Crestinismul si evolutia spirituala 5

Raspunsuri - Pagina 11

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Iasmin08 spune:

Mamabear, te-am pomenit azi la liturghie, si la pomelnic, data trecuta l-am pomenit si pe sotzul tau si pe urma mi-am amintit ca s-ar putea sa nu ii stiu numele.
Tot azi am pomenit-o si pe Nikole asa cum am promis, m-am gandit la ea mai tot timpul, mai ales in timpul sfintei Jertfe, asa cum m-ai invatat tu ieri, mamabear.
Stiu ca azi s-a citit o alta evanghelie, stiu si acre ca eram acolo. Dar ma framanta altceva. Ma framanta ''Mult ai iubit,mult ti se va ierta". In sensul ca cel care a gresit mult lui Dumnezeu, si Dumnezeu are multe sa-i ierte, va avea mai multa recunostinta fata de Domnul si Il va iubi mai mult. Este vorba de fariseismul celui drept, celui ce a gresit putin si stie asta. Fireste ar mai fi si ''sa-ti vezi greseala"
Apropos, am vazut aseara o emisiune pe B1TV: Trenul vietii. Acolo am auzit pe Danion Vasile spunand o chestie hilara pe de o parte dar terifianta pe alta. Cand a fost la Sfantul Munte, un pustnic l-a invitat sa ramana, sa ''vezi si tu un drac la noapte". Si comenta Danion:"pustnicul zicea asta de parca zicea ca o sa treaca si autobuzul 132 la noapte..." Cata forta, cata tarie sa vezi asa spurcaciuni in fiecare noapte incat sa ajunga o obisnuinta.
Voi ce credeti?

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nikole spune:

Wowwww, ce frumos ca va intalniti...cu adevarat importante in viata, sunt exact aceste clipe pe care le petreci cu oameni placuti tie, care se afla pe aceeasi lungime de unda cu tine, care te relaxeaza prin simpla lor prezenta...
neaparat sa va ganditi si la noi, eu una mi-as dori sa stau la un pahar de vb cu voi...

pana la urma ce luam cu noi sunt doar amintirile

Ce mi-as dori sa mai vizitez Agapia, e manastirea mea preferata, tin minte ca am fost acolo prima oara cu bunicii, cand aveam 5 ani...am cunoscut o maicuta Veronica...ea mi-a daruit prima icoana cu Maica Domnului
Imi amintesc chilia ei, micuuuuta, si plina de icoane...Doamne cate amintiri imi revin in minte, ma emotionez ca un copil

Astazi m-am trezit f tarziu, ptr ca aseara am luat cina cam tarziu, si am mancat f mult peste(nu mai puteam de pofta) cu un sos ce mi-a picat cam greu...asadar toata noaptea am fost de planton sala-baie, de rau ce mi-a fost...am adormit pe la 6 dimineata.

Crinuta...eu cred ca cea mai de pret virtute a unei femei e modestia, si a unui barbat...sinceritatea!
Multumesc

Iasmin, mamabear va multumesc din suflet

Nikole, mami lui Albastrel/Kevin Alexander(4.08.2007) si fericita 39+cu...Albastrica/Luana
"To born, to live, to die, to reborn and to keep progressing. That is the law"
Allan Kardec

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Iasmin08 spune:

Nikole ce bucurie ca ai reusit sa vii. Sa nu uiti sa faci rugaciunea aceea pentru nastere usoara. Noi ne rugam pentru tine, sa nu uiti sa te rogi si tu pentru nastere usoara, rapida, fara durere, in pace, fara complicatii si sa aiba rezultat o mamica si o bebelina sanatoasa.
Cat despre intalnire, daca vii aici, iti vine randul nu te teme, nu te ocolesc io tocmai pe tine.
Ca si pe Crinuta, si pe Dorothee le am in calcul. Nu stiu cand si nu stiu cum, atata stiu, ca o sa ne vedem, barem la o cafea.
Va pup pe toate, mai ales pe fetele de peste ocean, ca tare sunt departe si tare as vrea sa le imbratisez.
Macrina, ce face juniorul, n-ai mai zis nimic.

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns crinuta spune:

Acum am intrat in casa. Urata vreme.

Iasmin, legat de citatul tau, eu inteleg altfel, si asta reiese din multe mesaje ale lui Isus. Vom fi judecati, mai precis primul criteriu dupa care vom fi judecati va fi iubirea, cum am iubit, si nu vorbim de iubirea pentru copil, mama, tata, frate, etc, pt ca si cel mai crud om is adora copilul, ci iubirea pentru aproape, iar aici e greu, tare greu.
Practic, am cazut in pacate, nu am luptat suficient cu slabiciunile, de fapt nu am cerut ajutorul suficient, dar, am iubit si am dat numai iubire, deci ne vom salva pt asta.
Chiar spunea isus nu mai stiu carui vizionar, ca, degeaba tinem post, facem pomana, respectam poruncile daca NU AVEM IUBIRE.

Crinuta si minunea ei

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

Second chance

www.youtube.com/watch?v=RapW4MuYFXk&feature=related" target="_blank">Divine Mercy

www.valentina-sydneyseer.com/messages_2010.htm" target="_blank">2010 messages




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mamabear spune:

Nikole, daca ajuta Bunul Dumnezeu poate ne vedem cu toate, pe rand, pe rand. Sa-ti ajute Maicuta Domnului sa nasti usor de tot si sa fiti amandoua sanatoase, si tu si printesa ta. Acasa va fi usor, doar ai doua ajutoare de nadejde, doi barbati voinici , gata sa va sara in ajutor voua fetelor.

Mare e sarbatoarea de astazi! Baietii mei (cu taticul lor bineinteles) au fost la slujba la un schit in padure. Acolo este inca zapada, si cand a adus dimineata parintele de acolo crengute de salcie (matisori) , nu erau inca inmuguriti. Dar la sfarsitul slujbei, cand i-a impartit celor din biserica , inmugurisera cu totii, de a ramas parintele uimit.
Mai avem putin si vine Pastele, parca simt deja cum se apropie.

Ati vazut "Patimile lui Hristos" al lui Mel Gibson? Mie mi s-a parut extraordinar dpdv istoric.

Va pup pe toate si astept sa va mai vad pe aici.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns crinuta spune:

Nikole draga, eu apreciez modestia atat la femei, cat si la barbati. Un barbat arogant ma calca pe nervi din prima secunda ( deh, inca sunt la faza asta). In general aroganta si autosuficienta ma enerveaza cumplit si evit persoanele de acest fel, chit ca sunt femei sau barbati.
Modestia e una dintre calitatile pe care le admir la sotul meu, si i-o spun cu fiecare ocazie. Cu toate ca este un medic excelent, n-o sa il auzi laudandu-se, spunand ceva de bine despre el.
De asemenea mai are o mare calitate, si anume, nu e genul care sa critice, care sa vorbeasca despre o persoana de rau, oricat de mic ar fi acel rau. Nu se leaga niciodata de aspectul fizic al unei persoane, nu jigneste, pur si simplu nu judeca pe nimeni, si aici am de invatat de la el.

Incerc sa imi corectez propriile mele defecte luand exemple de la alte persoane.

Crinuta si minunea ei

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

Second chance

www.youtube.com/watch?v=RapW4MuYFXk&feature=related" target="_blank">Divine Mercy

www.valentina-sydneyseer.com/messages_2010.htm" target="_blank">2010 messages




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns crinuta spune:

Si pt ca tot vorbeam despre virtuti, si legat de ce zicea Nikole referitor la Sf. Fecioara, cum a suferint in momentele rastignirii, si nu numai, si nu doar ca a suferit, dar a facut-o in tacere, as dori sa vb putin despre aceasta tacere. Ei bine, tacerea aceasta a EI este acea virtute pe care o admir cel mai tare la o femeie, si cred ca, o femeie trebuie sa o aibe mai degraba decat un barbat.
Fecioara stia de la inceput ce se va intampla, si cu toate acestea si-a continuat viata in mod normal, cand a venit ceasul a tacut, cu toate ca ne putem imagina ce simte o mama in acele momente.
Aceasta atitudine a EI este demna de urmat. Cred ca mie imi scriu aceste randuri, in special mie... ca am ce invata de la EA....

Crinuta si minunea ei

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

Second chance

www.youtube.com/watch?v=RapW4MuYFXk&feature=related" target="_blank">Divine Mercy

www.valentina-sydneyseer.com/messages_2010.htm" target="_blank">2010 messages




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Iasmin08 spune:

Da, Crinuta, a tacut, dar asta nu inseamna ca nu a suferit...
Noi tindem sa dam valoare suferintei neexprimate. Dar eu cred ca suferinta e suferinta si punct. Dupa ea nu mai este nimic. Unii o traiesc galagios, altii pe tacute. Crezi ca se poate masura durerea sufleteasca? Adica e tacerea un criteriu de masura? Eu nu cred. Asa cum am zis intr-un alt mesaj mai inainte, cu cosmarul meu, eu as urla de durere si nu cred ca as lua pe nimeni in seama. Dar asta sunt eu. Si nimeni nu poate zice ca sufar mai putin daca imi vine sa urlu cand ma doare sufletul. Probabil depinde de cultura din care venim, depinde de o multime de detalii, de structura noastra sufleteasca. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau, e numai cum vad eu lucrurile, dar tu stii ca nu trebuie sa fim 100% cu aceleasi idei.

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns crinuta spune:

Tocmai ca eu am spus ca a suferit, cum nu ne putem imagina, dar in tacere.
Ba da, eu cred ca tacerea si suferinta in tacere si in comuniune cu Dumnezeu este un criteriu mai mult decat important.
Isus, s-ar fi putut apara in fata criminalilor sai, in fata lui Pilat, in fata tuturor care L-au jignit, L-au umilit, etc. Cu toate astea n-a facut-o.
Chiar voi cauta ( dar nu azi, ca sunt franta) unde spune El si Maria despre cat de importanta este aceasta tacere.....

Crinuta si minunea ei

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

Second chance

www.youtube.com/watch?v=RapW4MuYFXk&feature=related" target="_blank">Divine Mercy

www.valentina-sydneyseer.com/messages_2010.htm" target="_blank">2010 messages




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns crinuta spune:

Ah Iasmine, poate n-am fost clara, tacerea trebuie sa exista in toate momentele zilei, in momente bune, in momente mai putin bune, in suferinta, nu de dragul tacerii in sine, ci doar pt a trai si imparti impreuna cu EL fiecare sentiment. E greu de explicat.
Nu inseamna ca cine sufera " tare" face ceva gresit. No way! Si eu ma exteriorizez, vai si inca cum. Cand sunt furioasa scot flacari ( dragon de foc sunt ), dar vorbesc prea mult si nu II las LUi loc sa imi vorbeasca.


Crinuta si minunea ei

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

Second chance

www.youtube.com/watch?v=RapW4MuYFXk&feature=related" target="_blank">Divine Mercy

www.valentina-sydneyseer.com/messages_2010.htm" target="_blank">2010 messages




Mergi la inceput