Copilul captiv

conchita spune:

Andreea, imi suna cunoscuta panica creata cu ajutorul imaginatiei, amenintarea drobului de sare, scenariile doar putin schimbate fata de ceea ce s-a intamplat in trecut pe care le proiectez in viitor si care, nu-i asa, este un proces al gandurilor si sentimentelor care duce exact spre deznodamantul catastrofic. esti de acord cu mine pana aici? daca imi imaginez raul pentru ziua de maine, nu voi dormi prea bine, ma voi trezi obosita, speriata, deja deznadajduind. iar daca se mai intampla si-o inundatie cum am eu acum in toata casa si instalatorii vor veni abia maine dimineata, desi mi-a pocnit podeaua si apa curge, o sa cred ca nimeni nu ma iubeste, toate mi se intampla numai mie, de ce mi se intampla mie astea, pai stai sa vezi, merit sa mi se intample asa ceva! e la fel si la tine? :-) apoi, cu energia scazuta, cu psihicul la trapez, avem oare solutii pentru ce ni se intampla? nu.

de ce? pentru ca am capitulat inainte de a ne apuca de treaba. e mai usor sa ne scufundam in baia noastra confortabila de depresie si anxietate si panica si sa blamam trecutul, parintii, ca nu ne-au iubit suficient, ca ne-au batut, eventual violat, abandonat, lasat flamanzi, etc. si sa proiectam trecutul ala la ziua de maine, furandu-ne singure speranta in mai bine. pentru ca, nu-i asa, daca mama mi-a facut asta si-asta, apai ce pretentie sa am de la un strain? e la fel si la tine?

inlocuieste gandul negativ cu un gand pozitiv. simplu de zis, greu de facut. dar toate lucrurile bune in viata cer munca si transpiratie, de acord? noi avem de luptat cu un trecut de ani de zile, nu ne vom elibera intr-o seara. tu ai un copilas, vad la semnatura. ca mama, asum ca il iubesti mai presus de orice. cand iti mai vin scenariile de horror, sterge cu buretele firmanentul creierului si inlocuieste cu imagini cu Andreiut. ce nastrusnicie a mai facut, ce perluta a mai zis azi, cum te ia in brate si te imbratiseaza strans-strans si-ti spune ca esti mami lui si te iubeste. efortul este constient. nimeni nu te poate ajuta sa faci asta.

cine te poate ajuta, totusi, pe drumul asta? Dorothee a spus ca pe ea o ajuta Dumnezeu (si pe mine), care ne iubeste neconditionat. Deus a spus o vorba mare, are un sot care crede in ea! ceea ce este imens. dar Mindy a spus ca a reusit singura! asta din urma e cea mai grea cale, cere cu atat mai mult curaj, determinare si...dragoste pentru puii nostri. io-s slaba rau, eu vreau tot ajutorul din lume si am invatat recent sa strig dupa el, sa-l cer fara rusine. il am pe Dumnezeu, am prieteni si familie (a exului, dar o bifez la BINECUVANTARI, la partea plina a paharului), am cartile, am hobbiurile, am forumul dc, am inima care inca bate in piept. si cat bate, inseamna ca avem inca timp sa ne scoatem forta si curajul de la naftalina si sa traim frumos si liber.

Andreea, e o poveste frumoasa cu un bunic care sta de vorba cu un nepotel si-i povesteste ca in mintea noastra sunt doi lupi. unul trist, furios, dezamagit, fara nici o speranta, gata de razbunare, fara incredere in nimeni sau in viitor. celalalt lup este surazator orice i s-ar intampla, e fericit, are prieteni, iubeste, are incredere. nepotelul intreaba: si care lup va invinge? bunicul raspunde: acela pe care il vei hrani.

andruskandu spune:

O, da, cand ma gandesc la Andrei, Dumnezeu ma iubeste! Andrei e un balsam pentru sufletul meu, si crede-ma nu trece o zi fara sa-i spun de cel putin 5-6 ori ca-l iubesc. Tare si clar! Si din suflet.

Dar vezi, tu, apare si gandul ala negru, cu "Andrei se imbolnaveste si moare, sufera...., sau accident de..., iar eu plang langa trupushorul lui si ma intreb si plang si urlu

"CINE MA VA MAI IUBI SI PE MINE? CINE-MI VA MAI PRIMI IUBIREA, MANGAIEREA, ALINTUL? CINE, DOAMNE?"

Pentru ca eu n-am stiut cum e sa fiu iubita pentru ca sunt eu, exist, asa cum sunt eu, buna, rea... culmea, am fost invatata doar sa daruiesc.. nu stiu cum... doar sa dau, ca asa trebuie.

Si aicea nu ma refer neaparat la ceva material, ci la acel ceva ce vine din mine. Adica cumva sa ma las deoparte, pentru ca altul conteaza mai mult decat mine.

Iar Andrei e cel mai frumos lucru din viata mea. Am ajuns sa traiesc cumva prin el, pentru el, si trebuie sa am grija sa nu-l impovarez cu asta. Adica trebuie sa constientizez ca el e o persoana diferita de a mea, nu una cu mine. Si sa-i asigur independenta psihologica de care are nevoie. Asigurindu-i toata dragostea si siguranta ca sunt alaturi de el si la bine si la rau.
Am si eu temerile mele ca voi gresi dar sper din tot sufletul sa nu ajung sa-l fac sa sufere cum am suferit eu.

Clori spune:

Buna! Sunt si eu un copil captiv, care, de cativa ani, isi croieste drum catre libertate.

Ce am invatat pe acest drum:
- am invatat in primul rand ca pot sa ies din captivitate si acum nu mai spun despre mine „asa sunt eu si nu ma voi schimba niciodata”.
- am invatat sa ma iubesc pe mine, pentru ca merit sa fiu iubita, chiar daca parintii mei nu au facut-o sau n-au stiut sa mi-o arate.
- am invatat sa am incredere in mine, sa nu ma mai raportez mereu la parerea celorlalti despre mine.
- am invatat sa spun „nu” atunci cand trebuie si sa-mi sustin deciziile.
- am invatat sa-mi asum responsabilitatea pentru propriile decizii.
- am invatat sa ma privesc cu adevarat, sa ma accept asa cum sunt, sa ma iert, sa-mi dau timpul de care am nevoie pentru a ma schimba.
- am invatat sa privesc trecutul ca pe o mare sansa de a ma dezvolta ca persoana, in loc de o mare nenorocire prin care am trecut, care mi-a distrus viata.
- am invatat sa traiesc in prezent, sa nu ma mai raportez la trecut.
- am reusit sa ies din dependenta bolnava si sa traiesc relatii sanatoase cu cei din jurul meu.

Ce nu am invatat (inca):
- sa ma respect suficient de mult incat sa pun problemele mele importante mai presus de ale celorlalti.
- sa nu ma mai simt ranita atunci cand oameni apropiati spun lucruri neadevarate sau jignitoare la adresa mea.
- sa ma dezbar de perfectionism.
- sa nu mai vad in Dumnezeu imaginea parintilor mei care nu mi-au iertat nimic niciodata, sa cred in iertarea Lui, sa nu mai merg degeaba la spovada.
- sa nu ma mai implic atat de mult emotional in durerile si problemele celor din jurul meu, sa-i ajut fiind mai detasata.
- sa ma relaxez, sa nu mai am toti muschi incordati, ca si cum urmeaza tot timpul sa fiu atacata.
- sa-mi iert parintii pentru ceea ce mi-au facut si continua sa-mi faca si sa stabilesc o relatie normala cu ei.
- sa nu mai astept de la parintii mei ceea ce nu mi-au oferit niciodata: iubire, acceptare, respect, facand tot felul de compromisuri pentru a le obtine.

Conchita, ma bucur ca ai deschis acest subiect si mi-ar face placere sa fac parte din grupul de suport, invatand de la ceilalti si oferind din experienta mea.

conchita spune:

in primul rand, sa nu crezi ca mi-a casunat pe tine acuma. :-)) dar cumva simt ca tu ai foarte putine parghii de suport, spre deosebire de celelalte copilite la subiect si ca ai mai mare nevoie de un ascultator si-un prieten. daca citesti cu atentie ce-a scris Clori dupa tine (Clori draga, ai spus niste lucruri super importante, multumesc), vei exclama wow, oare cum e posibil sa ma schimb asa de mult? in primul rand, trebuie sa schimbi intrebarea aia cu majuscule in urmatoarea intrebare, si folosesc si eu tot majuscule. :-))

DACA EU NU IES DIN CAPTIVITATE, CINE IL VA IUBI PE ANDREI ASA CUM MERITA?

tu realizezi ca daca esti o mama pierduta in anxietati auto-sugestionate, tocmai ca Andrei va repeta destinul tau de copil si ca nu esti acolo TOATA, cu bucurie, incredere, speranta, ca doar tu trebuie sa-l inveti toate astea? crede-ma, ca si io am invatat asta the hard way.

schimba directia gandurilor de pe "cine ma va iubi pe mine" la "cine il va iubi pe el" daca mama isi consuma vitalitatea in scenarii morbide. Andreea, toti murim, nu asta e noutatea. noutatea e cum traim. murind zilnic otraviti cu propria mana? sau acceptandu-ne, acordandu-ne dreptul la fericire, dragoste, implinire?

care e rostul tau pe lume, totusi? sa-ti imaginezi cum iti pierzi copilul?

hai, te rog, macar incearca o data sa zici "nu" cand iti vine un gand de-asta morbid si sa-l inlocuiesti cu altul, "Andrei zambind". si iar o sa vina ala rau si tu iar va trebui sa-i spui "nu, pleaca de-aici, nu am nevoie de tine, nu ai nici o putere asupra mea" pana reusesti.

caci, iti dai seama sper, ca tu suferi de dureri imaginate atunci cand iti paralizezi fiinta cu frica drobului de sare. gandeste-te la asta.

carina spune:

Tot A si eu....
E intr-adevar f important sa constientizezi asta. Dar pentru mine un pas mare va fi cand voi reusi sa iert. Am perioade in care sunt impacata cu ce-a fost dar am perioade in care mi se pare nedrept ce a fost si ce continua sa fie.

Dar e doar lupta mea cu mine. In rest, tocmai pentru ca am constientizat devreme si am fugit devreme, am reusit sa fac alegeri bune. Relatia cu sotul meu e una foarte securizanta, opusa de ce am avut acasa si asta m-a ajutat enorm in relationare cu fetita mea.

Am o intrebare: cum gestionati relatia dintre copiii vostri si parintii vostri? Sunt apropiati? Incurajati relatia?

andruskandu spune:

Conchita, vezi tu? Daca nu mi-as alunga aceste ganduri din minte, nu as reusi sa ma bucur de Andrei, de primavara, de flori, de iarna sau de orice vad eu frumos in viata asta!
Dar pot face asta... si totodata pot constata ca viata e atat de frumoasa privita prin ochii mei.

Doar ca, cateodata, si destul de des, primesc cate o lovitura, si cobor, pana cand, tot singura, ma ridic si vad viata frumoasa.
Sunt o fire pozitiva, ciudat, nu?

Deus spune:

"cand arati cu degetul spre cineva, celelalte degete sunt indreptate catre tine"

am fost acuma cativa ani la terapie si tot discutand pe acolo normal ca am ajuns si la ideea ca nu mi-a placut de ai mei, de modul in care ne-au crescut sau cum (nu) ne-au aratat afectiune. Psiholoaga m-a rugat sa fac o lista in care sa scriu ce anume nu mi-a placut la ai mei (de exemplu egoisti,violenti,puturosi,mananca haotic si prost, etc.) si sa vad daca eu ma regasesc in anumite trasaturi de pe lista. Desi eu tot timpul am fugit ca dracu de tamaie si mi-am dorit sa nu fiu ca ei mi-am dat seama ca in anumite priviinte aveam tipare copiate de la ei. Si asta ma deranja cel mai tare. Vina, frustrarea ca am devenit intr-o anumita masura ca si ei.
Am incercat sa neg "nu eu nu pot sa fiu ca si ei" dar pana la urma am realizat ca da sunt parte din ei si educatia, mediul si-au pus amprenta. Bun si ce sa fac, sa ma impusc? Nu, am stat jos cuminte si am decis ca devii ceea ce practici! practici suferinta si tiparul invatat esti ca ei, practici altceva ai sanse sa te schimbi.
Decat sa raman cramponata in trecut si sa-i blamez pe ei vesnic pentru ceea ce sunt trebuie sa constientizez ce nu mi-a placut la ei sa trec peste si sa nu repet aceleasi greseli. O mai fac cate odata dar imi aduc aminte de test, incerc sa ma corectez si pe ei nu-i mai blamez.I-am iertat sincer si de atunci ma simt mai impacata. La 35 ani eu detin fraiele vietii mele.


Eu cred ca nu ne iubim cate odata fiindca in adancul sufletului realizam cat de mult suntem din ceea ce nu ne place la parinti.

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

Deus spune:

Carina
"Am o intrebare: cum gestionati relatia dintre copiii vostri si parintii vostri? Sunt apropiati? Incurajati relatia?"

ai mei nu au fost bau bau, ai mei au fost si ei la randul lor niste nefericiti ai circumstantelor si din cauza asta nu au stiut sa fie darnici si sa ne iubeasca. De cand nu mai au stresul nostru ii vad ca sunt schimbati. Pe mama cel mai mult, se straduie si da imi place sa fie in relatii bune cu nepotii.

De multe ori am incercat sa vad daca ii pot intelege, au avut si ei o viata de KKO, au fost la randul lor neglijati si eu una am ales-in loc sa-i urasc si sa nu-i iert, am ales sa-i privesc cu mila. Si asa i-am putut ierta.

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

andruskandu spune:

Relatia mamei mele cu nepotul ei? Declara sus si tare ca-l iubeste... dar il vede din an in paste! Eu una am incercat sa-i las sa-si faca o legatura, macar cu el daca cu mine n-a reusit.
Cand avea Andrei doi ani a venit in vizita la noi, l-am luat de la cresa impreuna, iar cand sa intram in casa i-a inchis usa in nas. A fost un gest simplu de copil!
Ulterior mi-a declarat ca asa l-am invatat... ca dupa un an (un an, nu o zi, luna..) sa-i aduca, cica, aminte, adica sa-i reproseze, lui, direct (iar mie, indirect, caci tot ce face, sau spune e cu sageti), cum ca n -are prea multe asteptari de la el, ca si-asa i-a inchis usa si n-a lasat-o sa intre.

Cand vine in vizita Andrei e un pic distant, dar ca fata de oricare alta persoana rar vazuta, (adica nu special pe ea) apoi relatia se leaga si-i sta in brate, se joaca cu ea... iar cand sa plece, are grija sa-i dea geanta, sa n-o uite, sau pantofii... parc-ar vrea-o mai repede afara din casa.
Si ea se leaga de chestia asta "uite, are grija sa n-am de ce ma intoarce"

Toate astea fara ca eu sa am un aport direct. Si nu m-a auzit vreodata vorbind urat de ea, dimpotriva m-am ferit tocmai pentru a nu leza aceasta relatie bunica-nepot.
In pauzele in care nu se vad/aud, mai intreaba de buni (caci asa ii zice), sau zice, cand trecem pe langa vre-un bloc asemanator (in viziunea lui) cu al ei, "hai sa mergem la buni".
Si de multe ori refuza sa vorbeasca cu ea la telefon, gaseste ca are altceva de facut, si spune simplu "nu vreau" la invitatia mea.

Dar mama mea, asa cum o vad eu, e o fire egoista, care asteapta doar sa primeasca, si crede ca daca-i aduce cate o jucarie, va primi recunostinta si respect si... ce mai vrea ea sa primeasca.

Of Doamne, dragostea nu se cumpara, se cultiva...

ra_mi_ella spune:

Conchita, multumim pentru subiect.
Clori, .
Eu nu as fi putut scrie atat de bine in dreptul meu cum ai reusit tu.
Meritul ca am ajuns unde sunt este al sotului meu.

Deus, foarte frumos spus.
Asa am procedat si eu in dreptul meu si mi-am gasit linistea.

Trebuie sa luptam pentru mai mult si mai bine pentru copiii nostri pentru ca merita mult mai mult decat am avuz noi.