate.

nu mai stiu ce sa spun si ce sa cred. unii oameni sunt pur si simplu bestii. degeaba facem noi aici filosofia psihologiei clinice si neclinice si vorbim de pastile, closure, intelegere si iertare. unii oameni sunt bestii si punct, nu e nimic de priceput in asta, nici de iubit, nici de iertat.

bird70 spune:

Va citesc de cateva zile cu lacrimi in ochi. Aseara m-am ascuns in baie si am plans. M-am ascuns pentru ca nu as fi putut sa explic sotului sau copiilor ce m-a apucat. Sunt revoltata si ma doare, ma doare tare de tot. Cum e posibil asa ceva? Am sa revin dupa ce ma mai adun. Am vrut doar sa va spun ca as vrea sa va pup si sa va imbratisez pe toate cele care ati povestit aici. As vrea sa stiu ce sa va spun dar nu am cuvinte.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

gina_raluca spune:

Conchita, poate ai dreptate. Poate nu e nevoie de filozofeli, dar eu care am crescut simtand ca propria mama nu ma iubeste desi ma mai strangea in brate, cum pot avea incredere in mine sau in altii sa ma iubeasca si sa ma protejeze? Cum pot relationa eu cu altii? Cum integrez eu informatia asta ca mama a fost o bestie cu faptul ca legea firii spune ca parintii trebuie sa-si ocroteasca copiii si sa-i protejeze.

Kitty spune:

De zile intregi citesc cu ochii in lacrimi.
Am scris si eu dar n-am avut puterea sa trimit, mi-e teama ca as rani o persoana draga.
Ma recunosc in reactiile voastre, nu sunt echilibrata, sunt cand foarte exaltata, cand jos de tot.
Am fost si la psiholog, am pornit pentru copil, dar s-a dovedit ca eu eram cea care aveam nevoie.
Mi se pare extraordinar ce se intampla aici. Sper sa ne faca bine tuturor!

conchita spune:

nu stiu. poate o sa stiu maine, dupa inca niste cosmaruri revelatoare...iarta-ma...dar parca as prefera sa stiu ca oamenii astia nu au fost capabili sa iubeasca asa in general, fiind bestii, aka sociopati, decat sa aflu ca din toata lumea asta mare, ea m-a ales pe mine sa nu ma iubeasca, in rest si-a revarsat darurile fara discernamant si fara limite tuturor. dar ma rog, n-ar fi primul inger cazut. of, gina gina...cum integrezi tu? pai poate mama ta nu a fost o bestie. nici mama n-a fost. ma refeream la alte mame de pe-aici, cel putin cea a LaureiNicole m-a lasat stoarsa de vlaga, nu inteleg de ce atata violenta continua si atata dusmanie!

cum integram informatia...hm...obisnuiam sa spun ca si criminalii au mame cand incercam pe-aici maiastru sa explic ca responsabilitatea copiiilor e reala, parintii nu-s vinovati pentru absolut tot ce se intampla in viata copilului devenit adult, ca poti merge cu educatia pana la punctul B, dupa care copilul este responsabil, alege singur drumul. asa de mult cred in asta, incat pot sa merg cu intuitia ca inca de cand se nasc si primesc posibilitatea sa aleaga, copiii tot aleg rochita roz in loc de aia galbena, sa joace cu lego, nu cu papuselele, sa se imprieteneasca cu baietelul x, nu cu z. iar parintii sunt responsabili de patternurile mentale care duc la acele alegeri, adica pot fi, desi e discutabil, dar nu de alegerea in sine. alegerea aia apartine copilului. alegeri, alegeri. in timp ce alegerea cea mare a fost deja facuta pentru ei de Dumnezeu, aka intamplare (ca sa fiu PC) legat de parinti. s-a trezit in familia cutarica, asta nu poate schimba.

ce poate schimba, ce pot/putem schimba, este cum ma raportez la familia asta. iar momentan nu ma mai raportez deloc, simt ca vreau sa emigrez post-mortem din propria familie, am obosit sa ma gandesc... si cum faptic nu se poate, mai ramane o cale: emotional. si la emotii ajungi prin creier. creierului ii voi spune urmatoarele: fatuca draga, te-ai nascut intr-o familie incompatibila. lucrurile ar fi putut sa fie altfel, dar nu au fost. daca te intereseaza de ce, atunci scurma in noroi pana manjesti si ce-a mai ramas curat si innebuneste de tot si la revedere. daca vrei sa traiesti, incuie usa asta si arunca cheia pe rau in jos. closure sau fara closure. adevarul despre ei nu mai am cum sa-l aflu, caci oalele si ulcelele nu dialogheaza si foarte bine, ca mi-e greu sa-mi imaginez oale si ulcele apucand o curea cu manerele. dar adevarul despre mine? gina, cred ca asta e raspunsul: noi avem nevoie de adevarul despre noi, nu despre parintii nostri. sa identificam ce e balast si vine din impotenta lor parentala si ce este eu autentic. poate avem de lucrat doar cu o picatura de lacrima, asa o fi de mic saracutul, sau poate tumora s-a intins peste tot, dar sansa aia minuscula e un inceput.

eu asta o sa fac. trecutul si-a epuizat potenta, nu am ce sa mai aflu de la el, ii dau foc ca Deus. asta aleg eu, si aleg sa incerc singura, fara terapie. auto-analiza o perioada mai lunga, o sa scriu fain frumos de cate ori depistez emotii-carcalaci si ramatori si o sa meditez profund la emotia de baza, la ce simte fiinta mea, dar ii e frica si se lasa cotropita de manelisti galagiosi. si-o sa ma rog pana o sa se plictiseasca Dumnezeu de mine si-o sa zica, ok, iti iau povara de pe umeri, numa taci odata! :-)

Sabina spune:

Laura, si eu stiam povestea ta de mai demult, ceea ce nu m-a impiedicat sa mai inmarmuresc odata.....



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

gina_raluca spune:

Conchita, multumesc pentru raspuns. Mama nu a fost o bestie. Nu am simtit niciodata ca m-a iubit (ea la randul ei nu a fost iubita si a fost abuzata sexual), dar a fost si este o persoana foarte calda, saritoare, buna. Si inteleg totul rational, dar emotional tot m-a marcat faptul ca nu m-am simtit iubita de persoana care mi-a dat viata.
Eu respect faptul ca vrei sa faci auto-analiza, si din ce ai scris, cred ca o practici cum o invatam noi. Adica simti emotia, incerci sa intelegi daca e secundara sau primara, de unde vine, etc. Dar eu cu toate cartile citite si toate orele despre psihoterapie, tot am nevoie de terapeut.

Sa stii ca subiectul asta e foarte bun si cred ca ajuta pe multi sa scrie despre emotii si situatii pe care le reprima. Eu am avut azi o discutie cu un prieten de-al meu, pe care-l cunosc de 6 ani si cu care am inceput de curand tatonarile romantice, dar care nu-mi stie trecutul. Am vorbit despre traumele mele, nu neaparat ceva specific ci cum m-au afectat. Mi-a raspuns " nu vreau sa te jignesc, dar se pare ca atrag fete frumoase care-s emotionally damaged." Nici nu pot exprima in cuvinte cat m-a durat raspunsul lui... L-am sunat pe un alt prieten de-al meu si i-am cerut sa ne intalnim pentru cateva minute. Am povestit cu el ce s-a intamplat, si el mi-a raspuns "pai de ce i-ai spus, pai trebuia sa astepti ceva timp pana ii spuneai despre asta." Si asta m-a durut. Cel putin in jurul meu, terapeutul meu e singurul care va stii cum sa raspunda si care-mi va valida durerea. Eu nu am nevoie de absolut nimic, nu ma ajuta vorbele, am nevoie de cineva care sa fie langa mine fizic si sa ma lase sa plang. Nu am nevoie de cuvinte pentru ca nimic nu poate sterge ce s-a intamplat si experienta e a mea si nimeni nu o poate intelege. Dar terapeutul prin faptul ca vineri ma va asculta si va stii sa fie prezent fara sa zica nimic, ma va face sa simt ca durerea mea e valida si ca exista cineva care ma accepta in ciuda problemelor de relationare. Asa ma accept si eu mai bine. Ideea e ca el imi ofera un model de relatie sanatoasa pe care eu va trebui sa o aplic in celelalte relatii.

Sabina spune:

problema mea e ca eu nu ma simt ACUM iubita, in copilarie m-am simtit iubita.....



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

gabriela42 spune:

vai ma ia plinsul cita tristete,cum sa fii asa violent?imi pare foarte rau de suferintele voastre sincer simt o mare durere pt sufletelele voastre de copilasi nemingiati.sunt foarte mindra de voi ca va puteti spune durerea asta incepe cu pasi mici drumul consolarii dar sa stiti ca daca ele nu v-au iubit totusi dumnezeu va fi cu voi si sper ca macar viata de adult sa va aduca atita bucurie sa puteti ierta gresala lor.iertindu-le va faceti un bine sufletului vostru.